Creatiile userilor - Proza

Binenteles ca nu stiu eu exact ce gandesti tu, eu doar interpretez textul pe care il vad in modul in care "boimea" mea imi permite azi la ora 08.02.

Adevarul o fi el unul singur, nu voi face eu o certitudine din aceasta afirmatie ca sa nu cad in plasa vorbirii in necunostinta de cauza vizavii de cele necunoscute inca mie si umanitatii, dar mie imi pare ca as avea inca un corn in minus (a se observa orgoliul cas deja as avea un corn minus) daca as lucra zilnic constientizarea ca exista "adevarul meu" numai si numai intrucat eu am alt nivel si deci alt decodor de relitate decat ai tu sau decat are altcineva, e posibil ca in viitor eu sa ajung sa sustin altceva, chiar opus a ceea ce poate sustin acum, se numeste evolutie.

i0an a scris:

Binenteles ca nu stiu eu exact ce gandesti tu, eu doar interpretez textul pe care il vad in modul in care "boimea" mea imi permite azi la ora 08.02.

Adevarul o fi el unul singur, nu voi face eu o certitudine din aceasta afirmatie ca sa nu cad in plasa vorbirii in necunostinta de cauza vizavii de cele necunoscute inca mie si umanitatii, dar mie imi pare ca as avea inca un corn in minus (a se observa orgoliul cas deja as avea un corn minus) daca as lucra zilnic constientizarea ca exista "adevarul meu" numai si numai intrucat eu am alt nivel si deci alt decodor de relitate decat ai tu sau decat are altcineva, e posibil ca in viitor eu sa ajung sa sustin altceva, chiar opus a ceea ce poate sustin acum, se numeste evolutie.

A nu realiza ca adevarul este unul singur pentru toti (cel putin pana la proba contrarie), se numeste prostie, nu evolutie.

DESPRE ADEVAR, AZI 4 IULIE 2012

Adevarul, o tema mereu de actualitate.

In zilele noastre, noi (orice bou; ca sa ma leg de tema Cuvantului precedent), a inteles probabil caracteristica relativitatii adevarurilor umane, in functie de referentialul la care este el raportat (inclusiv in functie de nivelul de a intelege al celor ce experimenteaza un posibil adevar), de aceea nu voi aborda tema relativitatii adevarului ci tema neconformismului sau.

In primul rand:

1-adevarul nu e ceva neaparat palpabil, cognoscibil,

2-totodata, adevarul are caracteristica de a sfida logica, bunul simt,

3-iar mai apoi, adevarul poate fi trait si afectiv (nu ma refer la genul de afectiv experimentat de omul de rand si dezvoltat de psihologie ci, la ceva mult superior) nu numai neaparat logic, ceea ce nu e tocmai la indemana oricui si oricand, dar mai ales bulverseaza tot ceea ce constituie temelia "mandriei noastre proletare".

Si acuma sa le luam pe rand:

1-Desigur noi, cei ce dintr-o proasta intelepciune am ajuns a ne considera hominide, atribuim adevarului caracteristici demne de nivelul nostru rudimentar de evolutie si ne straduim sa il indesam in ceea ce numim creier, numai ca adevarul nu intra nici de-al dracu' in acest burduf, indesi un colt, un capat, si, cel ce intrase mai inainte, iese acum afara, il indesi la loc si ,iese celalalt, e ca si cand ne-am stradui sa scufundam o saltea gonflabila in apa pe care pluteste.

Adevarul pluteste in sine si oricat l-am scufunda in sinealitateatea nostra, nu incape deoarece nu avem nivelul sau.

Nu stiu daca e posibil ca vreun om sa atinga nivelul de a fi una cu adevarul, daca adevarul poate fi trait intelegandu-l, sau poate fi trait doar inalt-afectiv, un lucru insa imi pare natural, adevarul tace, daca omul nu tace si el, ci gandeste si vorbeste, atunci el nu e una cu adevarul ci una cu minciuna (a nu se crede ca oricine tace e in adevar).

Adevarul e asa necunoscut incat poate fi paradoxal capacitatii noastre de al intelege.

Nu e nimic (probabil) in realitate, care sa nu cada sub incidenta adevarului, sau cum zic religiosii, care "sa sa faca fara stirea lui", numai ca adevarul, nu e neaparat personificabil, aaa da, el a fost personificat de catre noi, asta e alta poveste.

2-Dupa cum stim, trairea pe care noi o numim logica, e o forma de manifestare a unui anumit nivel de a intelege la un moment dat, e capacitatea de a gandi logic, dar, ceea ce e logic pentru mine, poate sa nu fie logic pentru altcineva, ba mai mult, ceea ce era logic pentru mine cand eram un bou, poate sa nu mai fie logic cand am ajuns un bou de rasa (niciodata nu stim cat de boi suntem deoarece nu traim in adevar, unii au doar impresia ca o fac, cat e de adevarat o stie doar adevarul, asta daca adevarul e capabil sa isi dea seama de ceva).

Ne pare logic ca adevarul sa fie unul singur, e de bun simt, si, las deoparte faptul ca din punct de vedere spiritual-religios dar si stiintific (filozofic si psihologic inclus), exista atatea adevaruri, cate factiuni sau format pe domeniile respective, referindu-ma doar la faptul ca, adevarul e mai presus de logica bunului simt pe care il are orice bou homindic din secolul 21 al mileniului 3 dupa era celalta, altfel ce adevar ar mai fi el, ar fi un adevar de cacat, tot asa cum de cacat au ajuns toate adevarurire sustinute de umanoizi cu mult timp in urma, ca si adevaruririle sustinute de fiecare dintre noi pe vremea cand eram niste putoi handicapati mintal.

Ce e logic azi, maine se dovedeste ilogic (conform unei noi logici cauzate de evolutia boilor).

Cat de logic poate fi ceva, poate fi ceva mai logic decat atat de logic incat sa atinga o logica matematica?

Ei bine, logica matematica e mereu modificabila deoarece deductia ne inalta evolutiv, asa se face ca suntem obligati in aceste zile ale noastre, sa recunoastem flexibilitatea logicii, sau mai pe sleau, sa admitem ca logica umana se dovedeste a fi deficitara daca nu e upgradata mereu si mereu.

Nu o sa vorbesc despre rotunjirile (mistificarile) care au facut posibila exactitatea constantelor universale, nici despre imposibilitatea de a masura ceva la modul absolut exact, adevarat, nici despre tifla cu care lumea cuantica ne-a dat in capul nostru cel mare si plin de logica rasuflata, ci, voi vorbi despre ilogica, ilogica de a acepta ca exact ceea ce in viitor se va dovedi inexact, asta ce mai e, mai e bun simt, e intelepciune? o nu, asta e prostie grosolana, intelg, admitem un adevar, dar, nu ne vom inalta in orgoliu statuandu-l ca adevar absolut, ca infailibil, ci, ne vom umecta in smerenia cunoasterii ca, adevarul e mereu mai presus de ce se stie acum, altfel cadem in mandrie.

3-Eh, acuma despre adevar ca traire superioara nesdescoperita inca stiintific.

Desigur, discutam si noi intrucat beneficiem de facilitatea de a o face nu numai in gand (comunicarea intre indivizi prin gandurii parand a fi imposibila pt. majoritate) ci si comunicabil prin capacitatile acestea, verbala si scrisa, care, in mod natural ar trebui sa fie accesibile oricui (conform unei naturaleti specifice etapei actuale a realitatii), mai special insa decat vorbirea si scrierea, ne pare noua a fi trairea afectiv superioara, poate sinonim cu ceea ce unii ar numi revelatie sau iluminare, dasi, ei par a se referi la aspecte de intelesuri inalte, nu la trairi afectiv superioare.

Revenim din nou la logica.

Asa cum am zis, ce e logica? este ea o traire? normal ca e o traire ca doar nu e o netraire.

Cand apare? Apare atunci cand omul traieste sentimentul ca adevarul e evident asa cum il intelege el.

In decursul vieti, am avut ocazia sa experimentez felurite trairi obisnuite si mai putin obisnuite, am avut ocazia sa vorbesc cu oameni care au avut trairi neobisnuite si care datorita acestor trairi, sau ancorat total anumitor convingeri, in mod paradoxal fiecare in alte convingeri, asta ma ajutat sa inteleg paradoxalitatea adevarului.

Adevarul nu e unul singur neaparat, asa cum ne spune logica noastra de turma actuala, adevarul are atatea fatete, cate niveluri de intelegere va avea omul in decursul intregii sale existente, inmultit cu numarul de oameni care au existat si vor exista, ba, cu mult mai mult, dar atentie, nu ma refer la sentimentul ca e logic sa fie asa, ci, la sentimentul superior de a trai adevarul, asta nu e ceva ce poti determina cand vrei tu decat daca ai acces la neconventionalitate, la atipicitate.

Sentimentul superior de a trai adevarul, poate fi referitor la mai multe tipuri de adevar, la orice tip de adevar de fapt, chiar si la un adevar paradoxal, pur si simplu ai trairea afectiva ianlta ca adevarul e paradoxal, traiesti si in acele clipe intelegi ca asa e, adica adevarul e paradoxal, orice este adevarat, desi, daca pui in cuvinte in acele clipe, ceea ce traiesti si intelegi, la recitire, constati ca nu ai reusit sa "fotografiezi" trairea adevarului, ai surprins doar turbulentele facute de trecerea lui prin capacitatile tale afectiv superioare.

La fel se intampla cu cei ce au trairi inalt afective sau poate numitele revelatii, in diferite sisteme spirituale ori religioase, ei traiesc adevarul si il inteleg in acele clipe intr-un anumit fel specific, motiv pentru care devin adepti convinsi fara putinta de intoarcere decat printr-o alta traire cu mult mai dura, trairea mortii spirituale.

Man of La Mancha

Parodie sau parodie, acestea sunt cele doua alternative ale realitatii, parodia visarii sau visarea parodiei, "din aceasta dilema nu puteti iesi, am zis".

Fie ai libertatea de a te intelege liber si a avea posibilitatea intrebarii: cine sunt?

Fie ai implinirea de a stii si chiar de a trai pe: "cine esti", in dauna libertatii ratacirii.

Altfel zis, ori ratacesti cavalere, liber pe cat permite sistemul realitate, ori, ratacesti crezand ca esti in adevar.

A fi cavaler ratacitor e o mare libertate, a fi cavaler al mesei rotunde e o mare amagire.

A fi cavaler ratacitor e o mare deziluzie, a fi cavaler al mesei rotunde e o mare implinire.

Don Quijote sau Arthur & company, aceasta e-ntrebarea.

Cu cat esti mai liber cu atat esti mai singur, cu cat esti mai habotnic cu atat ai companie.

Cu cat esti mai liber cu atat ceilati iti restrang accesul, cu cat esti mai de-al unora, cu atat oportunitatile pot fi culese.

Nebun in ochii lumii si fara nici o roada sau nebun ca toata lumea cu roade ca si ei?

Nebunia de a fi liber versus nebunia de a te crede liber.

Si totusi libertatea e un concept, unde mai pui ca paradigma se infrateste cu conceptul intr-o dulce amagire a ratacirii prin adevar.

Cervantes sau legenda sunt creatorii realitatii?

Traieste oare creatia prin sine, prin creatori ei sau transcende trairea?

Omul e o traire.

Nu stie nici macar daca e o traire de sine.

Omul se traieste ca n-are incotro si invata sa fie om, sa se identifice cu carnea si numitul psihico-spirit, totul insa e traire, trairea ca esti corp, trairea ca vezi, auzi, simti, trairi emotional-sentimentale, trairi logice, rationale, cutanate, trairi cognitive si trairi atipice, imagistice etc.

De la trairea de a fi pana la cea de a fi un corp sau un spirit, nu sunt altceva decat trairi.

Cine le traieste?

Le traieste posibilitatea.

Cine e posibilitatea?

Posibilitatea este un ceva sau un cineva, "chestia" aia care, are capacitatea de a fi legata sa traiasca ca a fi, care a fi, are la randu-i capacitatea tuturor trairilor umane cunoscute sau mai putin cunoscute.

Cine o lega pe "chestie" in traire? e prea speculativ ca sa fie dezbatut, toti au marjat aici si a iesit cel mai mare iarmaroc al realitatii.

Inlantuit in neincredere sau pierdut in credinta, liber profesionist sau palmas, greiere sau furnica?

N-ai credinta, n-ai parte; ai credinta iei parte.

Si totusi calauza.

Cel mai mare blestem al numitei realitati zise om, e sa se ia dupa calauzirea sa interioara; si totusi nu e decat un singur cavaler ratacitor (probabil).

Cat de ratacit versus traditiile vechi ori cele de actualitate ale lumii trebuie sa ajungi ca sa nu te regasasti in nimic?

Dar, cat de ratacita e lumea in feluritele-i incredintari?

Fara incredintare si ajutor e tare greu dar poti sa fluieri, fara sa fluieri pare ok pana te intrebi de ce nu ai voie sa fluieri in orice biserica religios spirituala, magica sau stiintifica, dupa aia nu mai conteaza, ori te lepezi ori te leapada.

Cavaler ratacitor versus cavaler al mesei rotunde.

Si totusi "rotund" e un concept puieril (asta ca sa nu ma leg de relativitatea mesei).

CONSTIINTA SI SPIRIT

Daca ne referim la constiinta in sensul obisnuit al termenului si nu facem trimitere neaparat la aspectul de etica, este posibil sa ne consideram constiinte.

Daca atribuim constiintei, calitatea de potential, de posibilitate spre a fi orice, atunci termenul dobandeste o noua perspectiva, se deschid noi orizonturi de interpretare a acestui termen.

Mergand mai departe in spiritul acestor definiri de restrangere a arealului constiintei (areal care a fost foarte uzitat), totodata extanzandu-l intr-o noua viziune, obtinem o constiinta care nu e neaparat constienta de sine initial, ci, ea fiind o capacitate nelimitata, dobandeste constienta de sine pe masura ce evolutia ii permite.

Astfel, "posibilitatea", "suportul", "chestia" sau alte denumiri pe care eu le-am utilizat pana acum spre a gasi radacina a ceea ce suntem, poate fi numita chiar si constiinta.

Eh, dar nu va duceti domniile voastre umanoide in a defini constiinta aceasta intr-un mod cunoscut, deoarece iar o personalizati si o indobitociti.

Iata de ce: Din perspectiva de care vorbesc, piatra are constiinta, dar, nu are neaparat constienta de a fi.

Apoi, motorul, produs al activitatii umane, are constiinta dar, nu are nici el neaparat constienta de a fi, asa cum avem noi cei ce lamentabil ne consideram hominide.

Ba mai mult, o echipa, o activitate, un sistem, un ideal si chiar un gand sau o emotie, au la randu-le constiinta, sunt constiinte, fara insa a pretinde ca au implicit si categoric si constienta de sine.

Mentin aceasta protectie la bigotism ca element esential in a gasi o cale ce nu trece prin plafonarea lamentabila data de adevaruri infailbile.

De unde au acestea constiinta?

Poate de la singularitatea Big Bangului ce acum este existenta, sau de la un creator, ori chiar de la noi asa zisii oameni.

Spiritul motorului, suna ciudat nu?

Si mie imi e dificil de a dezvolta tema, sper ca inspiratia sa ma calauzeasca in continuare.

O sa iau momentan alt exemplu, anume spiritul unei echipe.

Ce e o echipa?

Nu e nimic in sine, nu e o entitate, o existenta, si cu atat mai putin nu e ceva constient de sine, zicem noi pe buna dreptate dealtfel.

Noi insa, ne consideram constienti de noi insine (pana la proba contrarie).

Asadar doi sau mai multi oameni constienti de sine pot forma o echipa si pot sa conlucreze in spiritul acelei echipe.

De exemplu se spune: "au spirit de echipa"," in spiritul caracteristic", "echipa are un spirit combatant"; cine da spirit echipei? in varianta unu, se pare ca il dau constituentii sai, mai e si varianta doi, domn'e constiinta e pretutindeni gata sa ia forme, iar oamenii ce formeaza o echipa nu au facut altceva decat sa dezvirgineze un crampei, o secventa de constiinta dandu-i spiritul de a fi echipa lor, sau pur si simplu au impregnat constiinta generala (universul, lumea, totul) si cu posibilitatea de a se manifesta ca echipa formata de ei.

E si mai revolutionar nu, omul creator de constiinte, sau cealalta si mai si, omul creator de spirite.

Asa e si cu un motor, dar si cu partile sale constitutive, fiecare dobandeste starea de "a fi", de la creatorul lor, adica de la acesta denumit de noi, om; dupa cum se observa, una e sa fii motor, alta sa fii si alta sa fii hominid (dar, care dintre noi a experimentat starea, trairea de a fi motor?).

Ce se intampla cand echipa se destrama? se pare ca se pierde si spiritul echipei, dar avem certitudinea ca spiritul dispare?

Avem un procent de certitudine, echivalent cu procentul pe care il avem referitor la disparitia noastra dupa moarte; na, dispare hominidul, dar ea "posibilitatea", "suportul bazal", sau "constiinta" (in varianta abordata in acest Cuvant de azi), cea care a dobandit constienta de a fi si a experimentat ce inseamna sa fii pana si om, nu avem nici un fel de certitudine ca dispare, tot asa cum nu avem vreun fel de certitudine ca nu dispare (cei ce au certitudini, se bazeaza pe trairi, trairile insa pot fi inselatoare si chiar induse atipic in scopuri dintre cele mai diverse, asa ca adevarul ramane un deziderat mereu imbietor si cam atat, asa cum ii sta bine unui adevar neprostituat hominidic altfel decat ca posibilitate ce are un grad oarecare de probabilitate.

Sa revenim la tema de azi; se intrevede posibilitatea ca termenul de fiinta sa isi extinda domeniul inspre arealul existentelor nefiinte, inspre entitati existentiale-forme materiale sau chiar inspre stari, trairi, toate fiind constiinte (nu neaparat constiente de sine, conform cu Cuvantului acesta).

Asadar daca ne-am permite noua sa rezonam cu acest concept, ar deveni accesibila simbioza spiritualitatii cu materialismul, ar fi integrata si lumea spiritelor si cea a materiei intr-o posibilitate cu un procent tot mai mare de probabilitate pe masura ce cunoastem acele lumi.

Asa cum omul de azi creaza spiritul unei echipe, al unui motor, a nenmarate ganduri si emotii (clipa de clipa), tot asa e posibil ca toate existentele sa creeze de cand e lumea, si, cine stie cat de vii sau moarte, de constiente sau inconstiente de sine sunt aceste spirite create de oameni sau de neoameni.

Nu de alta dar, pe masura ce ai tangenta cu lumea religios spirituala, in spiritul de a evolua cu tot dinadinsul, dar pe masura ce ai tangenta si cu acea latura spirituala numita pe nedrept vrajitorie (asta e o eticheta aplicata in general de biserici pentru a submina religiile, cultele stravechi), constati foarte multe ciudatenii, pana acolo incat, orice psihiatru sau psiholog scos pe banda, te poate cataloga ca psihotic.

Din nefericire, umanitatea nu a atins nivelul la care demonstratiile existentei unei "lumi a spiritelor" sa fie binevenite (a se observa ghilimelele si a nu se interpreta in vreun sens clasic).

Aceasta e o tema super-sensibila, enorm de greu de asimilat de umanitate si, extraordinar de inselatoare in privinta libertatii bazale (aka, toti "o dau cu oistea-n gard", crezand ca au gasit calea adevarului, chiar adevarul insusi, cand de fapt, au aflat doar niste noi posibilitati de manifestare a capacitatilor umane, capacitatea de a lega si dezlega, capacitatea de a contacta sau a fi contactati de constiinte neumane, de spirite, eh si multa, tare multa atipicitate folosita practic in scop comercial, de racolaj, de interese personale si de grup).

Felicitari! Ultima creatie este putin mai coerenta.

Dar despre adevar si Adevar, aberatii in lantz, unele mai mari decat altele, ar fi necesar un comentariu de mai multe pagini pentru a limpezi erorile.

Eu cred ca aia despre adevar e o capodopera.

Este o capodopera a hidoseniei si distorsiunii, pura arta (mazgaleala) moderna, ordine din perspectiva haosului. In zilele de azi ale haosului, ar putea fi chiar premiate aceste creatii, deoarece este perspectiva societatii moderne, insasi ea deformata, directia convenind totodata si noii ordini mondiale - deci aceste lucruri ar putea chiar fi premiate daca si convin. Noile perspective tot mai deformate sunt demne de Lady Gaga ale spiritualitatii.

Filozofia de dragul filozofiei nu aduce niciodata niciun castig. Lucrurile sunt foarte simple in esenta lor. Simple, daca iti inveti mintea sa cugete atat cat are nevoie si in mod corect si logic.

Creatii ale userilor :(

DESPRE ABISALITATEA RATIUNII VERSUS ABISALITATEA CELORLALTE TRAIRI

Este posibil desigur (conform algoritmului meu rational constitutiv) ca ceea ce scriu sa fie supus relativitatii parametrilor mei capacitivi actuali, si, inspitatia, imi dovedeste cu prisosinta aceasta intrucat am inteles si inteleg de cativa ani, concepte dupa concepte, cunoscute sau necunoscute mie si oamenilor, toate evident logice atunci cand le-am scris, dar care palesc tot mai mult pe masura ce alte intelesuri vin inspirativ.

1 - Dintre toate trairile a ceea ce sunt eu, cel pe care voi ma numiti om, RATIUNEA e de departe cea mai nobila.

Toti cei ce agreaza noua spiritualitate care e foarte la moda de ani buni, repudiaza ratiunea si mintea, considerandu-le un impediment in calea realizarii lor spirituale (asa ii invata mentorii lor, inspirati dinspre rasarit via apus).

Asa cum am tot spus, e doar o problema de definire a celor doua, o problema de dex.

Eu ma refer la ratiune ca fiind acea capacitate ce imi permite sa sa nu inebunesc, imi da masura actiunilor mele astfel incat sa nu pierd legatura cu o realitate ce ma lasa sa traiesc printre cei asemenea mie, printre cei ce se numesc oameni.

Dincolo de stralucirea ratiunii acesteia, e un tumult de trairi luminoase sau intunecate (in sensul de, aducatoare a fericirii sau suferintei, imediat ori cu trecerea timpului).

In acceptiunea mea actuala (nu neaparat si viitoare, intrucat nu stiu ce voi mai afla), tot ce sunt eu reprezinta traire, de la trairea bazala de "a fi", pana la trairile de gandire, afective, imagistice, ... si pana la trairea de a fi acest corp fizic.

Sunt de fapt capacitorul de "trait trairi", inclusiv trairile de fizicitate, de carnalitate (nu am spus in sens erotic).

Am fost obligat de realitatea trairilor mele, sa constat maretia ratiunii si maretia cea mica a celorlalte trairi (un capitol aparte il reprezinta trairile atipice induse de initiati).

In tot noianul de trairi pe care le suport, pe care le-am experimentat de o viata semicentenara, una singura s-a dovedit credincioasa pana la moarte, fidela pana dincolo de orice taram, RATIUNEA.

Ea ma calauzit, mi-a tinut aprinsa scanteia luciditatii, atunci cand toate trairile m-au tradat, atunci cand realitatea a fost inundata te trairi nefiresti provenite din surse necunoscute si dubioase dar si mai tarziu cand, hopa-topa, cate un initiat mai mititel sau mai dolofan, s-a gasit el sa intervina in realitatea mea si sa-mi induca trairi inalte ( de iubire fata de el sau fata de altii, de identificare siameza cu el, de extensii atipice ale campului constiinte etc) sau chiar distructive (ma adresez aici celor ce stiu despre ce vorbesc, nu celor ce s-ar incadra in categoria "proletariat spiritual" sau cea a "psihologilor tipici").

Recunosc maretia trairilor atipice dar si abisalitatea unora dintre ele, ceea ce vreau a evidentia acum, este sensul dublu in inteles pe care il poate avea termenul de abisalitate, anume, ceva poate fi abisal si in sens inalt, nu numai in sens negativ.

Ratiunea de care eu vorbesc (atentie deci, nu ratiunea de care voi vorbiti), e asa de inalta, asa de dincolo de orice altceva incat, pentru ai da greutatea maxima, o numesc abisala.

Celelalte trairi se incadreaza in plaja dintre inalt si abisal.

2 - Trairile atipice

(nu ma refer la cele ale nebunilor intrucat nu le-am explorat), ma refer la cele din lumea spirituala (sa ii zicem asa generic), pot fi inalte dar pot fi si abisale in sens negativ, niciuna insa, oricat de inalta ar fi fost, nu am avut vreun motiv sa o numesc abisal de inalta asa cum numesc ratiunea.

E adevarat ca fac parte din alt gen de trairi, insa, acest curent spiritual foarte ciudat, care ii impinge pe adepti la o dezidentificare totala, este cea mai periculoasa actiune de subminare a ceea ce noi numim specia umana.

Indiferent din partea cui vine ea, de la oameni, de la extraterestrii, de la draci sau dumnezei, de la ceva sau cineva cunoscut ori necunoscut, de la propria minte, constiinta, constienta sau propria fiinta, de la oricine sau orice, aceasta actiune e una de inrobire a rasei pe care noi o numim umana, e o agresiune fara precedent si sper ca ratiunea sa impiedice cel mai mare genocid din istoria tuturor timpurilor, zombiluirea spirituala.

Eu insumi sustin dezidentificarea, dar nu pana acolo incat sa ne dezidentificam de continuum, ATENTIE!

Ce anume constituie pragul ultim care ne da identitatea de a fi?

CONTINUUMUL.

Daca eu sau tu (oricine), am posibilitatea sa renunt la orice identitate, pana la a ma dezidentifica chiar si de personalitate (in sensul de ceea ce ma caracterizeaza, de caracter; ceea ce nu e tocmai nepotrivit in privinta anumitor obisnuinte, conditionari, dependente, inclusiv conceptuale), un singur lucru imi mai permite sa stiu ca sunt tot eu, aceeasi fiinta, aceasta ultima identitate de "a fi", e bazalitatea mea, continuitatea fiintiala de "a fi", nu de a fi carne, psihic sau spirit, nu de a fi hominid, ci de "a fi" din punct de vedere existential, dincolo de acest "a fi" ce imi da continuumul, se afla abisul dezintegrarii, daca imi pierd identitatea de afi, daca se intrerupe senzatia de continuum, nu mai sunt eu, e alta fiinta, eu am murit pentru totdeauna si de oriunde, POT PIERDE ORICE AMINTIRE SAU SENZATIE DAR SA FIU INCA EU, ATATA TIMP CAT NU PIERD SENZATIA CONTINUITATII DE A FI.

De acea am scris in titlu ceea e am scris, intrucat, abisalitatea ratiunii (asa cum definesc eu termenul ratiune), este minunata deoarece ne permite sa aparam ultima frontiera fiintiala, frontiera dreptului de a fi (continuumului), abisalitatea celorlalte trairi insa, este pierzatoare daca se depaseste o limita anume.

Trairile astea inalte de care abuzeaza initiatii pentru a-si implini scopurile, din interese care pot fi obscure de multe ori (alteori chiar vor sa ajute), incununate desigur cu cea mai mare diversiune (channelingul), sunt cel mai bun "vanzator" de iluzie; of, si daca ar fi doar vanzare de iluzie, ei insa merg pana acolo incat, cer subordonare totala, abdicare nelimitata, renuntarea la continuumul de a fi, in favoarea unor reidentificari cu trairi agreate de ei, daca nu ma insel, in termeni religiosi, asta se numeste inlocuire de spirit, posedare.

3 - Un alt capitol provocator al trairilor, e trairea de logica.

La acest capitol suntem toti mari campioni datorita notiunii ce poarta numele de "opinie personala".

Cei mai mari campioni sunt insa cei din partea adversa celor ce se ocupa cu religio-spiritualitatile, anume, "proletariatul stiintific" si desigur oamenii de stiinta.

Acesta ce il numim om, are bazal capacitatea de a trai si senzatia logicii, stim cu totii ce inseamna sa traiesti senzatia ca "asa e" cum tocmai ce ai inteles acum cand, intr-un elan de bucurie ai strigat "yes" sau poate unii mai striga "evrika".

Desigur trairea de logica, acesta senzatie ca este logic sa fie asa, o avem zilnic, ceas de ceas si actiune de actiune, tot ce facem, facem in general doarece ne pare logic sa facem asa, suntem indreptatiti sa facem astfel si e normal sa facem ce facem.

Acuma vine firesc intrebare, cum se face ca ceea ce ne pare noua logic, nu pare logic si altora?

Raspunsul il aflati usor din alte surse asa ca eu continui cu tema Cuvantului.

Unele dintre cele mai elementare actiuni logice, care nici cel putin nu mai sunt trecute prin filtrul ratiunii, sunt actiunile de genul, masticatie, mers, diferite miscari ale mainilor, corpului, vorbirea, privirea, auzul, suferinta sau bucuria, ..., nu mai spun cat de logic ne pare a avea 2 maini, 2 picioare, un cap, cat de logic e sa ne consideram oameni in carne si oase, sa traim ganduri si afecte, ...

Ajunsi la logica intelesurilor, intram in esenta celui de al doilea mare dusman al "ratiunii de a fi" (dupa trairile atipice), al acelei ratiuni care ne calauzeste sa nu ne pierdem identitatea mai mult decat e necesar in etapa in care ne aflam.

Inteleg, acum inteleg ..., va suna cunoscuta expresia?

Nu intotdeauna spunem sau avem un gand care sa exprime asta, dar, atunci cand intelegem ceva, traim senzatia logicii a ceea ce am inteles.

Viata insa ne dovedeste ca, logica nu e neaparat un adevar absolut cert, e doar o masa critica atinsa in acel referential, inclusiv in acel referential in care structura noastra fiintiala de la acel moment, este parte componenta, algoritmul nostru rezoneaza cu logica intru acel inteles, insa, algoritmul fiintial este intr-o continua dezvoltare si evolutie, motiv pentru care logica lucrurilor apare ca fiind schimbatoare.

Sentimentul de logica e unul la fel de curgator ca toate celelalte trairi si, poate fi determinat tipic dar, ATENTIE, poate fi determinat si atipic.

Intrucat la atipicitate am mai facut referire, accentuez aspectul tipic.

Nu vom nega logica ce sta la temelia stiintei actuale, probabil ca o vor nega urmasii intrucat algoritmii lor fiintiali, rezonanta lor stiintifica va fi enorm de mare vizavi de umanitatea actuala, noi avem posibilitatea de a nega doar logica ce a stat la baza stiintei rudimentare a secolelor trecute care, daca nu era reinovata si reinventata, ajungea de rasul curcilor.

Logica e de fapt o incredintare ca asa e.

Ea provine din noi insine (daca ne raportam la un concept majoritar acceptat), acest electrochimism se declanseaza atunci cand savantul sau "palmasul" indeplinesc cerintele necesare pentru ca organismul sau sa secrete neuropeptidele respective ce declanseaza senzatia (trairea) de logica.

Poate se numesc altfel, nu e relevant.

Dar, asa cum adrenalina si alti hormoni, poate fi secretata atunci cand un om doar isi imagineaza, cand doar se monteaza singur psihic fara a avea contact cu stimulii reali fizic care sa ii excite senzorii, tot asa si chimismul logicii, se poate declansa fara ca umanoidul sa fi atins un adevar cert pentru intrega universalitate, ci doar un adevar al algoritmului sau fiintial din acea perioada, care numit adevar poate sa prinda si la altii la fel de slabi de inger ca si el.

Ceea ce vreau sa evidentiez, este faptul ca, logic nu e echivalent cu cert decat la modul relativ, contextual, dar si mai mult vreau sa evidentiez ca, logica e o traire umanoida care nu transcede un adevar absolut intru identificare unica cu el ci, intru identificare ce aduce in realitate paradoxul dintre diferite adevaruri ale diferitilor oameni actuali sau din diferite perioade de timp.