Creatiile userilor - Proza

Trei cai superioare celei actuale

Referindu-ne la scrierea precedenta, constatam ca, idiferent de cele pe care le adoptam in a ne manifesta activ o realitate, suntem din start supusi "spiritualizarii", adica "entropia" noastra (mai mult psihica decat fizica) inseamna automat, cultivarea unui spirit personal de care suntem (ca potential) si vom fi animati (ca si personalizare a lui in a fi ceea ce ne caracterizeaza in ceea ce facem).

Acest cult, al spiritului personal, poate deveni si un spirit de sistem, daca mai multe persoane, o comunitate, il adopta intru devenire.

Am dat cateva exemple de incercari, ce pot intrucatva sa diminueze apartenenta la spiritul de sistem:

1 - dobandirea nepatimirii generale, dar intr-un sistem conceptual (in cadrul unei dogme).

Acesta are doua hibe: -tinzand spre ceva (orice), in speta nepatimirea, automat esti sclav al spiritului de sistem ce promoveaza nepatimirea ca tel.

-iar a doua; din start, esti prizonierul sistemului a carui dogma (set de dogme, legi, norme, coduri, valori, concepte, adevaruri, exprimari, trairi) o accepti ca etalon nediscutabil, infailibil.

2 - dobandirea nepatimirii generale intr-un sistem deschis conceptual (nepatimitor), nesupus nici unei dogme, conceptele fiind doar o indeletnicire intr-o continua transformare, imbunatatire, evolutie, fara a ne atasa de ele intru dogmatizare.

Acesta, sistemul e animat doar de cautarea dobandirii nepatimirii generale (personale si de grup), deci, este totusi un sistem, automat despotic ca orice sistem.

3 - a treia varianta propusa filozofic, facea referire la dobandirea dimensiunii a saptea, a unei cat mai depline gratii, a contemplatiei in rapire, adica o vietuire atipica din care sa lipseasca conceptualizarea si impatimirea de orice fel, DAR, nefiind deja beneficiarii acestei manifestari fiintiale ci, pretendenti la ea, fiind aceasta un scop, un tel, cadem din nou in plasa unui sistem, un sistem care "ne calauzeste catre ceva", orice calauzire implicand subordonare fata de un spirit de sistem valoric personal sau de grup.

Asadar, orice am face in afara de dobandirea deplina a dimensiunii a saptea (atentie, nu ca si cale de a junge la ea, ci ca realizare instantanee si definitiva), ne situaza in robia fata de un spirit de sistem personal sau comunitar, care ne anima.

Acestea sunt trei posibilitati cat de cat superioare celei adoptata actualmente de umanitate, ordinea e si cea corecta; saltul valoric al primeia, e dat de introducerea nepatimirii generale ca educatie in evoutia copiilor nostrii (si a noastra desigur); a doua introduce in constientizare, faptului ca insasi educatia e bazata pe concepte si deci inducatoare de patima conceptuala, asa ca propune cultivarea nepatimirii chiar si vizavi de lumea conceptualizarilor de orice fel.

A treia e si mai S.F., nu o mai dezvolt, implica necunoscute mari.

Dobandirea nepatimirii in primele doua, presupune permisivitatea pe care o inlesnim gratiei sa se manifeste tot mai plenar in realitatea noastra, duce implicit in perimetru de proximitate al dimensiunii a saptea.

Nu stiu in ce relatie se afla cineva ajuns cat mai deplin in dimensiunea a saptea, cu, necesitatile (indeosebi fiziologice si de aparare) si cu mediul de toate felurile, ma refer desigur la ostilitatea mediului, pozitionarea fata de ele introducand pentru el, sisteme de valori, deci, subordonare fata de sistem, sisteme???!!! http://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow

Omul nimeni pleaca in calatorie

Intr-o anumita stare aflandu-se, omul nimeni s-a hotarat sa plece in starea de calatorie prin realitate.

Tot calatorind a intalnit o alta realitate calatoare.

-Cine esti tu?

-Sunt reteaua-neuronala Quatan.

-Si ce faci aici?

-Sunt ghid.

-Ce bine; as vrea sa vad cat mai mult din realitate; ce sfat imi dai?

-Incepi cu formatiunea neuronala Terra, dupa aia mai vorbim.

-Bine dar Terra e asa de mare, ce imi recomanzii?

-Stiu si eu, viziteaza retelele si snapsele mai importante, de exemplu: Parisul, Londra, New York, Buenos Aires, Rio de Janeiro, Tokyo, Beijing, Moscova, Jakarta, Lagos, Teheran si altele pe care vei avea dispozitia de a le constata.

Zis si facut, s-a imbarcat omul nimeni intr-un neuro transmitator avion si, direct in reteaua neuronala S.U.A. s-a oprit; aici a vizitat mai multe neuro-sinapse (Los Angeles, Washinon, New York, Chicago, San Francisco, Las Vegas si altele; a intalnit multe retele-oameni si a legat multe retele-prietenii.

La fel a procedat si cu alte aspecte realitate recomandate de Quatan.

L-a uimit vasitatea si diversitatea retelelor neuronale ale marii retele nuronale Terra, atat cele construite de oameni, cat si cele construite de natura neuronala insasi, adica, lumea animalelor, a plantelor, dar si cea anorganica.

A fost o calatorie de vis, a unei particele extrem de bogate a realitatii, realitatea Terra.

La intoarcere, s-a intalnit din nou cu Quatan.

-Cum a fost?

-A fost o calatorie asa cum nu cred ca va mai fi alta, sunt profund impresionat, multumesc.

Ce imi recomanzi in continuare?

-Viziteaza reteaua neuronala Sistem Solar, din care si Terra face parte.

Zis si facut; omul nimeni nu era genul care sa astepte invitatie speciala; s-a imbarcat intr-un neurotransmitator spatial si a plecat pe Luna; satelitul nuronal al retelei Terra; apoi pe Venus, Marte, Mercur, Jupiter.

Eh, sa va mai povestesc despre calatoria omului nimeni inspre neuronii stelari? in sistemul neuronal-sinaptic Alpha Centauri? sau despre primul atac cerebral supernova intalnit? despre pulsarii si qusari, gauri negre si roiuri de galaxii?

Nu cred ca e necesar.

Atata doar va spun; dupa ce omul nimeni a inteles cat de imens e creierul univers in care traim, a inceput o calatorie la fel de palpitanta in universul natura terestra, apoi in universul om si mai apoi in universul microcosmic, adica in fiecare sinapsa si neuron in parte, in fiecare particica existentiala, in cuntica lor.

Asta insa e o alta poveste pe care nu stiu daca o voi mai scrie eu sau va trebuii sa o descoperiti singuri, tot asa cum si dezvoltarea povestii de azi, ramane la latitudinea fiecaruia, in masura in care aceasta impreuna cu celelalte scriei, pot contribui la largirea orizontului propriu de a percepe realitatea.

Ne m

Omul nimeni placa in calatorie 2

Calatoriile omului nimeni (in genul conceptual ales ca referinta a povestii de mai sus, adica prima parte), sunt doar metafore din punct de vedere al deplasarii spatiale, el de fapt doar percepe diferite niveluri rezolutive la diferite zoomuri (inclusiv orice alta metoda invocata vreodata) care, ii permit senzatia de spatialitate si deplasare.

Nu el se deplasaza in spatiu ci, ingereaza neurotransmitatori care ii redau senzatia de deplasare si de spatialitate, prin senzatia de zoom si rezolutie intr-o continua schimbare de valori nu neparat direct proportionale; universul omului nimeni, este un univers realitate exact ca al fiecaruia dintre voi, numai ca, tridimensionalitatea universului sau, nu e data de cele trei dimensiuni spatiale, de temporalitate si entropie (miscare, schimbare interactiune) ci, de rezolutie-zoom, iar entropia e la fel de reala, numai ca el ca retea neuronala se afla in stationare si, universul realitate ii ofera toate perceptiile prin neurotransmitatori, inclusiv amintirile clipelor trecute, acest "rulaji" permitandu-i senzatia de continuitate si entropie.

2 - Daca omul nimeni s-ar fi aflat in acelasi gen de calatorie, dar in universul realitate de tip constiinta, atunci este posibil ca atat realitatea ce e el cat si realitatea totala, sa fie cauzalitatea senzatiilor de fizicitate, de deplasare, de entropie, de spatialitate de temporalitate, de continuitate, depinde cum se hotareste ca referential conceptual.

3 - Daca adoptam o varianta in care, calatoria are loc intr-un univers realitate cu adevarat fizic, asa cum pretinde aproape intreaga umanitate, atunci e musai ca, omul nimeni sa calatoreasca intr-un univers realitate intrinsecitate, adica, el ca om poate fi absolut sigur (adoptand un referential existential unic, "universul macro si microcosmic", asa cum procedeaza oamenii de stiinta) de materialitatea sa si a lumii, numai daca ecestea sunt sinele sau si le traieste intrinsec ca pa sine insusi "cel ce e constient de sine"; altfel, niciodata nu va avea certitudinea materialitatii sale si a lumii intrucat noi nu reusim sa ne traim intrinsec nici macar un deget, o celula, ficatul, corpul sau creierul, cum oare sa certificam materialitatea lumii???

4 - Mai e si varianta unei calatorii intr-un univers matricial.

Conceptul "Sistem stare de realitate" - aprofundare

Pentru a intelege mai bine conceptul "Sistem stare de realitate", voi incerca sa ma raportez acum la mine conform exprimarii specifice acestui concept:

Ma percep si acum, ca fiind om din ceea ce se numeste carne si oase, ma percep avand posibilitatea de a gandi, vedea, auzi, simti etc.

Ma percep in aceeasi casa, cu aceleasi obiecte, ma percep si acum respirand, constat de asemenea ca am un catel, exista fereastra si draperiile sunt trase, amintirile ma fac sa banuiesc ca totusi exista in continuare un in afara si dincolo de fereastra, banuiesc ca dincolo de usa de pe hol exista in continuare dormitorul si, in el se afla sotia.

Am avut din nou simptomele ca m-am trezit dupa un somn, am iarasi amintirile ca am mai trecut prin a ma trezi, a avea simptomele de dupa un posibil somn, amintirile de a fi corp si psihic, a vedea, auzi, a respira, a scrie, ...

Si in acest fel pot continua referitor la intreaga realitate (existenta), care realitate ce e?

Este o stare, starea reflectarii mele de realitate, eu capacitor de reflectat realitate.

Atentie, asta nu insemna implicit ca, exista o realitate interioara sau exterioara mie "capacitor de reflectat realitate", pe care o reflect (adica o realitate corp intern si psihic si o realitate corp extern si lume); nu spun nici ca nu ar fi posibil sa existe, eu doar constat posibilitatile, tinandu-ma impartial vizavi de conceptele adoptate de ceea ce am in acest moment amintirea ca se numeste umanitate.

Daca eu capacitorul de reflectat stare de realitate, nu as avea ce sa reflect (indiferent de sursa de provenienta a starii de realitate; dinspre mine, altii sau lumea asta), atunci as fi un capacitor latent care nici macar nu e constient de sine.

Daca niciodata nu reflect nici o realitate, practic nu exist.

Asa cum am mai zis, inceputul existentei pentru mine capacitor de reflectat stare de realitate, ar putea fi, reflectarea golului de realitate, ceea ce e insa impropiu a numi constientizare de existenta atata vreme cat nu ai niciodata macar starea amintirilor despre o existenta posibil trecuta sau vreun gand.

Un real inceput al existentei ar fi constatarea intrinsecitatii mele existentiale, adica a ma constata constient de mine insumi ca si realitate de a fi (nu realitate de a fi corp, senzatii, ganduri sau altceva ci, simpla constatare ca sunt, imi dau sema de mine insumi ca existenta fiindica), asta insa e o constatare atipica, un om obisnuit nu constata niciodata asa ceva.

Un inceput care e in concordanta cu mersul actual firesc al realitatii, este acela in care, eu (sau oricine e constient de sine), devin constient de mine, prin a deveni constient de starile, de reflectarile mele de realitate, adica, constat simptome de trezire din somn, sau, constat reflectare de ganduri, constat reflectare a ceea ce numesc amintiri, constat cele ale simturilor si simtirilor, constat corporalitate si psihism in general, constat starea de exterior, de realitate obiectiva proprie unui "mine" fizico-psihic si a unei coplesitoare exterioritati, a unei lumi.

Toate astea sunt reflectarea mea de realitate, e starea de realitate a capacitorului de reflectat realitate ce sunt.

Daca si cat de mult sunt eu creatorul starii de realitate, asta e o tema ce tine de la S.F. pana la cea mai riguroasa stiinta, un lucru pare sigur, constat stare de realitate si in cadrul ei ma constat pe mine ca stare de realitate fizico-psihica-spirituala ce, par a fi inzestrat cu oarece libertate de decizie si de actiune, la fel ca mine par a fi si celelelalte stari ale mele de realitate numite oameni, deoarece se manifesta identic ca fiinte oameni (cu specificul lor desigur) si le acord creditul ca si ei sunt constienti de ei insisi ca si mine; de asemenea acord credit tuturor sistemelor stare de realitate ce imi parvin ca reflectare proprie de realitate (adica tuturor existentelor lumii, de la atomi la fiinte si obiecte, minerale, natura astre etc.), dar numai si numai datorita autoeducatiei si educatiei ce o percep ca amintirii.

Eu (tu) sunt (esti) un sistem stare de realitate, rezultat din reflectarea de realitate a capacitorului de reflectat realitate ce sunt.

Acest gen de concept permite atipicitatii sa isi gaseasca locul in realitate, fara a "sfida bunul simt", deoarce, orice tip de realitate fiind o stare, inclusiv fizicitatea, atunci ne devine accesibila acceptarea posibilitatii ca fizicitatea sa aiba si alte valente decat se credea; totodata acest tip de concept, nu mai e in contradictie cu sine insusi asa cum e actualul concept agreat de umanitate, cel pe care eu l-am numit "hominidism" si din care rezulta ca materia e o traire (datorita descoperirilor stiintifice referitor la reflectarea realitatii materiale in retelele neuronale si celor in domeniul cuaticii), desi acelasi concept sustine materialitatea lumii; si nu in ultimul rand asemenea concepte pot permite individului a se raporta la realitate intr-un mod ce ii da alta perspectiva asupra ei, astfel incat sa devina mai responsabil si sa intrevada mai realizabile cele ce inainte ii pareau de neatins pentru el.

Numai filosofii și oamenii teatrului au suflet magic. Acel tip de suflet care conține toate durerile lumii dar care se eliberează purt

Pentru ce traim? Nepatimirea, o libertate nedorita

Scriu "Cuvantul", intrucat "mi-a venit" inspirativ, dar nu am masura nici pe departe.

In orice clipa a starii de realitate pe care o experimentam, atat in privinta a ceea ce ne percepem ca suntem cat si a ceea ce percepem in general, ar fi potrivit sa ne aflam in postura de a avea puterea renuntarii la acea stare chiar atunci, daca realitatea o cere.

Adica daca in clipa asta mi s-ar impune ca necesitate, renuntarea la confortul meu, sa fiu gata a o face chiar acum.

Daca acum ar trebui sa devin muncitor pe plantatie, in ploaie si in mocirla, sau miner, ori sclav, sa fiu gata sa o fac fara nici o scadere de moral, indiferent pentru ce perioada (si de ar fi pe viata).

Daca acum ar trebui sa se termine viata mea in aceasta realitate numita existenta terestra, sa fiu gata chiar si de asta.

Eh, cine are o asemenea masura?

Care ar fi ideea?

Ce anume ne poate oferi o stare de echilibru astfel incat vicisitudinile vietii si chiar moartea, sa nu ne clinteasca din taria echilibrului nostru?

Noi suntem ce suntem prin ceea ce percepem, prin ceea ce experimentam, daca nu am experimenta nimic, nu am trai pentru noi insine (chiar daca am avea vreo forma de existenta pentru cineva sau ceva).

Ca sa renunt la ceva, fie si cele de mai sus, ce inseamna?

Renuntarea e opusul atasamentului, renunt numai daca sunt atasat, daca nu sunt atasat nu am la ce anume renunta, pur si simplu schimb realitatea dar nu renunt; chiar si in problema mortii, in perceptia mea se cuvine a considera ca schimb realitatea fizica cu ceea ce e posibil sa imi rezerve nefizicitatea.

Nepatimirea tocmai asta insemna, sa ne cultivam pe noi insine liberi de atasamente, astfel incat orice "ne-ar rapi" realitatea, sa nu ne afecteze.

In religie (crestin ortodoxa) o stare pe o treapta ceva mai jos decat marea nepatimire, este neprihanirea (partial nepatimitor).

Si de ce nu as putea dintr-o data sa schimb realitatea actuala cu cea care imi e impusa sau o aleg de buna voie pe anumite considerente, dar fara sa sufar din cauza de atasamente?

Datorita necultivarii taierii starilor de realitate de care cotidian am parte (ceea ce altadata numeam, pazirea curata a cerului constiinta), intrucatva acelasi lucru cu taierea voii proprii, dar mai mult decat atat.

Daca sa zicem, realitatea impune ca eu in clipa asta sa devin boschetar, se cade mie a fi cultivat pana acum asa o lucrare incat, acum, sa pot a nu permite nici unui gand, nici unei emotii negative (nici unei nostalgii, temeri, regrete, senzatie de renunare la ceva, si, nimic altceva negativ) sa imi parvina ca si constituent al starii generale de realitate, si, sa fac ceea ce e de facut: "boschetareala".

Am zis, nici vorba ca eu sa am o asemenea masura.

Am dat exemple extreme pentru a intelege mai bine pana unde se intinde libertatea fata de atasamente, adica nepatimirea.

Nu toti trebuiesc iertati, insa asta nu exclude intelegerea filozofiei vietii

O sa reiau exemplul dat acum vreo luna.

Un tip, nu vrea sa faca ceva, "uite asa de-al dracu' " (sau, face ceva "numai ca sa-ti faca rau", ori, "numai ca sa ne faca-n ciuda").

Asa cum spuneam, desi noi il blamam, in acelasi timp ii acordam circumstante atenuante prin recunoasterea ca, el nu face ce consideram noi potrivit a face (ceva de bun simt pentru majoritari dar, asta nefacandu-l automat si o certitudine absoluta, un adevar universal valabil), numai si numai: "uite asa de-al dracu' "; si, desi noi suntem cei ce intr-o prima faza ii acordam circumstantele, tot noi ne contrazicem la pasul doi, intrucat interpretam pe "uite asa de-al dracu' ", ca fiind o lege infailibila a universului, o demonetizare ce nu necesita a mai fi inteleasa, il etichetam si clasam dosarul, deoarece suntem prea mici la suflet pentru a merge mai departe, practic, procedam "inchizitoriu".

Asadar el de fapt, nu poate sa faca ce vrem noi.

De ce nu poate?

"Uite asa de-al dracu' " ("am regizat si pus in scena" noi acuzatorii, realitatea faptelor, aplicand o impresionanta eticheta infailibila).

Are deci cel putin un motiv care nu il lasa.

Care poate fi filozofia motivatiei sale?

E atasat de ceva care il determina sa procedeze asa.

Multe cauze pot duce la efectul de a te manifesta ca fiind "al dracu' ".

O poti face intrucat iti face placere sa fii contra sau sa ii vezi pe ceilalti "pe jar", ori alta placere, ca sa ii enervezi, din razbunare, din orgoliu, din invidie, frustrare, din interese diverse, pentru ca nu ai chef sa faci ce vor ei, pentru ca nu iti place, pentru ca nu rezonezi cu ce vor ei sau pentru ca iti produce un disconfort, un prejudiciu, te raneste fizic sau psihic, eh, si, o multime de alte cauze care, fie scapa intelesului celor ce vor sa faci ca ei, fie, ei la randu-le "sunt ai dracului" si o fac din aceleasi cauze ca si impricinatul.

Dar oare, nu e posibil ca atasamentul (atasamentele) sau, ce il determina a primi eticheta aceasta de la majoritari, sa fie mai putin vicios decat atasamentele majoritarilor ce cauzeaza etichetarea?

Ba da, si asta e posibil, numa ca ei sunt majoritari si au puterea de "a legifera si executa".

Binenteles ca nu toti trebuiesc iertati, asta insa, numai si numai datorita maruntelor masuri umane ale societatii in care traim, lipsei cadrului social suficient de evoluat, care sa poate suplini micimea fiecarui individ in parte; desigur exista si reversul unei asemenea societati super-evoluate, pericolul de a deveni un sistem draconic.

Să ne uităm unul la altul printre mări de cerneluri suave. Să apucăm literele de m