Creatiile userilor - Proza

Mai , mai :)

Salut,

Recent am

Acolo unde oamenii mor in ei insisi...

Acolo unde oamenii mor in ei insisi...

Exista lucruri scrise in hartii colorate...

Despre avantajele oamenilor cumsecade.

Ziua isi incepe intotdeauna prima scena dimineata...

N-a tinut niciodata cont de oboseala actorilor...

Din aceasta cauza actorii sunt incapatanati ca niste catari...

Cateodata ti-e drag s-o privesti cum isi omoara locuitorii...

Locuitorii zilei s-au nascut intr-o zi, logic... Si isi continua nestingheriti o melodie mai veche...

Alteori, cand ziua functioneaza dupa ore si minute,... parca iti vine s-o iei la bataie...

Cu ceva vreme in urma am locuit in aceeasi noapte cu o fata...

Era frumoasa si calda si ii placeau dulciurile, filmele si muzica mai veche...

Cand ziua s-a hotarat sa-si cumpere 24 de ore, a trebuit sa ne separam... din lipsa de spatiu...

Sunt necesare compromisuri atunci cand alegi sa le separi... Ziua de noapte...

Unora le place sa locuiasca in noapte... cu adresa cu tot,... cu suflet cu tot...

Ba mai mult,... ii duc si pe cei dragi acolo,...

Cica asa se cade,.. sa-i scoti in noapte...

Eu sunt mai statornic si nu vreau sa-mi parasesc ziua in care m-am nascut...

Cand ziua se impleteste cu noaptea intr-un fel de tristete deasa, se nasc copii sanatosi...

Si tristete de zapada cu gust de vin fiert...

Si cantece... si fete calde si frumoase...

Carora le plac dulciurile, filmele si muzica mai veche...

Ziua si noaptea...

Sursa: Fara sursa...

Doar un vis

Într-o seară rece de iarnă, stam singură în camera luminată de prea multe instalații aprinse, şi mă întrebam cum de toate acestea există, apoi mi-am spus in gând că aberez şi am mers la culcare.

În vis, mi s-a arătat un bătrân foarte slab ce purta o pelerină gri si nişte pantaloni negrii pe care avea imprimate diferite modele de ceasuri ce păreau a funcționa.

Acesta m-a certat pentru necredința mea, iar eu l-am înjurat şi i-am spus că e doar un vis. Atunci, m-a luat de guler si m-a târât până la motocicleta sa, care mergea pe axa timpului. A apăsat câteva butoane si mi-a spus să am grijă, după care totul a început să se învartă în sens contrar acelor de ceasornic, în jurul Pământului. Deşi viteza era foarte mare, pot să jur ca am simțit mirosul focurilor ce păreau a fi din Evul Mediu precum şi un fior de gheață ce m-a făcut să mă gândesc la Era Glaciară.

Deodată rămân împietrită şi totul în jurul meu se transformă într-un tablou in alb şi negru al Universului. De nicăieri apare o tânară domnişoară, ce purta o rochie verde ca iarba primăverii, cu părul roşu ca focul, cu ochii ca de căprioară şi cu obrajii roşii ca cireşele. Mâinile-i păreau aripi de porumbel ce zboară mândru către soare iar picioarele-i păreau atât de puternice, încât ar fi întrecut până şi un ghepard. Era cea mai frumoasă fată pe care o văzusem vreodată, pe cât de frumoasă pe-atât de ciudată ,pe cât de inocentă pe-atât de sălbatică. Părea împietrită ca şi mine.

Apoi, din acelaşi vid, apare un băiat.Ca şi fată l-am catalogat drept un băiat frumos, avea părul lung şi galben ca soarele iar in ochii săi puteam vedea marea. Acesta a încălecat pe o motocicletă asemănătoare cu cea cu care venisem si a plecat pe axa timpului. Cum a plecat, eu m-am putut mişca, iar frumoasa fată, a început sa cânte un cântec tare frumos,suna ca o sirenă ce vrea să ademenească marinarii spre dânsa, în timp ce cânta se îndrepta spre Pământ şi totul prindea culoare pe unde trecea.

Am urmărit-o până pe Pământ, însă cum am ajuns acolo, frumoasa dispăruse între arborii pe care ea însăşi îi crease. Am alergat ore în şir prin pădure încercând s-o prind. O vedeam cum ridica palmele spre cer şi din ele ieşeau stoluri de păsări ciripind vesele, cum atingea albul gol de sub ea şi creşteau munți din care izvorau ape. La un moment dat s-a oprit, m-am gândit că era unica mea şansă să-i vorbesc, am prins-o uşor de mână însă nu m-a simțit,şi-a continuat drumul.Nu s-a uitat la mine.

Eram atât de frustrată, am început să bat cu pumnii în iarba proaspăt creată şi să țip aşa de tare că ecoul meu mă asurzea. Nu înțelegeam cine e şi cum făcea toate acele lucruri minunate. Aveam o multitudine de întrebări de pus şi nu era nimeni care să asculte măcar întrebările,d-apoi să-mi răspundă. Am început să alerg din nou după dânsa.O vedeam cum alerga de-alungul crestelor cu căpriorii urmând-o îndeaproape, cum din păr îi ieşeau tot felul de flori ce cădeau şi se fixau în pământ.

Deodată cade pe suprafața imaculată din fața ei. S-a ridicat grăbită, Pământul s-a cutremurat, ea a început sa țipe, era de-a dreptul furioasă.În acel loc s-a înălțat un vulcan şi o furtună teribilă s-a aşternut asupra locului.

M-am speriat, am început să alerg spre locul unde lăsasem motocicleta timpului, nu mai puteam sta acolo nici o secundă, natura era furioasă…Şi-atunci am înțeles. Dar întâi trebuia să găsesc motocicleta şi să plec acasă apoi puteam trage concluziile.

Deşi nu-mi aminteam cu exactitate unde era, alergam disperată spre acel loc. În goana nebună vedeam veverițe speriindu-se , rândunele jucăuşe ce încercau să mă întreacă şi brazi ce-mi loveau fața cu crengile lor mari şi puternice.

Ajunsă la motocicletă am apăsat pe butoanele pe care apăsase şi bătrânul când mă trimisese aici, doar că în ordine inversă. După o lungă şi rapidă plimbare în jurul planetei am ajuns acasă. M-am trezit gândindu-mă la vis.

Înțelesesem! Într-adevăr…Întâi a fost natura, apoi timpul. Însă natura nu se poate desfaşura fără timp, la fel cum timpul e gol fără natură. Deasemenea, tot ce văd,simt şi aud, este defapt rodul naturii, care-şi urmează cursul şi e imprevizibilă, şi aşa va fi până la sfârşitul timpului.

Salut tuturor ! In momentul de fata lucrez la o carte. Am acest gand, aceste planuri de 2 ani. Am avut mai multe incercari, dar le-am abandonat. De data asta, ''lupt cu vitejie'' si voi duce pana la sfarsit aceasta carte. Ati vazut titlul, cartea este un fantasy, horror, romance. Voi lasa mai jos o parte din primul capitol pentru a va face o parere. Astept opiniile voastre,picante sau ''dulci''.

CAPITOLUL 1 :

E aproape miezul noptii.Pasesc cu taina in mareata padure Nimare, lasand in urma mea cladirea caminului imbatranita de timp si anii pierdutii acolo.Patrund usor in locul in care imi petrec fiecare miez de noapte, limpezindu-mi gandurile si reflectand la cele intamplate. Copacii impunatori se apleaca spre mine in bataia vantului, parca vrand sa se rasteasca la mine.Ziua de azi m-a secat de putere si de vlaga. Doamna Weby iar ne-a pus la munci crunte, lucrand cu orele si lasandu-ne flamanzi.Tare as vrea sa vina vremuri mai bune,dar ma tem ca destinul meu nu mai poate fi schimbat. Dupa atatea lucruri rele, am vazut-o pe Jessica, facandu-ma sa uit de toate problemele.Timpul petrecut cu ea este mereu insuficient, insa am sorbit fiecare clipa traita alaturi de ea. Despartirea a fost grea, dar stiu ca o voi astepta cu nerabdare a doua zi, pana ne vom reintalni din nou. Starea lui Lucas s-a inrautatit considerabil, zacand la pat. Camera posomorata il deprima, Doamna Weby nu lasa pe nimeni sa il viziteze pentru a nu se contamina si ceilalti copii.Viata la camin e grea. Suntem supusi unor munci grele, indiferent daca suntem baieti sau fete, unii sunt bolnavi cu saptamanile si sunt prost tratati; mancarea este putina si de multe ori nu ne ajunge tuturor;directoarea caminului,doamna Weby este o persoana rea si indiferenta,fara scrupule.

Cararile pustiite sunt invelite de frunzele ce plutesc in aer, apoi se aseaza linistite pe pamantul rece ca un covor colorat.

Adancindu-ma in ganduri nu mi-am dat seama ca ma aflu in mijlocul...in inima padurii. Privind din interior aceasta minunatie nu pot decat sa ma inchin naturii. Dar ceva ciudat se intampla.Imediat sunt cuprins de acea stare de neliniste, nemaintalnita pana acum in padure. Sentimentul acela sumbru cum ca ai fi privit de nicaieri. Simt cum sunt tintuit si urmarit de doi ochi nevazuti. Inima imi salta in pieptul umed de sudoare. Parca si natura s-a oprit in loc. Nimic nu merge bine in aceasta zi nefasta. In jurul meu aud forfot, n-am nici curajul si nici vointa sa ma uit in jurul meu, de teama de a nu observa ceva

Interesant ce ai scris, dar foarte scurt pentru un capitol si parca se termina prea brusc. Imi place cum scrii, totusi de cand am inceput sa citesc, mereu am avut impresia ca lipseste un "inceput"(introducere) al povestii.

Extras din cap. "Am trup de toamna "

Alei goale, o pensula uda ce amesteca nuantele culorilor peste un tablou abia pictat

Aici a venit toamna... Sunt iarasi singur ratacind prin parcurile goale sau pe strazile pustii. Cand ma asez pe banca veche de lemn ma gandesc la fluturele viu colorat pe care-l visez deseori seara - ca la o iubita eterna si ascult melodia trista a vremelniciei lumii. O cutie muzicala canta disparitia tututor. Si nu e decat in sufletul meu indurerat. Nimeni nu o vede, nimeni nu o aude. Sau putinii oameni care o vad ii spun din vedere ca le pare rau si trec mai departe... Pacat ! Ea nu vroia decat sa spuna ca iubeste pamantul. Dar va trebui sa plece in curand... ca si frunzele ce ratacesc in nestire dea lungul strazilor pavate. E frig. Astept pe cineva... e tarziu... ploua marunt peste dureri ascunse, peste regrete mocnite... iar iubirea nu e decat un alt vis pieritor in prapastia cu sperante spulberate. Doar fluturele din vis trecandu-mi pe dinainte ar fi vrut sa-mi spuna ca ma iubeste. As fi vrut sa-l ating, dar se risipise in picurii de ploaie. Era poate ultimul vis ce-am iubit...

31 august 2008

m-am gândit pentru un moment că nu mai are rost nimic, că asta-i lumea în care trăiesc. lumea asta diformă plină de zde dferite sau comune, de toate culorile şi formele. zde culte, zde inculte, zde care vor să studieze la arte sau zde care vor să studieze la finanţe. zde pe care le-am iubit. doar zde.

nu postez nimic concret, literatura mea e una fără perdea şi inspirată sută la sută din realitate.

aici puteţi să citiţi tot: www.deeptearsoftragedy.blogspot.com

e reclamă ? :(

...................

.................

Cad stele din pamantul oboist. Se-ntampla rar, extrem de rar.

O banca, frunze cazute si eu. Ma gandesc