Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )
Ziua in care cuvintele au tacut
Gandirea si automat vorbirea articulata, sunt conceptualizare; incepand de la fiecare frantura de gand si de la ganduri insesizabile, pana la gandirea elaborata, incepand de la fiecare sunet articulat, pana la vorbirea elaborata.
Alfabetul reprezinta un tabel al elementelor de gandire si vorbire articulata.
V-ati intrebat vrodata ce fel e gandul si gandirea unui om care nu a invatat vorbirea articulata? e posibil sa gandesti daca nu ai invatat vorbirea?
Urmariti-va gandul, activitatea de gandire si o sa observati ca "ganditi articulat", gandurile voastre sunt tributare conceptualizarii existente in fiecare litera si cuvant, in fiecare propozitie si fraza.
Dar asta a intrat asa de adanc in rutina si in reflex incat nu ne dam seama; cand citim un text, nu mai citim fiecare litera asa cum procedam atunci cand de abia am invatat alfabetul, recunoastem deja cuvantul numai vizualizand cateva litere si (sau) vizualizandu-i forma, asa e si cu gandul.
Si ce e cu asta?
Ganditul ne-a furat contemplarea.
De la inceputuri avem 2 posibilitati de cunoastere, gandirea si contemplarea.
Din lipsa educationala, noi am fost indrumati numai spre gandit si am dezvoltat acest sistem.
Ce e contemplatia?
Ceea ce nu e gandit, gandire, e contemplare, contemplatie.
Si deductia, intuitia sau inspiratia ori numita revelatie?
Sunt doar componente sau rezultante ale celor doua.
Nu o sa ma refer la gandire intrucat ea a fost ridicata la un rang nemeritat, o sa ma refer la contemplatie deoarece a ramas cenusareasa ascunsa in beci.
Contemplatia are trapte, incepand de la contemplatia naturii reflectata in concepte privitor la rostul fiecarui element, adica contemplatia ratiunilor lucrurilor si pana la contemplatia prezentelor atipice, de la contempatia ganturilor si emotiilor, la contemplatia imanentelor.
Am retineri daca posedarea, consumul efectiv al unei imanente, ar trebui considerat contemplatie, intrucat presupune pierdere de Eu.
Pe de alta parte, constat ca noi permanent suntem posedati de trairile noastre diverse (asa cum obisnuim a numi consumul de realitate) si nu e nici o problema, ce-i drept insa, nu ne pierdem definitiv sentimentul identitatii de sine, desi nu ne identificam cu un Eu bazal, necompus.
Dar nu asta era problema ci tacerea gandurilor si cuvintelor, a ganditului.
Linistea?
Nu linistea ci posedarea.
Suntem posedati de gandurile noastre in loc sa fim posesorii lor; suntem posedati de emotiile noastre, in loc sa le posedam noi pe ele.
Nu ma refer la a lucrara tacerea ci, la a lucra contemplatia gandirii.
Cand ar fi posibil asta, s-ar cuveni instituita zi mare de sarbatoare.
Contemplatia emotiilor e si mai dificila.
Suntem ca niste mingii de ping pong ce sar cu o viteza uimitoare dintr-un perete in altul; peretii sunt cuvintele, gandurile, conceptualizarea cuprinsa in ele; suntem prizonierii "ganditismului".
Sa ajungi a avea cuvantul, de fapt conceptualizarea ce o reprezinta (eventual si emotia) la picior, ca pe un catel bine dresat, tu fiind contemplativ, e treaba serioasa si nu stiu daca constientizarea are atata forta potentiala; poate doar atipicitatea initiatica.
Intervine o problema functionala; ce e ratunea fara gandire? mai functioneaza, mai poti fi rational, mai poti avea discernamant in lipsa unor instincte animalice?
E dificil de raspuns intrucat nimeni nu a experimentat asa ceva (probabil).
Oricum, nu se pune problema sa nu ma gandim ci, sa reasezam valorile, sa dobandim liberate vizavi de conceptualizare, de "ganditismul" al carui prizonieri totali suntem.