Creatiile userilor - Proza

CINE SUNT?

Cine sunt?

Sunt umanoidul?

Da.

Sunt Acest corp?

Da.

Sunt psihicul?

Da.

Sunt spiritul?

Posibil, depinde de intelesul dat si de probabilitatea existentei lui.

Sunt eu gandurile mele?

Sunt.

Sunt eu emotiile?

Sunt.

Sunt eu trairile mele in ansamblul lor si fiecare din ele in parte?

Sunt.

Sunt eu universul tuturor trairilor, al senzatiilor, al tot ce receptez ca fiind un exterior in care traiesc dar si al acestui umanoid cu exteriorul si interiorul sau?

Desigur.

Si totusi cine sunt eu si de ce nu ma identific profund cu nimic din toate acestea?

Deoarece toate acestea si oricare altele ce pot fi enumerate, reprezinta manifestarea ta (depinde de conceptul adoptat spre dezvoltarea ideilor), realitatea trairilor si contactului tau cu manifestarea de a fi, de la manifestarea bazala de a fi a capacitatii ce esti (fiindul are nevoie de "nefiind" tot asa cum, informatia are nevoie de "suport material"), pana la manifestarea de a fi a oricarora dintre aspectele ce alcatuiesc realitatea ce-ti pare a fi exterioara sau interioarta tie.

Esti un capacitor de a fi, de a fi in sens de palpaire existentiala fara nici un fel de alt atribut, pana la a fi un umanoid mai mult sau mai putin hipnotizat de autoeducatia si educatia primita referitor la cine ar fi el.

E o mare dilema filozofica foarte greu acceptabila de noi cei ce ne consideram hominide, anume, posibilitatea ca, prin disparitia omului sa dispara universul, acesta, universul, nefiind altceva decat o traire de realitate personala a celui numit de noi, om.

Nu e relevant daca universul e o creatie a omului, daca suntem in matrice conectati, sau daca lucrurile stau intocmai asa cum inteleg savantii materialisti si cum am adoptat fiecare dintre noi datorita acestei "foarte obiective materialitati" (a obiectelor, fiintelor fizice inclusiv a propriului corp, a viului si neviului) de care ne lovim si ne folosim permanent in viata de zi cu zi, relevant ar fi sa dominam noi realitatea si nu ea sa ne domine pe noi, sa fie ea la cheremul nostru si nu noi la al ei.

Majoritatea nici nu au habar despre ce vorbesc, dar am obosit sa explic, asa ca vorbesc pentru mine insumi, oricum vorbeam si pentru mine intrucat ceea ce scriu inspirativ reprezinta exact nivelul la care ma aflu, exprima nu nivelul evolutiv, nu realizarile ci, nivelul dilemelor, al intrebarilor si neputintelor cu care ma confrunt, in plus, asa cum am mai zis, am o obligatie si fata de inspiratia asta, daca tot si-a facut aparitia in realitatea mea, zic sa nu o ascund si sa o lipsesc de posibilitatea de a arata treptat, treptat, ce poate ea (si eu sunt curios, pana unde ma va duce?).

Asadar cine sunt eu si cine e ea realitatea aceasta ce ma sufoca nelasandu-mi sansa de a ma exprima cum ma simt la un nivel foarte profund, la un nivel foarte aproape de nivelul simplu si fara atribute de a fi, la acel nivel pe care il simt cel mai natural cu putinta?

Vorbeam acum cateva zile de continuumul ce ne permita sa nu ne pierdem identitatea de a fi, cred ca se impun facute cateva precizari:

Capacitorul ce reprezinta temelia mea de dincolo de "a fi" si pe care nu il voi dezvolta explicativ deoarece ar fi speculatie pura cu scop comercial, nu am cum sa il creditez cu identitate deoarece l-as personaliza cazand in dogmatism religios-spiritual.

"A fiul" insa, il pot considera bazalitatea implementata capacitorului, cea care da sens acestuia, il face sa devina o "locatie" (nu neaparat o locatie spatiala, fizica) potentata sa dezvolte realitatea de a fi orice, de la undo-particula pana la om, (sau sa recepteze zis-a realitate, depinde de conceptul la care ne raportam).

Dar, eu nu ma pot identifica cu "a fiul" deoarece "a fiul" nu are atribute, as putea fi aspectul bazal de "a fi" doar intr-o traire inalt contemplativa a golului, sau una ce depaseste orice traire cunoscuta de noi (un flux de beatitudine tot imi pare a fi din categoria "de ale lumii" si nu din categoria de dincolo de orice atribut de a fi, asta ca sa nu mai vorbesc de faptul ca si piatra are bazalitatea de a fi).

Din lipsa informatiei (ferice de cei ce nu au remuscari in "a plagia adevarul" si al blestema sa existe in concepte inventate de ei; succes gartantat) voi plasa ca zona periculoasa a unei posibile dezidentificari de continuum (disparitia identitatii de a fi, zombiluire, posedare), la intersectia dintre bazalitatea de "a fi", cea fara atribute si, specificitatea personala de a fi.

Aceasta specificitate, nu se refera la corp, la psihic sau spirit, nici la caracterul omului, la personalitatea sa, nici macar la individualitatea sa, n-are nici o legatura cu felul sau de a fi detectabil de catre altii si nici nu are neaparat legatura cu ceea ce isi da seama fiecare despre el insusi, ea, specificitatea, e un plan asa de profund incat ma intreb daca nu cumva e posibil ca unii sa nici nu il sesizeze.

Nu va duceti in afecte oricat de rafinate ar fi, nici in balarii religios-spirituale, in fantasme, in asemanari traite de voi datorita accesului ce vi s-a dat la trairi inalte atipice, nu, nu e vorba de nimic din categoriile acestea, e ceva cu mult mai banal, poate tocmai de aceea ramas cenusareasa, e un fel de intuitie i-as zice (numai ca termenul intuitie din dex sau din religie-spiritualitate e alta mancare).

Ma intuiesc pe mine cine sunt, o puritate naturala simpla, acesta e specificitatea ce da continuumul de baza care odata pierdut ne-am dezintegrat, pe acesta o avem de aparat si in fata religiei si a spiritualitatii si a stiintei dar si a caracterului, pesonalitatii, individualitatii (a obisnuintelor ce ne devin natura) si a tuturor celor ce o imbraca in acest experiment personal numit realitate de a fi om.

Deci, la intrebarea, "cine sunt eu", cel mai potrivit raspuns imi pare a fi:

Eu sunt specificitatea (asta in primul rand, altfel, eu sunt universul realitatii pe care o traiesc, toata realitatea asta fizica este, asa cum zic materialistii, in capul meu, in creierul meu, se poate spune in mintea mea, dar eu spun: se afla in trairile de a fi ale a fiului bazal).

Desigur, daca ar dobandi audienta cea ce spun eu, si termenul specificiate ar intra in "folclor" si ar ajunge o batjocura.

E cale probabil, de la a fi piatra la a fi om, daca insa adoptam teoria materialista ne ducem invartindu-ne, nu mai zic de conceptele religioase sau spirituale, toate, dar toate acestea, sunt inventii ale oamenilor, toate au fost gandite, traite si spuse sau scrise de un om sau mai multi.

Desigur si ceea ce spun eu, este in aceeasi situatie, numai ca eu nu vreau sa introduc vreo doctrina in lume, vreau doar sa ma invat pe mine si semenii sa ne dezvatam de tot ce am invatat si sa le privim circumspect, ca posibilitati, nu ca certitudini.

Revenind, cine sunt eu?

Sunt capacitorul insamantat sa fie (adica activat sau autoactivat existential, metamorfozat in "a fi"), care odata ajuns in etapa de a fi, deja poate si experimenteaza pe "a fi" senzatii, "a fi" perceptii, "a fi" emotii, ganduri, intelect, imagistica, vointa, memorie, deductii, intuitii, inspiratie, trairi de tot felul inclusiv atipice (inalte sau de cosmar), dar, poate sa experimenteze si pe "a fi" corp.

Desigur e posibil ca lumea materiala sa existe cu adevarat, tot asa cum e posibil ca ea sa fie doar electrochimie intr-un creier la borcan sau, visare a unui capacitor cazut in transa care are asa mare putere incat ne materializeaza sa traim cu senzatia ca existam chiar fizic, ori, autovisare gen solipsism simplu sau multiplu, poate suntem chiar intr-o matrice a unei tehnologii cu milioane sau miliarde de ani mai dezvoltata ca aceasta ce pare inventata de noi, o tehnologie care poate a ajuns sa devina imateriala (in eventualitatea ca a fost materiala), e posibil orice atata vreme cat nu exista nici o certitudine in cunoasterea si trairile noastre, niciuna.

De ce e imperios necesar sa ne rupem de gandirea materialista?

Pentru detasarea in care sa putem spune cu lejeritate, da, e posibil, asta nu inseamna ca e si cert, deci, voi tine cont de gradul de probabilitate insa nu voi inceta sa zbor pe cerul lui "a fi" orice posibil, dar mai ales ca sa ne redam libertatea unei viziuni superioare ce transcende neputintele noastre cotidiene si existentiale.

Asta cu moartea mi se pare epocala, sa ajungem asa de indoctrinati incat sa consideram ca moartea fizica e absolut dispariatia din existenta, care e certitudinea in afara de faptul ca disparem fizic si disparem din realitatea celorlalti, de ce nu putem admite ca e posibil sa ajungem "acolo" de unde au venit (vin) toate?

Nu o dau pe religioase, nici pomeneala, dar e aberant de limitativ, da, e posibil sa disparem definitiv prin moartea asta fizica, dar, e la fel de posibil sa traim ceva mai mult, poate chiar for ever.

Acuma na, si eu cand dau in suparare, in deprimare, ma gandesc ca o sa dispar prin moarte, dar asta ce e de fapt? e doar o invaluire a "specificitatii mele de a fi" in "a fi" (a experimenta) traire negativa, emotie si gandire distructiva.

Si uite asa am ajuns la esenta temei din acest Cuvant, "Cine sunt?"

Sunt un crampei de fiinditate gravat intr-o singularitate necunoscuta, (intr-un capacitor, in nefiind, poate tocmai in acest boson higgs), crampei ce are un potential mare, necunoscut si poate nelimitat, de "a trai" realitate.

Aceasta esenta (nu o confundati cu povestile despre suflet sau spirit, alea sunt ale preistoriei, ale epocilor molustelor), nu e nimic altceva decat "copilul din noi", dar, dar, atentie ca iar iesiti de pe carosabil, nu copilul plin de atribute ale rasfatului umanoid materialist-spiritual, ci copilul nealterat de trairi, nu spun, fara nici un atribut, deoarece l-as trimite in a fi piatra, ci copilul avand deja specificitatea sa, ca sa nu mai spun ca are deja atribute care fac diferenta intre un a fi catre a deveni ceea ce numim piatra si un a fi catre a deveni ceea ce numim noi om (va rog, incercati sa ramaneti in lumea ideilor, nu mai coborati in a gandi materie, faceti abstractie de a interpreta ceea ce spun, ca fiind o referire la materie, la un a fi ce ajunge materie, materia poate fi doar o iluzie; nu spun ca este o iluzie, dar sansele sunt egale daca nu am fi asa indoctrinati de materialism).

Imi dau seama acuma ca nu reusesc sa ma adresez numai mie asa cum am zis mai sus, parca ar fi o deformatie profesionala, desi nu am avut vreodata o profesie in domeniul educatiei; asa vine informatia asta inspirativa.

Acest "copil sfant", pur, diafan, unic, aceasta specificitate sunt eu; ee, si de aici se cade a ma relucra, nu de la a ma considera suflet sau spirit, nu de la a ma considera corp sau psihic, materie, nu de la a ma considera muritor sau nemuritor, nu de la a ma considera personalitatea, caracterul, individualitatea si ce am mai inventat noi, ci, de la o cat mai profunda bazalitate inca nealterata de educatia si autoeducatia asta umanoidica.

Nu zic ca e usor intrucat secunda de secunda ne constatam corp material in contact permanent cu o lume materiala si spirituala (in functie de complexitatea doctrinelor insusite de fiecare in dogma personala formatoare de opinie), iar secundele sau adunat in a fi zeci de ani de viata traita ca si cand am fi hominide (poate suntem de fapt boi, sau poate ingeri ori draci, ori imateriali, mai stii).

Sigur ca acuma, sunt asa de dogmatizat ca sunt un homind, ca sunt din carne, ca totul e materie (dealea religios-spirituale m-am vindecat), incat imi e extraordinar de greu sa aplic ceea ce inteleg inspirativ, educatia carnii si psihicului ma sanctioneaza non stop (mai ales cutanat, organic dar si emotional).

Am nevoie de o aprofundare fara precendent in a ma identifica cu specificitatea astfel incat orice deviatie (experimentare), in gandire sau emotie, in imaginatie sau vointa, in trairi, sa nu poata conduce la pierderea din vedere a identitatii acesteia.

De ce?

Pai deaia, ca sa nu ma mai pierd in emotii si gandire care vine cand vrea referitor la ce vrea, sa nu mai fiu o frunza-n vantul trairilor bezmetice.

Da, pana la urma e vorba de autocontrol, dar si acest termen a fost rastalmacit si batjocorit.

Nu zice nimeni sa nu degustam placerile vietii, dar, sa nu ne pierdem controlul, sa nu uitam cine suntem noi profunzii, asta face diferenta intre a fi "fiu de zeu" sau fiu de hominid.

Vai de capul nostru, suntem asa de hipnotizati de obisnuintele noastre din rutina fizicism-psihismului spiritual, incat, dupa ce am constientizat putin cele zise aici, am si trecut din nou in stand-by vizavi de o evolutie naturala, am si trecut rapid pe "pro tv-ul" vietii hominidice.

Nu zic doar de voi, eu insumi, in afara de a constientiza suficient incat sa scriu, nu constientizez mai mult incat sa aplic, nici sa ma pici cu ceara (sunt si oaresce circumstante atenuante dar, e si o mare lene evolutiva; de fapt, in aceasta privinta, am un sictir de nu se poate!).

Sa mai reiau o data? m-am plictist de 3 zile de cand o lungesc cu acest Cuvant.

Treaba e ca, eu ala ce ma intreb: "Cine sunt", traiesc trairi, eh, trairile astea nu sunt naturale daca mai devreme sau mai tarziu conduc la distructiva, la disonanta cu noi sau cu lumea.

Partea naspa e ca, nu e suficient sa iti dai seama despre cele de care tot scriu eu, ar trebui sa le constientizezi profund ca sa obtii rezultate.

Iata un micut exemplu pe unul dintre nenumaratele aspecte posibile: tocmai ce, ca de obicei cand scriu "trairi", nu stiu din ce cauza, constat ca a-ul nu apare, ori uit mereu sa il tastez, ori tastez prea incet, eh si? revenind cu corectura, i-am tras tastei "a" o lovitura puternica de deget, asa cu nesat, am simtit ca ma usurez, am simtit o binefacere, razbunarea, ee dragilor, asta face parte din marea opera a educatiei nenaturale cu care m-am procopsit in decursul vietii, ea ma face acuma sa fac si sa simt ceea ce tocmai am expus, m-am imbracat pe mine specificitatea, in mii si mii de obisnunte nefiresti, care obisnunte mi-au devenit natura si au inlocuit puritatea naturala a specificitatii mele.

Dar, va intreb: a-ti observat-o pe a doua? tocmai ce am uitat de mine si, m-am identificat cu un umanoid din carne care are degete si traieste intr-o lume materiala in care se afla o tastatura cu taste care ..., e greu dragilor, e greu tare, pana si cei ce ne indoctrineaza spiritual, nu neaga carnea, of, of, "cavaler al tristei figuri" ce incerci sa redai "Dulcineei" identitatea suprema care e cu mult, cu mult mai inalta decat minimalul respect de sine; respect de sine necesar oricui, dar fara fasoane, multi confunda grav respectul de sine cu aroganta cea plina de osanza.

DOAR EU SI INFORMATIA

De cand mama m-a facut,

Educatie-am avut,

Chiar si educatia,

Ca traiec in carnea mea.

Cine, ce e, de unde a provenit educatia?

O parte a provenit de la aceste chestii care isi spun oameni, o alta de la aceasta chestie in care par a ma afla eu si careia, acestia, oamenii, ii spuneau copil iar acuma ei o numesc om, unii spuneau ca e copilul lor (aceia ce erau numiti parinti, respectiv parinti ai mei).

Un al treilea emanator de informatie (educatia pana la urma e informatie chiar daca vine cutanat sau organic prin purtatori electrochimici, asa cum am fost noi educati a o numi, ori vine si altfel asa cum sustin religios-spiritualii, sau asa cum probabil vor afla genertatiile urmatoare), este chestia numita univers, lume, natura.

De fapt totul se reduce la doi factori, eu (noi) si informatia ce ne acceseaza in formele numite de noi: vizual, acustic, gustativ, olfactiv, cutanat (tactil, termic), organic, emotional, prin ganduri, deductiv, intuitiv sau inspirativ, imagistic etc.

Eh, si care ar fi baiul?

Baiul e ca, am ajuns incatusati in propriile noastre concepte (inclusiv de traire), suntem prizonierii a ceea ce numim educatie si autoeducatie.

Da, fara educatie am ramane niste animale cu capacitatile in potenta dar necultivate, e posibil sa formulam in acest fel.

Asa e, dar sa nu uitam ce ar insemna o cultura total diferita de cea terestra, oare cat de diferita ar fi viziunea noastra daca am beneficia de asa ceva, poate daca am beneficia chiar de cultura terestra a anilor 3000 ori 100000?

Credem noi oare, ca omul de acum multe mii de ani gandea despre sine si lume ceea ce gandim noi azi?

Ma numesc pe mine om, de ce?

Asa am fost educat.

Consider ca sunt acest corp ce are si un psihic, ba chiar posibil si un suflet ori (si) spirit, de ce?

Asa am fost educat de oameni si asa m-a educat chestia numita corp, dar si lumea-natura.

Poate corpul sa fie informatie?

Din punct de vedere filozofic, evident da.

Din punct de vedere religios-spiritual, da.

Din punct de vedere stiintific, da.

Nu o sa ma lansez in explicatii pentru altii, forumurile sunt pline, tot cautand explicatii, stiinta sa indreapa spre o mare cumpana, magia (primul pas a fost undo-particula, al doilea bosonul higgs).

O sa dau totusi un reper stiintific; tu, cel ce te numesti pe tine om, ai impresia ca e un omulet din carne si oase undeva in fiinditatea ce esti?

Faptul ca te identifici cu corpul asta pe care il vezi si il simti, crezi tu ca te indreptateste la autolimitare?

Tu te crezi carne, numai datorita informatiei ce te acceseaza si pe care o decodifici fara voia ta, ca fiind carne.

Orice chestie educata suficient, iti va spune ca, tu te traiesti pe tine ca si corp, in creierul tau, acolo au loc toate trairile tale, in creier, de fapt in centrii neuronali, electrochimie purtatoare de informatie, inclusiv informatia carnii, materiei de orice fel, nu esti plin de materie undeva in tine sau in afara ta (iti vei da seama de asta daca o sa reusesti sa te detasezi suficient de educatia ca esti acest corp), esti informatizat numai ca, tu ai fi materie.

Eu incerc sa spun ceva evident, dar nu ma pricep inca sa o fac suficient de limpede si in toate formele astfel incat sa intelegeti ca nu vreau sa afirm altceva decat voi, nu sustin ca lumea materiala e o iluzie in sensul dat de voi, nu, nici vorba, sustin numai ca, iluzia e "colosal de perfecta", astfel incat avem tot dreptul sa ne consideram intr-o lume materiala, cu conditia sa nu ne mai facem din asta o dogma.

De ce?

E posibil ca raspunsul sa reiasa din cuvantul "Cine sunt".

DESPRE MENTALITATE?

Inca nu stiu sigur despre ce voi scrie azi, pare a se prefigura un cuvant despre mentalitate, sau despre mentor ori referitor la "menta".

Aceasta e o caracteristica de baza a inspiratiei, nu stii sigur daca o sa reusesti a scrie, iti vine o idee dar nu ai certitudinea ca o poti dezvolta, afli pe masura ce scrii, uneori afli initial cum sa o numesti, alteori titlul rezulta dupa ce scrii "Cuvantul", ba uneori nici dupa aceea, sunt si situatii in care nu merge nici cum si renunti.

Daca am extinde foarte tare limitele termenului mentalitate, pana la a le rupe, am indrazni sa spunem despre un copil (de fapt despre un "a fi") ceva derutant, anume, el vine pe lume (adica vine in realitatea trairilor) aproape pur, aproape un "a fi" cu specificitate umana asa cum sistemul naturaletii pure permite; am zis aproape, deoarece nu voi face dogme.

El nu are nici macar mentalitatea unui corp propriu, pana si pe asta o invata, invata sa devina corp si psihic, invata sa devina chiar suflet si spirit, am scris de unde invata in celelalte "Cuvinte".

Nu voi aborda tema mentalitatii de a fi materiali sau spirituali, cred ca rezulta din alte scrieri ale mele, voi aborda tema ce se refera la termenul mentalitate in limite ce ofera consumatia suficient de lesnicioasa.

Imi amintesc de un cetatean care era pe punctul de a fi operat de ulcer pe motive de mentalitate (e da, nu pot sa reduc mentalitatea chiar pana la definitia din dex, nu sunt un "dexolog").

Cu cateva zeci de ani in urma, datorita evolutiei stiintei medicale, doctorii interveneau chirurgical de cum prindeau cate un ulcer pe undeva; acuma, de cativa ani, sau mai desteptat si ei, ca noi toti de altfel, si, nu mai operaza decat ulcerele perforate, pe celelalte le trateaza medicamentos, asa le zice noua lor mentalitate, habotnica si ea.

Crunta e ofensa atunci cand realitatea pune fata in fata doua sisteme, ambele habotnice desigur, dar pe trepte evolutive diferite.

Cetateanul cu pricina, a fost tratat de inima si "binenteles" medicamentele i-au perforat stomacul in mai multe zone.

Salvarea, spital, medici, se hotaraste operatia de urgenta, numa' ca, acest cetatean avea un fiu, care fiu este medic intr-una din tarile dezvoltate si, p'acolo p

OARE AZI O SA SCRIU DESPRE PRUDENTA?

Nu stiu sigur daca prudenta se numeste aspectul pe care am impresia ca il voi surprinde in scrierea de azi dar urmaresc sa imi ofer constientizare intru armonizare.

Acum cateva zile am fost la urgenta, aveam o problema oculara.

Medicul m-a intrebat care e problema.

Intrucat sufeream de 2 zile si am tot repetat care e problema, nu am mai avut rabdarea de a fi prudent in afirmatii, asa ca am spus ce credeam eu, anume ca, fara sa vreau am privit de cateva ori direct in soare (lucram ceva cu mainile chiar deasupra capului si soarele, oricat m-am straduit, ma orbea cu razele lui), pana cand a aparut o oarecare deficienta de vedere si senzatia ca am ceva "icolor" pe cornee.

La care el m-a intrebat direct daca am lucrat cu flexul!!

Da, in acea zi am lucrat si cu flexul, dar nu in acele momente.

La control mi-a gasit un span infipt in ochi.

Dupa ce l-a scos si am iesit din separeul cu draperie, sotia (neatenta la discutia noastra), a intrebat daca e posibil ca evenimentul sa fi fost provocat de soare (asa cum sustineam eu din lipsa de alte constatari concrete, inclusiv lipsa senzatiei de corp strain in ochi).

Doctorul nu a rezistat si a raspuns cu o alta intrebare: "Span de la soare?"

Eu, constientizand neaintelegerea si aberatia ce de obicei duce la escaladarea unui dialog mai putin principial, am intervenit si i-am spus sotiei ce s-a intamplat.

Acuma, ce vreau sa evidentiez cu acest exemplu:

Imi amintesca ca am mai scris cu cateva luni in urma despre primele momente ce preced declansarea uni conflict, acele clipe cu premize insesizabile care sunt decisive in evolutia interrelationarii.

In exemplul meu au existat cateva momente cheie in care protagonistii au facut greseli sanctionabile de catre "animalul devorator de armonie".

1- Prima gresala mare, dar mare, a fost lipsa mea de prudenta desi eram si eu constient ca e destul de greu de crezut ca anomalia sa mi se traga de la arsuri solare si nu de la microparticulele de praf, rugina, metal si lemn care au fost in acele ore in aer, asta la pornit deja pe medic catre o pista iesita din armonie, suspiciunea ca sunt aerian.

2- Lipsa de atentie a sotiei.

3- Lipsa de viziune a doctorului (poate chiar aroganta), care nu a constientizat posibilitatea ca sotia sa nu fi auzit ceea ce el mi-a spus mie (despre existenta unui span).

Acestea sunt 3 exemple de ipostaze in care oricine si oricand poate ajunge si care pot contribui la declansarea unui conflict.

Cine e factorul care poate inclina balanta?

Prudenta.

Prudenta in afirmatii, prudenta in dezvoltarea altor activitati atunci cand esti pornit sa o duci la bun sfarsit pe una anume, prudenta in a considera ca ceea ce stim, interpretam si credem noi este si realitatea celuilalt, prudenta in a rosti vorbe posibil jignitoare.

Eh, da' de unde atata prudenta, cine o vinde ca sa iau si eu?

O vinde constientizarea, acea tot mai profunda constientizare care, imi poate aduce treptat o detasare vizavi de realitatea la care iau parte, o detasare de o clipa ce imi permite acel respiro ce ma ajuta sa nu cad prada "fiarei devoratoare de armonie".

Respir din ce in ce mai greu

n-am castigat nici-un trofeu

pe acelasi traseu

imi e destul de greu

sa vreau sa plec

satul sa privesc acelasi bec

imi este dor de multe

multe spuse si vremuri apuse

cineva sa asculte

o vreme imi placuse

sa fiu eu

chiar daca suna a cliseu

sa dau ultimul croseu

nu credeam in Dumnezeu

sa vreau sa zambesc

cuvinte pe care sa le gasesc

sa-ti spun ca traiesc

si ca te iubesc

GRADINA REALITATII

Deschid ochii si privesc prin fereastra deschisa, se lumineaza de ziua.

Ce reprezinta aceasta fraza?

Pot raspunde: realitatea pe care o traiesc.

Ia sa ma incercam o data un raspuns din alta perspectiva.

Fraza e plina ochi de conceptualizarile datorate informatizarii educationale provenita dinspre surselor informationale (adica dinspre corpul propriu, desigur si cu memoria sa plina de educatie, dinspre universul acceptat educational ca fiind exterior).

"Deschid ochii si privesc", este o afirmatie datorata acceptarii educationale ca sunt un corp dotat cu psihic care are ochi prin care vede.

"prin fereastra deschisa, se lumineaza de ziua.", reprezinta conceptualizari pe care le-am acceptat educational ca facand fara dubiu parte dintr-o realitate exterioara mie, a celui ce sunt corp-psihic.

Cine deschide ochii?

Eu.

Cine sunt eu?

Corpul-psihic, ...

Da, numai ca, tot eu spun, "corpul meu", deci daca acesta e corpul meu, eu cine sunt?

Sunt cel care a fost educat sa se considere corp, de catre aceste perceptii numite oamenii si chiar de insasi aceasta perceptie de corporalitate personala, ba de insasi perceptia de fizicism, de materialitate exterioara.

Nu as fi stiut niciodata ca am ochi daca nu eram educat sa cred ca am ochi, desigur as fi fost invatat de catre informatizarea corporala pe care o percep, despre ochii din cap si capacitatea lor de a vedea, despre cap si corp, dar nu ca despre o identificare cu mine insumi, ci ca despre o insotire a mea cu aceasta corporalitate plina de atribute functionale.

Unde deschid ochii si privesc?

Am fost educat sa consider ca deschid ochii din corp si privesc lumea in care ma aflu si eu, corpul.

Problema e putin diferita, eu deschid de fapt ochii interiori ai fiinditatii mele (adica fiinditatea bazala intra intr-o parte a sa de manifestare cu atribute specific omenesti) si captez, sau, sunt informatizat ca deschid niste ochi personali si vad o lume exterioara.

Lumea exterioara dar si corpul meu, fac parte de fapt din "gradina realitatii personale".

Tota viata mea, toata lumea, tot ce sunt, nu se afla altundeva decat intr-o realitate personala, eu nu deschid ochii si nu privesc o realitate exterioara, sunt informatizat si (sau) ma auto-informatizez ca fac aceasta, trairile de orice fel au loc in perceptia mea, a celui ce ma percep si ca fiind corp-psihic, chiar daca primesc feedbeack, ceea ce m-ar face sa cred ca exist intr-o realitate exteriora perceputa de ceilalti.

Numitele "organe de simt, perceptionale, interne si externe", nu reprezinta decat capacitatatile fiinditatii care sunt eu, de a capta si transforma informatia in trairi.

Nu e vorba de a sustine ca realitatea e o iluzie, asta e, asta e realitatea in care ne constatam constienti, problema e sa constientizam faptul ca tot ce am cunoscut pana acum, inclusiv in domeniul unor trairi atipice, a fost interpretat conform nivelului nostru evolutiv, si, eu zic ca mai e loc de evolutie, e loc mult, mult tare, tare de tot, ...

PERCEPTIA CORPORALITATII

Eu, noi, am ajuns in acea etapa a trairilor de realitate in care suntem informatizati ca, perceptia de corporalitate este o traire pe care o poti avea chiar daca iti lipseste din realitatea fizica (numita certa), acea parte corporala.

"Membrul fantoma reprezinta o forma particulara a tulburarilor de sensibilitate la amputati si consta in falsa perceptie a segmentelor corporale care lipsesc. In aceste impresii complementare ale amputatiilor, fantoma se manifesta ca o prelungire a bontului, fie la locul ocupat de membrul amputat, fie ca sufera unele deplasari. Oricum, fantoma urmeaza miscarile bontului, ca si cum segmentul lipsa ar continua sa existe. Uneori, invalizii afirma chiar ca pot executa anumite miscari voluntare cu ea. Alteori, ei acuza la nivelul segmentelor lipsa dureri importante si rebele la orice tratament.

Mecanismul fiziopatologic al acestei senzatii particulare a fost studiat de multi autori, incepand cu Queniot, Charcot, Lhermitte si continuand cu Leriche, Sliosberg, Cronholm, Kiliarovschi, Bogoslavski, Kilenov, Askundov si Klikov. La noi in tara, problema a fost studiata de Grigorescu, Baciu si Popescu. Dupa studiul acestora din urma, 94% dintre invalizi au prezentat sau mai continuau sa prezinte senzie de membru fantoma (89% la membrul inferior si 99% la membrul superior). Senzatia de membru fantoma a aparut numai la invalizii amputati peste varsta de 9 ani; in 85% din cazuri, imediat dupa interventia chirurgicala, in 14% in primele 3 luni, si in 1% intre a 3-a si a 6-a luna.

..." Netmedic.ro

Ma intreb pana unde se poate merge cu aceasta perceptie, e posibil ca in urmatoarele secole, sa ne fie amputat tot corpul, iar creierul sa traiasca perceptia de corp fantoma?

Dar in mileniile urmatoare, e posibil sa ne fie amputat tot corpul, inclusiv creierul, iar "a fiul" (constiinta, daca vreti) sa traiasca cu sau fara perceptia de corporalitate?

Si acuma intrebarea cea mai nebuneasca: Dar daca aceste etape ale existentei noastre au fost deja parcurse, sau daca nici nu a fost necesar ca ele sa fie parcurse intrucat corporalitatea e doar o perceptie?

Prabusindu-ma in mine zgarii realitatea cu un nou “Cuvant”, sau, despre gandacii de bucatarie

1 - Vorbind cu mine insumi?!

Oare nu e mai natural sa consider ca vorbesc singur (de fapt gandesc, vorbesc in ganduri transpuse in scris)?

Daca admit ca vorbesc cu mine insumi, se naste dualitatea cea atat de prolifica pe taramurile religios spirituale si psihologice, ma dedublez si construiesc un demon, un inger, psihoze, un idol ori reversul, ma duc in paranoic.

Si totusi aceasta a fost calea de mii de ani incoace, ne-am dus in paranoia din lipsa de mijloace.

Ce vreau oare a spune acum prin aste vorbe, ce sensuri au in mine asemenea gandire?

Un lucru voi a zice si poate chiar vreo doua, cand voi faceti din sine salas de nebunie, cand va bazati a spune ca sunteti in minune, uitati un singur lucru ce nu e de uitat, uitati ca sunteti unul si asta realizati, va duceti ca nebunii pe aratura voastra, in basme si SF uri fara de nici o noima.

Sunt una eu cu mine, cu omul si demonul, cu ingerul si eul, cu-naltul sau pustiul, sunt una si atata, sunt una, uit de mine, ma pierd in incarnare, in psihic si visare, dar una sunt eu insumi, sunt si exist e una, in doua prezentari, totul insa se face prin metamorfozari.

Nu ma-npartiti in doua, nu faceti dezmembrarea sa dea bine la lume, sa aiba cautarea, sa inteleaga prostii si sa aveti parale, a voastre interese sunt pe nivel-umane, iesiti din ale lumii, din asta grea rutina, din mii de ani de truda, nebuna, rau nebuna.

Ati inventat pe dracu, pe tasu si-a lui muma, pe dumnezeu si ingeri, a-ti inventat stiinta si v-ati negat fiinta.

Iesiti din ratacirea ca ati aflat o cale, ca stiti si din traire reiese “advertenta”, sunteti in adormirea cea mare a nestiintei cand confundati esenta cu valuri de traire, cand in pustiu de bine va dati identitatea la aste precupete ce-aduc “optimizarea”.

Ei au putere multa ca sunt din alte neamuri, lucreaza cu acele ce-i zic energizare, ei leaga si dezleaga ce n-ati visat posibil si va uimesc naroade de va vindeti pe sine.

Straina e aceasta de mine cel ce sunt, straina adormire de mine ce-s trezirea, o epoci preistorici cand oare deveni-veti?

Sunt trist in omenescul a carui forma port, sunt trist cand vad “a fiuri” uitand de mine tot, se cred pe sine oameni si sunt intradevar, dar cum mai “plange-n ele a fiul simbiot”.

Stiu, e-o prostie sa spun ca plange-a fiul, a plange e atributul umanului din noi, e doar o dezvoltare in hominidizare a ceea ce numesc “a fi”.

Constat ca iar am dat-o intr-o versificare, dar asa vine inspiratia uneori si sincer ma cam enerveaza.

2 - Cum oare sa formulez mai clar?

Viziunea omului, a umanitatii, referitor la sine si la univers, la lume, la tot, incepand de la activitatile curente de gandire si toate celelalte trairi cunoscute unora sau altora, pana la cele existentiale, reprezinta doar o viziune micuta si prapadita inlesnita de nivelul actual de evolutie.

Desigur, initiatii religiilor si gruparilor spirituale fara de numar, ca si cei ce se considera oameni de stiinta veritabili, au impresia ca si-au depasit epoca (si chiar asa e in parte, intrucat inteleg si au acces la ceea ce norodul nici nu viseaza), ceea ce nu pot sau nu vor ei sa inteleaga, este propria limitare in care se afla datorita nivelului lor de evolutie si al maximului de evolutie posibil in era (etapa) respectiva.

E aberant ca un initiat spiritual actual sa creda cu adevarat ca fiind infailibile normele sale conceptuale, etice, pe care vrea cu tot dinandinsul sa le impuna celor ce au tangenta cu el in cautarile lor prin realitate.

De zeci de ani constat si privesc inmarmurit, “crucificat” in mine insumi, in fiinditatea ce sunt pe nivelul meu bazal, cum, preotii si initiatii noilor sau mai vechilor curente spirituale, “crucifica adevarul” pe crucea lor doctrinara.

Uneltele cele mai perfide dar si cele mai fine ale crucificarii sunt trairile inalte.

Nu vorbesc acuma de aspectele distructive pe intelesul tuturor, pe care acestia le pot introduce in realitatea numitului om, vorbesc despre interventiile prin intermediul carora initiatii religos-spirituali fac posibil accesul “vulgului” la o realitatea despre a carei existenta acesta nu avea cunostinta, realitatea unor trairi pe care rudimentarismul, inapoierea, intunericul unor vremuri preistorice pe care le-a trait si le traieste umanitatea, ne-a determinat sa le numim edenice, nirvanice, …

Ne tot intrebam, cum de e posibil ca oamenii sa imbratiseze cu o convingere de neclintit, concepte religios spirituale atat de diferite, cum de fiecare e incredintat de adevarul si infaibilitatea religiei sau spiritualitatii la care el a aderat.

Este posibil datorita “optimizarilor, energizarilor, inductiilor, …”, pe care initiatii sistemelor respective, le fac asupra candidatilor.

Printr-o metodistica specifica (de care poate numai anumiti psihologi mai au cunostinta), preotii, maestrii spirituali, initiatii mai mari sau mai mici ai diferitelor sisteme, vrajitoarele (sa nu denaturam si noi termenul), intervin in realitatea hominidica a “a fiurilor” (a oamenilor) si le inlesnec felurite trairi atipice asa de diferite de ceea ce acestia au trait pana atunci, asa de “minunate” incat acestia considera (pe buna dreptate, daca privim din perspectiva lor de “moluste”) ca au aflat adevarul, ca l-au aflat pe dumnezeu, .., unde? Pai unde daca nu in sistemul in care odata ajunsi au avut acele trairi subtil introduse in realitatea lor.

Nu ma opresc decat enumerativ asupra catorva forme de manipulare mizerabil crucificatoare de “a fiuri”:

-inlesnirea pe perioade scurte sau mai lungi a trairi prezentei divinitatii, cea a incerului pazitor, a ghizilor spirituali (extraterestrii), ba mai mult, inlesnirea contactului cu numitele entitatii si cu multe altele.

-inlesnirea trairii unei iubiri fata de semeni, de lume, …, ce ne poate duce la o “sevitute nimfomana” care, aduce mai multa distructiva atat noua cat mai mai ales famiilor noastre, in plus introdusa asa prosteste in sistemul functional al realitatii comune, nu face altceva decat sa distruga relatii.

-“vindecari miraculoase” conditionate de aplecarea beneficiarilor sub jugul mentalitatii habodnice datorta inapoieri celui ce le-a inlesnit aceasta.

-inlesnirea unor perceptii ce contin anumite informatii incredintatoare, e vorba de acele trairi care sunt de fapt cele mai periculoase (unele din cele enumerate deja, fac si ele parte din aceste trairi), cele ce ne pun in fata faptului de a participa ca si cand am primi informatia direct de la sursa informationala a universului, avem trairea acesta, nimic nu e pe lume mai incredintator si mai periculos.

Sunt multe feluri de trairi inalte cu care prostimea e momita sa ingrose turmele celor ce traiesc de pe urma lor, extensiile campului de constiinta prin interventia inititiatilor e cea mai redutabila forma de manipulare a ceea ce numim umanitate, nu am intalnita inca inititiat, care sa vrea sa il elibereze pe om, toti vor doar sa se foloseasca de el indoctrinandu-l specific sistemului agreat de initiatul manipulator de constiinta.

Intelegeti voi oare despre ce vorbesc? Cea mai puternica arma spre al convige pe om sa creada in ceva, este “trairea inalta incredintatoare”, aproape nu exista contramasura ce ar avea puterea de a contrabalansa agresiunea ei, poate doar ratiunea ce se bazaza pe o alta dimensiune existentă in univers, alta decat dimensiunea atipicitatii acesteia inlesnita de initiati, dimensiunea cumpatarii in judecata, a intelepciunii celei mai presus de un singur om, mai presus de o tagma, de o religie, de un sistem, institutie, intelepciunea ancestrala dobandita inaintea acestor milenii de fachirism spiritual-religios, decantata in umanitate, la care facultatea ratiune are acces daca are suficienta experienta de viata, si, cred ca nu e de neglijat nici subtila deductie-intuitie de care ratiunea e capabila.

Initiatilor pe domenii religios spirituale si magice, au doara chiar nu intelegeti ca voi formatati noile generatii care au sansa de a iesi din marele intuneric al dogamtizarii, chiar nu constientizati ca datorita conceptualizarilor in care ii bagati prin trairile inalte pe care le facilitati, formatati zombi si nu oameni liberi?

Sarmane “a fiuri” pierdute in uitarea de sine, in ratacire hominidica a materialismului vietii cotidiene pana la confundarea cu psihico-carnalul ganditor si afectiv, dar, si a initierilor religios spirituale si chiar a celor stiintifice, nu in ultimul rand, pierdute in masa amorfa a vacilor de muls de catre ocultele diferitelor sistem ce compun sistemului realitate, de la cel familial si colegial, la cele stiintifice, politice, religioase, spirituale, finantiste etc.

Ne constatam in realitatea de a fi constienti de noi insine, prea tarziu pentru a mai constientiza cu folos dincotro am venit catre ceea ce constatam ca ne indreptam acuma cand ne punem intrebari existentiale.

Am venit dinspre “nefiind”, neinvatare si neidentificare, catre “fiinditate”, educatie si identificari pana la cele hominidice, ok, no problem, dar, dar, sa uitam noi de esenta noastra de “a fi-uri”?

Se pune firesc intrebarea, domn’e, ce e aia un “a fi”?

Aici se afla capcana capcanelor.

Daca ma apuc sa enumar atribute ale “a fiului”, il mistifc, il scot din adevarul pur si il introduc in adevaruri specific hominidice, daca nu il descriu nimeni nu il poate accepta.

Indaratnic cum sunt voi refuza sa consider “a fiul” ca ceva ce are atribute si astfel refuz nasterea unui nou idol pentru limbile “neanderthanienilor” si cele ale religios-spiritualilor.

Care e diferenta intre un “a fi piatra” si “a fi om”, dar intre ele si mult trambitatul tau “a fi bazal”?

Da, intrebari firesti.

Voi raspunde pe cel mai inalt nivel accesibil mie actualmente (indiferent daca intelege sau nu cineva dintre cei ce traiesc si poate citesc in aceste vremuri milenare ale intunericului pe care le-am apucat si noi), altfel cad sub incidenta dogmatizarii.

Cine vrea sa intelega ceva din ce voi spune, trebuie sa renunte atunci cand citeste, la toata mentalitatea pe care ia formato sistemul uman, nu va trimit desigur in a va lipsi de capacitatile si acumularile ce va permit sa intelegeti ce vreau a spune.

Asadar, ma debarasez de tot ce pot si, ce constat ca ramane?

Raman eu si cu mine, adica de fapt, raman eu si realitatea mea.

Pai nu-I tot aia?

Ba da, singura diferenta este faptul ca m-am debarasat de a proiecta realitatea undeva in afara mea sau undeva in interiorul meu, eu si realitatea, sau, realitatea mea de “a fi” bazal si realitatea mea de “a fi” traitor de realitate, nu trebuiesc considerate pana la a face dogma din ele ca fiind intr-un exterior sau un interior, deoarece riscam o identificare hominidica materialist spirituala.

Pe acest considerent orice intrebare despre un “a fi “piatra si “a fi” bazalul ce duce la “a fi” om, isi pierd substanta, sunt nule.

Toata realitatea paruta exterioara sau interioara mie, este o realitate a “dimensiunii traire”, nu a tridimensionalitatii materiale permisa de timp.

Realitatea (inclusiv cea bazala de “a fi”), este o traire, suntem si atat, suntem si ne traim realiteatea de “a fi” de la “a fi bazali” la “a fi hominide” cu sau fara suflet, spirit, psihic etc.

Materia e o traire la fel ca orice altceva din realitatea noastra, traim senzatia-perceptie ca suntem materiali, tot asa cum cei ce sunt interesati de cele religios-spirituale traiesc senzatiile-perceptii pe care le numesc revelatii, minuni etc.

E tare greu sa exprim ce vreau a spune!

Acesta pe care eu (noi) il numesc om, pare a avea doua posibilitati de a se raporta corect la sine:

Ori accepta ca este un ceva care e beneficiarul unor trairi ce ii dau senzatia unei realitati material-spirituale,

Ori, accepta ca totul e chiar material, din carne si oase, din pamant si aer, dar, atunci e nevoit sa accepte ca nu e un traitor de senzatii-perceptii, de informatie in fond, ci, este un un constator direct al materialitatii realitatii, intrucat acestea fac parte din el (inclusiv universul), el, omul nu mai e un traitor, e insasi trairea.

O sa dau un exemplu intrucat e foarte greu de exprimat.

Actualmente se considera ca omul are ochi (senzori) care sesizeaza o realitate si dupa ce o proceseaza, o codifica, o transmite mai departe prin sistemul nervos la creier unde e decodificata in imaginile sesizate de ochi, aceasta se numeste trairea unei perceptii vizuale, aceasta e varianta de om traitor de perceptii, omul asa cum il acceptam noi azi, toti, inclusiv religios-spirituali (mai exista si varianta solipsismul simplu sau multiplu, dar si cea a matricei informationale, nu mai detaliez).

In varianta om “netraitor”, om-traire, este aproape imposibil de descris ceva, deoarece e un concept al carui DEX nu s-a inventat cred.

Toata lingvistica noastra se bazeaza pe constatarea zilnica a omului ca el este un corp fizic, cu maini si picioare, cu cap si organe interne, cu de-astea arhicunoscute pe masura ce pare-se am evoluat, si ca, isi traieste viata intr-o lume materiala; cum oare sa vorbesc eu despre un concept care e dincolo de orice a gandit omul vreodata, nu exista vorbe, cum sa o fac?

Nici cel putin nu ma simt capabil sa exemplific, cum poate oare functiona un om daca nu e devorator de senzatii si perceptii, cum poate el asa vietuiasca?

Cum sa vad un lucru sau o fiinta fara a beneficia de facilitatea oferita de informatii sub multiplele forme posibile, acceptate sau inca neacceptate? Una din forme fiind desigur informatia purtata prin corpul nostru de la senzori spre creier prin purtatorii (suportul) electrochimic.

Cum sa descriu o varianta in care vad o broasca sau un tramvai, nu pentru ca ele sunt codate in informatii ce ajung la creier unde sunt decodate (asta e una din formele posibile si foarte la moda), ci in varianta in care le vad deoarece sunt efectiv in dimensiunea mea care are rolul de a vedea, le vad deoarece sunt in ochii mei efectiv, iar eu vad prin ochi nu prin creier (sau constiinta), e o nebunie dar nu inseamna ca e ceva de lepadat, sa nu uitam ca probabilistica e data de nivelul evolutiv, iar certitudinile actuale se bazeaza pe gradul de probabilitate a unei ere care, probabil candva va fi considerata epoca de aur a preistoriei.

Mi-ajunge pentru azi, m-am saturat.

REALITATEA EXTERIOARA SI INTERIOARA PE CARE O PERCEP, NU ESTE DE FAPT DECAT ELECTROCHIMIE CREATA DE MINE INSUMI!?

Azi, in realitatea numita 14.08.2012, priveam si am avut cateva momente de extensie atipica de constiinta (sa o numesc asa), constientizam cu oarece amplitudine, oricum mai mult decat o fac de obicei, fenomenul de realitate personala care este de fapt TOATA aceasta realitate a perceptiilor mele, toata lumea (strada, oamenii, autobuzul, natura), constientizam ca erau realitatea construita de mine, in care ma constatam participant.

Fie si daca o luam electrochimic, va dati seama ca, realitatea asta cu blocuri si case, oameni si animale, cer si pamant, corpuri si miscare, bucurie si durere, nu sunt altceva decat electrochimie purtatoare de informatie, creata de noi insine?

Nici un om, nici o boaba de strugure, nici un sarut, nici o palma, nici un automobil, nici un sef sau subaltern, nici o atitudine, fapta, vorba, gand, nu ajung, si nu exista intr-o realitatea exterioara mie (sau poate exista dar probabilitatea e foarte precara), ele toate exista numai in "capul meu", cum se obisnuieste a se spune, exista numai ca substanta chimica si camp (electric si (sau) magnetic, in mine, in capul meu, in creierul meu, sau, mai corect probabil, in capacitatea mea fiindica de devorat realitate.

Mergand pe electrochimie, cine pune totul in miscare, cine creaza realitatea asta electrochimica din capul meu, pe care eu o vad, aud, simt, traiesc, ca si cand ar fi o lume interioara si exterioara mie?

Pai cine, eu, corpul acesta, asa spune orice doctor si nu numai.

O fi (sau nu), ea realitatea materiala pe afara si prin mine, dar eu vad, aud, simt cutanat si organic, percep realitatea asta cu case, furculite, pasari, oameni, organe, materie, trairi, vant si soare, stele si placeri, suferinta si munca, entropie spatio-temporala materiala, numai pentru ca asa decodez informatia transportata electrochimic prin mine.

Poate vine de la corp si dintr-o lume exterioara, asa cum ne-a educat informatia care ne-a accesat, un lucru insa e tare ciudat, noi vedem, auzim, mirosim, gustam, simtim, traim, numai ceea ce ne serveste electrochimia, pe care, tot ce se poate, ne-o autocream.

Orice om sau lucru, orice apartine naturii exterioare sau interioare noua, nu pare a intra in creierul nostru ca sa il sesizam acolo, noi sesizam numai informatia ce ajunge la noi (orice vom fi fiind noi), prin purtatorii electrochimici.

Daca iesim din conceptul materiei, acest "Cuvant" poate fi redefinit conform noului referential ales.

DESPRE TRAITOR SI TRAIRE

Din asa numitele amintiri, ni se trage ceea ce noi am fost educati a numi timpul si temporalitatea, care, contine informatii referitor la o posibila istorie a umanitatii, ancestrala, a mosilor si stramosilor, a inaintasilor, a strabunicilor, bunicilor si parintilor nostrii, a tuturor celor ce apar ca ne-au transmis educatie, o experienta care impreuna cu informatia ce ne acceseaza ca din partea acestui corp si a acestei lumi, ne invata sa ne identificam cu trairile, dar nu ne invata nimeni si nimic, dezvatul de idedntificarea cu trairile.

Nu bat apa in piua asa de nebun, "o bat" pentru ca eu sunt convins de capacitatea noastra de a deveni liberi mai mult decat visam si, nu am intalnit pe meleagurile numitelor realitati umane, nici un portstindard al libertatii, am intalnit numai orbi si chiori ce calauzesc pe cei aflati in intuneric.

Am tendinta in aceste momente inspirative, a spune ca nu este nici o traire care sa fie demna de a ne identifica cu ea decat intru "pierderea timpului" numit viata, traire fiind si perceptia de corporalitatea ce ne face a ne crede corpuri, dar si tot ceea ce se numeste perceptie dinspre psihic-suflet-spirit.

Starea de bine sau de rau, toate emotiile si sentimentele, ganduriele, amintirile, imagistica, trairile volitionare, trairile extatice, de beatitudine si toate cele inalte ca si cele de cosmar, toate constientizarile, chiar cele de logica si desigur revelatiile, sunt doar traire, altfel spus, doar pierdere de timp, dar na, trebuie sa ne ocupam si noi cu ceva ca poate deaia am ajuns in existenta, ca sa existam si sa traim trairi, sau nu?

Chiar e o provocare, oare e posibil sa existe "omul" (de fapt "a fiul" care experimenteaza hominiditatea) si sa nu traiasca trairi?

Depinde si de cum definim termenii, altfel, traire e pana si aceea de "a fi", nu de a fi corp sau psihic, ci de "a fi", ca existenta potentiala spre trait trairile numite umane ori chiar "angelice".

Ceea ce vreau eu a delimita este, traitorul, de traire, nu e posibil sa ne afundam intr-o asa de mare confuzie incat sa ne identificam cu trairile, si mai mult, sa nici nu ne mai treaca prin noi ideea de a ne identifica cu "a fiul".

Nu zice nimeni ca nu suntem si corp sau toata pleiada asta de psihism-sufletisto-spiritual, insa, dragi "a fiuri", sa stam bine sa luam aminte, nimic nu e ne-falsificabil, poate doar bazalitatea fiindica, atat, in rest, totul este supus manipularii din partea "a fiurilor" ce dispun de capacitatile necesare in stare activa, fie ele oameni sau alte bazaconii, mai stii.

Poti tu sa traiesti revelatia revelatiilor, prezenta prezentelor si mirificitatea beatitudinilor, sau, sa traiesti cosmarul cosmarurilor ori sa primesti mesaje de la dumnezeul dumnezeilor, toate cad sub incidenta posibilitatii de a nu fi decat manipulari in scopuri ce nu fac cinste celor ce se folosesc de ele, chiar daca lor le pare ca o fac in slujba constructivei universale (mai ales aia cu servitutea).

Se pleaca de la o temelie eronata si se construieste desigur o cosmelie.

Ma uit la mine, tocmai ce sunt informatizat prin numitele amintiri, ca am 53 de ani, 53 de ani de doctrina hominidica, ma rog, mai putin unele momente in care informatizarea prin constientizare imi aduce cele despre care scriu.

Cum mama dracu' sa ma reeduc cand de atata amar de informatizare, sunt un "creier spalat", sau, cu mult mai corect, "un a fi" murdarit cu materialism neuronal (spiritual inclus)?

Informatizarea numita religioasa, spirituala, filozofica, psihologica si chiar cuantica, a incercat si incearca sa aduca o raza de lumina in bezna provocata de lipsa de educatie natural pura ce a insotit toata invatatura umanitatii de multe, multe (zise) milenii incoace.

Ce au reusit?

Din punctul meu de vedere? Au reusit contrariul, ne-au indepartat si mai mult de dezidentificare oferindu-ne noi oportuniti de a schimba niste iluzii de trairi conceptuale si de trairi afective ori atipice, cu altele trendy.

Eu (noi) sunt traitorul de trait trairi, capacitorul de experimentat existentialitate, asta e identificarea bazala (mai e desigur si ceea ce ma potenteaza ca bazalitatea de "a fi", ceea ce eu am numit aspectul "nefiindic", zisa singularitate din care provenim, sau creatorul, asta insa e de retinut numai ca posibilitate, altfel e foarte probabil sa nastem iluzie spirituala si chiar stiintifica).

Mai departe, ce e cu noi, cred ca rezulta din cele ce le-am tot scris.

Aaa, inca ceva, cand iti vine sa faci ceva (inclusiv o zicere), orice, intreaba-te " a fiule", "Care e oare sursa acestei porniri (pe-aia cu, "care e rostul", nu o mai zic, au zis-o altii inaintea mea)?", pentru asta insa e necesar antrenamentul informational numit experienta de viata intru constientizare, dar si constientizarea posibilelor surse inclusiv atipice fata de tipicitatea acceptat specific hominidica (exista si riscul de a deveni suspicios ba chiar paranoic, adica dai cioara vopsita pe vrabia de pe gard).

O informatizare cu realitate numita weekend, cat mai placuta, "a fiurilor" ce va credeti doar oameni carnalo-psihico-sufletisto-sprituali. :)