Creatiile userilor - Proza

A mea inimă e de neconturat, al tău suflet

PROFETII

Nu o luati chiar asa!

Oare cu ce termen pot inlocui cuvantul profetie?

Poate cu vorbele unei melodii: "Amintirile ne chinuiesc".

Iata, ma risc si introduc, accesez campul informational, cu ceva care va fi considerat o amintire ce se refera la un posibil prezent din ceea ce noi numim azi, viitor.

-Vom trai realitatea in care, se va considera ca etapa, moarte clinica, era doar o lacuna a medicinei actuale si, reprezentantii ei vor prezenta scuze publice umanitatii (nu spun ca exista viata dupa moarte).

-De asemenea, medicii, vor renunta complet la chirurgia clasica.

-Animalele vor fi cu mult mai respectate pentru capacitatile lor inca necunoscute "pahidermelor" ce suntem noi azi.

-Big Bangul va fi la gunoi de mult, impreuna cu majoritatea altor orgolii devenite dogme stiintifice.

-Despre religie-spiritualitate? e jenant in ce intuneric sa aflat si se afla, inclusiv prin noile tendinte.

-Magia (intr-un sens elevat al definirii ei, din care vor lipsi cuvintele perimate, gen: supranatural, miracol), va fi la ea acasa in fiecare casa, vor exista institutii numite poate, colegiul magicienilor, care vor veghea la folosirea ei in scopuri constructive.

-Se va intelege despre lumea ingerilor, a ghizilor, a entitatilor spirituale, ca e doar o problema de camp al constiintei (la care initiatii au acces si o modeleaza intr-un mod special chiar si azi), cum poate este chiar intreaga realitate.

-Folosind termenul constiinta in sens de caracter, va sosi o realitate in care bolile vor fi eradicate in mare masura, intrucat initiatii in magie (spiritualitate) vor dobandi alt nivel evolutiv si vor renega morala pe care o cer azi celor ce cad sub incidenta deciziei lor de a fi salvati.

-Computerele vor fi holografice, comenzile se vor executa la inceput verbal, apoi atingand cu mainile prin aer hologramele softurilor, iar mai apoi comenzile se vor da prin ganduri, telepatia insa, e cea mai la indemana, daca se rezolva problema de constiinta etica a initiatilor.

-Intr-un tarziu, va fi eliminata diferentierea claselor sociale, se va ajunge la un "comunism spiritual", fiecare dupa necesitati, o problema de constiinta desigur.

-Vor mai fi razboaie? Are lupul narav? Orice-nvat are dazvat, dar naravul din fire n-are lecuire, pana ce nu se "leaga si dezleaga" adanc in radacina, si, as spune, nu atat prin constientizari clasice, care iata, de milenii bune nu da rezultate, cu toti profetii si dumnezeii "trimisi" (si desigur nu e vorba numai de razboaie ci, de nivelul de constiinta al umanitatii, care, este de tot rasul).

-Va mai fi Basescu presedinte? Asta e o gluma.

-In departare mare, omul nu se va mai hrani cu alimentele clasice, se va hrani "mental", poate chiar si sexul va fi mental, si nu ma refer la trairea extazului sexual, care oricum e de fapt mental, ci, la posibilitatea ca femeia sa ramana insarcinata printr-un "act mental" (oare candva va mai fi nevoie de corpuri si sexe?).

-Vreti una calda, una care va avea loc in orele urmatoare?

Peste cateva ore voi pleca la mare.

Cat e de sigura aceasta profetie?

La fel de sigura ca toate celelalte, sau nu?

Nu stim nimic sigur, ne aventuram in probabilitati logic-deductive sau intuitive, atat, in rest, o mai fi, ramane de scos la lumina.

SOLDATEI DE PLUMB

De plumb, de carne sau informationali, oricum ar fi nu e relevant, este insa relevant faptul ca eu (si voi probabil, daca sunteti real constienti de voi insiva asa cum imi pare mie in realitatea pe care o traiesc), suntem prinsi in mrejele propriilor noastre realitati, care realitati par a contine trairi comune (de exemplu vedem si auzim acelasi avion).

Este posibil a ne aventura in responsabilitatea (poate bizara din anumite puncte de vedere) ca suntem creatorii propriei noastre realitati, si, daca concluzionam fie si numai din punct de vedere stiintific, asa este, un om nu traieste o realitate a unei existentialitati exterioare, el traieste doar decodificarile electrochimice din el insusi, a unei informatizari pe care, potrivit dogmelor umanitatii, o codeaza prin senzorii care recepteaza informatii de la ..., de la conceptul la care fiecare a aderat, pe care si la insusit, 999,9(9) din umanitate insusindu-si conceptul hominiditatii.

Dar nu aceasta e tema, tema e, "infantilismul spiritului ancestral", poate neidentificabil ca si inceput, motiv pentru care basmul meu va incepe cu sfarsitul.

Spovedania

"A fost odata ca-n povesti,

A fost ca niciodata"

Din negura ce-i zice veci,

"O preafrumoasa fata".

...

Acestea sunt mai degraba dintru inceput, sa o luam insa cu sfarsitul.

Duhovnic:

Preot, initiat in legarea si dezlegarea de realitate prin intermediul puterilor numite preotesti, care are indatorirea principala de a recruta noi soldatei pentru sistemul monahal conducator (daca e preot calugar) sau de a recruta contribuabili daca e preot de mir.

Aaa, da, mai era si aia ca, eu stiu, unii poate chiar nu au habar in ce s-au bagat, motiv pentru care cred cu tarie in dogmele lor si slujesc in spiritul acestora.

Nu exista nici o limita, cine nu corespunde e "delete" in functie de gradul de cunoastere si de initiere.

Mentor:

Initiat in a lega si dezlega realitate prin intermediul puterilor initiatice.

Rolul sau este de a recruta soldatei pentru sistemul din care el face parte.

Este posibil ca la anumite niveluri, initiatii si recrutii sa nu stie ca sunt doar soldatei.

Vrajitor (magician):

Idem.

In ce priveste delete-ul, toti o fac la fel, "mental" deosebi.

Ce vreau sa spun, nu, nu vreau sa improsc cu noroi, vreau sa intelegem realitatea asa cum niciodata nu s-a permis "carnii de tun".

Toti cei enumerati si toti ceilalti care au acces intr-o masura mai mare sau mai mica la initieri de diverse tipuri, sunt oameni (ca sa ii numesc asa cum suntem noi obisnuiti), ei au fost initiati de alti oameni si initiatiaza la randul lor oameni.

Cand un singur om formateaza realitate, se spune ca el lucreaza in spiritu-i caracteristic.

Cand mai multi oameni formateaza realitate, fie si pe parcursul mai multor generatii, chiar pe parcursul a milenii, se spune ca ei au facut-o in spiritul sistemului respectiv.

Nu ma apuc acuma sa personific acest "spirit" (desi nu e o imposibilitate tehnica sa existe entitati, poate chiar constienta de sine), vreau sa intelegem ca spiritul sistemelor e mai puternic si mult, mult mai longeviv decat cei ce l-au creat si hranit.

Oamenii au ajuns sclavii spiritelor create de ei, al spiritului de echipa, de sistem, de tagma, de grup si desigur al spiritului caracteristic fiecaruia.

Spiritele astea cam au un mare of, nu stiu cum se face ca nu se baga in ciorba oamenilor, decat daca un initiat-om, le inlesneste accesul, alfel zis, daca se face o legare sau o dezlegarte, o optimizare, o energizare, o vraja, un farmec, o binecuvantare sau un blestem (dupa caz).

De ce face un preot, un initiat, un vrajitor, ceea ce face?

Asa a invatat de la duhovnicul, maestrul sau.

Acela la randu-i a invatat de la maestrul sau si tot asa.

Era povestirea aia SF, cred ca se numea "Cantecul Nibelungilor", de Asimov, in care, doi soldati au primit sarcina sa vegheze ca nu cumva sa rasara nibelungii si sa ii ia prin surprindere.

Au inceput sa rasaria nibelungii si sa se maturizeze mai repede dact reuseau soldatii sa omoare.

Nibelungii aveau aripi si zburau dar fara sa se inalte, asa ca soldatii ii puteau ucide cu usurinta, insa, erau asa de multi incat, atunci cand au ajuns la marginea teritoriilor soldatilor, care nu le permiteau acestora accesul terestru mai departe, au fost suficient de multi incat sa formeze un grup care avea o comportare foarte ciudata din punctul de vedere al sodatilor.

Soldatul mai tanar l-a intrebat pe cel mai in varsta, ce fac nibelungii.

Acela i-a raspuns: "Isi plang mortii".

Si noi de ce trebuie sa ii ucidem, a intrebat cel tanar?

Nu stiu, asa primim ordin, asa e traditia noastra.

Cine le dadea ordinul?

Oamenii desigur.

Care?

Superiorii.

De cand?

De multe generatii.

De unde provenea ordinul?

Era ancestral, el venea de la inaintasi prin "spiritul comunitatii".

Executau toti un ordin al unui spirit.

Asa e si cu religia si spiritualitatea zilelor noastre, esti de-al nostru, supune-te, nu esti, "delete" in spiritul tagmei.

Nici cerul, nici pamantul, nici dracii si nici ingerii, nici satana sau dumnezeu, nu au nici un amestec si nici o putere acolo unde leaga si dezleaga un initiat (om desigur), indiferent de dogma din care provine el.

De ce oare?

Oare nu cumva pentru ca spiritele sunt doar creatia oamenilor, doar banale aspecte ale campului de constiinta, activate de initiati conform perceptelor acestora despre lume si viata, despre etica si moralitate etc?

"Preafrumoasa fata", dintru inceputul acestui Cuvant, este "a fiul" care experimenteaza ceea ce noi numim hominiditate fizico-psihico-spiritual-sufletista.

Prima incercare mai importanta de a integra ultimele intelesuri dobandite inspirativ

Sunt si probabil sunteti "a fiuri" (fiinduri), desi, "sunt a fi", e un non sens, e un pleonasm, insa este destul de dificil de integrat si mai ales de exprimat o noua viziune referitor la cine suntem, in termenii DEX-ului, lingvisticii si experientei mele actuale.

Experimentez (traiesc) si probabil si voi traiti, o realitate psiho-spiritual-materiala.

Iar termenul realitate, nu provine neaparat de la, ceea ce e considerat real de unii sau altii, provine de la tot ceea ce traieste, tot ceea ce percepe un "fiind" in experimentul sau hominidic, inclusiv ceea ce numim noi fantasme, iluzie.

"Hominidism"=conceptul (se pare) unanim acceptat de "fiinduri", conform caruia "fiindurile" sunt oameni.

Un "a fi", un "fiind", "suntul" este o potentialitate, o capacitate capabila sa experimenteze existenta variata, adica mult mai mult decat exitenta sa bazala simpla si necompusa de "a fi".

Nu am argumente sa sustin mortalitatea sau imortalitatea "fiindurilor", insa imi pare (acum) "de bun simt" sa nu ne rezumam a ne considera doar oameni, indiferent daca suntem atei, agnostici (de fapt imi pare un abuz, definitia din DEX pentru termenul liber cugetator) sau credinciosi.

Si apropo de cele ce ne par noua a fi de bun simt, ati observat desigur ca nu tot ceea ce pare unuia sau altuia a fi de bun simt, e de bun simt si pentru ceilalti, de ce?

Deoarece a fi ceva de bun simt, implica pe a corespunde normelor (asa numite) constiente sau preconstiente pe care acel "fiind" autohominidizat si le-a insusit cu sau fara voie.

Aceasta afirmatie poate fi extinsa pana la cea mai venerata capacitate actuala din experiemntul hominidic al "fiindurilor", anume, logica.

Iata cateva exemple in care a fost atinsa masa critica care a generat simtamantul de logica anumitor "fiiduri" autohominidizate:

http://en.wikipedia.org/wiki/Obsolete_scientific_theory

Acei indivizi, in acea realitate, au trait simtamantul ca e e logic, e de bun simt ceea ce ei afirmau, iata insa ca au venit alti indivizi sau alte etape in evolutia acelorasi indivizi care, au facut posibila o noua traire de logica, superioara consideram noi azi fara insa a avea o certitudine universala.

Logica e si ea o traire, motiv pentru care nu se cuvine a fi apreciata mai mult decat "bazalitatea de a fi".

Asa cum am mai spus, doua calitati de baza am (avem), cea "nefiindica" si cea "fiindica".

"Nefiindul" este calitatea de baza de care in "fiinditatea" noastra bazala nu ne constatam apartinatori, numai ca, trairea, existentialitatea "fiindica" implica o posibilitate "nefiindica".

Redefinind, ceea ce am spus mai sus poate fi enuntat asa:

Eu sunt constient de mine ca "fiinditate bazala" care experimenteaza viata (trairile de fapt) hominidica materialist-spirituala (inclusiv perceptia de corp fizic), dar, nu pot ignora posibilitatea ca, de fapt, identitatea mea sa se intinda nu numai dincolo de "hominidism", dar si dincolo de existenta de "a fi", de "fiinditatea bazala", adica sa apartin unei alte fiinditati extra-existentiale vizavi de acesta realitate numita spatio-temporalitate-entropica (lume, univers), sa fiu de fapt o alta identitate (nefiindica pentru orice identitate fiindica, deci in afara existentialitatii cunoscute sau acceptate), un "suport" ce traieste "fiinditatea" bazala cu care eu ma identific acum, un fel de hard (nu neaparat material) pentru "softul fiindic", care "soft fiindic" este o interfata (sistemul de operare) al "softurilor executabile", al diferitelor trairi din enorma plaja hominidica (trairea de corporalitate cu toate perceptiile "fizicismului" intern si extern, cele 5 simturi, afectivitatea, inteligenta, memoria, imaginatia, gandirea, vointa, tot psihismul acesta hominidic, si desigur toate aspectele spirituale.

Trecand in tabara traitorilor religiosi sau spirituali, constatam trairi ce sunt necunoscute ateilor, poate chiar agnosticilor, diferite insa de la o cumunitate la alta si de la un individ la altul.

Desigur nu poate fi numita traire afectiva in spiritul psihologiei actuale, ceea ce traiesc ei, ar fi banalizare, dar, tot ce experimenteaza ei apartine trairi, nu certitudinii universale.

Tocmai de aceea apar aceste anomalii, conform carora, unii il venereaza pe un anumit dumnezeu iar altii pe altul, unii o anumita religie, cult, dogma, altii alta, deoarece, trairile sunt si se cuvine a fi considerate doar experimentere la care participa "fiindurile" in acest "spectacol" numit viata, existenta (homidinism fizic, psihic si spiritual).

Ei au trairi incredintatoare, au revelatii, traiesc extensii atipice de constiinta, inspre iubire, inspre viziuni, inspre identificari, inspre activarea de noi capacitati etc, dar, nu sunt decat trairi, si, orice traire este supusa unui relativism influentabil dinspre celelalte "fiinduri" (oameni) si poate chiar dinspre aspecte mai putin tipice pentru tipicitatea larg acceptate.

Acuma, eu si oricine, experimentam viata asta de zi cu zi, clipa de clipa ne constatam corpuri fizice in contact cu noi insine, cu semenii si cu o lume materiala, va dati seama cat e de dificil sa remodelam un asemenea concept cat se poate de real, un concept care ne pocneste cu materialitatea tigaii in materialitatea capului, flux de realitate dupa flux de realitate?

Mi se pare imposibil ca eu singur sa ajung a elibera pe altii din hominidism, mi se pare extrem de greau (fara interventie atipica), a ma elibera pana si pe mine mai mult decat ca si constientizare superficiala, adica o constientizare care imi permite sa scriu dar nu sa am fapte.

Ultima creionare a unui peisaj posibil, ma intreb ce urmeaza.

Acum cateva zile imi parea aproape imposibil de integrat conceptul conform caruia realitatea acestei lumi (ce pare materiala) ar putea avea loc de fapt chiar in noi insine si nu undeva intr-un inafara.

Acum informatia s-a mai limpezit si am senzatia ca il pot explica si integra celor ce le-am tot dobandit inspirativ.

Asa cum spuneam in scrierile mele, eu (noi) traiesc propria realitate, ce are sau nu aspecte comune cu realitatea traita de altii.

In realitatea trairilor mele (noastre), constat existenta mea fizico-psihico-spirituala si existenta unei lumi exterioare, dar, toate aceste constatari sunt de fapt trairi, interpretari proprii ale informatizarii pe care o receptez (nu stiu de unde, poate chiar ma autoinformatizez sau poate sunt doar un cititor de date provenite conform vreunuia din conceptele acceptate sau nu de umanitate).

In concluzie, toata lumea, natura, viata, universul, intreaga entropie spatio-temporala (inclusiv perceptia ca sunt un corp, un om) poate avea loc de fapt in mine, intrucat nu reprezinta altceva decat trairile mele, ale "fiindului".

Sa revenim in cotidian

Ma intrebam ce urmeaza; pai ca de obicei, urmeaza aducera in actualitatea cotidiana a conceptului general rezultat.

Priveam adineauri gresia, cum dreak sa spun eu cuiva ca gresia asta e de fapt o traire?

Pai nu imi da cu ea in cap?

Imi da, si inca pe buna dreptate, el asa intelege realitatea (mai ales daca ii mai spun ca si capul e doar o traire de corporalitate).

O sa incerc o exemplificare a fenomenului apeland din nou la tema mea preferata in etapele explicative de detaliu.

Cu multi ani in urma un fost coleg mai in varsta avea o vorba, "Lasa, ce daca ti-am mai spus, iti mai spun inca o data poate inteleg si eu (mai bine)", asa si eu acuma, scriind ca pentru altii (asa imi vine inspirativ) inteleg si constientizez mai bine.

Asadar cum poate fi traire, o placa de gresie sau o tigaie (orice lucru sau fiinta)?

Vine gospodina la mine cu tigaia in mana si eu ii spun ca aceea nu e o tigaie materiala ci o traire; natural, gospodina imi trage o tigaie-n cap si traiesc stele verzi dar si o durere cumplita, nu?

Tigaia nu e o traire simpla, ea e o traire complexa si interrelationeaza cu multe alte trairi de care eu am parte.

Tigaia e pe deoparte o traire vizuala, numai ca nu e doar o holograma, poate fi si o traire tactila, ba chiar termica, iar in anumite situatii i se adauga o traire acustica, ba imi dau seama ca i se poate atribui si o traire gustativa; nu spun ca tigaia in sine e o entitate-trairi (desi e si acesta un concept cu sansele sale de a fi plauzibil), spun ca eu (oricine) pot trai trairea tigaie (o pot vedea, simti etc), recepteaza informatia complexa numita tigaie.

Negresit vin cei care sustin conceptul conform caruia, lumea, natura, viul si anorganicul, universul, pot exista si daca omul dispare.

Da, e posibil, numai ca eu sau ei, nu am experimentat niciodata daca asa ceva e posibil, daca nu cumva lumea, universul nu sunt altceva decat trairile din noi insine (atentie, din noi "fiindurile", nu din trairile supercomplexe pe care le avem si datorita carora ne identificam cu a fi oameni, cu "hominidismul".

Inca o abureala

Daca as vorbi cuiva din familie sau cunoscutilor, despre cele scrise aici, cei din familie suprasaturati, poate m-ar trimite doar la o plimbare, dar cunoscutii, cu toata bunavointa si respectul lor, m-ar trimite la psihiatru sau la psiholog.

Eh, filozofez si eu intrucat nu-mi da pace inspiratia, desi, e cu mult mai mult decat asta.

Revenind, iata ca, tocmai ce am integrat un concept ce parea aberant, anume, posibilitatea ca, acest calculator, toate lucrurile astea din camera, camera, casa, oamenii, tot orasul, globul, universul, sa se afle de fapt in capul meu, ba mai mult, corpul meu cu cap cu tot se afla in creier, si, cireasa, creierul sa se afle in "a fi", in "fiinditatea" care sunt eu de fapt in cea mai profunda esenta.

Hai ca sunt numai bun de legat pentru 99,9....9% dintre cotraitori.

O corectez putin poate mai scade procentul; acestea toate se afla in mine intrucat sunt trairile mele (asa cum am explicat in "Cuvintele" precedente); este posibil ca ele sa existe si in afara trairilor mele, asa cum agreaza cei ce-si spun oameni, dar e posibil sa nu fie.

Si cu asta ce-am facut?

Mare lucru n-am facut, constientizez insa, imi largesc viziunea asupra realitatii la care particip ca traitor, ma dezmarginesc, altfel spus, ma eliberez de "grosieritate", ma rafinez (daca nu cumva suna a lipsa de modestie).

Acuma devine digerabila afirmatia unui mentor indian, ce imi parea subversiva pentru integritatea mea; el a spus, adresindu-se unui discipol: "eu sunt constienta ta"; atunci, eu am interpretat asta ca un act de agresiune, o incercare grosolana de manipulare, dar, iata, poate el avea perspectiva pe care si eu am dobandit-o acuma, si nu o spunea cu gandul ca ucenicul sa accepte tot ce vine dinspre el ca mentor, fara sa rationeze, nu, poate ca, o spunea doar ca nivel de exprimare datorat viziunii sale despre lume si viata.

Ce e de fapt constienta?

Constienta reprezinta totalitatea trairilor mele de care imi dau seama la un moment dat, inclusiv faptul ca sunt constient de mine insumi (sa nu uitam ca tigaia, gresia si orice altceva, am explicat ca sunt trairi); spre deosebire de constiinta care, reprezinta totaliatea campului de traire la care pot avea acces (campul constiintei), dar din diferite motive nu il constientizez.

Daca vreti, constiinta e un potential, autoservirea la care am acces in functie de codul cardului de identificare; cu cat am un cod de card ce reprezinta un "cont" mai baban (adica am un grad mai inalt in ierarhizarea valorilor, dar nu neaparat conform unor criterii universal valabile, absolute), cu atat vastitatea campului constiintei mi se ofera, devine constienta (pe anumite domenii desigur).

Acuma, natural, se pune interbarea, domn'e, o traire de-a mea numita Gica, imi trage palme in fiecare zi (trage palme trairii mele hominidice cu care ma identific, omului), cum dobandesc acces la un camp de constiinta pe domeniul ce ar putea opri aceasta realitate?

Asadar sa o luam babeste: Gica e trairea mea, omul cu care ma identific si care primeste palme este tot trairea mea; pai daca ambii sunt trairile mele ca "a fi", ca "fiinditate", inseamna ca sunt responsabil de ele ca si trairi ce-mi sunt, eu le dau viata, eu le provoc; e ca si cand mi-as trage palme singur si m-as plange mie de mine insumi.

Solutia pare banala pentru cineva care a iesit din cercul placere-durere, pentru cineva ajuns dincolo de nepatimire (ca si pentru cei ce au dobandit accesul la puterile atipice), anume: "fa pace cu tine, ce faci tu, intri in disonanta cu tine insuti? armonizeaza-te!", sau, initiatii si mai simplu, ii energizeaza cu o inductie de iubire, de uita si de mama lor.

Usor de zis de dincolo, mai greu de facut de aici.

Suntem prizonierii propriilor noastre trairi, propriei noastre constiente formatate sa ne ofere (ne-o autooferim) disonanta si nu armonie.

Binenteles, e cale lunga pana a deveni armonizat cineva cu intregul camp de constiinta ce i-ar putea deveni accesibil ca si constienta, intervin alte ordine de marime, "Gica & company" este posibil sa aiba potentare din "marele necunoscut" (nefiindul) din care toate provin sau chiar de la alte posibile surse axate pe distructiva, fie si de la ei insisi, si, atunci, oricat ne-am stradui noi sa ne armonizam realitatea proprie, daca potentarea lor e de-a dreptul "draceasca" (rog a se observa ghilimelele), mai greu cu armonizarea.

Eh, m-am sucit, m-am invartit si tot nimic n-am reusit (ma refer la fapte).

Un concep aproape imposibil de definit si acceptat

Ee aş, ti-ai gasit, nu-mi da pace inspiratia cu una cu doua, "cicatelea sa o abordam si pe aia imposibila", of, of.

Pai cum era, ziceam ca, mai e conceptul conform caruia, obiectele si orice altceva chiar se afla (nu in capul meu, deoarece pana si corpul cu cap cu tot, il trecem la capitolul "obiecte") in mine.

Si nu, nici ca trairi, deoarece ar insemna sa imi plagiez singur celalalt concept despre care am tot scris in ultima vreme.

Asadar totul e in mine dar nu ca trairi ci ca entitati asa cum le observam noi (imi vine sa rad), inseamna ca eu sunt universul (nu e de mirare ca unii ajung sa se creada dumnezei ori trimisi, alesi, noii apostoli si te miri mai ce, mai ales daca ii "ajuta" si mentorii lor).

Imi aduc aminte ca am mai scris acum cativa ani despre asta, de fapt pe toate am impresia ca le tot reiau, insa o fac, de pe noile nivelurili "de a intelege" la care ajung.

Fiecare om e un univers in care se afla tot ceea ce el asimileaza ca "traire", numai ca in aceasta varianta conceptuala, omul nu le percepe ca trairi, omul chiar este fiecare obiect sau fiinta, iar termenului "perceptie", nu ii voi mai atribui sensul de traire ci ii voi atribui (pana aflu un termen mai potrivit) sensul pe care il atribui constientei de sine, altfel zis, orice entitate existentiala face parte din constienta mea de sine, imi dau seama de ea ca de mine insumi, sunt eu (cred ca altii dau constiintei sensul pe care eu il dau constientei).

Deci, in mine se reflecta nu o realitate exterioara ci una interioara, totul sunt eu (sau tu, oricine).

Daca m-as numi constiinta ce se reflecta pe sine ... ; h

spider a scris:

ete dintre toti ochii pe care i-am gasit astia mi sa-au parut mai interesanti.

Sa sti chiar sunt draguti :)) interesanta imaginea.

Amintirea, intre a mai fi sau nu

Un singur "adevar", chiar doua, am gasit prin realitatea asta hominidica materialist spirituala, anume "participatia".

Participarea starii noastre de "a fi", la insasi actul de "a fi" dar si la viata, la existentialitatea asa cum o constatam de cand am devenit constienti de noi insine, cu toate aspectele ei carnale, psihice, spirituale.

-Primul adevar: "sunt".

-Al doilea: "traiesc" (tot ceea ce traim si este sau va fi posibil de trait, inclusiv starea de hominid din carne si oase).

-(Al treilea): "fantasma nefiindica" ce ne bantuie imaginatia si nu numai (posibilitatea ca sa fim de fapt traitorii unei trairi, adica tot ce "suntem" si "traim" fiecare dintre noi, sa fie de fapt, o traire a unei alte entitati, o entitate care nu isi da, sau nu isi mai da seama de ea insasi deocamdata ci, se "viseaza" o "fiinditate", care fiinditate la randu-i, se crede doar un om psihico-fizic, un fel de visarea in vis).

Daca mi se rapeste participarea la existentialitatea hominidica, exista posibilitatea ce pare insa putin probabila, sa exist ca "a fi", daca mi se rapeste insa si participatia la "a fi", atunci, nu mai sunt eu, mi se ia si ultimul nivel de "specificitate", de delimitare a nelimitarii, sunt desfiintat, dezintegrat (fac abstractie de moarte).

Dar, sa nu ne habotnicim conceptual; asadar, daca cele doua grade bazale de participatiune mi se "fura", insa, ma constat o entitate diferita dar cu redarea amintirii ca sunt tot eu, ca sunt acelasi ce eram "a fiul" (fiinditatea) si (sau) hominidul, inseamna ca nu mi s-a furat nimic.

La acest moment, imi pare ca amintirile sunt determinante in pastrarea senzatiei de "continuum" a individului.

Lipsit de amintiri nu mai stii cine esti, desi am impresia ca iti poti totusi pastra senzatia de continuitate.

Asta e o veste proasta, tinand cont de posibilitatea (cu grad necunoscut de probabilitate) ca amintirile sa fie "trucate" sau chiar anulate ori induse.