Creatiile userilor - Proza

La mormantul lui Ana

...

... desi azi e ultima zi a acestui an, pentru mine este prima zi dupa ce am aflat ca Ana nu mai e printre noi, pentru mine ieri si azi e tot 20 septembrie 2012.

-Ai spus ca nu o sa pleci pana ce nu iti vei incheia misiunea pe acest Pamant.

Ai mai spus ca nu o sa pleci pana ce nu imi voi gasi si eu calea.

Si totusi ai plecat, ai plecat si mai lasat, ai plecat, ai plecat si pe mine mai uitat.

-Nu te-am uitat.

-?!

-Pe cale ta te-am lasat.

-Asta e o gluma, sunt pe calea mea ca orice om, dar?

-Exact.

-Stii bine ca nu despre asta vorbesc, vorbesc despre calea cea una a mea cu mine insumi.

-Da, stiu puiule, stiu, acuma e randul meu sa-ti spun: te-ai lasat, de ce te-ai lasat?

-Despre ce vorbim?

-In toata amaraciunea, caderea, suferinta, neputinta, micimea, neimplinirea si tot asa, te afli intrucat te lasi si te-ai lasat, esti tu de lasat, esti delasator? cine te-a lasat, te-a abandonat, daca nu tu insuti, de fiece data cand te-ai simtit intr-unul dintre modurile enumerate?

-Asa e, eu m-am lasat, insa nu am controlul, nu stiu, nu reusesc sa fiu conducatorul total al fiintei aceasta care sunt eu.

-Nu reusesti intrucat esti mult mai mult Eu decat Io, asa cum ai scris zilele trecute.

Nu iti dai valoare ca Io, nu dai valoare aspectului fiindic ce esti, dai valoare mai mult aspectului hominidic ce esti.

Asa cum eu am reprezentat ceva pentru tine desi noi nu am rezonat spiritual, si am reprezentat intrucat eu am facut pentru tine unele lucruri pentru care tu m-ai numit OM, Doamna si Mama, adica mi-ai dat valoare in tine, m-ai bagat la evlavie, tot asa, ba cu mult mai mult se cuvine sa te bagi la evlavie pe tine insuti, esenta ce esti.

Mai scoatel de la evlavie pe hominid, nu sa il arunci, deoarece tot tu esti, dar sa reasezi scara valorilor fiintiale asa cum e potrivit unei fiinte superioare ce esti.

Pai tu ai fost o fiinta ca atatia altii, care are scara valorilor fiintiale inversata, da-ti valoare si toate se vor reaseza, degeba scrii daca nu bagi nimic la evlavie, daca ele nu au ecou in tine, daca nu le constientizezi in cunostinta de cauza si cu sarguinta.

Iata ai primit darul inspiratiei, cunosti asa de multe si le intelegi atunci cand le cunosti, dar mai departe, cui lasi constructia celuilalt pilon de pod ce se afla pe malul opus al apei?

Cum vrei sa faci marea unire, cum sa treci apa "Milcovului" tau fara sa faci puntea de legatura, ok. ai construit partea dinspre tine hominidul, apuca-te frate odata sa construiesti si partea dinspre tine fiinditatea; cunoasterea si intelegerea in domeniul evolutiei personale tin mai mult de aspectul hominid ce esti, constientizarea aplicativa intru atingerea targetului, tine mai mult de aspectul tau fiindic, lasa-l frate sa-si faca si el treaba (adica tot tu dar pe aspectul fiindic, da-ti valoarea cuvenita odata, de ce nu faci democratie in tine, de ce ai instaurat dicatatura "hominiditista"?).

Pai tu ce ai fi vrut sa fac eu, sa lucrez in locul tau?

Uite, fa-o pentru mine daca pentru tine nu esti in stare, fa-o in memoria mea, sarguieste-te agatandu-te de acest eveniment, daca nu ai reusit de atatia ani sa te agati de nimic altceva.

Eu cu tine sunt, pana ce tu cu tine vei simti ca esti, iti voi tine locul pregatit, motorul pornit, pana ce tu vei reusi sa te iei pe tine insuti in primire si sa fii Domnul tau.

-Multumesc?!! ...

IN MEMORIA ANA PRICOP,

cea careia nu am reusit sa ii fiu nici pana azi fiu spiritual,

adio, dar raman cu tine, la buna vedere Mama draga!

Dumnezeu-Omul

-Marea provocare a umanitatii, omul dumnezeu, sau mai potrivit, dumnezeu omul.

-Ce e aceasta?

-O noua specie sau poate o specie veche pe cale de disparitie.

-Ce insemna?

-Insemna un om care isi ia in primire toate capacitatile, intraga fiinta, un om ce isi intra sau isi reintra in drepturi divine.

-Cum asta?

-Ca sa fii dumnezeu ai nevoie de convingerea ca esti, de incredintare.

-De asemenea ca sa fi om, ai nevoie de incredintare.

-Ca sa fii dumnezeu-om, ai nevoie de ambele convingeri.

-Bine dar e un paradox.

-Da, este un paradox, cel mai mare, insa e posibil, cu o conditie, identificarea suprema sa fie mereu la brat cu luciditatea suprema, nici dumnezeu fara om, nici omul fara dumnezeu (acesta e motivul pentru care specificitatea ce sunt, "nu m-am lasat" sa mai merg pe calea crestinismului ortodox clasic, acesta e motivul pentru care nu m-am lasat sa merg pe nici o cale spirituala, acesta e motivul pentru care m-am lasat sa gust numai cate o singura data din fiecare tip de experienta atipica si motivul pentru care nu m-am lasat sa fiu dumnezeu dar nici om, ca sa cunosc, sa inteleg, sa constientizez si poate in sfarsit sa aplic, cele despre care scriu azi).

-Adica?

-Adica sa fii ferm convins ca esti nu dumnezeu, nu om ci, Om-Dumnezeu. Poate acesta a fost cel mai important mesaj ce ne-a parvenit ca din partea acestui Iisus care, nu stiu sigur, de voie, de nevoie, acceptand sau nu, a ajuns sa fie considerat Dumnezeu si Om, fiu de dumnezeu si fiu al omului, dar, dumnezeu adevarat si om adevarat.

-Si care e spilul?

-Spilul e urmatorul: Ca sa te poti comporta ca un dumnezeu, ce trebuie sa faci?

-Minuni?

-Da, sa faci asa-zisele minuni.

-Ce sunt minunile?

-Ceva ce in mod firesc, in firescul vremurilor pe care noi le traim, este in afara lui, e para-firesc.

-Corect. Ca sa faci asa ceva, ai nevoie de credinta, acel graunte de credinta care muta muntii dar, ha, ha, ha, e vorba de un graunte pur, de cel mai pur graunte de credinta posibil, asa de pur incat poate numai pruncul nenascut inca, poate sa ofere, intelegi procentajul de profunzime necesar, intelegi procentajul de puritate care poate constitui masa critica in a face fapte incredibile pentru cei aflati sub dinastia hominidistica, intelegi cum trebuie sa fie acea constiinta, sau, exprimnadu-ne in alta formula la fel de adevarata, intelegi cum trebuie sa se reflecte acea minte in acea constiinta, cum va fi oglindirea unei asemenea minti pure???

Nu ma refer la vreo credinta religioasa, spirituala, bla, bla, bla, ma refer la incredintarea ca si tu ca si acel Iisus, esti Fiul lui Dumnezeu, esti Dumnezeu (ca sa fim in ton cu dogma crestina ortodoxa, poftim, prin "adoptie", adica dupa chip si asemanare nu prin "substanta", dar nu dogmele sunt tema scrierii de azi).

Constiinta ta trebuie sa ajunga la asa o rarefiere, la asa un nivel incat atunci cand te lasi sa fii dumnezeu, sa poti fi cu toata convingerea, sa te afli in credinta pura ca iti exerciti dreptul divin.

Acuma, reversul: daca insa nu echilibrezi balanta fiintiala datorita aspectul hominidic ce esti (ratiunii intelepte), inebunesti, punct

Pentru aceasta nu trebuie niciodata sa abandonam omul ce suntem, eu am lovit asa de mult in om cu scrierile mele, pentru a sparge acest seif, pentru a rupe lanturile, pentru a elibera "duhul" din prizioneratul "hominditaii" dogma exploatarii de o viata, DAR de la un anumit nivel incolo, se cade noua insa a nu arunca si pruncul o data cu apa din copaie, unul sunt, dumnezeu si om, am nevoie de mine omul in primul rand ca sunt tot eu, iar mai apoi pentru a ma mentine lucid, nu ma voi trimite nici pe mine si nici pe altii in paranoia sau nebunie.

Miracolul e al lui dumnezeu, ratiunea (in sens de intelepciune) e a omului, ambele fiind tare bune in simbiotul Om-Dumnezeu ce suntem fiecare dintre noi.

Luciditatea, incotro?

-Luciditatea, in sens de ratiune inteleapta, poate conduce la cultivarea puritatii fiindice dar si la cultivarea impurificarii ei, asa cum face masiv umanitatea.

-Adica, tot fiinditatea e de vina?

-Fiinditatea, "io pe pe niveluri foarte profunde", cat mai aproape de bazalitate, sunt pur si de aceea nu se vede disonanta si se vede doar candoarea, totusi, potentialitatea distructiva e acolo. indiferent daca sunt producatorul realitatii sau doar beneficiar, am capacitatea de a interrelationa (conform referentialului ales ca baza observationala) si cu distructiva nu numai cu constructiva, luciditatea de care vorbeam fiind responsabila de sensul catre care tindem.

Paradoxal insa, desi umanitatea, omul, cultiva un materialism cotidian si stiintific strong, evolutia in ansamblu, pare a duce catre spiritualitate stiintifica; parca si vad comunitatea stiintifica impartita in nucleul dur si nucleul moale, "moii" tinzand catre aspectele magice ale noilor descoperiri.

Ca deaia vin si spun celor ce au casunat pe minte sa o decapiteze: Mai puiilor, mai usor cu dogma, fara minte, fara intelect, ati fi ...pffff!! ..., de fapt nu ati mai fi, reveniti-va din transa indusa sau autoindusa si dati parte cezarului; da, se cuvine noua sa renuntam la anumite aspecte in care mintea se balaceste, dar vai mie, nu la minte mai!!! Mintea e cea care se reflecta in constiinta ca traire inalta, mintea e cea care ia formele acustice, vizuale, de simtire (traire) sau afective, ..., pe care voi le percepeti ca ingeri, dumnezeu, ghizi spirituali, voci, extraterestrii, entitati de lumina, prezente si toate formele de constiinta atipic-spiritual extinsa, inclusiv trairea (empatica zic eu) a constiintei altor entitati (ca si atipicitatea asta, ma tot tin sa spun, e de doua feluri, atipica spiritual, adica tinde spre cele magice, inclusiv ce fac preotii intra aici, chiar daca ei sustin altceva din motive de suprematie, si, atipicitatea ce duce la paranoia, schizofrenie si nebunie).

Iar cand spun minte, ma refer la orice minte, a oricui, chiar daca uneori acele trairi au loc in colaborare a doua sau ma multe minti ce sunt oglindite de constiinta unuia sau mai multora.

Aceast gen de pledoarie face parte din conceptul ce alege ca referential: mintea, nascatoarea lumii, adica mintea s-a reflectat in sine si a inceput totul, iar sinele ei in cazul acesta, este constiinta.

Nu va dati sema nu? Nu va dati sema, cum, cine a ma inventat si acest concept, auzi domn'e, "mintea dumnezeul lumii"?

Ei bine puilor, intrucat voi ati devenit crestini la apelul de seara (e un apropo ce se folosea in armata pentru cei ce au devenit gradati fara sa faca scoala de gradati, ci pentru ca era nevoie de gradati, superiorii le-au dart gradele atunci cand au hotarat asta si s-au intalnit cu ei prin unitate) si ati preluat din zbor un crestinism cu afinitati budisto-samanice si de aceea agreati conceptul, constiinta creatoare a lumii si nu pe cel al mintii creatoare a lumii, dar, daca prin absurd, careva dintre voi va avea norocul sa deschida unul dintre cele 12 volume ale "Filocalia" sau alta carte religioasa crestina, tocmai la una din paginile cu pricina, va afla ca, sfintii parinti ai crestinismului, l-au numit pe Dumnezeu, MINTE, nu constiinta; asta asa ca fapt divers, nu pentru ca eu as da nu stiu ce importanta acestui concept vizavi de conceptul, constiinta e totul.

De la Ana la Caiafa, dar in specificitate sa fim

Ca de ce atata alergatura prin conceptele de toate felurile?

Daia, ca e musai, ca sa facem lumina in noi si sa intelegem atipicitatea spirituala, dar mai ales ca sa facem sfintenie in noi, aia-i trebsoara.

Si nu ma refer la sfintenie neaparat in sens religios, ma refer la evolutia personala astfel incat sa avem acces si la cat mai multe capacitati potentiale din noi sau de oriunde, si la un nivel superior al lor, dar si la toate roadele pe care acestea le pot oferi.

Conceptele stiintifice sunt foarte bune intrucat au democratizat cunoasterea umanitatii, numai ca ele sunt inca rudimentare si ignorante, inca nu e recunoscut si studiata oficial atipicitatea spirituala.

Ca daca aude unul o voce in ceea ce numim cap, stiinta ce spune? Du-te la psiholog. Iar psihologul, daca e initiat atipic, "te fenteza", nu te lumineaza, tine doar pentru el si acolitii lui; iar daca e doar psiholog de cariera, te asculta ca pe ceas, eventual te trimite la psihiatru sa iti dea pastile.

Unde e stiinta explicarii acestui fenomen in care un "ghid spiritual", iti vorbeste in capatana ta, fara ca el sa existe ca si creier, coarde vocale sau gura?

Nu spun ca "ghidul" este neaparat o entitate constienta de sine, dar si de ar fi "vocea" o realitate posibila datorita faptului ca existi tu si exista mentorul tau (om fiind si el), si cumva el iti faciliteaza asa ceva, stiinta fenomenului e un mister trecut la mistificare si paranoia, de catre stiinta moderna a acestei epoci a obscurantismului stiintific si religios-spiritual.

Azi, sunt asa de multi cei ce pot provoca perceperea de catre un om a "vocii din cap" sau "a unui gand strain ce da sau nu impresia ca e al tau si iti zice ceva" ori "a unei porniri cam neobisnuite de a face ceva", chiar daca faci ceva banal sau ceva mai de amploare, incat, aproape e imposibil sa scape cineva fara a o pati macar o data.

Numai ca asta e tabu si in a spune ca ai patit-o, dar e tabu si in a spune ca tu poti provoca asa ceva; desigur motivele difera, dar tabuul ramane.

Revenind la nivelul la care ne aflam acum; dialog intre sursa fiindica si sursa potentei sexuale, altfel spus, ma cert cu zona din creier responsabila cu producerea sexualitatii, desi real ma cert cu corespondentul de jos.

-Iar te dai la mine? Bagati ma mintile-n cap ca multa distructiva imi produci. Din cauza ta am dat in frustari si viciu, din cauza ta am ajuns cu prostata in pioneze?

-E as, dai vina pe mine, dar tu pe unde umblai? si pana la urma analizele iti ies bine acum.

-Adica cum pe unde umblam? Pai au iesit bune analizele alea pe specific, dar se vede treaba ca ceva nu e in regula daca aspectul prostata al fiintei fizice ce ma percep, imi vine la realitizare cu dureri.

-Da, pe unde umblai, nu esti responsabil de tine, esti spectator? De unde stii tu ca durerile sunt de la prostata si ca eu sunt vinovatul?

-Consider ca durerile vin de la prostata intrucat ma doare exact in locul in care m-a durut atunci cand am fost "intepat" pentru biopsie, si da, tu esti vinovat, mi-a spus mie o farmacista ca profesorul lor asa a zis: "problemele la prostata sunt cauzate de pacatele tineretii".

-"Ete petre", impresionism.

-Impresionism sau nu, cineva, ceva, mi-a (mi-am) cauzat ceva si acuma realitatea pe care o experimentez, contine si aceste dureri, aiaia-i trebsoara, panimaesi?

-Asta da, insa sa te bazazi pe impresionism, e negarea propriei tale specificitati care te-a individualizat ca om diferit de alti oameni nu numai pe aspect fizic si psihic dar si in esenta ta (a nu se confunda specificitatea la care fac trimitere, cu vreun concept spiritual sau religios ori psihologic-filozofic).

-Pai nu trebuie sa ma bazez pe ceva ca sa fac ceva?

-Da, numai ca erai gata sa dai in dogmatica de sistem personal si colectiv, erai pe calea zombilicilor.

-Pai si atunci cum ma potentez in constientizarea problemei, eventual in rezolvarea ei?

-Nu te mai adresa mie, adreseza-te sursei problemei, discuta cu ea nu cu mine.

-'te dreaci, de la Ana la Caiafa.

...

Cate ceva despre frustrarea gustativa si cea sexuala

De doua zile nu imi da pace inspiratia, in privinta unei analogii intre metabolism pe latura asimilarii ca masa corporala si, sexualitate-frumos.

Desi imi sta de doua zile ca un ghimpe-n minte, nu a venit si cu solutia pana acum, cand, se pare ca a gasit-o.

Unii oameni au un metabolism foarte performant, din putina hrana asimileaza foarte mult, ei au o eficienta de invidiat; na acuma, asta pentru unii dintre ei pare un handicap deoarece, nu isi pot satisface poftele culinare fara sa devina obezi.

Pe de alta parte, in privinta sex-frumosului, desi nu pare, lucrurile stau la fel.

Perspectiva frumosului care capaciteaza rasa umana, face ca un numar arhisuficient de indivizi sa dea curs actului de reproducere cu finalizare procreativa.

Binenteles ca rolul principal il are capacitarea speciei cu atractia sexuala si mai ales cu instinct matern la femele si extaz sexual la masculi, insa, dotarea cu capacitatea diferentierii frumosului de urat, e cireasa de pe torul perpetuarii speciei umane.

Actul in sine e unul porcesc (tocmai de aceea in copilarie si chiar mai tarzior, multi sunt oripilati de o asemenea perspectiva; fara instinct matern si extaz, reusita speciei era extrem de precara, dar chiar si asa, fara dorirea frumusetii, era posibil ca specia sa nu reusesca, unii indivizi erau cam "apatici".

Unora le e necesara foarte putina hrana pentru a-si atinge necesarul functionarii naturale; altii insa au nevoie in doze mari de: momeala poftei placerii gustative (a pofti placerea savurarii gusturilor sau chiar numai a pofti placerarea savurarii alimentarii, mancatului), ca sa reusesca sa isi asigure necesarul de hrana astfel incat sa nu ajunga sa moara de inanitie;

Tot asa, altii nu au nevoie de prea mult stimulent pentru a se reproduce, le e deajuns perspectiva maternala sau cea a extazului, sunt totusi indivizi care nu o fac daca nu isi gasesc perechea care sa corespunda in privinta frumusetii, momeala poftirii placerii frumusetii (a pofti placerea savurarii frumosului), desigur sunt si alte "calitati" la mare cautare, de care beneficiem sau nu, vorbim insa despre frumusetea fizica.

Acum, se pune problema, ce ne facem cu disfunctionalitatile?

-adica, indivizi super eficienti metabolic care sufera de pofta placerii gustative, dar nu si-o pot satisface, sunt incompatibili cu ea, motiv pentru care dau in frustrare daca se abtin si in obezitate daca ii dau frau liber;

-si indivizi care sunt incompatibili cu frumosul, in sensul ca eficienta lor e suficient de buna pentru reproducere ca sa mai fi fost dotati si cu atractia provenita din dotarea cu frumusete fizica; si ei la randu-le, sufera de poftirea placerii sexuale marcata de frumusete, dau si ei in frustrare.

Pontul de azi este, constientizarea gratiei de care beneficiem si pe care o consideram handicap.

Asa cum am mai scris, ma refer la gratia fiintei ce suntem si la gratia fiecarei capacitati in parte (vezi gratia vointei despre care am mai scris).

Beneficiem de organisme supereficiente si poftim ineficienta altora, disfuctionalitatea lor.

"De doritul", nu e neparat ceva natural in forma in care el a ajuns azi.

Numai ca, lipseste educatia in aceasta privinta, astfel incat, bulimia e considerata boala nu poftire neconstientizata pana la pierderea gratiei metabolice, iar frumusetea e considerata de dorit, cand de fapt ea provine din pierderea cu conotatii si mai profunde, a gratiei perpetuarii; ele, atat poftirea alimentara cat si cea a frumusetii, fiind de fapt ca o cocosa de camila la un cal normal.

Si mai mi-a venit o idee.

Si ce daca dam in frustrari?

E he, si ce daca dam in "inima negra"; e o expresie foarte cunoscuta in popor, oamenii ajung sa moara de inima neagra, mor din cauza supararilor; tot asa oamenii ajung sa sufere de anumite disfunctionalitati din cauza de prea multa frustrare; nu ma apuc eu acuma sa dogmatizez tipurile de frustrari, fiecare in ce boala trimit, nu am caderea si nici nu e in spiritul specificitati mele, ar insemna sa dau verdicte lamentabile, in conformitate cu nivelul meu evoutiv si eventual al comunitatii sau speciei, viitorul insa ma poate ridiculiza; ce se poate face? da, oferim opinii, insa nu tinem cu dintii de ele, nu le facem litera de lege, e penibil.

Pe marginea santului in 08.01.2013, despre spiritualitate si desantare

...

-Altceva?

-Eh, iar am o stare in care nu ma pot baza pe nimic, orice convingere fiind de fapt o prostie bazata pe insusirea unui tip de cunoastere (fie ea provenita si din nu stiu ce trairi de trairi).

-Vezi ce insemna sa nu iti insusesti nici o convingere, nu ai pe ce te baza, nu ai un fundamnet care sa iti sustina moralul.

-Si ce sa fac, e un mare paradox de care ma tot impiedic.

-Trebuie, deci TREBUIE, sa extragi cate ceva din cele pe care le scrii si cu care rezonezi si sa ti le faci fundamnet, convingeri, altfel mereu vei pati asta.

-Dar ele sunt relative, in egala masura posibil adevarate sau posibil false, indiferent cata incredintare imi provoaca, fie ea pe logica sau pe atipicitate initiatica.

-Asa e, dar e musai.

-Si pe ce ma bazez in a face un asemenea act?

-Pe experienta ta de viata si pe chintesenta ce esti in profunzimea ta, ai destula experienta astfel incat sa beneficiezi de o luciditate care sa nu te faca sa naufragiezi in vreo convingere la fel de labila ca si toate celelalte, dar totodata suficienta ca sa intelegi ca fara temelie nu merge.

Stii bine ca rezonezi cu ceea ce scrii, la momentul cand le scrii si chiar mai tarzior; baga-le la evlavie, cultiva-le, citeste-le, constientizeza-le intelesurile, in acest fel cultivi gratia specificitatii fiindice, esenta ce esti in cele mai apropiate straturi ce imbraca bazalitatea "sunt" (a fi), adica "io cel ce sunt constient de mine".

-Nu prea merge mereu, uneori am starea potrivita sa recitesc si sa rezonez inca cateva zile cu unele scriei, alteori, ca si acuma, nu imi spun nimic, exact ca mantra aia, ba chiar imi creaza un soi de repulsie, exact asa cum simt vizavi de orice scriere sau carte, atunci cand ma mai incerc daca nu cumva imi e cu putinta sa mai citesc ceva din vasta oferta a pietei.

-Asta dovedeste ca specificitatea ta e un absorbant foarte puternic, in sensul ca oricata hrana inspirativa primesti, te manifesti ca o gaura neagra, nu te saturi.

-Si?

-Si ce? Nimic, e foarte ok, esti exact cum trebuie.

-Zici, cum asa?

-Pai uita-te si tu in jur la aspectele realitatii, numite oameni, in care si tu esti prins ca "avatar", nu ii vezi cum fiecare isi gaseste o "gaura" conceptuala, pe care si-o face dogma personala (dogme de fapt) si chitaie acolo in cotlonul lui?

Tu esti un zburator, bucura-te!

-Si cum ramane cu convingerea, in plus nu mi-e clara cu specificitatea asta?

-Specificitatea e cumva de doua feluri, desi ea una e; un aspect specificitate a necunosctului, a nefiindului, cuantica (daca e sa ii dam o formulare la moda azi) adica asa cum ar fi in lumea stiintifica, "ceea ce, cauzeaza singularitate creatoare a existentei" sau, cum ar fi in lumea spirituala "Dumnezeu"; aceasta specificitate e posibil sa fie acceasi in toti oamenii (daca admitem ca mai exista si alte entitati oameni care sunt constienti de ei insisi); si, specificitatea individualizata, adica specificitatea bazala posibil comuna tuturor dar individualizata cu caracteristici foarte, foarte, (extrem de) subtile, pe care de obicei le sesizezi deabia dupa multi ani de viata, observi cum te trage sfoara mereu si mereu catre a fi intr-un anumit fel; si nu, in nici un caz nu ma refer la cele zis temperamentale sau de personalitate, e vorba despre ceva cu mult mai ascuns (desigur daca extindem termenul personalitate atat de mult incat sa cuprinda si asa ceva, poate fi numita parte a personalitatii, e o problema doar de definire a termenilor).

Tu (adica eu), am specificitatea individuala, de a nu putea accepta ceva ca tabu, chiar daca o fac, aceasta specificitate individuala ma mana mereu si mereu catre a intelege tainele "tabuului" si de ai cultiva esenta (fac referire in mod deosebit la cele spirituale), ceea ce ma face sa imi urmez menirea dar, ma face si sa dau de "dracu' ", adica sa mi-i pun in cap pe cultivatorii tabuului, rotitele zombi ale sistemelor; si nu am scapat cu usurinta din ghearele lor, in plus, nerezonand cu ei, nu am cum sa acced la initierile la care ei au acces.

-Si "duhul"?

-Duhul esti tu pe aspectul simbiotic format dintre duhul (spiritul) specificitatii neantalice si duhul (spiritul) specificitatii individuale, desigur "duh" in sensul pe care tu il dai intelesului de duh (spirit), in plus fiinta ta per ansamblul ei e manata de duhul ei (de duhul ce esti preponderent).

-Aoleu se complica rau; stai asa, deci, am inteles ce insemna un spirit de echipa, de sistem, personal (de exemplu, a avea un spirit onest, a avea un spirit agresiv, a avea un spirit cald etc.) dar, nu cred ca inteleg notiunea de spirit al specificitatii neantalice sau cea de spirit al specificitatii individuale.

Pe acelea le cultiv, le-am cultivat eu (tu, noi), dar pe acestea doua?

-In privinta spiritului neantalic, vorbim despre entropia cea mai bazala a capacitorului (potentialitatii), a fiinditatii circumscrisa din nefiinditate, din neant, a segmentarii nelimitarii, a necunoscutului, a existentializarii inexistentei, a bazalitatii INEXEX, sau cum i-ai mai spus tu in cautarile-ti in care pe niveluri inferioare fiind, natural ca faci greseli; (veghetorul, detasarea, paladinul, pazitorul, fiind putin altceva), e si difici cu atata cunoastere inspirativa sa nu incurci notiunile; ele insa se limpezezsc treptat.

Acela e spiritul cel mai bazal care te anima pe tine existenta cea mai bazala, desigur nu poti spune sigur ca esti cel ce a dat fiinta acelui spirit (duh) sau ca l-ai cultivat, insa facand analogie cu spiritele pe care chiar le cultivi, poti cat de cat intelege ce e acest duh (spirit).

Stratul urmator al capacitorului ce esti, il reprezinta individualizarea, dobandirea unei specificitati care nu caracterizeaza neaparat si pe: "alti posibili ca si tine".

Dezvoltarea capacitorului (fiinditatii, suntului), in spiritul individual, duce la dobandirea individualizarii de care scriam mai sus (una foarte greu de observat), duce la a fi animat de o individualitate.

Si ca sa facem legatura cu ceea ce te constati ca reprezinti acuma, ca sa ajungi ceea ce esti, urmeza nenumarate straturi pe care le dobandesti, cultivandu-le in cunostinta de cauza sau nu, ori dobandindu-le din impresionarea pe care realitatea proprie sau "independenta" de tine (sub toate manifestariele ei: formele, fenomenele, formatarile) o exercitata asupra-ti, astfel incat ajungi sa ai o personalitate (si un corp) in spiritul carcateristic, adica asa cum te constati acuma si, actionezi in spiritul care te anima;

in functie de, careia dintre entropiile (miscarile, vortexurile-spirit) din tine, le-ai oferit (in cunostinta de cauza sau nu), tu si intrega realitate (personala in fond si la urma urmei; fiecare experimentand o realitate personala), le-ai oferit deci, libertate si putere mai mare sa actioneze, sa se manifeste; adica ori entropiei spiritului specificitatii neantalice si individuale ori entropiei "specificitatii"-personalitate.

Binenteles ca lasandu-te sa fii ceea ce te reprezinta cel mai profund, tot iti formezi o personalitate, ea insa e in spiritul "simple naturalness", in spiritul a ceeqa ce esti tu in cel mai profund mod cu putinta.

Ca se spune: "Oricum fiecare e pe calea sa, nu are cum sa nu fie"; hîm, io stiu ce sa zic, e asa pe undeva, dar daca nu e nimeni sa te lumineze, iar singur nu esti in stare, e posibil sa treci viata fara sa ai habar ce e aia realitate (existenta) si cu ce se mananca.

Toata stiinta si religia-spiritualitatea, prin faptul ca fac adevaruri din concepte, nu fac decat sa cada in desantare; binenteles ca realitate e vinovatul, in speta aspectele ei numite oameni.

-Dar tu nu faci la fel? Ce crezi ca e mare lucru ca peste sute si mii de ani, cele ce le zici tu sau altele, sa devina dogme si religii?

-"Ptiu drace", sa nu fie! Zici ca eu insumi creez concepte dogmatizabile?

-Pai da; poate tu nu o sa cazi in limitare ca ti-ai permis sa fii ceea ce "menirea ta din profunzimi striga spre existentializare", dar asta nu insemna ca "chibitii" sau altii ca tine, nu o pot face?

-Ai dreptate, nu pot fi ce nu sunt si nu pot sa formatez absolutul, as cadea in derizoriu.

-Eh, vezi-ti tu de lucrarea ta, oricum, fiecare face lucrarea sa in sine!

-Vroiam sa mai clarific termenii: ghintesenta si gratie.

-Chintesenta porneste de la "a fiul" capacitat dar neindividualizat (cuantic), continua cu "a fiul" individualizat, pentru ca tot imbracat fiind cu realitate sa constituie chintesenta fiintei ce pari a fi.

Insasi chintesenta e o stratificare a tuturor esentelor, de la bazalitate la formatarea om, nu e omul, e esenta sa in sensul ca e "alchimia" tuturor esentelor sale, iata deci ca chintesenta nu e neparat miezul de inceput sau foarte aproape de inceputurile pure, poate fi, esenta ce ai devenit, poate fi caracterul, constiinta (depinde de definitia pe care i-o atribuim).

In plus, spiritul care te anima acum, om constatandu-te tu, provine din aceasta chintesenta-caracter.

Gratia, reprezinta un nivel al chintesentei mai pur decat pe nivelul caracter, sau, poate reprezenta chiar nivelul chintesentei-carcater pe acele segmente in care nu ai pierdut gratia.

-Of, e complicat, pot spune: "Ma aflu in spiritul gratiei?"

-Da, chiar da, adica nu esti animat de un spirit in care ti-ai pierdut gratia (a se vedea din nou ce numesc eu gratie), esti animat de un spirit aflat in gratia sa fiintiala (binenteles ca gratia poate fi pierduta numai pe anumite aspecte si atunci esti in spiritul gratiei numai pe acele aspecte pe care nu ai pierdut-o).

-Dar pot sa zic: "Ma aflu in spiritul chintesentei?"

-Hîm, depinde; poti zice dar cred ca ar trebui sa specifici la ce tip de chintesenta faci referire, deoarece multi si chiar eu (adica tu) am folosit termenul chintesenta pentru a defini ceva foarte profund, cat mai bazal, dar acuma am nuantat termenul.

-Cum ramane cu convingerea?

-Fi convins de cele ce le scrii, in procent de 99% (asa un mare procent intrucat ai mare nevoie de convingere acuma, convingere datatoare de incredintare ce "muta muntii"), dar 1% lasa-l libertatii, nelimitarii, luciditatii, deschiderii, reinoirii, nehabotnicizarii, nu iti taia aripile de dragul realizarilor trditional initiatice atipic.

-Si "veghetorul, paladinul, "proniatorul", purtatorul de "grija"?

-Daca te afli in "adevar"-ul cale fiintiala, paladinul se va detasa in a fi ce se cuvine, isi va ocupa pozitia "menita" lui.

-Cum sa il descriu?

-Io cel ce vegheaza la implinirea fiintei ce sunt in spiritul celei mai pure esenta a sa.

-Pot sa spun: "Ma aflu in spiritul paladinului?"

-Da, e chiar de dorit sa ajungi la asta, dobandirea viziunii asupra a tot ce esti si traiesti (experimentezi), dobandirea "ochiului veghetor" ce esti tu asupra ta si a relitatii, e un target demn de atins.

Orice om dobandeste intr-o etapa ma indepartata, o "veghere" tot mai mare asupra a ceea ce face la un moment dat sau per ansamblu, numai ca nu ii da importanta si rolul meritat.

-Nu cumva ma trimit in abstinenta, in asceza?

-Te trimiti daca esti tampit, pai ce am spus io? Cautati profunzimea intru rezonanta, intru armonie, drumul parcurs sarind garduri si etape, duca in final la suprasaturatie, "vomiti si mierea odata cu fierea".

De ce crezi ca iti zic mereu: cumpatare, calea de mijloc, moderatie, simtirea rezonantei cu cele la care aderi, si, mai presus de toate ratiunea intelepta data de experienta ta de viata si a ancestralitatii celei mai vechi, dar aflate in masele populare nu in religii sau spiritualitate ori stiinta formatate deja, sistematizate (cei mai mari monstrii sunt spiritele de sistem si spiritele personale ce exprima adevaruri absolute).

Nostalgia? unor vremuri de ignoranta sau "copil fiind, paduri cutreieram"

E fantasic sa poti constientiza suficient de puternic, faptul ca traiesti realitatea in creier.

Stateam ... si privem gresia gandindu-ma ca de fapt eu vad gresia in creier, nu undeva in afara (eventual o sesizez undeva in afara, dar de vazut o vad in creier, vazutul fiind actul creierului de a manca mediatori chimici), e ca si cand o camera video capteaza realitatea, ea e emisa prin statii, antena o recepteaza, iar televizorul o prezinta.

Lasand la o parte faptul ca la capatul dinspre camera de luat vederi, poate fi un "calculator" sau un "video", ori "un te miri ce", e inebunitor de acceptat ideea ca gresia asta pe care o vad, pe care calc, e de fapt consum de neurotransmitatori, si atunci cand o vad, si atunci cand o ating, ea e in creier, eu acolo o vad, acolo o ating, practic e creier, culmea e ca si atingerea e in creier, prin urmare si eu sunt in creier (asta ca sa nu mai extindem la alte tipuri conceptuale si sa consideram ca pana si creierul ar putea fi in constiinta sau in alt "panaceu".

Mangai gresia si constientizez ca mangai de fapt creierul, neuropeptide!!??

Eu creierul ma mangai singur considerandu-ma un om cu maini care mangaie creier, adica gresie, e teribil.

Tot ce experimentam ca viata a noastra, tot ce traim, chiar daca e posibil sa aiba loc in afara, noi le traim in retelele neuronale din creier si poate nu numai (neuroni si chiar retele neuronale se afla in tot corpul).

Nu ma pot detasa de constientizarea ca toate astea, tastatura, monitorul, boxele, masa, corpul asta si mainile astea care scriu acuma, muzica asta, peretii, tablourile, camera, nevasta, Blechi, suntem cu totii in creierul meu si "ne jucam" de-a viata, de-a realitatea, indiferent daca exista si o lume exterioara.

Am fost pana afara si ma gandeam ca "tot acest afara" e doar o ingurgitare de substante a creierului, chiar atunci de fapt eu ma aflam intr-un afara care era de fapt in creier, acolo avea loc consumul ce inducea trairea "eu omul sunt afara", traiam senzatia ca eu calc de fapt pe trairile mele, calc pe mancatul de neurotransmitatori, mersul meu pe podea si pe gresie, este un consum-traire, tot asa cum podeau si gresia este un consum-traire, am pus mana pe clanta si, de fapt am trait senzatia ca sunt un corp, ca am si vad o mana, am trait senzatia ca o pun pe clanta si am trait senzatia ca vad si simt o clanta.

Cred ca ar fi fabulos sa reusim o asa detasare de modul clasic de a interpreta sesizarea realitatii de toate felurile in ansamlul ei, incat sa avem macar uneori trairi ca cele despre care scriu acuma, dar nu partiale ci, cateva secunde, minute, in care intreaga realitate sa o percepem asa, ar fi ca o teleportare in alta realitate, ar fi o revelatie.

Totul se desfasoara in retelele neuronale se pare, dar suferinta, bucuria, trairile de constiinta ale altora, unde se desfasoara?

Tot acolo se desfasoara pentru mine, sunt o auto impresionare cu o larga plaja a capacitatilor ce o induc, e o empatie personala, DAR, un vot in alb acordat altor posibile creiere sau constiinte, e un act seppuku, nu un harakiri, e un act de noblete nu unul pe care il executa orice sinucigas.

"A pierde" e de fapt un consum de neuropeptide?

"Daca a dat 10000 insemna ca ma are, nu oferea el un numar rotund daca nu mai avea; pai se putea, sa vezi ca pana la urma or sa scada ca ies astia la vanzare".

-Ce faci ma "Gica"? Tot contra, tot contra?

-Adica ce?

-Pai mai gaga, nu-ti intra nimic "la cerebel"? Daca toata realitatea o traiesti in retelele neuronale, daca toata realitatea iti parvine ca si consum de substanta chimica si ca electricitate, oare nu-ti trece si tie prin "pecheita" ca ai putea avea vre-o contributie la alchimia substantelor pe care le consumi, si in functie de ceea ce gandesti, si in functie de ceea ce te transpui afectiv etc (tu creier fiind)?

-Adica sa ma mobilizez in a gandi pozitiv?

-E un fel de a zice mai, e vorba de a intelege cine, unde, cum traieste realitatea ta? Ce e ea, cum si in ce fel e produsa si consumata.

Mananci mediatori chimici pe paine dar nu iti pui intrebarea daca ai vreo contributie referitor la producerea si livrarea spre consum a anumitor mediatori?

Ai trairea ca pierzi da?

-Da, uneori, mai mereu pierd de fapt.

-Si nu intelegi ca "pierderea" asta pe care o percepi, e de fapt o traire in capatana ta (ca sa nu zic in constiinta), indiferent daca exista o realitate exterioara in care ai pierde?

-Si?

-"Pierderea" este de fapt o perceptie data de un consum de mediatori chimici, acest consum ti-o provoaca; oare daca ai consuma alti mediatori chimici in creierul asta, nu cumva ai putea sa te percepi ca castigi, la propriu vorbesc, nu la figurat.

-Sa ma autoamagesc?

-Nu mai, asa cum percepi ca pierzi intr-o lume exterioara, tu pierzand de fapt in creier, tot asa te poti percepe castigand in creier, inevitabil si in exteriorul tau (care exterior e de fapt tot in creier, indiferent daca are sau nu un corespondent undeva intr-un in afara al tau).

-Asta e autosugestie.

-Du-te ma cu dulcegariile, vorbim concret pe dovezi stiintifice, nu cumva ca altcineva decat tine produce toti mediatorii chimici care iti dau toate trairile tale, inclusiv trairea ca pierzi?

-Eu le produc dar se face automat, nu le produc in mod constient.

-Dar acuma, faptul ca te percepi un om care scrie la calculator, se face automat?

-Daca nu suntem in matrix, nu se face automat.

-Pai vazi ca nu totul se face automat, poti produce acest consum de substante chimice care, iti dau senzatia ca esti un om ce scrie la calculator; oare de ce nu ai reusi sa produci acele substante care iti dau senzatia castigatorului?

-Din nestiinta lucrarii?

-Exact, nu ai fost educat sa fii un castigator, nu zic, intrega voastra educatie si autoeducatie e anapoda, dar fiindca asta te arde pe tine acum, am insistat pe ea; atitudinea produce mediatorii ce iti ofera trairea de pierzator sau de castigator; daca in constiinta ce esti predomina atitudinea pierzatoruli, acesta vei fi; ia sema bine, e stiinta voastra, te pocnesc in cap, tocmai cu moneda cu care veniti la realitizare; si intelege bine, nu vorbesc de atitudine asa cum vorbiti voi de obicei, vorbesc de aceea atitudine pe care o are un castigator, in constiinta lui nu e loc pentru pierdere, asa trebuie sa fie si constiinta ta.

-Da, stii nu, ca daca te duci la fabrica de facut nebuni, astia asa se fabrica, asta e procesul tehnologic de productie, e constituit pe asemenea principii.

-Ba! Io vorbesc la tampiti? Pai cand iti vorbesc de cealalta jumatate, de intelepciune, de luciditate, cui vorbesc, la pereti? Daca inebunesti insemna ca ai fost tampitul tampitilor, habar nu ai pe ce lume traiesti, te-ai abandoat impresarierilor hominidice.

Haide, haide, am pretentii.

CASTIGUL - a doua parte

-Aka, eu m-am abandonat impresarierilor hominidice? Da cel de care zici ca e un castigator, el nu e abandonat unor impresariei hominidice, si, eu daca sa zicem ca reusesc sa am atitudine ca a lui, nu e tot impresionare hominidica?

-Stai ca le-ai "invarzuit":

1 - Daca inebunesti, ai fost in prea multa impresariere hominidica; doar nu crezi ca ai fost in spiritul gratiei fiintei ce esti, in spiritul naturaletii simple?

-Da' stii ca unii se nasc cu disfunctionalitati grave?

-Asta denota ca realitatea prin aspectele umane ce o compun si poate si prin alte aspecte, a distorsioat sistemul de valori al gratiei fiintiale.

De asemenea, daca nu te afli in gratia castigului, ai lucrat cele hominidice spre pierderea gratiei.

2 - Cel care e un castigator nativ sau prin faptul ca a cultivat asta, se afla pe acest segment (al castigului) in gratia fiintiala; daca e nativ inseamna ca nu l-a pierdut niciodata, iar daca e dobandit, insemna ca desi la pierdut, desi a iesit din gratie, a reusit sa-l redobandeasca.

-Pai si "castigul", e un aspect al gratiei?

-Desigur, el presupune bunastare, armonie, daca nu sunt alte aspecte ale gratiei fiintiale pe care individul sa le fi pierdut si din cauza lor, castigul sa ii provoace distructiva in loc de constructiva.

-Dar mereu zici ca homidinismul e o plaga a umanitatii, in schimb ma pui sa lucrez homidinism, ca sa imi recapat gratia, asta cum vine?

-Asa e, daca lucrezi "castigul" ca un avar, nu esti in spiritul gratiei fiintiale, e foarte posibil sa pierzi gratia, daca insa esti in gratie nativ sau dobandit si o cultivi in spiritu-i specific, ori lucrezi spre a reintra in gratie, asta e lucrare "binecuvantata", esti pe calea intregirii fiintiale in spiritul gratiei, e "sfintenie", desi se lucreaza tot prin cele hominidice.

-Deci, nu homidinismul e "dracu' ", ci tenta, nuanta, spiritul in care il lucrezi, reprezinta problema?

-Eee, vezi ca te-ai prins!?

-Auzi tu? stii cu ce semana asta?

-Ee, ia zi?

-Cu ceea ce fac preotii.

-Adica?

-Adica, dezleaga la munca in zi de sarbatoare, pentru trapadusi, daca el considera ca ceea ce fac aceia e in spiritul "celor crestinesi" (in cazul de fata), dar ii blameaza daca lucreaza in interes personal.

-Asa e, numai ca aici deja ne ducem in zona de armonie sau disonanta cu ceilalti, cu comuntatea, cu lumea, se complica situatia.

De exemplu castigul tau sau al comunitatii tale, poate insemna pierdere, pentru celalalt sau comunitatea cealalta sau, conceptul tau caruia slujesti ca dogma de sistem, poate prejudicia pe altii; eh, nu aceasta e ceea ce vom cultiva, nu vom cultiva bunastarea in detrimentul celorlalti; vom cauta numai dobandirea spiritului gratiei armoniei cu noi si cu toti ceilalti, nu cautam sa lucram castigul (sau alte aspecte), cautam sa lucram gratia lui, e o mare diferenta.

Spiritul care te anima nu se cade a fi cultivarea castigului, o nu, sa nu fie; spiritul care te anima se cuvine a cultiva gratia castigului (sau alte aspecte).

E o problema spirituala am putea zice, in sensul pe care eu il dau spiritului.

Tu nu cultivi castigul, tu cultivi spiritul lui, nu cultivi relatiile ce aduc castig, nu cultivi oportunitatile, nu, tu cultivi in tine insuti, atitudinea de castigator, e asadar o problema covarsitor spirituala, nu una de bisnice.

Alunecarea spre bisnice, poate conduce la pierderea gratiei.

Sa nu imi vii cu exemple de oameni de afaceri care cultiva bisniceul si totusi nu isi pierd gratia, nu stii tu ce e in sufletul lor, nu stii tu ce spirit cultiva in ei insisi; daca real nu pierd gratia, insemna ca in cunostinta de cauza sau nu, cultiva spiritul gratiei castigului; in plus mai conteaza si cat de puternic a fost spiritul gratiei (pe segmentul castigului, in cazul de fata) atunci cand acest om a venit in realitate (adica asa cum ar fi: "cat de sanatos s-a nascut cineva?").

Desigur, nu ne vom habotnici, nici la stanga, nici la drepta.

-Sa-mi bag picioarele daca nu m-ai aburit de nu mai inteleg nimic, n-am ramas cu nimic, ce zici ca sa fac eu in privinta castigului?

-Nu stiu ce sa zic; uite de exemplu, un fumator si un nefumator; fa analogie intre acest exemplu si exemplul cu necastigatorul versus castigator; cum e constiinta unui nefumator fata de constiinta unui fumator, in privinta fumatului, ce anume se oglindeste in constiinta nefumatorului si ce se oglindeste in constiinta fumatorului? Cam asta e diferenta si in cazul castigatorului, fata de pierzator, pe specificul exemplului desigur.

Nefumatorul are constiinta curata in privinta fumatului, la fel si castigatorul, are constiinta curata vizavi de pierdere, si, din contra, fumatorul are o constiinta incarcata cu aspectele actului de a fuma, tot asa cum pierzatorul are constiinta incarcata cu aspecte ale actului pierderilor (atentie insa, si pe aspectele nefumator sau castigator, daca iti bagi angoase, frici, vizavi de a nu ajunge un fumator sau un pierzator, ori cultivi din plin fumatul respectiv castigul, dai in lucrare hominidica distructiva a gratiei).

Vezi tu, am putea sa zicem: "fricile", dar, dupa cum observi, problema e una de constiinta globala, nu numai pe aspectul frici, sau altul.

Plecand de la cele doua scriei despre "castigator-pierzator" am ajuns la aprofundarea realitatii la un nivel mult mai limpede decat anul trecut

-Unde, cine e castigatorul?

Este in creierul tau (de fapt, in retelele neuronale ce esti), e un mediator chimic, o substanta pe care o percepi ca fiind cineva, un om care castiga; dar tu zici ca e in afara ta deoarece asa te-a educat realitatea-substanta chimica (sau substantele, mediatorii, neuropeptidele); si acest in afara e tot unul sau o enormitate de mediatori chimici, inclusiv realitatea corp fizic personal si realitatea oamenii din jur, sunt mediatori chimici; iar daca trecem total pe alt concept, creierul e o informatie provenita in constiinta ce esti (sau in loc de constiinta putem folosim ce termen agreem noi), iar mediatorii chimici pe care ii enumeram, sunt la randu-le informatii in constiinta ce esti.

Revenim la conceptul mult mai agreat actualmente, anume acela ca exista in retelele neuronale (deocamdata se marjaza pe cele din creier) un corespondent pentru tot ce exista undeva in afara; de unde stii tu ca exista un in afara?

Stii de la oameni.

Cine e acest in afara?

Mediatori chimici din creierul ce esti despre care oamenii spun ca exista dincolo de corpul tau si al carui corespondent il ai in creier.

Cine sunt oamenii?

La fel, mediatori chimici din creierul ce esti, despre care ei (acesti oameni-mediatorii chimici) afirma ca sunt de fapt fiinte umane din acel in afara si ca tu ai un corespondent al lor in creier.

Cine esti tu cel ce face o disectie a unui om, cerceteaza functionarea organismului si creaza stiinta unei lumi exterioare?

Esti un mediator chimic din creier, care in creierul tau fiind ca si corp-substanta-mediator chimic, te percepi fiind intr-un in afara (percepi alti mediatori chimici ce iti dau senzatia de in afara), tot in creier percepi alti mediatori chimici numiti oameni, printre care unul dintre mediatorii chimici, o substanta, o percepi ca fiind un om pe care il diseci, toate perceptiile tale, inclusiv aceea ca esti un om, ca esti un cercetator, ca te misti, ca ai invatat, ca ai activitati diverse, ca diseci, ca vorbesti, scrii, vezi, iei decizii, tii conferinte, explici cum functioneaza omul si toate minunatiile conceptelor hominidice, fie ele stiintifice, religios-spirituale sau cotidiene, deci toate, sunt mediatori chimici, substante din creierul ce esti, pe care le consumi tu ca si creier ce esti si iti dau senzatia unei vieti exterioare din care faci parte.

Nu spun ca nu e posibil sa fie intocmai asa cum zi de zi realitatea pe care o traim ne infatiseaza si noi ne-o insusim , DAR, e in contradictie flagranta cu multe tipuri de traire atipica, traire despre care aspectele de realitate numite oameni, nu stiu nimic, ii ignora existenta reala, aceste aspecte-oameni nerezultand din informatizarea pe care mi-o face realitatea, ca au avut tangenta cu asemenea fenomene-trairi, intrucat, nu au incercat niciodata sa participe sau sa se apropie sincer de acest aspect al realitatii, numit de mine atipicitatea initiatica (partea proasta e ca, cei ce o fac, devin adepti daca o fac cu convingere si devin opozanti daca nu au facut-o cu convingere si in consecinta nu au avut nici o traire atipica intrucat sau lipit de initiati ca si cocosatul de gard, iar acela a avut grija sa ii lase niste ignoranti).

Totul, intreaga realitate, existenta, se petrece in creierul ce suntem, nu exista nici o posibilitate de a trai lumea altundeva decat in creierul ce suntem si, in creier fiind noi ca si corp fizico-psihic si creier fiind, avem toata trairea ca existam si vietuim asa cum o percepem noi, intr-o lume exterioara plina de viata, de cosmos si microcosmos, de oameni, si animale, de relief, constructii si masini, entropia toata si materia toata e in creier [conform stiintei actuale (de fapt aspectelor-oameni), care insa a inteles ca si-a facut harachirii si incearca sa minimizeze, sau nu a inteles inca si latra la stele)].

Desigur sunt si alte tipuri conceptuale care pot inlocui pe cel descris, de exemplu acela despre care scriam anul trecut, in care eu sunt o fiinta cu doua niveluri, unul constient in care ma percep ca fiind acest om, si unul inconstient in care se afla toata aceasta lume materiala, pamantul, universul, oamenii, totul e in mine inclusiv eu omul (fie intr-o varianta materialista, asa cum am zis, fie intr-una solipsista).

Si de fapt tu om de stiinta sau om de rand, eu de fapt (fiind singurul de care sunt constient ca sunt, adica intr-o forma de a fi constient, asa de profunda cum nu imi mai dau sema de nimic altceva din realitatea perceputa, nici macar de propriul corp), nu percepem nici macar mediadorii chimici, pana si ei, sunt informatizare provenita prin perceptii despre care suntem informatizatii ca sunt perceptii vizuale, auditive, cutanate, ganduri, afecte, organicitate, miscare, stari etc. etc. etc.

Si daca totul e in tine, esti tu, de ce nu "te iei in primire"?

Asta e cea mai grea intrebare, nu am reusit pana acuma sa raspund astfel incat sa pot "sa ma iau in primire".