Creatiile userilor - Proza

Noapte de neuitat

Era un calm de lună plină mai rece ca oricând - peste un oraş îngropat în amintire. O puteai vedea după copaci, albă ca o fantasmă, cum îţi bântuie sufletul solitar. De departe foşnirea codrului înfiora oraşul din când în când...

Dacă te plimbai pe drumuri în noaptea asta - nimeni nu te ştia, şi totuşi puţinii oameni care se mai zăreau ca nişte palide năluciri - erau acolo ca golul singurătăţii să nu te înspăimânte şi mai mult.

Uluit de peisaj mă duceam fără ţintă prin oraşul pierdut, dar cu aceeaşi speranţă că poate voi găsi un suflet de fată care să mai stingă din tăcerea ce apăsa ca o lespede grea.

Era poate şi dorinţa de a avea cu cine împărtăşi această clipă de neuitat care în pofida tăcerii ce întrista - o puteai găsi chiar încântătoare.

"-O, lumina ochilor mei, de ai şti ce trist e să nu ai pe cine ţine de mână, când noaptea trebuie să te culci şi patul tău e gol, când zilele trec cu aceeaşi muţenie din care numai scrisul te mai face să vorbeşti..."

O spuneam în sinea mea fără să vărs o lacrimă, dar cerul era plin de stele plângătoare şi cum strălucea atât de mirific - un zâmbet inocent s-a schiţat pe chipul meu tăcut. Păream părăsit, dar luna era atât de aproape de mine şi de Pământ şi dacă pe Ea n-am mai găsit-o - rămâneam cu feeria acestei nopţi pe care o voi purta în suflet zi de zi ca pe o poză de album pe care timpul n-o va mai putea învechi...

Era păcat că nu aveam pe umărul cui să spun această poveste, însă puţini vor trăi o astfel de noapte...

Visul unei umbre

O aşteptam pe aleea unui cimitir umed şi mov. Departe, oraşul învăluit de caţiva nouri întunecoşi, se vedea modern şi trufaş.

În catedrala necropolei, soarele melancolic topea vitraliile, pictând statuile de îngeri cu felurile culori - mai calde sau mai închise.

O aşteptam pe aleea unui cimitir ca într-un loc pe care-l ştiam de când m-am născut - un loc al meu şi al ei.

Era şi un câmp înflorit în apropiere, dar Ea nu apărea decât în gândurile mele.

O lacrimă şi doi maci am lăsat pe mormântul ei - ca pentru totdeauna.

Mai multe nu s-a ştiut de această poveste.

Taria fiindica

Dupa cum am mai zis, nu voi defini fiinditatea mea (noastra) bazala (a fiul, suntul) deoarece ar deveni un atributiv al mistificarii, o voi pastra simpla (necompusa) si pura, dincolo de orice vom intelege, trai si inventa in aspectul nostru numit "hominidism" (uman).

Insa, intre bazalitatea de "a fi" si nivelul maxim atins pana acum de el in experimentarea starii hominidice, se afla o multitudine de atribute (inclusiv faptul ca ai un corp cu cap ce are ochii verzi si ca esti un dur), adica toate atributele cunoscute sau inca necunoscute de catre psihologie, biologie, stiinta in general, dar si cele provenite pe latura spiritual-religioasa, as adauga si pe cele ale complexitatii vietii cotidiene.

Multe sunt atribute provenite din informatizarea fiinditatii cu corporalitate (ne-am constatat constienti de noi insine dar, ne-am constatat si posesori ai unui corp fizic cu care la vremea numita copilarie, ne-am identificat cu mai mult sau mai putin ajutor din partea celorlalti, si am facut asta asa de profund incat, am ajuns sa ne credem corpuri si atat; de fapt e poate cea mai puternica informatizare, sau e cel putin la fel de puternica ca si informatizarea cu psihism).

Nici nu e de mirare deoarece permanent ne constatam corp fizic cu maini si picioare, ochi si gura, ..., prin intermediul carora interrelationam cu noi, cu altii, cu intreaga lume fizica.

Alte atribute provin din informatizarea fiinditatii cu psihism, tot ceea ce constituie psihicul (gandirea, afectivitatea, memoria, vointa, inteligenta, imaginatia, ...).

Toate atributele ce sunt cuprinse in fizicism si psihism sunt constatate de noi fiindurile in viata de zi cu zi a trairilor hominidice sau, provin din informatizarea venita dinspre alte fiinduri hominidizate (alti oameni).

Mai sunt si atribute pe care ni le-am insusit dinspre latura spiritual-religioasa a informatizarii hominidice.

Acuma, ceea ce vreau a spune e faptul ca, anumite atribute sunt cu mult mai aproape de esenta necompusa de "a fi", decat alte atribute, adica: una e faptul ca imi doresc eu o masina tare si cu totul altceva un sacrificiu adevarat, sau una e sa renunti la o ciocolata si alta e sa renunti la o mana, una e sa te lasi de vicii cand nu esti de fapt dependent ci e doar la nivel de moft (chiar daca ai impresia ca esti dependent), si cu totul altceva e sa fii dependent si sa reusesti aceasta.

A fiul, fiinditatea ce suntem, e imbracata in hominidism (e informatizata ca e om) tot asa cum o ceapa sau o varza este infoiata, sau ma tehnic, tot asa cum, peste leyerul de baza, vin altele ce il tot completeaza.

Cand rabzi o jignire dai dovada de tarie de caractar sau de lasitate, acestea sunt atribute mai de suprafata.

Cand nu suferi deloc daca toti cei din jur au impresia ca ai fost jignit, cand nu te simti jignit, dar nu pentru ca nu te-ai prins, ci pentru ca esti mult peste aceste labilitati hominidice, faci dovada unui atribut mult mai profund ce te caracterizeaza, un atribut mult mai natural, mai apraope de fiinditatea bazala decat de fizicism si psihism.

Cand "adevarul" tinde sa ajunga a fi considerat o infantilitate, iar tu ca pictor de esenta speciala (e din filmele coreene) iti sacrifici mana cu care pictai, pentru a permite adevarului sa triumfe, asta e o tarie de carcter mult mai apropiata de profuzimea naturala de "a fi", decat de infatuarea hominidica (sa nu uitam de cele doua principii fundamentale, anume, constructiva si distructiva, si, ce rezulta de pe urma fiecaruia, dar mai ales, care sunt consecintele eliberarii fiecaruia dintre aceste doua posibilitati, care, in ce conditii si pentru cine aduce armonie sau disonanata?).

Ho, ho, ho, vorba "mosului", nu o luati pe langa, nu dragilor, nu va trimit in fanatism, ca la depistarea astuia stiu ca "va duce capul", nu slavesc fantismul ce poate aparea din informatizarea cu dogmatism, slavesc "taria fiindica".

Binenteles ca activatorii ei pot fi cat se poate de variati si chiar denaturati (fanatism religios, din interese personale, de tagma sau nationale, din motive de sanatate etc), nu la sursa motivatiei fac referire, ci, ma refer la taria adanca din noi care, in anumite momente speciale poate iesi la lumina.

Ca noi o scoatem la lumina din motive ce altora le pot parea puerile, fanatice, asta e alta poveste, e ca aia cu cutitul pe care il poti utiliza cum ar fi natural si al utiliza ca arma.

Imi cer iertare pentru ca scriu despre cele ale caror masuri nu le-am atins in fapta, inspiratia e de vina (nu eu, nu eu, inspiratia), vedeti? dezvinovatirea, undeva pe drumul catre apropierea de fiinditate, dezvinovatirea asta ajunge sa fie considerata o gluma de copii mici, o labilitate a unui "a fi" prea hominidizat.

Da, aveti dreptate, tot "homidinism" este si cultivarea virtutilor, nu numai cultivarea patimilor (si aici am inclus tot ce poate trai un om, fie ca il duce spre pozitiv, fie spre negativ, nu va mai ganditi la patimi ca fiind ceva exacerbat, din patima provine pana si gandul de a consuma o inghetata sau a privi un chip frumos; deh, sunt convins ca habar nu aveti despre ce am scris in aceasta fraza, o sa ma judecati ca sunt habotnic, eu vad insa dincolo de lupta cu patimile si virtutile; nu spun ca ma aflu in fapta acolo, "vad" doar).

Insa, intre a cultiva virtutea sau patima e o diferenta colosala, deaia lovesc in homidinism, intrucat ne-am maimutarit de tot (inclusiv religios-spiritual).

Generalitati despre puterea de a lega si dezlega realitate

-Cum ne-cum, cineva, ceva, a (s-a) legat realitate, a legat (s-au a dezlegat) existenta.

C-o fi un dumnezeu ori un drac, un extraterestru sau singularitatea, adevarul e ca, undeva, candva, sau dintotdauna, exista o legatura care face posibil universul, existenta, realitatea ce ne pare noua obiectiva (desi noi suntem niste subiectivi, niste traductori lamentabili).

Aceasta ar putea fi, prima legatura existentiala (facerea, Big Bangul), asta, in eventualitatea ca a existat un inceput.

-Acuma intervine tipul conceptual al acestei legaturi, natura sa, universul e o traire sau este chiar material, si, e o traire ori o inductie materiala a mea, a celui ce ma constat constient de mine, sau a altcuiva (eu "fiindul experimentator de hominidinism" facand parte din ea?).

Desigur e o problema strict "comerciala", conceptul, dogma, punctul de vedere insusit de fiecare.

Eh, de la ceea ce pare a fi prima legatura, insasi universul, existenta, si pana la marea complexitate a realitatii pe care orice traitor existential o constata daca e dotat cu aceasta posibilitate, sunt o enormitate de legari si dezlegari.

-Cineva-cevaul, necunoscutul, informationalul, creatorul, singularitatea, nefiindul, ori cum vreti voi sa il numiti, a (s-a) legat si a (s-a) dezlegat intr-o mare vastitate de forme, facand posibila larga plaja a tuturor celor la care noi avem acces, inclusiv pe noi insine ca "a fiuri" si ca orice ne mai constatam.

-Este posibil ca treptat, d-impreuna cu "el (ea)", adica cu "cineva-cevaul" initial, ori separat de "el" (din diferite motive, fie chiar pentru ca "el" s-a metamorfozat si exista in continuare numai prin legaturile existentiale legate-create), toate legaturile si dezlegarile facute, odata delimitate din nelimitare, toate segmentarile, formatarile, existentialitatile, sa lege la randu-le si sa dezlege realitate, indiferent daca sunt su nu constiente de ele insele (asta daca nu cumva matricea e unica si noi suntem doar traitori "ombilical conectati", consumatori).

-Totul in lumea asta numita realitate (univers, traire), nu este altceva decat legare si dezlegare, iar termenii legare si dezlegare vor fi intelesi conform referentialului ales ca si concept (dogma) la care ne raportam.

-Un lucru sa nu uitam noi, afirmatia: "Afara e o lume intreaga, vie, care exista indiferent daca tu traiesti sau mori", este pana la urma doar o afirmatie specific hominidica, nimic mai mult, nu avem acesta certitudine decat ca informatie ce ne acceseaza ca din partea celorlalte hominide si pe care e posibil sa ne fi isusit-o si noi, intrucat am cultivat cele ce conduc la ea.

Atentie insa, nu spun ca nu ar putea fi exact asa, traga insa spre extrema cealalta intrucat toata lumea trage la vale, balanta fiind total dezechilibrata.

-In realitatea de zi cu zi, fiecare dintre noi, leaga si dezleaga realitate hominidica, material-informationala, prin ganduri, vorbe si fapte, trairi (ca fiinditati suntem legati initial, de noi insine sau de altcineva, necunoscutul mai stie), asta daca nu cumva suntem in matrice conectati ca niste "ventuze zombi", ca niste computere in reteaua servarului-matrix-dumnezeu.

-Asadar, ma intreb, cum oare putem noi considera ca, puterea care a stat la baza legarii si dezlegarii a tot ce exista ca realitate, puterea ce a adus in a fi realitate, ganduri, imaginatie, materie, informatie, vorbe, fiinte, viata, a disparut ca potentialitate?

-Pot sa ma creada nebun, paranoic, cei ce nu au avut tangenta cu ea, dar eu afirm ca acesta putere de a lega si dezlega realitate exista, si, ma refer desigur la puterea de a lega si dezlega realitate atipic, cu "puterea gandului" cum spun unii, "mental" sau mai stiu eu cum e numita aceasta putere in diferite cercuri initiatice, sau cum e ea numita de catre vulg.

Daca acesta "paranormalitate" ar fi fost la indemana tuturor, iar, sa zicem, vederea sau auzul ori imaginatia, nu era acesibila decat unui numar mic de indivizi, atunci, aceea ar fi fost considerata ca ceva normal iar acestea "paranormale".

-Se pare ca unii "se nasc" cu aceasta (aceste) capacitati active, sau, mai active decat altii, insa, initierile, au rol determinant in a ajunge cineva sa le foloseasca cu eficienta (mai e si exercitiul, probabil), sa nu pierdem din vedere faptul ca, niciodata "caimacul", nu a fost la indemana norodului.

-In religie, cei ce au devenit initiati, se numesc (in general) preoti, ei sunt initiati de catre alti preoti, oficial initierea se face de catre episcopi, o nu, nu ma refer la ritualul ce are loc in biserica, aia e pentru prostime, ma refer la initierea atipica ce are loc "mental" (la optimizarea, energizarea sau cum s-o mai numi ea).

Ierarhia bisericeasca nu se face in primul rand in functie de studii, dotare intelectuala sau viata "duhovniceasca" pe care ai dus-o, se face in primul rand in functie de cat de puternic atipic ai devenit, la ce nivel de putere atipica (legare-dezlegare de realitate) ai acces, cu conditia sa fii devotat sistemui dogmatic specific religiei respective, altfel vei fi un paria.

In spiritualitate, initierea se face de catre maestii, mentori, fiecare avand gradul sau de initiere, se formeaza ierarhii (ca si in religie unde chiar unii se numesc ierarhi) adica nu iesi supremul initiat asa dintrodata (oricum, supremul nu cred ca e cineva, dar ca idee).

Samanii, vrajitorii si toate celelate categorii (sau mai degraba ceilati termeni, definesc aceeasi tipologie de oameni si fapte, dar, in marea goana dupa impartirea puterii lumesti, de acces la masa bogatilor care mulg vaca lumii, batalia a fost si este crunta.

Mai mentionez si ca, puterile acestea initiatice sunt cele ce dau acces la ceea ce in crestinism au fost numite "daruri", "haruri" (harisime), ele dau in toata lumea acces la "vorbirea in limbi" (straine) fara a invata limba respectiva (asta e tot crestina), vindecari miraculoase" (sau acces la puterea de a vindeca), diferite tipuri de extensii atipice de constiinta, deh, mi-e lehamite sa le enumar, cei ce au acces stiu foarte bine ce varietate exista.

-Nenorocirea realitatii pe care o traiesc (traim), aste ca, initiatii, dau acces neinitiatilor (sau, initiatii aflati ierarhic pe o trapta superioara, dau acces celor aflati pe o trapta inferioara), numai daca acestia din urma isi dovedesc atasamentul fata de cauza si o servesc fara ezitare.

Ori, fiecare cauza nu traieste prin ea insasi ci, prin cei ce o sustin, adica, indiferent daca tu vrei sau nu, sustii sau nu cauza cu ardoare, daca nu stii sa te faci bineplacut "sefului" initiat, dreaci, nu te ajuta sa sporesti "duhovniceste".

In plus, desi, mai ales in spiritualitatea asta moderna, toti par a pune accentul pe trairi, aruncand la gunoi, mintea, ratiunea, intelepciunea (din cauza unor interpretari proprii ale definitiilor acestor termeni), in realitate, toti din toate sistemele religioase si spirituale, au o doctrina plina ochi de dogme pe care trebuie sa ti le insusesti si sa le respecti.

Indiferent daca dogmatica lor iti e impusa prin expunerea de concepte sau prin accesul la trairi inalte atipice, accesul se da tot cu scopul inocularii ideologiei lor, tot manipulare se numeste.

Cu drag, io.

Daca nu suntem holograme, atunci, masa este o traire electrochimica sau o traire de constiinta?

Pai de ce trebuie sa gasim bossonul Higgs?

De-aia, ca altfel s-a dus dreakului tactilitatea din univers, cu termicitate cu tot, s-a dus "cutanatitatea" si tot chimismul.

Va dati seama ca daca nu-l gasim, senztia cutanata, inseamna ca este tot o traire ca si pana acum, dar, e o traire al carui stimul nu este un ceva material din exterior ci, informatia?

Daca materia nu are masa (bosonul higgs de asta e "invinovatit", da masa particulelor elementare ce constituie materia anorganica si organica, adica si corpul nostru cu creier cu tot), tot "homidinismul" nostru (pe latura fizicismului), s-a dus pe a sambetei apa, suntem holograme!!

Daca insa il gasim, totul ramane cum am tot scris (a nu se intelege ca am dat eu raspunsul la tot ce e posibil de aflat in realitatea asta universala prezenta si viitoare).

Care e spilul?

Spilul e urmatorul:

La nivelul actual de cunostinte, masa tuturor existentelor organice si anorganice este o traire!!!

Cum asa?

Foarte simplu:

1-Daca intradevar exista bosonul higgst, atunci exista materie ("holograme care au masa"), numai ca noua nu ne intra in creier obiectele si fiintele, ca sa spunem ca le traim direct, nu, noua ne intra in creier informatia, si ea intra prin purtatorii electrochimici, iar descarcarea informatiei din exterior in interior se face prin senzorii nostrii, pentru ca, in final, sa aiba loc o noua descarcare, o decodare a acestei informatii de catre creier (simplist vorbind) si ceea ce rezulta e o traire, o traire pe care o numim tigaie, oameni, calculator, caldura, atingere, sunet, imagine, ...

2- Daca exista materie dar acceptam conceptul conform caruia: "Exista materie si exista o lume exterioara dar materia nu este o traire a noastra", atunci inseamna ca noi "percepem" materia in noi insine, intrucat toata materia, obiectele si fiintele, intreaga natura, universul si noi insine ca si corpuri fizice ne aflam inauntrul nostru, universul intreg, impreuna cu perceptia de a fi, este constiinta noastra, suntem universuri de constiinta ce cuprind universuri materiale, si, suntem interactivi (am mai scris in cuvintele precedente).

Asadar materia este considerata la acest moment, o traire a electrochimismului intern, sau o traire de constiinta?

Stau si ma intreb, daca nu cumva e mai potrivit sa nu gasim bossonul asta, intrucat, in acest fel, o sa ne revizuim actualele opinii fantasmagorice care, sustin ca materia nu e o traire!!! Pe ce fundamente?

Genomul material, genomul cuantic si genomul de constiinta

"Prin genom se înțelege masa totală de gene și alte informații ereditare ale unei unități structurale cu capacități potențiale, de autonomie în exercitarea funcțiilor legate de ereditate, diversitate și determinare a caracterelor. Genomii organismelor unei specii constituie genofondul acelei specii." - Wikipedia

Eu voi extinde aceasta definitie si in zona anorganicului, pana la particulele elementare, dar si mai departe, in constiinta (desigur nu sustin ca o particula elementara e potentata de o gena fizica, nu, eu sustin ca e potentata de informatie).

Manifestarile ce suntem noi si ne-am numit oameni, am dezvoltat ceea ce numim stiinta, conform ei omul e o fiinta fizico-psihica potentata de genomul sau.

Din fericire, sau din nefericire pentru noi, "omul" e o fiinta nestatornica, scormonitoare, motiv pentru care, tot descopera mereu si mereu noi concepte ce il duc la inventii si inovatii in lumea fizica.

Asa se faca ca, dupa ce a inventat realitatea bazata pe genomul fizic, acuma inventeaza o realitate bazata pe "genomul cuantic".

Poate este un salt evolutiv, cine stie (poate doar evolutia insasi stie, asta, numai daca ar fi constienta de sine si de noi), sau e doar o noua perspectiva conceptuala de a privi realitatea, o noua paradigma pe calea "fiinditatilor" ce suntem, catre ceva, catre un target pe care daca il definim, nu facem decat sa il mistificam.

Binenteles ca acei indivizi au atins masa critica ce le-a oferit trairea de logica, facandu-i sa fie convinsi de adevarul descoperirilor lor.

Asa cum am mai spus insa, trairea de logica este si ea doar o traire, o efemeritate care, foarte probabil, intr-o realitate viitoare a acelorasi indivizi sau a altora, va fi aruncata la gunoi, in favoarea unei alte trairi de logica, a unui alt adevar.

Teoria "genomului cuantic" spune ca totul e doar o problema de "alchimie de dincolo de chimie", adica particulele elementare ce constituie intreaga noastra fiinta, se afla in permanenta schimbare, au mereu alte stare, ocupa alte pozitii cunantice, altfel spus, in fiecare moment de realitate, fiecare particula elementara are o anumita pozitie, iar toate aceste pozitii cuantice, dau reteaua cuantica a unui individ la un moment dat, informatia conform careia acel individ poate fi regenerat, oricand si oriunde, daca si numai daca se cunoaste perfect aceasta retea informationala cuantica si, daca si numai daca exista posibilitatea (eventual tehologica) a replicarii ei.

Materia chimica, organicul si anorganicul, e pretutindeni aceeasi, un atom de oxigen sau de carbon are aceleasi caracteristici oriunde, combinatia elementelor chimice duce la vasta gama de substante ce o constituie, problema e doar una de alchimie, de stiinta a fabricarii compozitiilor chimice ce sta la baza existentei tuturor lucrurilor (vezi realizarea de diamante sintetice), la fel e si cu particulele elementare, sunt pretutindeni acelesi, ne trebuie doar stiinta care sa ne permita constructia genomului fiintelor sau a "genomului" entitatilor anorganice prin reconstructia lor informationala, recladirea cuantica duce la reconfigurarea fizica.

Candva, va fi posibila existenta nu numai o baza de date a genomurilor ce constituie "masa totală de gene și alte informații ereditare" ale fiintelor (cum zice definitia actuala), ci chiar "genomul chimic" al lumii vii dar si al lumii anorganice, si, intr-un alt candva, e posibil sa existe o baza de date a "genomurilor cuantice al materiei".

Acestea toate insa, nu sunt altceva decat descoperiri stiintifice (sau alchimice?!), adica o joaca a manifestarii noastre de a fi, prin realitatea in care suntem obligati sa ne manifestam ca oameni.

Nu avem decat o certitudine probabilistica superioara, a faptului ca ne aflam intr-o lume fizico-psihica, insa, ea e superioara, deoarece, e cel mai agreat concept al ceea ce numim umanitate.

Si, avem desigur motive temeinice sa ne consideram intr-o lume fizica intrucat, zi de zi si clipa de clipa, constatam "hipnotica realitate" a materialitatii noastre si a lumii.

Revenind, "genomul de constiinta", este urmatorul nivel, de fapt o alta perspectiva, o alta paradigma.

El, in principiu, are acelasi fundament ca si "genomul cuantic", numai ca, nu mai e necesar sa il extindem la o realitate materiala, la o "hipnoza fizicista", care oricum nu poate fi dovedita stiintific, nu exista nici o dovada a existentei lumii fizice (nu spun ca e imposibila existenta ei), doar "bunul simt" al celor 7 miliarde de fiinduri ce se cred oameni materiali intr-o lume fizica.

Nu mai dezvolt intrucat am tot facut-o in ultima vreme (vezi "Cuvintele" precedente).

MULTIVERSUL

Oare chiar este posibil sa existam intr-un MULTIVERS?

Varianta oamenilor de stiinta este interesanta, pe mine insa ma intereseaza mai mult, varianta mea de multivers.

O reiau intr-o forma usor de inteles pentru oricine:

Tocmai ce priveam prin camera si, un gand mi-a zis:

Aceasta mobila e in capul meu, eu sunt in capul meu, capul meu se afla in capul meu, nevasta e in capul meu, vantul care s-a pornit, s-a pornit si se afla in capul meu iar, aceasta intreaga lume de "afara" se afla de fapt in capul meu.

Domn'e esti nebun, cum sa se afle lumea (universul) in capul tau?

Foarte simplu, tocmai stiinta e cea care ne-a explicat intr-o forma materialista insa, faptul ca, realitatea omului, este reprezentata de trairile sale, iar trairile nu au loc de fapt in marele corp fizic (trupul) ci, in creier (inclusiv in anumiti centri neuronali), acolo, in creier "se afla grefat un omulet", un corespondent al omului fizic care suntem fiecare dintre noi, avem acolo corespondent pentru fiecare particica din corpul nostru si, cand ma doare un dinte, nu ma doare dintele fizic, ma doare de fapt corespondentul sau din creier, cand simt adierea vantului, nu o simt acolo intr-un inafara in epiderma a unui corp fizic, o simt inauntru, datorita corespondentului epidermei din creier, eh, si tot asa, fiecare traire a omului, oricat de fizica sau psihica ne pare ea, are loc in creier si in centri neuronali.

Extrapoland, constatam urmatorul aspect:

Daca tot corpul meu il simt in creier, este o traire (sau mai multe trairi), creierul nu face parte tot din corp, nu cumva e si el tot (doar) o traire?

Nu cumva am un corespondent, nu pe creier ci, in constiinta (in fiinditate), un "om urias" corespondent pentru creier, pentru corp cu maini si picioare, cu cap si ochi, cu organe, cu tot fizicul si psihicul meu, dar si pentru tot fizicul acesta al tuturor obiectelor, fiintelor si naturii, al universului, nu cumva eu sunt un om-univers intr-o posibila lume de universuri ale unui multivers de oameni si poate chiar si alte entitati mai mult sau mai putin constiente de sine?

Sa nu uitam ca omul nu traieste altceva decat propria sa realitate, care, e posibil sa dispara (sau nu) odata cu moartea sa, adica universul (omul-univers personal) sau, dispare.

In plus, singurul lucru cert pentru mine, este faptul ca sunt constient de mine insumi, nu de mine corpul sau posibila mea componenta necunoscuta (nefiindica) ci, de mine fiindul.

Nu pot fi sigur ca si tu (oricine) esti constient de tine (chiar daca prin influente atipice se poate accede la starile de constiinta ale altora), asta numai tu stii, eu doar te pot crede pe cuvant, cand tu imi spui aceasta.

Sigur ca si eu si tu, vedem si ne urcam in acelasi autobuz, numai ca, desi pare ca o facem ca hominide aflate intr-o lume exterioara, de fapt fiecare (ca om) vede si se urca in autobuzul propriei sale realitati, autobuzul se afla in "capul" meu, nu eu in autobuz, desigur nu in reprezentarea perceputa de mine ca traire numita autobuz (aia e posibil sa aiba loc in creier), ma refer la autobuzul universului-om, uriasul univers om fiindic, in care are loc intreaga mea realitate, cu autobuze, oameni, orase, natura, Soare si Luna, cu Calea Lactee cu tot.

Cum dreak daca eu ma urc in autobuzul realitatii mele si tu te urci in autobuzul realitatii tale, suntem amandoi in acelasi autobuz???

In primul rand ca urcam ca reprezantari hominidice in autobuzul material, ca si oameni, aveam doar aceste trairi de fizicism, dar "in realitate" eu hominidul, tu hominidul si autobuzul fizic, se afla in universul-om fiindic care sunt eu, daca insa si tu esti un univers om fiindic constinet de tine, la randul tau ma percepi pe mine ca hominid, pe tine ca hominid si autobuzul fizic, in universul tau om fiindic, avem doar impresia ca traim amandoi aceeasi realitate exterioara a unei lumi materiale, de fapt fiecare traieste doar o lume interioara a universului fiindic care e el.

Fiecare, de exemplu, vede culoarea rosie a diferitelor obiecte si chiar obiectele insale, dar, desi spunem ca si noi am vazut ceea ce si ceilalti spun ca au vazut, nu avem certitudinea ca am vazut acelasi obiect cu aceleasi caracteristici, este posibil sa vedem fiecare altceva, dar sa avem in noi insine aceeasi conceptualizare, adica eu sa vad o gutuie galbena si sa o consider un mar rosu (datorita impresionarii informationale ce ma acceseaza), pe care ti-o arat tie, iar tu, e posibil sa vezi chiar un mar rosu, fiecare dintre noi va considera ca undeva inafara a vazut un mar rosu, numai ca de fapt eu am vazut o gutuie galbena iar tu un mar rosu (era posibil ca si tu sa vezi un catel negru si sa fii impresionat cu informatia ca e un mar rosu ce se rostogoleste).

Fiecare dintre noi a trait impresionarea ca a vazut un mar rosu, desi fiecare a vazut altceva, asa e cu intreaga noastra realitate, fiecare isi traieste propria sa realitate, propriul univers, indiferent daca avem si trairi comune.

Acum se pune intrebarea, daca iti fac bine sau rau tie, in universul care sunt eu si in care si tu participi, asa cum si eu particip in universul care esti tu, oare se schimba si universul tau, dar al celorlati ce te percep pe tine in universurile lor? Dar daca te lovesc cu masina si mori in universul meu?

Dupa cum constat, in singurul univers pe care il traiesc si in care sunt constient de mine (sau poate mai corect, il traiesc tocmai pentru ca sunt constient de mine), adica in universul ce sunt, cei ce participau la realitatea din universul ce sunt eu si care au murit din el, par a fi disparut si din celelalte universuri oameni, toti ceilati manifestandu-se ca si cand acel om-univers a disparut si din universurile lor, nu stim insa daca acel om univers, a disparut si din universul care e el.

Ce atata obsesie cu filozofia asta?

Mi-a placut mereu, iar acuma, de cand cu inspiratia (de fapt nu chiar de la inceputurile ei), e ca si cand as citi cea mai interesanta carte la care am eu acces.

Mai presus insa de aceasta, se afla, poate o nazuinta, anume, accesul la a face ce vreau cu universul ce sunt, nu in sensul sa fie la cheremul meu, in sensul sa devin responsabil de el si sa il modelez cum vreau.

Candva am constatat ca e posibil, am ramas insa cu visarea si cu o indoiala crunta: oare chiar nu e posibil altfel, decat daca ajungi bineplacut unui initiat in atipicitate?

Nu de alta dar socializarea, e cea mai mare deficienta a mea, suntem precum apa si untdelemnul, in plus, din punct de vedre conceptual, am fost si sunt "anatema" pentru orice mentor.

E oare posibil, ca prin constientizare suficienta, sa atingi atipicitatea?

Nu ma refer desigur la ticluiri de genul, mentorul iti da de lucru ca sa ai si tu un merit in "ochii" lui, iar el de fapt de energizeaza, te optimizeaza, leaga si dezleaga si, tu obtii anumite rezultate in atipicitate crezand ca se datoreaza constientizarilor sau altei lucrari primite de la mentor, "asta e placebo" domnilor initiati si mentori inselatori.

Chiar daca vreodata, voi mai atinge nivelul de a spune ceva si acel ceva sa se faca numai pentru ca am zis-o eu in gand sau in vorba, problema e, pot eu sa transmit si altora o metoda evidenta prin care ei ar reusi ceva asemanator?

Nu vreau sa le vand si eu gogosi, de aceea nici nu am acceptat sa scriu despre cele agreate de mentori, intrucat ei nu mi-au dat acces la aspectele tainice ale lucrarii ce cauzeaza feluritele realizari si trairi atipice, ma vroia un zombi slujbas al unei tagme sau grupari din cele multe existente.

Alfel spus imi caut accesul la puterea fireasca de a-mi lega si dezlega singur si in mod constient, realitatea propriului univers ce sunt, atat "tipic" cat si "atipic".

Suflet si masinarie

Reactii chimice, fulgere, si temperaturi optime. Acestea au fost ingredientele vietii. Datorita evolutiei am ajuns pe aceste culmi si totusi daca reducem sentimentele la simple reactii chimice - nu putem nega frumusetea unor creatii artistice care par a fi izvorate din rai. Daca sufletul inseamna doar reteaua de conexiuni neuronale si materia cenusie - trebuie sa admitem totodata ca trairile spirituale sunt un miracol la fel de inalt ca si lumina. Si totusi nu oricine poate sa aiba asemenea trairi... La fel cum unele organisme sunt dotate cu frumusete fizica, doar cele ce au frumusete interioara sunt capabile de emotii profunde. Asemenea cazuri sunt atat de exceptabile incat par a fi erori ale naturii. Majoritatea oamenilor sunt programati sa supravietuiasca de pe o zi pe alta si sa tina societatea in functiune asemenea unor furnici - trecand astfel pe langa frumusetile vietii (care si asa sunt putine) la fel ca niste umbre reci.

Cei ce scapa din cerc gasesc libertatea. Mintea lor patrunde in infinitul universului - pe portile eternitatii, dar ce-ai vrea!? Raiul e pustiu daca n-ai cui sa-l daruiesti... Si poate ca nu exista un rai tangibil, dar cel putin ni-l putem imagina. Am adus acestea in discutie pentru ca vreau sa facem distinctie intre organismele masinale si cele spirituale. Totusi sa nu-i condamnam pe cei dintai pentru ca (pe drept vorbind) nu e vina lor. Natura creeaza tipare in functie de necesitatile ei. Cei ce sunt altfel risca sa fie considerati absurzi si aratati cu degetul cand poate e tocmai invers.

Ce e omul defapt?! Praf inteligent. Dar dupa cum am descris si mai sus - nu se poate numi inteligent un om captiv in legile naturii si ale societatii mecanice. Ramane sa spunem ca viu e cel ce simte dincolo de materie si "normalitate" - chiar daca structural seamana cu celelalte organisme.

INFORMATIA VERSUS TRAIRE

-Care e deosebirea dintre informatie si traire?

-Depinde de unde o apuci, daca o apuci de la inceputul rezonabil sau de la sfarsit (sfarsitul fiind momentul actual al realitatii in care ne constatam).

Intr-un oarecare inceput, acest individ numit de noi om, a descoperit informatia; cum? prin intermediul trairilor deductiv logice.

-Asadar informatia a aparut in realitatea oamenilor pentru ca ei au introdus-o ca urmare a trairilor lor?

-Binenteles.

-Ee, stai ca nu e chiar asa, informatia (legile naturii umane, terestre si ale naturii lumii, universale) exista, numai ca omul nu isi dadea seama de aceasta.

-Fiecare om traieste doar propria realitate, indiferent cat de mult din ea e traita si de alti oameni, indiferent care e fondul comun de realitate; de fapt, e o prostie sa spui ca omul traieste realitatea, e si acesta un pleonasm, tot asa cum e un pleonasm sa spui "sunt fiindul (fiinditatea, a fiul)", e necesara imbunatatirea DEX-ului cu inca un termen, de exemplu, "a realitiza"; ori spui: omul traieste, ori: omul realitizeaza.

Ba mai mult, nici cel putin nu e corect sa afirmam cu certitudine, cu convingere, faptul ca omul a introdus informatia printre trairile sale, asta ar merita sa fie acceptata numai daca am avea demonstratia, fara putinta de tagada, ca suntem si altceva decat "sugari" (simpli receptori, decodori informationali).

Azi, daca vorbesti de informatie, oamenii se gandesc la mass media sau la informatica ori, la tot acest schimb comunicativ ce se face intre noi, indiferent daca e vorba de afaceri, probleme cotidiene personale sau altceva, oamenii nu prea se gandesc la informatia ce sta la temelia fiecarei componente existentiale, a intregii realitati, la ratiuea fiecarui lucru si fenomen.

Totul este traire, inclusiv intreaga realitate si, fiecare traieste doar propria realitate; am trairea ca gandesc, ganditul e o traire; am trairea ca cunosc, cunoasterea e o traire, am trairea ca inteleg, a intelege e o traire, am trairea ca simt afectiv (emotional-sentimental), afectivitatea este o traire, am trairea ca vad, aud, ..., ele sunt trairi, am trairea ca exist ca om fizic, fizicismul e o traire, am trairea ca vad si palpez lucruri materiale, materialitatea este o traire (am explicat la momentul respectiv); am trairea logica ca la temelia lucrurilor se afla informatia, logica este o traire, am trairea inalta incredintatoare a prezentei divinitatii, ingerului, demonilor, ghizilor, acestea sunt doar trairi, am trirea extensiilor atipice inalte sau joase de constiinta, dar ele sunt doar trairi, am trairea ca pot, ca am putere si fac sau desfac, puterea este o traire, la fel si tot ce avem noi impresia ca facem sau desfacem, ee, si tot asa pentru intreaga gama a ceea ce poate percepe acesta pe care il numim om, inclusiv trairile cotidiene, vad oameni si animale, natura organica si anorganica, nu numai ca o vad, dar o aud, o palpez, o simt, ei bine, acestea sunt doar trairi.

SUNT SI TRAIESC, cam ATAT concret, in rest, abureala trairilor conceptuale (daca tu vezi ingeri, ghizi, daca traiesti prezente felurite si ai extensii atipice de constiinta, asta se datoreaza tie si mai ales mentorilor tai, atata va duce "capul' si asta legati voi, sau asta dezlegati voi (mai ales ei) sa traiesti), iar, TRAIREA INSASI ESTE DOAR O IMPRESIONARE, asa cum "celuloidul" e impresionat cu imagine, impreuna constituind filmul realitatii.

Cine, ce ne impresioneaza, cat avem sau nu liber arbitru?

Speculatie hominidica.

Suntem condamnati sa "fim" (ca si capacitoare fiindice), si suntem condamnati sa traim viata, hominiditatea (chiar daca atipicitatea-paranormalitatea poate schimba radical perceptia trairilor noastre, nu se schimba fondul problemei, "a fi" si "a trai".

Despre "nefiinditate" (necunoscut, singulariate, dumnezeire), doar speculatie.

Acuma na, se pune intrebarea fireasca: Pe ce ne putem baza in realitatea pe care o traim, in aceasta "realitizare" a noastra ca hominide, in acest "reality shows" fizico-psihico-spiritual?

Ba, se mai pune una: Pana unde poate (are puterea) atipicitatea sa intervina in showul acesta?

Asadar realitatea noastra e de fapt o traire supercomplexa, insasi realitatea de "a fi", ca si realitatea de "a exista fizico-psihico-spiritual", sunt doar trairi, am trairea ca "sunt" (suntuesc, iata un nou termen pentru DEX), si, am trairea ca sunt un om din carne si oase (plus toate celelalte).

Daca tot ce suntem si traim, e doar traire, oare ne putem baza pe trairi?

E ca si cand m-as intreba daca pot sa am incredere in mine insumi; asta e o concluzie foarte tare.

Daca eu sunt o traire cu grade diferite de realitizare, inseamna ca nu am incotro decat sa ma incred in trairi, in ce, in cine altcineva, in "nefiinditatea" superflu?

Bun,

primul adevar: SUNT

Al doilea: TRAIESC - adica realitizez, traiesc realitatea vietii homidice fizico-psihico-spiritual-atipice (prescurtat, f-p-s-a, sau si mai simplu, fpsa).

E vreunul dinte voi, care poate contesta asta?

Cat de interdependente sunt una de altul, "suntul" si cu "traiescul", daca pot exista unul fara altul, asta intra din nou in speculatie ca si discutia despre nefiinditate.

Sunt constient de mine si traiesc hominidinismul fpsa.

De ce e necesara o asa drastica delimitare?

Ca sa nu ma mai tavalesc in mocirla aburerilor.

Dar, unde se termina adevarul si incepe iluzia?

Adevar adevarat, nu avem noi umanitatea in meniu, iar, adevarurile noastre, sunt cu atat mai mincinoase cu cat ne ducem mai departe de cele doua principii naturale de baza enuntate, indiferent de cale (spirituala, religioasa, stiintifica, cotidiana), aaa, desigur este posibil sa avem trairea de logica sau cea inalt atipica, ambele la fel de incredintatoare, asta insa nu inseamna ca reprezinta un adevar al totului (al multiversului, daca vreti o exprimare moderna, sau, a lui dumnezeu, daca vreti una traditionala)

Daca mai dezvolt, ma repet pentru a n-spe-mia oara.

Raspunsul la cea de-a doua intrebare este o mare dilema.

Raspunsul la prima intrebare, este: Nu avem incotro si ne bazam pe adevaruri relative, un singur lucru putem face, sa nu uitam de noi insine, adica primul principiu al adevarului bazal: "SUNT", abia dupa aceea vine "traiesc", care traiesc, cuprinde totul, de la adevaruri pozitive la minciuni grosolane, de la slavirea vietii (constructivei, in acceptiunea noastra), la ucidere (distructiva, in acceptiunea noastra).

Pana si constructiva si distructiva pot fi reconsiderate intr-un multivers infinit, asa ca, mare atentie la limitarile noastre hominidice, sa dam valoare trairilor ce suntem si pe care le "suferim", dar, sa nu uitam sa fim liberi de ele (mai putin de cea de "a fi" desigur, de aceasta doar un posibil "a nu fi", un "nefiind" ce traieste o inductie de "a fi", ne poate deposeda acceptabil intrucatva).

PS

Habar nu avem de potentialitatea, de posibilitatile ce se afla in cele dinspre care emana toate, facem si noi speculatii bazate pe cat de mult a avut acces fiecare la "zombiluirea cu propria sa realitate traita", la realitizare.

BLESTEMUL SINGULARITATII

Binecuvantare sau blestem, nu stiu, constat insa ca sunt constient de mine insumi si de asemenea constat ca sunt obligat sa percep trairi fizice, psihice si chiar spiritual-magice.

Eu, omul (daca vreti o exprimare clasica), am capacitatea aceasta de constatator al unei vieturi in care ma aflu de cand ma stiu.

Sunt obligat sa devorez ceea ce numesc, realitate, viata, traire.

Am inteles inspirativ, un concept, despre care un om al realitatii mele, mi-a spus ca se numeste solipsism, adica acel concept conform caruia, eu (oricine, daca si voi sunteti constienti de voi insiva) sunt singura constiinta a universului, al realitatii (mele).

De ceva vreme am inteles ca, materialismul e de fapt o experienta despre care "umanitatea" a convenit sa o numeasca realitate fizica intrucat, aceste experiente sunt comune si se modifica in acelesi moduri pentru toti in urma acelorasi operatii executate asupra lor, spre deosebire de alte experiente "incoerente" si necomparabile intre indivizi diferiti, pe care le-au numit trairi, sau experiente subiective.

Nu pot vorbi in numele vostru intrucat nu am constiinta voastra, am doar constiinta ce sunt eu, in care ruleaza intreg universul meu de realitate, cu tine, cu voi toti, cu acest calculator si intrega camera, inclusiv cu corpul acesta ce ma constat, intreaga natura si univers la care am acces.

Si de as avea acces la o extensie atipica de constiinta catre a percepe trairile altora, asa cum spun despre ei anumite aspecte umane din realitatea mea, care au primit acces la asa ceva, tot nu as avea certitudinea ca traiesc o realitate a lor (desi ei ar confirma aceasta); de ce? deoarece "ei" sunt doar realitatea trairilor mele vizuale, cutanate, auditive, ..., de constiinta pana la urma.

Orice am trait si traiesc, orice ar intra in "vizorul" campului de constiinta ce sunt (sau, intr-o alta exprimare: orice intra din campul constiintei in campul constientei), este realitatea mea, nu a altcuiva.

Daca tu vii si imi spui ca intradevar ai trait ceea ce eu am perceput atipic despre tine, tu si trairile la care si eu sa presupunem ca am avut acces, nu exista posibilitatea ca eu sa va percep altfel decat ca parte componenta a realitatii mele, sunteti starile mele de constiinta.

Sunt blestemat la singularitate, iar voi, daca sunteti constienti de voi insiva, sunteti in aceeasi situatie.

Va vine sau nu sa credeti, parintii vostrii, corpurile voastre, catelul vostru si masina impreuna cu nevasta si copii, lumea, totul, sunt starile noastre de constiinta despre care noi cei numiti umanitate, am hotarat treptat si fara a ne da seama de asta, am convenit ca reprezinta o realitate fizica.

Nu se poate demonstra in nici un fel ca nu este posibil sa fie precum zic.

E desigur posibil sa existe o realitate fizica exterioara, dar, nimeni nu poate demonstra ca materialismul nu e o traire si atat.

"Mananc si plang, mananc".

Mananc propria-mi realitate, plang deoarece e trist sa te constati singur "pe lume", dar nu am alternativa decat cea de a manca blestemul sau binecuvantarea de a trai hipnoza realitatii unei lumii fizice din care si eu ma iluzionez ca fac parte ca om.

La orice realitate as avea acces, oricat de atipica, de minunata sau de ciudata ar fi, ea nu va reprezenta altceva decat o traire a constiintei ce sunt, un aspect al propriei mele realitati; intelegeti nebunia asta? nu ai cum sa iesi din matricea singularitatii decat daca se intampla o modificare atipica si, te constati intr-un camp de constiinta din care constientizarea ca nu ai cum sa traiesti decat propria-ti realitate, pur si simplu lipseste, asa cum eram eu pana acum, si, asa cum par a fi toti oamenii realitatii mele.

E o constientizare a unei "triste figuri" sa te constati profund singur intr-o iluzie proprie de realitate.

Un asemenea concept merita aruncat la gunoi.

Desigur prin ajustari, imbunatatiri, se poate face o dogma din el, il mai impodobesti cu divinitatea, cu altruismul, cu iubire pana la urma, ba il bagi si pe dracu' in schema si, uiti de singuratate, sau, cea mai tare, ajungi sa te crezi dumnezeu; ori trimisul (alesul) lui; au mai patit unii asa ceva.

Nu va faceti griji, suntem asa de puternic ancorati in fizicism-psihism-spiritualitate-atipicitate, incat, nici dracu' nu va muri de tristetea ca e singura constiinta a realitatii.

Da' ce ma fac eu, ca am cam constientizat asta? Noroc ca o constientizez numai atunci cand am inspiratie, in rest habar nu am de ea.

Vedeti voi, daca iesim prea tare din rutina umanului (hominidinismului), riscam sa dam de dracu', asa ca, luati-o mai domol, bucurati-va de viata cat puteti, in rest, mare grija.

Dai de el si tipic, dar atipic; nu exista nici un adevar care sa merite deplina noastra atentie, asa ca, cine poate, sa isi traiasca viata, cine nu, vai de el.

Exista doua variante, devii adeptul unei doctrine, al unui adevar, si te dai cu aceia ce-l vestesc (inclusiv atipic poate), sau, ajungi ca mine, "cu curu-n doua luntrii" (poate deaia ma si doare, de atata efort de a imi mentine echilibrul?), "nici in caruta, nici in teleguta".

Nimeni nu te ajuta daca nu te faci de-al lor, nimeni nu te initiaza daca nu agreezi ce zic si fac ei, daca nu te lasi zombiluit de trairile lor atipice la care iti pot da sau nu acces.

Acuma eu nu pot, dar tu, oricine, daca poti, fi cel putin mai pragmatic, zi ca ei si fa ca tine, cu conditia sa iti pastrezi luciditatea (ratiunea), adica, atipicitatea asta practicata de initiati, poate sa iti modifice majoritatea trairilor, insusi dumnezeu poate ajunge ca prezenta in realitatea ta, si iti poate porunci, sau te poate "calauzi" sa faci una sau alta, ori iubirea poate de asemenea sa te aduca unde nici dracu' nu a crezut ca ar fi praznicul sau, intr-o servitute egoista si zombiluitoare, intr-o cu totul alta plaja a trairilor; ee, daca ar fi fost numai alea atipice inaltatoare; da pana si alea, iti sunt inlesnite numai ca sa slujesti cauza cu o fermitate de nezdruncinat, cu o convingere pornita dintr-o incredintare, fanatica pana la urma, din perspectiva opozantilor lor, care, si ei, sunt perceputi la fel de catre ceilalti (zici tu ca le-a incurcat vreun dumnnezeu perspectivele asupra realitatii, tranformand lumea intr-un "Turn Babel").

REALITATEA APARE, REALITATEA DISPARE, LA GUNOI CU TOT CE AM SCRIS PANA ACUM

Eh, la cos cu tot ce am scris pana acum, cred ca e momentul sa depasim situatia de "Copacel" asa cum denumeam cu 1 sau 2 ani in urma aceasta etapa, e momentul "sa mergem pe picioarele noastre".

Dupa ce am inteles ca materialitatea mea si a lumii poate fi de fapt doar traire, e vremea sa parasesc partial sau total si aceasta paradigma.

Asa cum umanitatea a introdus in constientizarea sa, notiunea de materie, pentru acele trairi comune marii majoritati a indivizilor, tot asa, eu le-am scos din materialism si le-am prezentat ca trairi; acuma insa, tot eu, le voi scoate si din a fi considerate trairi.

Voi elimina din vocabular termenii, traire, perceptie, impresie, de fapt ma voi stradui sa imi dau seama de realitate, fara "descoperirile" psihologiei, filozofiei, religiei, spiritualitatii, stiintei si chiar fara ajutorul acumularilor umanitatii in privinta realitatii de care avem parte (inclusiv fara ale mele).

Ma constat intr-o realitate asa cum fiecare dintre voi o poate observa; ei bine, in aceasta noua viziune, nu o sa mai consider ca o vad, o aud, o miros, o gust, o simt tactilo-termic (realitatea), voi arunca la gunoi si aceste notiuni; ma intreb ce mai ramane, cum sa mai scriu despre asa ceva?

Deci constat aceste obiecte din camera si camera insasi dar nu pentru ca le vad si le palpez, ci, pentru ca !!? ... doar atat, le constat si cu asta basta, fara nici o alta explicatie, sunt un constator de realitate, iar realitatea e compusa din tot ceea ce eu pot constata si poate din multe altele.

Va fi necesar sa arunc la cos si constiinta, dar si electrochimia sistemului nervos (neuronala), altfel dau iar peste trairi.

Asadar, cum de constat realitatea?

Cred ca pot sa mentin termenul: "constient", dar nu ca un derivat al termenului "constiinta", ci doar, sa spun ca sunt constient de realitate, am aceasta caracteristica de a fi constient de mine si de realitatea "impreuna mergatoare".

Daca eu nu constat ceva in realitatea mea, iar altcineva constata acel ceva, ce fac, dau in "credinte" pentru ca imi spune acel individ ca el a constatat?

Imi dau seama ca ramane in picioare si in acesta noua viziune, conceptul de realitate personala, cu parti comune sau nu cu realitatea altor indivizi, care indivizi insa, eu nu ii pot constata decat in realitatea mea.

Pai si atunci, ce e realitatea mea in acesta noua viziune?

Este realitatea asa cum o constat.

Pai si durerea, frica, bucuria, ... , astea ce sunt, nici pe ele nu le mai consider trairi?

Nu, deoarece e prea riscant, denaturam acest concept, periclitam noua viziune.

Dar totusi, ce sunt?

Sunt tot constatari, nu trairi, constat frica, constat bucurie, ..., nu le mai definesc (cel putin momentan), ca sa nu le mai distorsionez, sa nu le mai fac minciuni.

Realitatea e dotata, sau poate (mai corect, cine stie), eu sunt dotat, cu posibilitatea "aparitiei" si "disparitiei", astfel: poate sa apara camera asta daca deschid ochii, poata sa dispara calculatorul daca il arunc in Dambovita, "hocus-pocus", poata aparea o durere daca imi trag un pumn in nas (ba apare si sange), poata sa dispara amicitia daca nu e cultivata, poata sa apara scrisul daca scriu la tastatura, poata sa dispara daca il "dilesc", poate sa apara simpatia altora fata de mine daca fac anumite lucruri, tot asa cum poate sa dispara daca fac alte lucruri, nu mai exemplific, cred ca e concludent, tot ceea ce e posibil sa aiba loc in realitate, pozitiv, negativ, neutru, "e posibil" sa aiba loc, daca si numai daca indeplinim (este indeplinit) "necesarul de masa", pentru ca "fenomenul" sa aiba loc.

Din experienta personala, afirm ca, realitatea mea, si probabil a oricui pana la urma, poate fi dezlegata, catre constatari total diferite de orice am mai trait pana la acel moment.

Cum de e posibil asta, de unde ni se trage, nu mai intru in detalii, reiese din scrierile trecute.

Dilema mea principala e, cum de exista o asemenea bogatie de realitate posibila, necunoscuta noua, unde se afla ea atunci cand eu nu o cunosc?

Dar durerea ta unde e cand nu o constati?

Pai unde?

Nicaieri, nu exista decat ca posibilitate potentiala, activabila cand si cat e cazul.

Ok, sa zicem, dar inspiratia?

La fel, ea exista ca potential.

Unde, in mine, in univers, ereditar?

Nu mai pune intrebari prostesti ca iar dai in balbaiala specific umanoida, iar le definesti si te habotnicesti, iar faci dogme, legislatie pachidermica, iar te umfli de orgoliul idiot de a sti ceva, din care vei face un punct de vedere personal sau de grup, un idol.

Unde, unde, e ca "potential neantic", potentator de realitate, ce, aceia care agreeaza teoria B.B., dau explicatii pentru ceea ce este (a fost) singularitatea care a determinat explozia?

Sau credinciosii, dau explicatii referitor la compozitia si originea divinitatii?

De unde sa dea atatea explicatii, ca nu le permite capacitatea, sau daca o fac, trantesc o ineptie de canta cucu.

Sa zicem dar, uite, de exemplu melodiile acelea pe care le-am visat, maretia lor asa de inegalabila, incat, niciodata, in veci vecilor, o orchestra omeneasca nu va reusi sa interpreteze asa ceva, erau "divine", "angelice", cum de a fost posibil, nu, nu ma refer la cum de a fost posibil sa am acces, ci, cum si unde e posibil sa existe asa ceva la care eu sa am acces?

Orice ti-as spune ar fi o conceptualizare umanoida supusa relativitatii, asa ca raspunsul e acelasi, este "potentialitatea neantica", "potentialitatea singularitatii", a "divinitatii" (daca agreezi termenul), in plus, e posibil ca ea sa fie completata de cumulul total de experienta umana, decantat in sine.

Ajunge ca imi e somn si m-am plictisit.