Creatiile userilor - Proza

Pippo a scris:

Un indiciu exact in directia corecta:

Eckhart Tolle - Puterea Prezentului

http://www.scribd.com/doc/60767239/Eckhart-Tolle-Puterea-Prezentului

Succes! ;)

Iti multumesc pt sugestie! Apreciez gestul..., insa nu un asemenea indiciu asteptam. Uite, sunt unele carti, marturii care pe mine nu ma pot atinge. La o scurta privire asupra a ceea ce mi-ai trm tu, am realizat ca aceasta e una din cartile care nu ma vor atinge. Motivul? Consider ca apar si conceptii eronate. Eu caut altceva. Nu practici, nu metode... Dar iti multumesc, oricum :)

Daca dumnezeu ar exista

Daca dumnezeu ar exista, eu as fi cuvantul sau, tot asa intreaga natura terestra si universala, insasi miscarea, transformarea, entropia a tot ce este nu ar reprezenta altceva decat cuvantul sau, ori poate gandurile lui, visele, emanatia.

Mai stalceste un cuvant, mai uita altul, mai face greseli gramaticale, foloseste arhaisme, neologisme, sterge cuvintele spuse deja, da o alta forma exprimarilor, si, care e problema?

Problema e doar in asa zisul nostru cap, in mentalitea ca, dumnezeu e musai cum i sa luminat lampa neuronala nu stiu carui iluminat dogmatizat de taticii dogmatizarii umane.

Care dintre noi nu face ce vrea cu vorbele lui?

Asta suntem toti, oameni si fiare, vorbe, cuvinte efemere.

Bieti oameni umanizatori de dumnezei, dar macar daca am fi si atat, o nu, nu suntem nici cel putin umanizatori de dumnezeu, ci, suntem creatori de dumnezei dupa chipul si asemanarea noastra.

Daca dumnezeu ar avea un cur, l-ar durea drept in cur de ceea ce spun oamenii despre el.

Probabil insa ca un posibil dumnezeu, e foarte probabl sa nu aiba cur, na, si atunci, asta e, pe dumnezeu nu are cum sa il doara in cur de noi.

Nu voi fi cel ce ii interzice lui dumnezeu existenta, ar fi absurd, ce motiv as avea, care cuvant, al cui, sa il consider litera de lege in universul atotcuprinzator de micro si macrouniversuri?

Dumnezeu e bun.

Atunci tu esti nebun deoarece il construiesti conform dorintelor tale, si macar daca i-ai da si viata, dar nu, tu il construiesti in iluzia necesitatilor tale constrans de melodrama.

Daca dumnezeu ar exista, nimic din ceea ce se afirma privitor la el nu este real, si nu e real intrucat reprezinta pur si simplu concepte puerile.

A da, revelatia, trairea, da, sa nu uitam esentialul, iluminarea revelativa.

Sa dea dreaku' (asta e alta constructie in constiinta humanoida) daca nu e totul doar in capul hominidelor, problema e, "cata" capul de mare avem?

Capul nostru e in univers sau universul in cap?

Nebun de legat

Povestea unui act de viata

De cand ma constat, am tot adaugat aspecte de identitate la actul initial de a fi, la fiinta initiala.

Nu imi mai amintesc cu ce anume ma identificam cand aveam o clipa de viata, sau o secunda, nici cu ce ma identificam cand aveam o ora, o luna, 9 luni de viata, nici chiar la 1 an de la ceea ce unii mi-au spus ca a fost nasterea mea, nu imi amintesc cu ce ma identificam.

Cert e ca, o gramada de ani, m-am identificat cu corpul meu fizic (asa m-au invatat ceilalti oameni).

O alta gramada de ani, m-am identificat si cu corpul fizic dar si cu psihicul (asa m-au invatat ceilalti oameni).

O alta gramada de ani, m-am identificat cu corpul fizic, cu S.P.U., dar si cu sufletul (asa m-au invatat oamenii).

Au venit invatamintele, au trecut invatamintele, au venit trairile si au trecut trairile, m/au inaltat si m/au prabusit atat conceptele cat si trairile.

Si, spre uimirea mea, m-am trezit la un moment dat, asa cu nu am mai fost probabil de la o varsta prenatala, anume, fara identitate, omul fara chip, omul nimeni al lui nimic.

Totul se redusese nu la cenusa, ci la "vant vidat".

De atunci colind realitatea, cu care ma constat in feedback prin insasi actul de a exista ca potentialitate.

Traiesc, ma bucur, sufar, particip, am impresia ca ma existentializez si am impresia ca primesc feedbeack de la existentialitate, in realitate, nu fac decat sa ma "realitizez", adica sa ma interferez in mine, eu cu mine, eu cel ce sunt, cu eu fizico/psihicul personal si al unei intregi realitati care de fapt e una strict personala.

E de-a dreptul nostim, i-mi arunc mingea la fileu, fug si returnez si tot asa, dar aveam impresia ca de fapt eu omul fizico/psihico/..., sunt un jucator si realitatea existentiala (oamenii, natura, lumea, universul), alt jucator.

Nu exista doi jucatori intrucat nu am trait alta realitate decat realitatea proprie (cum ar spune unele persoane din realitatea mea, traiesc doar realitatea din capul, creierul meu), determinata de mine, prin insasi faptul ca exist, ba mai mult, jucatorul ce sunt, nu e neaparat cel cu care m-am tot identificat de-a lungul vietii.

Chiar daca de multe ori nu am fost constient de ce anume primesc feedbackul pe care il primesc, acesta s-a datorat numai si numai faptului ca exist si ma manifest.

Daca nu as exista, realitatea mea (singura realitate pe care am traito vreodata), nu ar exista, eu sunt realitatea mea.

Aceasta e singura poveste ce rezulta din actul vietii, in rest, sunt povesti despre povesti, cuvinte despre cuvinte si trairi despre trairi.

Daca...

Daca nu ai simtit vreodata ca lumi se darama in tine, lumi care odinioara erau vesele, pline de zumzet si culoare, daca nu ai pastrat prabusirea lor undeva adanc intiparita in tine, daca patrunzatorii ochi negri ai universurilor dezbinate nu ti-au strapuns vreodata fiinta, atunci n-ai fost niciodata daramat.

Daca n-ai plans moartea sufleteasca a lumii mizerabile, daca nu te-a durut fiecare cadere deplorabila, daca n-ai citit strigatul disperat din fiintele ce se perinda pe trotuare murdare, daca nu ai cazut in stari nimicitoare din pricina conditiei umane decazute, pacatoase, atunci niciodata n-ai inteles un glas stins cersind indurare.

De n-ai avut o clipa, macar una, in care sa privesti in tine dezgustat de propria-ti neputinta, de intunecimea unui suflet pustiu, a unui interior sifonat din cauza atator experiente esuate (in ciuda indreptarilor pe care-ai fi dorit sa le insemni cu un fier rosu in fruntea inimii), de nu te-ai destramat in remuscari, de nu te-ai diluat in nuante de gri vicios, atunci nu sti ce e regretul.

Ai suspinat macar o data pentru amarul lumii? Ai ingenuncheat la un zid al disperarii? Simtit-ai vreodata ca toata povara gunoaielor atarna pe umerii-ti lasati, pe capu-ti aplecat, pe fata-ti palida? Fost-ai deznadajduit pana la moarte gandind la apatia fiintelor de acelasi calibru cu tine? In caz contrar, n-ai priceput nici macar putin din greutatea ce apasa Pamantul. Si de la atata greutate, se lasa tot mai jos, cade intai in gol, ca la urma sa aterizeze in bratele infernului, in mistuiri eterne, fara leac.

Omule, oricine ai fi, nu ai trait niciodata daca ai lasat inconstienta sa roada din tine, daca ai permis murdariilor sa te stapaneasca, sa te acapareze, daca nu te-ai scaldat in suava lumina a lunii ori a stelelor, daca nu ai simtit tainica lor chemare, daca parfumul noptii nu te-a invaluit vreodata, cuprinzandu-ti simturile atipite, daca nu te-a imbatat mireasma soarelui molcom, daca inima nu si-a accelerat bataile in ritmul vuietului de cascada, in sipotul nelinistit al unui rau grabit, daca...

Dar "daca" n-are niciun ecou in tine, nicio rezonanta in profunzimea ta, e doar un alt cuvant banal din sirul nesfarsit al voalatelor cuvinte, e doar un "daca" palid si bolnav, stins in valvataia moarta a carbunilor, un "daca" putred, invesmantat intr-o tacere de mormant, intr-o cripta a singuratatii ori a falsei bucurii prostesti, un "daca" mort.

Deci degeaba vreau sa-ti infatisez importanta sa. Mai bine ti-as spune ca, in ciuda tuturor, exista speranta, exista bucurie reala, nu se rezuma viata la iluzii, la contemplari desarte-n miez de noapte, la scrieri fara rost, la ganduri rupte, la franturi de vis, la mizerabila promiscuitate, la praf, gramezi de noroi si oameni ipocriti. Exista viata in frumusetea naturii, in albastrul cald al cerului, exista viata-n tine, doar ca se lasa cautata asemenea unei comori nespus de pretioase, exista viata in Dumnezeire!

Hominidul si Pasarea Paradis

-Ma percepi?

-Da.

-Cine credeai ca sunt?

-E he! Initial am crezut ca esti dumnezeu, apoi am crezut ca esti preotul, mai tarziu credeam ca esti opera initiatilor desi te traiam iar ca pe dumnezeu.

-Dar acuma?

-Acum stiu ca sunt eu, chiar daca ma trimit la mine prin diferite manifestari formatate in cele ce pot fi cunoscute de nivelul meu hominidic.

-Bine pasare mica, daca ai inteles asta, te astept sa fim unul.

-Deocamdata lucrez inca pentru a integra hominidul din mine, profunzimii si universalitatii ce sunt.

-Lucreaza micuta pasare, lucreaza.

-Cine esti totusi?

-Daca nu te deranjeaza expresia oarecum religios-spirituala, poti sa ma numesti (de fapt sa te autonumesi in mine) pasarea paradis.

-Nu ma deranjeaza, totusi nu prea agreez formularile religios-spirituale.

-Eh, nu e relevanta exprimarea, cat e intelesul si mai ales trairea a ceea ce simbolizeaza exprimarea.

Omul nimeni si omul mare

-Salut, cine esti tu?

-Va salut, eu sunt omul nimeni.

-Si cu ce treburi pe aici?

-Ma traiesc.

-Raspunzi ironic?

-Nu, era doar sinceritate.

-Lasa ba, nu imi spune tu mie, stiu eu ce vorbesc.

-!?

-Si cum adica esti nimeni, asta nu e persiflare, hai?

-Asa m-am constatat intr-o perioada si din nostalgie inca ma numesc asa, omul nimeni al lui nimic.

-Bula, nu ma lua tu cu de-astea, ca te bag rapid, ai inteles?

-Imi pare rau daca m-am exprimat in asa fel incat dvs. m-ati perceput ironic, persiflator si cum v-am mai parut.

-Acuma ce faci ma, ma iei peste picior, te dai smerit?

-Nu, nici vorba.

-Vezi ma, deaia nu merge treba, din cauza astora ca tine, aerieni si lenesi, in loc sa puneti osu' la treaba va preocupati de "cai verzi.." si bazaconii.

Daca as avea eu puterea ar zbarnai economia de piata, v-as pune pielea pe bat puturosilor.

-Consider ca aveti intentii potrivite pt. bunul mers al lucrurilor si pt. bunastarea oamenilor, pt. armonia sociala.

-Ba da' ma enervezi la culme, coboara dreak cu picioarele pe pamant, nu te vezi ca esti cu capul in nori, auzi exprimari aeriene la el.

-Aveti dreptate, asa sunt, aerian, regret faptul ca nu stiu cum sa ma comport astfel incat sa rezonez cu dvs.

-Pai vorbeste si tu ca omu' nu ca din carti.

-Ma straduiesc dar constat ca nu reusesc deoarece nu in dialogul cu oamenii mi-am format modul de exprimare, ci, in dialog cu mine insumi.

-Aha, esti de-aia dusi cu pluta.

-Pana la urma se poate spune si asa.

-Asa e, nu ca se poate spune,

-Cum ziceti.

-Ba, mai esti si prost pe deasupra, imi dai dreptate in tot ce zic, esti un mistocar prost.

-Asa e, sunt exact cum spuneti.

-Ba idiotule, de ce imi dai ma dreptate mereu?

-Dragul meu, iti dau dreptate deoarece eu nu te traiesc pe tine in tine, eu pe tine te traiesc numai si numai in mine, ce faci tu cu tine te priveste, ce fac eu cu tine cel pe care te primesc in mine si te traiesc, ma priveste pe mine, asa ca nu voi permite avatarului tau ce se formateaza in mine datorita interrelatioarii noastre, sa se structureze disonant cu universul fiintei mele, eu sunt fiinta univers personal, odata ce te-am cunoscut, ai inceput sa faci parte din universul meu, ca aspect din mine, principala mea ratiune de a fi e armonia universului ce sunt, a tuturor aspectelor mele fiintiale, dintre care faci si tu parte acum.

-Dute ba dreaku'

-O zi superba fiinta draga, bun venit in casa mea, te iubesc.

-Hrrr ptiu.

- :) :huggles:

Pasarea Pinguin si Pasarea Pescarus

-Iti aduci aminte, cand am fost la Cheia acum cativa ani?

-Da, ce frumos a fost, mai tii minte Pasare Pinguin, bradutul pe care tu l-ai dezradacinat si l-ai plantat acasa in ghiveci?

-Da, imi amintesc, ma gandeam ca o sa creasca mare si in fiecare iarna o sa il impodobesc de Craciun si o sa fie foarte frumos.

-Daca nu il luai probabil traia inca.

-Asa e, regret.

-Dar bradul pe care l-ai cumparat din piata si l-ai impodobit cu ocazia Craciunului acesta, a fost destul de aratos nu?

-Da, mai ales asa ornat cu globulete, beteala, beculete, era superb.

-Daca ramanea si el in padure nu aveai brad de Craciun, nu te mai bucurai de el.

-Asa e.

-Care crezi tu ca e rostul bradului pe lume?

-Stiu ca tu nu intrebi asa doar ca sa discutam, deci, o sa raspund pe masura intrebarii draga Pasare Pescarus.

Rostul bradului e sa fie brad in padure nu Pom de Craciun.

-Sincer, vibratia mea a tremurat putin pt. tine asteptand sa raspunzi, acuma insa te simt fiind una cu mine, multumesc frumos de raspuns.

Acuma intelegi tu catre ce este chemarea ta provenita din mine si a mea provenita din "Pasarea Paradis"?

-Nu sunt sigur ca inteleg.

-Eu nu concep si nu iti expun o doctrina, descriu numai o cale catre a ne manifesta natural, e ca si acest exemplu de mai sus, bradul e brad in padure, nu ca si pom de craciun, intelegi tu diferenta si mesajul meu?

-Inteleg din ce in ce mai bine.

Omul nimeni si omul mare, a doua intalnire

-Auzi ma, de ce te supui tu unei asemena ritual de cosmar.

-Care?

-Acela de a considera ca toate perceptiile tale odata dobandite, reprezinta deja parte din universul fiinta care esti.

-Dar, inseamna ca nu m-am facut inteles. Aceasta e realitatea fiecarui om, numai ca nu am fost obisnuiti sa ne dam seama, sa constientizam, cum anume devenim ceea ce suntem.

-Adica vrei sa zici ca fiecare, de cand e el, se imbogateste cu realitate, universul care e el se tot expandeaza indiferent daca acel om e constient sau nu de acest fapt, indiferent daca vrea sau nu?

-Da, e vorba de fapt de viata pe care fiecare o traim in contact cu noi insine, cu corpul nostru, cu oamenii, cu natura, cu informatia, cu lumea.

Conduita noastra, atitudinea, intreaga noastra exprimare fiintiala, rezulta din prisosul "inimii noastre".

-Asta ce mai e?

-Pai ar fi ceea ce indeobste se numeste caracter sau nivel de constiinta, altfel zis personalitatea-individualitate.

De cand suntem, ne imbogatim realitatea prin totalitatea perceptiilor noastre, matricea personala isi pune aprenta asupra decodarii perceptiilor si asupra cultivarii lor intr-o integrare continua in fiinta univers propriu, daca noi decodam si cultivam disonanta "inima" noastra va prisosi in disonanta, daca decodam si cultivam armonie in universalitatea aspectelor noastre fiintiale (adica a tuturor perceptiilor dinspre noi si dinspre lumea asta per ansamlul ei), atunci aceasta va fi cea care prisoseste si care da raspunsuri comportamentale (inclusiv in gandire si cuvant).

-Raman totusi la parerea mea, esti prost, pacat ca nu ai si acte.

-Iti multumesc pt. feedbeak.

-Ce feedbeak ma?

-Acesta care a fost.

-Ai tu impresia ca ai avut feedeak din partea mea?

-Desigur.

-Crezi ca am nevoie eu de abureala ta ma, mie imi e foarte clar totul, nu am nevoie de aberatiile tale.

-Ce anume e clar?

-Eu stiu sigur cine sunt si ce pot, ce voi face si ce nu voi face.

-Sunt convins ca esti sigur, eu nu sunt sigur de nimic.

-Ha, ha, ha, banuiam eu ca esti un ratacit, o frunza-n vant.

-Da, eu nu pot spune sigur nimic referitor cum voi reactiona in viitor intrucat contextul e cel care dertermina reactia, contextul meu fintial si contextul mediului total care impreuna ma fac sa percep realitate.

Variatia acestor doi factori poate fi asa de mare, incat sa ajugem uneori sa face ceea ce nici nu visam ca am face vreodata, cum s-ar zice, niciodata sa nu spui niciodata, conditiile extreme pe care inca nu le-am trait, pot determina reactii total de neacceptat acum cand am o stare de echilibru, de liniste, de confort.

-Esti un om de doi bani, pai daca nici tu nu te bazezi pe tine, ce pretentie sa ai de la altii?

-E posibil sa fie cum spui, numai ca eu nu asta am vrut sa evidentiez, ci, am vrut sa reliefez faptul ca, posibilitatile de manifestare ale fiintei umane, in conditii extreme, inclusiv de natura afectiva, pot conduce la comportamente mai mukt decat animalce, le-as numi "demonice".

Asta am vrut sa spun, judecam oamenii fara a le trai constiinta, nici nu avem cum in anii acestui secol in care vietuim, aceasta apartine secolelor si mileniului urmator, deci, ii judecam si condamnam dupa masurile noastre proprii, ori, nici un om nu a experimentat cum e sa traiesti fiintialitatea celuilalt (cel mult unii dintre noi reusesc empatizarea), ca astfel sa poata judeca si condamna (daca ii mai da mana), in cunostinta de cauza.

-Eh, de-ale tale, ma duc intr-ale mele pana nu ma molipsesti de ratacirea mintii.

Codul onoarei si omul nimeni

sau

Cum a ajuns un buric-cod sa se creada mama

-Nu corespunzi, te-am verificat omule nimeni, nu corespunzi.

-Nu corespund, cum asa, nu corespund la ce, cum adica nu corespund?

-Nu corespunzi moral, etic, nu ai un nivel demn de increderea mea.

-Da', daca nu-ti e cu suparare, cine esti tu?

-Eu sunt codul onoarei naturale.

-Aha, inteleg, ia zi, ma verifica-si tu si nu corespund hai?

-Da.

-Si ma rog, caror criterii nu corespund, instituite de cine?

-Nu corespunzi inaltei morale naturale total universale.

-Haide ma, zi sa mori alde matale ca eu nu corespund acelei morale, ai tu idee macar despre cele ce le vorbesti, mai tu cel ce cu emfaza te numesti "cod al onoarei naturale"?

-Te rog, putin respect macar, daca de mai mult nu esti capabil.

-Mai amaratule de cod infumurat, cand eu eram una cu adevarata onoare naturala, cand nici in vis coruptia nu ma putea atinge, cand puritatea mea era sacrificata pe altarul moralei tale de doi bani, unde erai tu cod-precept de oameni inventat?

-Nu am stiinta despre ce vorbesti.

-Nu ai desigur, cum sa ai, ca doar ai tai gealati sufletul mi l-au tansat in numele marelui lor maestru, adica in numele tau, codul onoarei naturale omenesti.

-Cu astfel de atitudine nimeni nu o sa iti dea acces mai departe.

-O da, stiu si eu asta, numai ca onoarea aia pe care tu o cauti la mine conform unor criterii omenesti, in mine se afla conform naturaletii nealterate, e pura cu adevarat, dar tu, ca simulacru al onoarei, malpraxis al celor ce o denatureaza de cand e lumea, nu ai cum sa o vezi, un fals nu poate sa intelega maretia, dar aceasta poate recunoaste falsitatea.

Ma judeci ca nu am masura onoarei tale prapadite? Pai am avut si nivelul cerut de tine si il pot avea oricand m-as hotari din nou ca merita efortul, dar, m-am dat pe mine voua de buna voie intru sacrificiu, iar voi nu a-ti ezitat, m-ati martirizat fara tagada si mustrari de constiinta, in numele tau, un stupid cod moral omenesc supus si el intereselor de grup si tagma.

Si m-am oferit jertfa pe mine pt. a aduce lumii onoarea cea cu adevarat naturala, onoarea puritatii prime si nealterate, cea de dincolo de orice dogma si concept sau ideologie.

Asa ca du-te talica in piz_a din care ai iesit, eu sunt mama voastra si tu (voi) vrei sa ma nasti pe mine?

Doua pietre stau de vorba (dialogul din data de 24.02.2012)

-Buna soro!

-Buna, buna!

-Ce mai faci?

-P-aici.

-Tu?

-Am vrut sa dialoghez cu tine de dragobete.

-Ha, ha, ha, te dai cu organicii?

-Era evident o gluma, si daca vreau, nu am cum sa reusesc performantele de iluzionism ale organicilor, desigur ma refer la hominizi.

-Da' de ce soro zici acestea?

-Stii, la ei e o vorba "Ce face omul cu mana lui, nici dracu' nu dezleaga".

-Inteleg, vrei sa spui ca asa de mult se trimit singuri si unii pe altii in fantasme incat plutele si plutasii au devenit principalul hobby in lumea lor.

-Intocmai, orice incercare a lor de a iesi din iluzoriu e supusa din start esecului.

-Chiar asa, cum adica?

-Foarte simplu, mai e o vorba la ei, "Cand orb pe orb se calauzeste, amandoi cad in groapa", si, toti sunt orbi.

-Ha, ha, ha, chiar ca m-ai binedispus.

-Pai si ce se va intampla cu ei, vor ramane in amagirile lor pentru totdeauna?

-Nu pentru totdeauna, dar mult, foarte mult.

-Si de ce e necesar asa de mult timp?

-Intrucat la ei, pana si cei ce vor sa ii scoata din iluzie, sunt tot niste orbi, doar ti-am zis, sunt si aceea in iluzie crezand ca ce spun ei, ce traiesc ei, reprezinta adevarul.

-Si nu e adevarul?

-Poate da, poate nu, insa nu asta e marea problema, ci, faptul ca, ei au trairi mistice (inalte), aflandu-se fiecare in cat il ducea capul si fiinta sa la acel moment si desigur in contextul de cunoastere in care se afla.

-Si?

-Pai si, asa se face ca, se bat unii cu altii de cand sunt ei, au infiintat mii de grupari si comunitati, fiecare cu adevarul ei, la fel de mistic, la fel de inalt, dar la fel de idiot, din punctul devedere al celorlalti.

-Adica fiecare om si grup considera ca ce spun ei e adevarul, numai ca si ceilalti fac la fel?

-Da, e ca la oameni, ei ar spune, "E ca la nebuni".

-Asta e o alta vorba de a lor?

-Da.

-Au si vorbe intelepte constat.

-Da, au si intelepciune pe alocuri.

-Avem noi cum s-ai ajutam?

-Nu. Tot din ei va iesi la aratare ceva ce nu au inteles niciodata.

-Hai ca ma facut curioasa.

-Da, va iesi o noua perspectiva asupra realitatii, un nou mod de abordare a gandirii si trairilor.

-Despre ce vorbesti?

-Despre ceva asa de simplu si la indemana, incat ei prea "inaltati" fiind, nu il observa.

-Iar glumesti, atatea miliarde de oameni, de cand e lumea, nu l-au observat?

-Poate l-au mai observat, insa fie l-au ignorat, fie au fost prea putini pentru al face cunoscut.

-Si in ce consta noutatea asta care pare a fi veche de cand e lumea?

-Cum am zis, nu e o noua idee care sa devina paradigma umanitatii de acum incolo, este doar o deschidere a ochilor interiori.

-Soro, nu o da si tu in mistica, atata iti spun, nu te molipsi ca m-ai pierdut.

-Nu iti fa griji, nu are nici o legatura cu asa ceva, asta ai crede numai daca ai fi un organic, dar tu nu esti.

Deci, nu e vorba de a afla ceva pe care in stilul lor caracteristic, sa il ia si sa il pitroceasca pana ce il vor face dogma, nu, acuma e ceva care sa le schimbe viziunea asupra interpretarilor pe care ei le dau.

-Adica?

-Adica, adica, daca nici tu nu intelegi, ce pretentii poti avea de la niste organici, ba, de la niste organici esuati in hominide?

-Pai daca nu am intels, ce vrei.

-Uite o sa iti explic ca la prosti.

Ce e ceea ce tocmai a cazut in fata noastra?

-Un mar.

-Exact, un mar. Oamenii stii ce au zis ca e?

-Ce?

-Au zis ca e cifra 1, nu un ceva natural, ci, un ceva inventat de ei, niciodata in natura universala, nu o sa intalnesti cifre, o sa intalnesti obiecte, flora, fauna, minerale, natura micro si macro cosmica, dar nu cifre.

-Si?

-Si asa au inventat ei conceptul numit matematica.

-Si?

-Pai matematica fiind o inventie a oamenilor si nu a naturii, le-a fost de folos oamenilor intru a se iluziona si mai tare, nu intru a iesi din iluzie.

-Nu cred.

-Ai vazut tu vreodata triunghiuri, patrate, cercuri prin natura?

-Da.

-Mai copila, alea nu au 2 dimensiuni, au si adancime, grosime, sunt prisme de fapt, cilindrii etc.

-Ai vazut tu vreodata o functie.

-Nici nu stiu ce e.

-E o alta inventie foarte utila oamenilor in a se inalta ca deductivi ganditori, dar o iluzie din punct de vedere al simpltatii naturale. Tocmai ce au ajuns ca inventia lor, functia, sa ii puna intr-o mare dilema, anume, sa le demonstreze ca imposibilul, e posibil din punct de vedere matematic.

-Adica insasi inventiile lor, le arata ca se afla in iluzie?

-Da, intr-un mod paradoxal, ducandu-se in ceea ce pentru macrocosmos e o iluzie (anumite aspecte matematice), oamenii au descoperit ca de fapt macrocosmosul se bazeaza pe microcosmos, care microcosmos are legi care nu sunt logice gandirii hominide, ci numai gandirii computerelor.

-Tare complicat.

-Complicat dar asa stau lucrurile.

-Si ce alte iluzii mai circula prin hominiditate?

-Tot ce a cunoscut si a trait umanitatea, din toate punctele de vedere, este inventat tot de ei, fie ca au facut-o cu intentie, fie ca au fost amagiti de propria lor constiinta sau de alte hominide.

-Tot? Scris, citit, vorbit, simtit, trait, revelat ...

-Tot.

-Nu se poate, si totusi, dovezi, chestii ...

-Daca deschizi "Cutia Pandorei", "...nici dracu, nu te scapa".

-Astea sunt alte vorbe de-ale lor?

-Da. Adica, fara vigilenta ratiunii, cunoasterea si trairile te duc la balamuc, sau mai rau, faci parte din cele 7 miliarde. Numai ca, cei ce au pretentia ca iar calauzi, ii invata, mai nou, sau mai vechi, sa arunce la cos ratiunea (intelepciunea) deoarece ii impiedica sa evolueze.

-Si asta asa e?

-E asa intrucatva, dar in nici un caz la modul fanatic cum e avansata de ei.

-Ce sanse dai umanitatii?

-Nici o sansa la nivel global, poate peste mii de ani.

-La nivel local insa, poate, poate, dar ceva izolat, o comunitate restransa, daca, eh, am impresia ca hominizii sunt asa de zombi incat nu e nimic de facut cu ei.

100% din ce gandesc si traiesc ei, e calauzire spre iluzie, nici nu au idee despre ce vorbesc eu.

-100%?

-Da, 100%, cum altfel poti numi faptul ca nu am auzit o singura voce care sa nu se incadreze in iluzie?