Creatiile userilor - Proza

Omul e cu mult mai mult decat un hominid materialist-religios-spiritual, e un multivers perceptiv - (partea a doua)

Era o vorba: "Daca mai explic o data, poate pana si eu voi intelege."

Asa cum mai spuneam candva, intregul univers sunt eu, dar nu neaparat in toata intrinsecitatea posibila ansamblului si partilor sale constitutive; in intrinsecitatea totala, nu sunt capabil sa ma percep nici macar pe mine, cel ce sunt starea de realitate capacitor fiindic (ca sa nu mai vorbesc de corporalitatea mea si aspectele inconstiente si preconstiente ale psihicitatii), ma percep de perceput dar cumva intuitiv, nu faptic; in rest percep gradualizat intrinsec Lumea, Universul, Terra cu toata bogatia sa existentiala, de la oameni la natura vie si nevie, precum si "lumea psihica".

Cel mai intrinsec (dupa intuitia fiindica) ma percep ca stare de psihicitate (spiritualitate inclus), ca ganduri si emotii, imaginatie si senzatii, adica intr-o buna parte a complexitatii psihice reliefata de psihologie.

Urmeaza starile de realitate (perceptiile) de corporalitatea proprie (fizicismul), pe care il percep destul de intrinsec.

Deabia dupa aceea urmeaza starile de realitate-perceptii, ce constituie psihismul si fizicismul intregii realitati exterioare cu care sunt in contact.

Prin perceptie fizicista, inteleg exact ce intelege orice om, inclusiv ceea ce inteleg oamenii de stiinta materialisti, prin materie; aceasta tastatura e o stare de realitate, o perceptie fizicista, compusa exact din ceea ce se poate constata ca e compusa prin orice metoda de evidentiere a compozitiei sale (inclusiv cu microscopul electronic); ea se afla ca locatie in dimensiunea capacitor fiindic (perceptiv) ce sunt eu, tot acolo unde se afla intrega lume, inclusiv hominidul ce sunt eu, cu tot corpul acesta.

Stiinta ce a descoperit?

A descoperit ca, starile de realitate fizica existente in afara hominidului, adica in "universul-om" (in capcitorul fiindic perceptiv), pe care suntem obisnuiti al considera un "in afara" spatial, o natura terestra si universala, nu ajung la hominid exact asa materiale cum sunt ci, ajung ca informatie transmisa electrochimic si reconstruita de catre creierul hominidului.

Desigur ramane valabila intrebarea, daca nu cumva si acest "in afara" pe care materialismul si spiritualitatea le considera real-fizice si pe care si eu il consider real-fizic (dar in entitati constiente de sine, in capacitoare perceptive pe care le numesc tot oameni; eu dau o definitie cu mult mai extinsa decat materialistii clasici, acestui "om"; omul clasic eu il numesc hominid) nu e cumva tot informatie, adica ceva gen matrice, solipsism, ...

Deci eu capacitorul perceptiv-omul, dar si eu hominidul (numit clasic "om", de catre umanitate) percep partial realitatea, fie pentru ca nu exista mai mult decat percep, fie pentru ca nu am acces atunci la mai mult.

Care e diferenta intre omul si hominidul ce sunt?

Omul e intregul univers psihic si fizic cu care ma constat in contact, micro si macrocosmosul, asa cum il considera si hominidul de rand si cel de stiinta si cel religios, si filozoful si psihologul (inclusiv realitatea mea de a fi si inclusiv hominidul cu corpul fizic, psihicul sau si orice alte trairi posibile, sunt in si fac parte din omul-univers).

Hominidul este exact ceea ce e considerat "omul" in viziunea umanitatii.

De exemplu acuma, percep realitatea camerei aceasta, dar nu o percep nici pe camera si nici obiectele din ea, in toata intrinsecitatea lor ci, le percep doar vizual, atat eu omul (capacitorul perceptiv, omul caruia eu i-am dat definitia de univers sau de multivers), cat si eu hominidul (omul clasic, in definitia umanitatii); doar tastatura, fotoliul si parti din mine hominidul le percep si tactil, in rest nu percep nici ca "om" si nici ca "hominid", nimic altceva; practic, in general eu capacitorul ma percep prin mine hominidul, dar nu e neaparat acelasi lucru.

Eu ca "om"-capacitor m-am perceput acum cateva secunde ca, eu ca hominid am intins mana si am palpat o carte de pe masa, am simtit-o si tactil si chiar termic, nu numai vizual; eu capacitorul percetiv (omul-univers), m-am perceput acum cateva secunde ca eu ca si hominid, m-am intins si am auzit cum "mi-au trosnit oasele" (pe care le consider existente datorita credintei pe care o acord stiintelor biologice, anatomice, medicale si chiar datorita filmelor si experientei de viata in privinta contactului vizual cu oase de la alte fiinte); eu capacitorul perceptiv-"om", dar si eu hominidul (sau poate doar prin mine hominidul), am auzit un avion, de fapt am auzit zgomotul pe care le-am considerat a fi produs de un avion ce zboara in mine omul-multivers (in mine omul-univers, in mine omul-capacitor perceptiv), nu am experimentat alta realitate, decat cea a zgomotului, in rest a fost doar "romance", foarte posibila dar tot "telenovela".

O sa reiau exemplul de acum multe luni, din scrierea "Multiversul":

Eu-hominidul ma urc in autobuz.

Unde se afla autobuzul?

In mine dimensiunea capacitor perceptiv (in mine omul-univers).

Tu-hominidul, te urci si tu in acelasi autobuz (desigur gradul de intrinsecitate perceptiva al fiecaruia dintre noi este diferit, dar ambii suntem impresionati, fiecare in parte, cam la fel) pe care il experimentezi ca existent in starea de realitate univers propriu dar comun in acelasi timp (cum poate fi comun? tot asa cum poate fi comuna impartasirea unei bucurii sau tristeti; toate sunt stari, stari de realitate, indiferent daca sunt de natura "fizicista" sau "psihicista").

Desi ne urcam ca hominide in acelasi autobuz fizic, ca si capacitor perceptiv (om-univers), fiecare se urca in propriul autobuz al perceptiilor sale fizice, impartasit numai, aflat numai, in comuniune perceptiva, dar propriu de fapt; (ca hominid, ca "om" in sensul clasic dat de umanitate acestui termen, nu am cum sa percep intrinsec fizicitatea, percep doar psihic, prin intermediul constiintei, care e un produs, un cumul informational rezultat din consumul de neurotransmitatori al creierului, indiferent daca ea, fizicitatea, exista fizic sau nu, undeva in afara hominidului); deci, ca si oameni-universuri, ne urcam doar in propriile autobuze perceptionale, tot asa cum si hominidul (in conventia materialista a lumii), se urca de fapt intr-un autobuz al perceptiilor (psihice de aceasta data; perceptia capacitorului perceptiv e altceva decat perceptia psihica a hominidului, e insasi experimentarea materialitatii naturii, lumii, universului cotidian si existential).

Ca si capacitor percetiv (om-univers) pecep intrinsec materia (ce-i drept, gradualizat), intrucat ea (tot ceea ce e constituit material) e in mine, eu sunt acel in afara in care se afla ea (si tu la fel, daca si tu esti constient de tine).

Realitatea, este exact asa cum o intelegeam si pana acum, numai ca, universul, realitatea, sunt eu (tu sau oricine e constient de sine) si un fond comun fiecarui om-univers, e impartasit de fiecare dintre noi oamenii-univers, adica universul exista in fiecare dintre noi, suntem noi de fapt, tot asa cum si hominidul ce suntem fiecare dintre noi, se afla tot in universul-om; nu noi ne aflam "intr-un in afara" ci, acest "in afara" se afla in noi, suntem fiecare dintre noi, iar hominidul ce suntem se afla si el (eu, tu)in acest in afara.

Un alt nivel

Doua entitati-univers si starile de realitate

Bun, sa spunem ca se intalneste universul 1 (u1) cu universul 2 (u2) si pun ei de o filozofeala.

-Ai vazut ce masina a trecut pe strada?

-Da, super masina, nu mi-a placut insa culoarea ei rosie.

-Cum sa nu iti placa culoarea, e super culoare.

-Ba e o porcarie.

-Esti tare frate, de unde ti-ai tras corpul asta?

-Nu stiu, asa m-am constatat, cu acest corp care sa tot dezvoltat pana ce a ajuns asa cum il observi; dar ce, tu nu esti multumit de al tau?

-Pai tu nu vezi cum arat, parca sunt o balena.

-Hai frate ca nu e asa, cate kg. ai?

-80 de kg, la inaltimea de 1,69.

-Poate e cazul sa faci mai multa miscare si fii mai atent la alimentatie, insa mie imi placi asa cum arati.

-Da, ce sa spun, deaia tu ai succes si eu nu.

-Eh, problema asta e mult mai complexa decat felul in care aratam.

Ce se poate observa? atat u1 cat si u2 au experimentat starea de realitate a vorbi, a auzi, a vedea si, in cadrul lor, au experimentat a se vedea fizic pe sine si unul pe altul, strada si masina, a se auzi sonor (nu telepatic sau empatic ori chintesential, ...) pe sine si unul pe altul precum si masina, a vorbi unul cu altul, dimpreuna cu multitudinea de impresrieri presupuse de acest tumult.

Toate aceste stari de realitate fac parte din universul comun amandurora, care univers insa, a fost comun doar prin impartasirea acelor stari de realitate, comune (atat cat sa le permita impreuna experimentara; impresionismul propriu fiind desigur "the master") atat lui u1 cat si lui u2 (exista si posibilitatea ca starea si starile perceptive comune sa fie o realitate de sine statatoare receptata, care nu provine din u1 si u2, sa aiba alta sursa decat u1 sau u2, poate chiar o sursa comuna cu insasi sursa de provenienta a lui u1 si u2; inclusiv receptarea starii de realitate ce le impresioneaza ca libertate decizionala poate fi de aceasta provenienta).

Toate aceste stari au algoritmi functionali ancestrali sau deprinsi educational, ori ambele variante.

Nici u1 si nici u2 nu au experimentat pe a vorbi, a vedea, a auzi, a se simti celalalt, dar, au experimentat starea de realitate de a vedea acea starea de realitate ce ii este perceptibila lui ca fiind celalalt, de a auzi starea de realitate ce se manifesta in sunete-cuvinte provenite ca dinspre celalalt.

Starea masina, desi se afla in afara corpurilor fizice ale celor doua universuri, nu e totusi in afara capacitatilor lor perceptive experimentatoare de stari de realitate si in buna masura e si ea o stare de realitate, vizuala si auditiva in cazul de fata, comuna (in masura in care fiecare are impresia a o percepe in aceiasi parametrii descriptivi ca si celalalt).

Masina exista atat in capacitatea perceptiva a lui u1, cat si a lui u2, fie ca este o creatie a unuia dintre cele doua universuri, fie a ambelor, fie a unei surse necunoscute la fel ca ele sau diferita de ele, fie o multi-creatie a tuturor, in totalitate sau partial; realitatea e ca impartasesc amandoua aceasta realitate, in masura in care aprecierile lor par a coincide in privinta realitatii de observat, adica a masinii.

O alta stare de realitate, constatam a nu mai fi comuna apreciativ, decat in privinta nuantei coloristice comun impresariata ca fiind rosul (desi nici aici nu se stie daca nu cumva fiecare vede altceva pe care il numeste rosu; poate exista in perceptia ta vizuala un galben pe care insa tu sa il interpretezi mereu ca fiind rosu, cand de fapt, intr-o posibila realitate a culorii in sine sau a realitatii perceptiilor celorlalti, ea sa fie rosu), lui u1 ii place culoarea, iar lui u2, nu.

Algoritmii (mini softurile) celor doi, difera in acesta privinta, datorita specificitatii proprii fiecaruia in privinta unui asemenea gen de apreciere a starii de realitate.

In continuare, cele doua universuri existentiale, cele doua entitati, discuta despre corpurile fizice cu care se contata dotate si, ajung treptat intr-un dialog despre psihismul ce de asemenea se constata la acel moment.

Ambele constata (percep) starile de realitatate fizica cu care e dotat personal dar si cea cu care e dotat celalalt, e o perceptie comuna in privinta aspectului vizual si chiar a palparii, daca s-ar atinge (ba chiar comuna auditiv daca si-ar trage palme, precum si olfactiv si gustativ daca tin neaparat s-o constate), nu au in comun insa starea de fizicitate ca si constatare suficient de puternica a intrinsecitatii fizice, adica nici unul dintre cele doua universuri, nu se identifica cu corpul fizic al celuilat, desi nici cu al lor nu se identifica total intrinsec ci doar total perceptiv-conceptual (nu isi constata corporalitatea fizica asa cum isi constata starea de a fi ca entitati universuri constiente de sine).

Realitatea insa, difera in privinta aprecierii estetice a fizicului, u1 nu se poate suferi datorita criteriilor normative ce predomina poate chiar in ancestralul sau, dar in mod sigur in educationalul cu care "s-a captusit" ca fiind cod de apreciere al realitatii din care face parte, in fond, al realitatii ce e el ca univers.

De ce?

Pentru ca a constatat in interrelationarea cu alte entitati-universuri, reactii nefavorabile in privinta aspectului sau fizic si favorabile in privinta aspectului lui u2 si a celor ce arata ca el.

U1 nu a inteles, egalitatea de sanse in privinta intregi sale realitati, inclusiv cea a esteticii corporale, atat ca ea sa fie o creatie a unuia sau mai multora dintre celelalte universuri sau a unei surse necunoscute, cat si ca ea sa fie doar propria sa creatie (ori ambele variante).

Nu conteaza atat conventia existentiala insusita, cat conteaza ce faci tu in cadrul ei pana ce specificul ce esti te va scoate din ea

-Crezi ca noi, acest tip de "unitati univers", ne aflam pe calea naturii noastre atunci cand consumam "unitati univers alimente" ce nu sunt produse de "unitatea univers natura"?

-Prin intermediul nostru si acestea sunt produse de fapt tot de natura, noi fiind mijloacele prin care natura le industrializeaza.

-Lasa ca ai inteles la ce ma refer.

-Indiferent de conventia adoptata, in principiu, rezultanta unei actiuni pe care o experimentam, e cam aceeasi, adica indiferent daca realitatea noastra existentiala e pur informationala, mixta, fizica, indiferent daca doar o receptam sau o creeam chiar noi ori e mixta, constatam ca:

experimentarea perforarii epidermei (indiferent daca aceasta e chiar fizica cum credem majoritar ori e pur informationala), ne face sa constatam (fizic sau informational) iesirea singelui din corpul ce ne percepem, nu e posibil sa intrerupem experimentarea a ceea ce numim respiratie intrucat experimentam sufocarea si moartea, daca consumam matraguna sau cianura iarasi nu e tocmai ok, unitatea univers carne, de asemenea nu poate fi consumata stricata (ca sa nu mai vorbim de martirajul ce il presupune acest "a oferi carne spre consum"), unitatea univers ciocolata sau salam, nu e intalnita in unitatea univers natura.

Asadar, indiferent de conventie, un sut in cur e tot un sut in cur (indiferent daca el e asa de puternic incat sa te arunce cu un pas mai departe catre habar n-ai ce), tot asa cum, un act de caritate in sensul real a ceea ce ar trebui sa fie actul de caritate, e acelasi lucru indiferent de conventia conform careia consideram ca existam.

Cat de importanta e unitatea univers pe care o numim atitudine, vizavi de tema de azi?

E importanta, insa indiferent de atitudine, otrava e tot otrava (si de e solipsista si de e materialista si de e informationala si de e conform oricarui concept, conventie, insusita de noi, ea tot te ucide treptat sau violent (ma abtin in a face referire la o realitatate in care ai acces la sferele cele mai puternice de atipicitate initiatica).

-Dar oare, in orice situatie de viata, nu conteaza conventia adoptata ca adevar existential si cotidian?

-Nu imi dau sema acuma, un lucru e sigur, din punct de vedere al celor incluse in conventia psihista, conteaza conceptele conform carora te prostituezi existential, una e sa te crezi bou, alta sa te constati conceptual bou (sa iti dai seama in sfarsit de asta; vai mie, dar in sensul de a iesi, nu de a te uri), cu totul alta sa te constati bou la propriu si mult diferit sa ai atitudine intr-un spirit cat mai apropiat de cele catre care se poate observa ca ne trage natura lucrurilor, ratiunea lor de a fi (vorbesc desigur la un nivel de vizionari "neparanoicizati", nu de boi inchisi in jug propriu sau al altora).

Daca unitatea univers in cauza, nu isi gaseste reperul conceptual existential cu care rezoneaza, se va afla in degringolada si nu va reusi un salt valoric, al vietii sale profunde indeosebi.

Daca insa si-l gaseste, evolueaza.

Daca e convins ca la gasit si i se dedica total, insa se va dovedi ca nu era, mult va suferi.

De aceea e mai potrivita calea de mijloc, niciodata nu stim daca specificitatea noastra (si chiar educationalul-obisnuintelor) nu cumva, candva, va scoate la lumina faptul ca, rezonanta ce ne parea reala si totala cu anumite principii si adevaruri, este doar o etapa in drumul catre a fi tot mai conformi specificitatii, asa cum suntem existentializati.

Vorbim in fel si chip despre intuitie, nu stiu insa cati sunt aproape de ceea ce inteleg eu; sfoara ne trage catre cele ce suntem profund, intuitiv dam curs lui a fi specificitatea noastra (fie ea materialist-genetica, informationala si chiar educationala, sau conform conventiei cu care rezonati voi).

Specificitatea si spiritul care ne anima

Nu mai stiu daca am clarificat ce anume inteleg eu prin spiritul care ne anima si prin specificitate.

Spiritul care ne anima are un spectru foarte larg de componente, reprezinta ceea ce ne determina sa facem anumite lucruri, in felul in care le facem, felul propriu de a fi al cuiva, in care insa e inclusa si componenta educationala si autoeducationala ce contribuie la acest fel de a fi si de a ne manifesta.

Specificitatea e ceva de genul acesta:

APTITÚDINE s. 1. aplecare, aplicație, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru ...) 2. v.simț. 3. v. facultate.

Sursa: Sinonime (2002)

dar, incluzand numai aptitudinile ce reprezinta predispozitii existentiale, nu porniri rezultate din educational.

Binenteles ca toate aptitudinile ajung sa fie imbracate in educational insa, nu cred ca se poate spune despre toate obisnuintele noastre ca ele reprezinta aptitudinii, inclinatii existentiale ce au primit o forma educationala; se poate merge si pana acolo incat sa facem afirmatia: "nascuti asasini", dar, e cale lunga de la specificitate la obisnuinte.

Nu sunt preocupat de specificul ce mi-a oferit un corp de o anumita factura, cu anumita caracteristici, nici de dotarea intelectuala cu componenta sa artistica si nici macar de talentele si predispozitiile catre cele cotidiene in general, ceea ce ma preocupa e acea specificitate pura, specificitatea de copil care ne anima, care ne impinge spre a fi noi insine, la un nivel pe care adultul din noi nu mai are timp si nu e interesat in general sa il lasa a iesi la lumina (si nu ma refer nici la "a te prosti", a te copilari neaparat, cat la a fi candid fara a te da in spectacol).

Asa cum mai spuneam, in cadrul acestei specificitati, la mine predomina un fel de intuitie de urmare a esentei lucrurilor, tind mereu catre filozofia problemei, nu catre forma ei, tind spre cele mai bazale, mai interioare, mai esentiale caracteristici ce sunt fondul formelor cu care sunt ele imbracate; de asemenea predomina o incapacitate de adaptare sociala, care si ea la randu-i, este o compozitie de mai multe elemente ce o determina.

Binenteles ca suntem animati si de spiritul pofticiosului, suparaciosului, fricosului, frustratului, orgoliosului, violentului, avarului si alte multe asemenea, dar si de spiritul ce ne anima catre cele opuse, specificitatea insa e un spirit care ne anima mai esential decat acestea, mai bazal, indiferent daca poate sau nu sa razbata la suprafata; specificitate ar putea fi cea care tinde sa ne traga spre a intelege care e substratul celor enumerate mai sus.

Spiritul care ne anima e compus dintr-o multitudine de straturi, unele mai la suprafata, altele mai in interior si pot fi atat catre pozitiv (constructiva) cat si catre negativ (distructiva).

Cateva orientari de baza

Intrucat nu imi e clar ce sa am in vedere pe parcursul zilei, pentru a fi pe cat posibil in armonie cu mine si cu lumea astfel incat sa nu ma indrept vertigios spre distructiva, o sa incerc a imi aminti cate ceva din cele scrise de-a lungul timpului.

1 - In primul rand sa acord mai multa importanta "veghetorului", acelei parti a atentiei pe care o investesc cu purtarea de grija si prevenirea celor ce duc spre disonanta, sa il cultiv, tot asa cum l-am cultivat in acele aspecte ale sale ce reprezinta purtarea de grija pe care permanent o am in privinta comportamentului meu de toate felurile, inclusiv in a nu face tampenii.

2 - Cultivarea conceptului ce evidentiaza pozitivul, frumosul, binele din noi, din ceilalti si din natura in totalitatea ei, acel concept in care l-am inteles pe copilul din fiecare, ce nu se poate manifesta din cauza adultului din el si a adultior din ceilalti, din cauza nenumaratelor fatete distructive de armonie, de gratie, cu noi si cu lumea.

In contactul cu initiatii si initierile atipice, exista si o latura foarte frumoasa; ti se inlesneste pe moment (uneori chiar permanent), accesul la calitatile tale si ale celorlalti pe un nivel la care nu ai acces in mod obisnuit, adica, daca tu esti de fel tandru sau nostim, intr-un anumit exercitiu, se face posibil contactul dintre aceste calitati ale tale, pe nivelurile cele mai profunde si mai intense cu capacitatea celuilat de a le recepta cat mai intens posibil, e o experienta total inedita intre necunoscuti, in care frumusetea din noi poate fi oferita celorlalti spre a intelege mai bine ce suntem in profunzimi.

Acuma desigur, poate fi dat accesul si la partea urata din noi, tot asa cum poate fi dat accesul la deviatii ce sustin doctrina initiatilor care mijlocesc procedurile.

3 - Foarte important e sa intelegem principalul atribut al gratiei, anume cultivarea echilibrului prin intelegerea conceptului gratiei; atentie insa, nu cultivarea echilibrului cu orice pret; tocmai asta insemnand echilibrul la care fac trimitere, cultivarea echilibrului intr-un spirit de neangradire, necenzurare, admitere fara prea mari probleme a opusului (a greselilor).

Daca confundam gratia cu perfectiunea, ne-am fript, dam in dictatura personala sau de grup, devenim inchizitori; gratia, armonia nu includ fortarea, obligativitatea, canoanele, reguli ce nu le poti incalca (bine acuma, nu ma refer la codul civil si penal; rezulta din scrierile mele la ce anume ma refer).

4 - Un alt concept ce merita inteles si insusit, e conceptul impresionismului propriu.

Orice tip de realitate cu care suntem in contact, e filtrata si oglindita specific de noi insine, nu are neaparat valentele pe care i le-a dat sursa ei; e valabila si reciproca si in plus, nu strica sa ne intrebam, cum de suntem noi asa de diferit oglinditi de catre ceilati, vizavi de parerea noastra despre noi si vizavi de gandurile noastre ce au contribuit la vorbele adresate lor si la faptele noastre pe care le apreciaza ceilalti? reciproca de asemenea e valabila!

5 - Un alt concept important de cultivat, este cel al deschiderii.

Daca avem o atitudine de strut in privinta impresionismului propriu vizavi de mersul realitatii, daca ne insusim concepte proprii sau de la altii si facem din ele principii infailibile, nobletea noastra, candoarea, superbitatea din noi, e condamnata la neimplinire pe masura potentialului sau colosal, intreaga existenta plange in profunzimele ei (daca ar avea posibilitatea sa planga).

Proletarul din mine

Iata, in acesta dimineata, proletarul din mine, mai exact socialistul, ma gandeam la Cipru, Spania si ma minunam cum capitalismul a ajuns sa isi spele pacatele prin socialism, coane, curat murdar, banca(ristii) dispune de valori incalculabile pe care practic le foloseste samsareste falimentandu-se in entitatea sa neumana, banca e salvata de deponentii pagubiti, ei devin la randu-le bancheri-actionari, banca e nationalizata si iar privatizata; de platit plateste prostu', "io bag(u')"din toate generatiile.

Ee he, he, ..., dar nu asta e tema desigur.

Socialistul din mine, e doar unul din multitudinea de aspecte cu care ma pot identifica la un moment dat, "moment" ce poate dura mai mult sau ma putin.

Socialistul din mine, capitalistul din mine si tot asa, copilul din mine (cel al parintilor mei), fratele din mine, sotul din mine, prietenul, vecinul, colegul, pofticiosul, blandul, furiosul, prostul, desteptul, bucurosul, tristul, lacomul, cumpatatul, fizicul, psihicul, profundul, mai putin profundul, si mai putin profundul, superficialul etc.

Cat la suta din mine totalul sunt eu socialistul din mine?

Cine stie, oricum nu asta conteaza.

Cine participa la a constitui pe acest aspect al socialistului din mine?

Participa multe alte aspecte si subaspecte, aspecte psihice, participa gandirea, emotionalul, vointa, imaginatia, senzitiv-perceptivul, memoria si da, poate participa chiar si aspectul meu fizic, corpul, nu atat ca unealta clasica a psihicului, cat ca participant la o adica, la redistribuirea mijloacelor de productie si a avutiei nationale (sa zicem asa), asta daca ne raportam la conventia materialista clasica a acestei lumi.

Altfel, cine sunt eu socialistul, sunt una din proiectiile posibile, unul dintre aspectele manifestationale ale capacitorului experimentator de existentialitate, a bazalitatii ce imi permite sa fiu ceva.

Desigur, impreuna cu socialistul din mine, capacitorul ce sunt (sunt un capcitor bazal care experimentez pe insusi "a fi", pe "sunt" de la cele mai bazale aspecte, pana la intrega realitate; e impropriu sa numesc capacitorul bazal ca fiind eu, deoarece eu sunt, deja e mai mult decat capacitorul bazal, am explicat acum ceva vreme), experimenteza si toate aspectele pe care le-am enumerat mai sus in cazul doctrinei materialismului si multe pe care nu le-am enumerat nici acolo din nestiinta sau graba, numai ca ele nu mai trebuiesc a fi considerate altceva decat, stari de realitate pe care capacitorul experimentator de realitate, le experimenteaza.

El libertador

Ce poate fi acest "el liberador"?

Primele simptome sunt date de dispozitia catre starea eliberatoare.

De unde poate ea veni?

Dinspre acolo de unde a venit si dispozitia catre starea de inspiratie, adica dinspre acolo de unde toate vin si in ceea ce suntem si in ceea experimentam si in toate cele existente sau mai presus de puterea noastra de intelegere, dinspre ceea ce numem candva “singularitate”, prin analogie cu raspunsul oferit ca stiinta acestor vremuri, referitor la aparitia existentei.

Totul nu incepe cu “a fost odata” ci cu intrunirea stari de dispozitie intru “materializare”, intru indeplinire, intru dobandire, intru legare ca existentialitate sau daca vreti, intru dezlegare din inexistentialitate (tot asa cum singularitatea stiintifica si dumnezeu sau nimicul, au ajuns a fi considerati existente).

"El liberatador" e "arhetipul", softul, schema sau algoritmul ori poate chiar doar simbolul eliberator din tot ce ne consideram a fi datorita educatiei si autoeducatiei omenesti.

Nu exista neaparat ci, se existentializeaza din ceea ce suntem, noi ii putem da spirit, tot asa cum am facut-o cu spiritul care ne anima actualmente, mai corect cu actualele spirite care ne anima (tocmai ce am enumerat cateva in “Proletarul din mine” si tot asa cum facem cu spiritele de sistem, de gasca, de tagma, de partid etc.

Potentialul capacitorului experimentator de stari de realitate ce sunt (si foarte probabil, sunteti si voi, fiecare), e urias, poate e fara limite intru a ne manifesta perceptiv (intru a experimenta realitate).

Prin scrierile mele exact asta fac, dau viata lui “el libertador”, unui spirit eliberator de mine insumi, de mine disonantul, distructivul, opus al gratiei, nobletii, superbitatii, diafanului candid.

Nu stiu cat poate dura dobandirea evidenta a starii de libertate (atat cat e ea posibila in realitatea pe care o experimentam), depinde de cat de incatusati suntem educational, de cat suntem de rataciti in rutina, conditionari si dependente de toate felurile si depinde de efortul lucrativ de care dam dovada, dar si de dispozitia catre acest gen de lucrare.

Dispozitia care starea eliberatoare e una, starea eliberatoare e alta si eliberarea in sine e cu totul altceva.

Dobandirea dispozitiei e primul pas spre eliberare, e nasterea lui “el libertador”.

Dobandirea starii eliberatoare este pasul doi, e dezvoltarea lui “el libertador”.

Eliberarea reprezinta pasul trei, “el libertador” isi ia existenta in “propriile maini”, devine spiritul care anima entitatea capacitor ce esti.

Tot ce am scris pana acum a fost plamadirea lui “el libertador” intru "a se naste".

Patima iubirii

Cum, mult trambitata iubire, e o patima de fapt?!

Iubirea poate avea diferite grade de durabilitate si complexitate, de la emotia simpla la sentiment si la trairi inalte tipice sau atipice.

Toate insa se incadreaza la categoria drog.

Acuma daca e sa mergem pana la capat, realitatea insasi, reprezinta drogarea capacitorului experimentator de realitate, cu stari de realitate, cu realitatea viata.

Primul drog, e drogul de "a fi", intuitia de sine.

Altul, ar putea fi drogul corporalitatii fizice, altul cel al psihismului, ...

Iubirea incotro?

Intr-o fictiune in care toti am fi dominati numai de iubire, comunismul ar fi in sfarsit realizat, dar, "fereasca al de sus", ca un zombilica sa fie scos din gaoacea fictiunii acelei lumi, ..., de nimic ar fi, un patimas dispus la servitute, la sclavie, care nu e capabil de adaptare.

Dragostea e buna frate, e tare buna, daca insa nu e dublata de ratiunea intelepta?!!!, vai noua, nu e iubire, e patima iubirii.

Unui patimas nu poti sa ii rapesti obiectul patimii sale, deoarece intra in sevraj, (tristete, suparare, depresie, disperare, sinucidere, manie, ura, furie, crima), asa si cu "iubaretii" astia, calibrati prosteste (si) sau "peste noapte".

De ce ma leg de iubire si nu de altele ce chiar sunt distructive la greu?

Ma leg de toate, insa asta cu iubirea e asa cantata ca ma apuca greata, sistemul care o mediatizeaza si o implementeaza, mie nu imi pare a fi "cuser", atata vreme cat nu ofera si suportul de cunoastere, nu ofera spijinul rational, nu ofera instructiunile de exploatare si formarea profesionala intru conducerea unui asemenea vehicul, adica, il conduci pe respectivul spre colapsarea in iubire, stii bine ca asta in functie de procentul de colapsare in care cade, va avea un impact major asupra lui si a semenilor, si nu il trezesti mai inainte?

Ba! voi sunteti nebuni? in loc sa ii faceti dumnezei, voi ii faceti zombi?

Sau cel putin odata cu iubirea sa ii fie oferita sansa de a intelege necesitatea autocontrolului, vegherii asupra iubirii sale, deoarece e posibil sa cada in patima ei, sa isi piarda orice control, sa devina un cobai zapacit, prostanac.

Nu frate, ei tocmai asta scot de pe lista, autocontrolul, ratiunea, intelepciunea; "vezi doamne" astea te impiedica sa te inalti; pai unde va inaltati ma? in patima iubirii?

Tu, cel ce indrumi si dai acces la legarea (dezlegarea) catre iubire, chiar nu intelegi sau esti zombi? ori lup? a intelege ceva, orice, pana si pe a te alimenta, a nu-ti curge balele si a nu te caca pe tine (inclusiv a da acces la iubirea asta a voastra), tine de ratiune, de intelepciune, nu ai cum sa existi in realitatea asta fara ratiune, intelect, minte, logica si tot ce negati voi; te calca masina ma, pleci in curul gol pe strada, iti bei urina si iti mananci fecalele, fara intelect, ratiune, minte si tot ce negati voi.

Si eu sustin eliberarea de algoritmii educationali actuali, dar, vai mie, prin inlocuirea lor cu altii la care, sa ai musai atasata si lucrarea veghetoare si permanent destelenitoare, pentru ca ei sa nu ne mai devina conditionari si chiar dependente, atat pe conceptual cat si pe afectiv si ce mai vreti voi.

Nuca indaratnica

A dreac nuca se indaratniceste si nu pot s-o scot din coaja.

Pot sa spun si asa?

Pot sa spun, ca deaia (printre altele) am zis scrierilor mele, creatie artistica.

Da, e impropriu sa spui unei nuci ca se indaratniceste, o personifici, aberezi practic, fabulezi, insa, adevarul e ca, faptul ramane, unele nuci sunt "incuiate" prin natura lor mai bazala decat o incuiere cu lacat sau din indaratnicie, e ceva gen instinct la animale (si la om), dar nu poti sa vorbesti despre instinct la plante, nu e firesc decat in mod artistic; este acelasi lucru ca si corpul cu care ne constatam noi realitizati, asa a venit el in existentializare, nu am decis noi (decat in ideistica anumitor concepte devenite ideologii si dogme religioase).

Acelasi gen ideologic ce sustine ca piatra simte; "normal ca simte", asta insa e la fel cu nuca mea care s-a indaratnicit.

Intelepciunea iubirii

Eh, daca tot am vizitat noi, patima iubirii, ce ar fi sa facem o vizita la fel de scurta si prin intelepciunea iubirii?

Exemplu de caz:

O dimineta a unui cuplu.

-Hai mai, dao-n masa, iarasi? ti-am zis si alaltaieri, daca nu ma protejez eu, atunci cine, ce vrei sa ajung la operatie, stii bine ca deabia am scapat si "dumnezeu stie" ce-o mai fi cu prostata asta.

Ce sa fac, incerc si eu sa o protejez cumva, ai tu vreo solutie?

- ...

Nu era prima discutie de acest gen a celor doi din acest cuplu; acuma ea nu a zis nimic, a facut ca el, in general insa, ea avand un mai mare apetit sexual, ia initiativa mai des decat iar parea potrivit lui (mai ales in conditiile in care, el a fost catalogat cu adenom de prostata, operatia chirurgicala fiind singura optiune ramasa; de atunci au trecut vreo 4 ani, el a renuntat la doctori si nu a patit-o asa cum s-a intamplat cu tatal sau care a murit de cancer la stomac; anumite aspecte nu mai apar atunci cand medicii il consulta si analiza ce trimitea la operatie i-a iesit bine, in schimb anumite simptome au ramas la fel de acute si in plus au aparut dureri in zona).

Ea la randu-i are anumite probleme mari care o streseaza puternic, unele sunt fiintiale si pe viata, are parte de putine bucurii, placeri.

Aceasta e situatia in dimineata aleasa ca exemplu de caz.

Dupa putin timp in care ambii si-au vazut de programul lor de dimineata, fara aspecte evidente ce ar mocni, el scoate catelul afara, vede ca a nins si incepe sa dea zapada deoarece sotia si soacra (foarte in varsta si cu probleme de sanatate) or sa plece foarte curand si sa nu alunece; uita insa ca a lasat usa de la intrare intredeschisa (ba, nici nu i-a facut ca de obicei, cizmele cu crema si nu i-a sters ochelarii, astea insa le avea in vedere pentru cand termina cu zapada, era timp destul; el nu lucreaza de ani buni).

Nici nu termina de curatat scara si usa de la intrare se tranteste (sa fie vantul? putin probabil, dar mai bine las in neutralitate intamplarea, altfel ma montez spre conflict, isi spuse el).

A dat zapada, a venit in casa si, sotia deja se incaltase cu cizmele si isi puse-se ochlarii in geanta, ba a inchis si usa de la camera ei (asta nu e specific ei, din contra).

Eh, iar avem meci, gandi el.

De mentionat ca in acest cuplu, ea e mai evoluata decat el, pe majoritatea aspectelor.

El s-a apucat sa curete covoarele de parul de catel care se aduna treptat si o facea in asa fel incat sa nu o oblige pe ea sa il intalneasca, era evident ca il evita (din atitudinea faciala si corporala, din lipsa dialogului si inchiderea usilor acolo unde ea se afla).

Dupa ce nu a mai constituit o iminenta intalnirea ei cu el, daca el ar fi intrat sa curete covorul si la ea in camera, a mers acolo abordand aceasi tehnica astfel incat ea sa nu fie obligata sa ii intalneasca privirea sau corpul; de mentionat si faptul ca, i-a trecut si lui prin minte sa se separe prin inchiderea usilor acolo unde se afla de fiecare data, insa a gandit ca astfel ar cultiva un spirit al conflictului, nu pe cel al iubirii.

Niciunul nu a spus nimic.

Din experientele trecute, el stia ca orice dialog pe care il va deschide, va inteti tensiunea si va fi posibil sa degenereze in conflict, asa ca a tacut.

Intr-un final, ea i-a adresat cateva cuvinte referitor la ce anume sa manance si ce sa mai pregateasca de mancare pentru sera si zilele urmatoare; el a raspun la fel de calm pe cat de calma a reusit si ea sa fie.

In tot acst timp al lipsei de dialog, el si-a spus mereu ca, atata poate ea, asta e, conditionarea sexuala e la fel de asupritoare cu noi, ca oricare alta patima, iar atitudinea ei e urmare tot a faptului ca atata poate ea atunci, asta neinsemnand ca ea in strafundul ei nu e curata, ba mai mult, se considera indreptatita sa se comporte asa.

Desigur si lui i-au trecut prin minte, anumite indreptatiri, foarte puternice ca si contraargument (si nu numai in impresarierea sa, ci a oricui, dar, "le-a aruncat inapoia sa").

Si astfel, un iminent conflict, s-a stins de la sine, nefiind hranit de cei doi.

A-ti putea concluziona ca el a fost cel care l-a evitat, ei bine va inselati, ea a avut controlul permanent, doar a lasat sa curga lucrurile intr-o forma in care l-a supus pe el unui test, sa ii simta evolutia pe care stiu amandoi ca el se straduieste sa mearga; si ea o face dar nu se strufoca atata pe cat o face el.

Cine intelege esenta oricand si pe orice tema valabila, din acest exemplu, intelege si patima iubirii si intelepciunea iubirii.