Creatiile userilor - Proza

STEAUA MEA

Si intr-o buna zi care ar putea fi de fapt oricand,tu si eu vom zbura sus de tot acolo unde tu locuiesti fiind cea mai frumosa stea din univers.

Vino, ia-ma de mana pe aripile dorintelor sa fiu cu tine mereu si mereu ,sa stiu ca sunt in cele din urma implinit...Timpul vorbeste despre lucruri ireale ,insa in lumea indragostitilor el se pierde pe el insusi,se dezintegreaza in miriade de lumini ce mai tarziu devin stele, dar niciuna nu poate fi ca tine iubita mea...tu esti lumina ce-mi salveaza corabia desertaciunilor si vietilor traite fara rost prin mine insumi ,ce ca o nuca in oceanul existentei am fost aruncat de la un val la altul...

Te simt in mine cum respiri lumina din tine si-mi dai o noua viata si precum pasarea Phoenix, ma renasc din cenusa gandurilor furate de atatia ce au trecut prin mine si m-au secatuit de dragoste si dorinte neimplinite...mi-ai dat un nou suflet ce bate pentru tine si te vrea in trezirea tuturor pasinilor uitate,sa ma las purtat de zambetul tau si sa ma ascund fericit in ochii tai patrunzatori si misteriosi ce-mi ard si topesc imaginile toate intr-una singura, ce te arata in fata mea precum un inger frumos ,nascut din scoica stelei tale aprinse cu atat drag pentru mine.

Iubirea spala mintea si o face curata si libera.Lasa-ma sa te iau in brate si sa-ti sarut pentru totdeauna sufletul frumoasa mea stea,lasa-ma sa ma topesc in tine pe vecie...

Din ciclul "Doua pietre stau de vorba"

-Mai!

-Ce e?

-Ai prins faza cu diozaurii?

-Astia de la Fukushima?

-Aoleu, pana raspunzi tu, au mai trecut 100 de milioane de ani, care Fokushima, frate, tu nu vezi ca am ramas doar noi?

-Da tu unde esti?

Tacere eterna

Povestea omul si necunoscutul

-Cine sunt eu?

-Esti si atat.

-Ce e cu mine?

-Traieste!

-Cine esti tu?

-Sunt cel ce te emana.

-Ce e viata?

-E realitatea ta.

-Ce e realitatea?

-Ceea ce traiesti.

-Si ce traiesc?

-Traiesti ce eu iti ofer ca realitate.

-Eu pot influenta realitatea sau sunt doar un traitor al ei?

-Acum chiar ai pus o intrebare. Voi raspunde astfel incat sa nu te trimit in "a crede". Trairea realitati e un dat, si ca tot ce e in realitatea "lume", are un rost, asa ca iti raspund: traieste/ti realitatea cu rost indiferent ce pare ea a fi.

-Realitatea mea de om in carne si oase, a lumii materiale, e adevarata?

-Ha, ha, ha, adevarul e din alta realitate, omul traieste realitatea nivelului sau din acea etapa a fluxului acesteia.

-Adica e posibil ca numita realitate sa fie iluzie?

-Mai, mai, mai, cu cat ai nivelul mai inalt, cu atat cele ce au parut realitate la un momentdat vor aparea ca iluzii, adevaruri ale fostului tip de copil cu care te identificai.

-Ce sunt oamenii?

-Dar ce, ai oameni in tine, sau cum de ai ajuns la concluzia ca exista oameni?

-Bine dar e evident.

-Parol? De unde stii?

-Ii vad, ii aud, ii pipai, ii miros.

-Si? Ce e asta? E numai si numai informatie, video, audio, cutanata, olfactiva etc.

-Informatie olfactiva, cutanata?

-Da, ce te miri asa? Daca in realitatea ta au aparut informatii ca omul poate realiza realitate video si audio (televiziune, radio, video, cinema), poate cultiva diamante, poate produce sucuri artificiale ce au acelasi gust cu informatia suc naturala) de ce nu ar fi posibil ca in aceasta realitate, si senzatiile cutanate, olfactive etc. sa fie informatie?

-Pana la urma cred ca ai dreptate, atata timp cat in realitatea mea, am constatat ca atunci cand semnalele acestea complexe, numite oameni (unele), vor, sau ma rog, cand contin o anumita informatizare, pot sa imi modifice mie realitatea "dupa cum vor ele".

-Exact, deci ce e realitatea ta fizico/energetica/psihico/spirituala, cat de fizica e ea, daca poate fi modificata "mental" de unele semnale numite oameni?

-Probabil ca de fapt, acest fizic nu e asa fizic, sau notiunea de fizic e prost inteleasa?

-Totul e informatie, inclusiv tu.

-?

-Esti informatia "a fi" deci ai deja un statut, esti, poti sa iti dai seama de tine ca existi la un nivel dinainte de a incepe o existentialitate materiala (fizico/energo/psihico/spirituala), ai realitatea propriei tale entitati inainte de a te sesiza sau percepe ca fiinta om "in carne si oase".

Deabia apoi iei la cunostinta de al doilea flux informational de realitate, anume realitatea superinformationala, semnalul ultraperformant si complex al unei lumi fizico/energo/psihice/spirituale.

-Dar tu ce esti, nu esti tot informatie?

-Nu te pot informatiza ce sunt eu, deoarece ar insemna sa ma definesc, dar eu sunt nedefinibil, sa ma limitez, ori eu sunt nelimitare, sa ma descriu indescriptibil fiind, sa ma fac minciuna, eu fiind adevarul.

Povestea vorbei

Prin nu ştiu ce

Niste versuri compuse, cam cand aveam varsta de 10-11 anisori...Nu mi se pare chiar cine stie ce.

Privesc in jurul meu,

Un aer trist imi intra in suflet,

Or fi oare intamplarile din gandul meu ?!

Sau poate este defapt,

Dorul meu cel disperat,

Care apasa cu talpile lui grele,

Peste speranta si adancul sufletului meu.

Ar fi ceva,

De s-ar intampla...

Un sentiment ca intr-un vis,

Un sentiment foarte aprins.

Sincerul meu suflet vrea sa evadeze,

Din aerul inchis,

In care este prins.

-Hai!

-Hai? Salut, cine esti tu?

-Sunt potentialitatea formelor.

-Ptiu drace, curat murdar, adika ce?

-Eu dau forma fizica, eu dau forma psihica, eu dau realitatea ta, de la corpul tau, calculatorul acesta, camera asta cu tot ce e in ea, strada, orasul, pana la cosmos si microcosmos.

-Zi sa mori tu.

-Parol.

-Aka tu ai fi practic designul inteligent cum iti zic unii, sau dumnezeu cum zic altii?

-Daca ziceti voi.

-Da, numai ca unii zic ca tu nu existi.

-Una e ce ziceti voi ca forme ale mele ce va aflati, si alta necunoscutul posibil de care inca nu aveti habar care sunt eu.

-Daaaaa, bine ma, si, cu ce treburi pe la mine prin realitate?

-Ziceam sa mi te/nalt.

-Ha, ha, ha, hai lasa/ma, ia'uzi frate, te/a apucat doru' si grija de mine, ma lasi, dute/n puii mei de/aici cu prostiie tale.

-Habar n/ai ce vorbesti.

-Ia/uzi, lumineaza/ma "iluminatia" ta.

-Nu esti decat o forma de a mea, forma om, m/am emanat inclusiv in forma asta om care esti tu, ca esenta de a fi, apoi ca manifestare fizico/psihica.

-Ba ma lasi cu abureala, dao/n masa ca nu o intelege nici dracu' si in plus nu e de nici un folos.

-Asta deoarece inca nu ai nivelul sa te exprimi, nici verbal (scris), nici in a aplica ce/ti zic.

-Auzi ma, una si cu una fac doua, dispari.

-Nu am cum.

-De ce?

-Iti zise/i, eu sunt inclusiv tu.

-Ba tu esti constient de tine?

-Da, prin fiecare si prin toate formele ce sunt constiente de sine, miscarea mea spre forma mi/a dat constiinta de sine, apoi constienta de sine, pt. ca implinirea sa fie constiinta de sine trecuta prin experimentul existential, adica prin constienta de sine.

-E, pe dracu', tu stii ce zici.

-Ai rabdare metamorfoza ta continua, transcendenta mea potentiala se face in tine catre a se implinii la parametrii mereu superior, evoluezi nonstop oricum, cu atat mai mult prin aceasta trezire din latenta a potentei inspirative.

-Hai, valea, ca m/am saturat.

-Plec dar raman cu tine, suntem una.

Povestea,

Blechi si usa

sau

Prostia fireasca fiecaruia

Cum cine e Blechi, ea e catelusa noastra (usa e tot a noastra).

Blechi prefera sa stea in casa si sa aiba companie (nu stiu sigur care predomina).

Eu lucrez pe terasa.

Terasa e despartita in doua de un perete.

Usa de la casa e inchisa si Blechi nu poate sa intre sa doarma pe covoras.

Blechi a venit la mine chipurile sa ne jucam.

Se joaca cu mine si merge de se uita daca s/a deschis usa casei ca sa intre, iar se joaca iar se duce sa vada rezultatul.

Ma Blechii tu esti proasta? Cum vrei tu sa se deschida usa daca eu sunt aici si nu e nimeni altcineva acasa?

Nimic, Blechi o tine lant, se joaca cu mine, se duce sa vada daca s/a deschis usa.

Cand face asta invers, adica e in casa si vrea afara, e evident ca vine la mine si imi cere sa/i deschid usa (aveam eu impresia ca ea asta face), acum insa e si mai evident ca ea nu face niciodata asta (probail, sau are un repertoriu mai vast?).

Am urmarito de cateva ori acum, nu domnule, nu imi cerea sa/i deschid usa ca sa intre in casa, efectiv se astepta ca dupa ce m/a bagat pe mine in seama, cand se duce pe dupa peretele despartitor al mansardei, sa zareasca deschisa usa casei, o privea, constata ca e inchisa si o lua de la capat, adica iar se "juca cu mine.

Acuma morala ar fi: Oare tot asa tampit sunt si eu in legatura cu modalitatea prin care se deschid usile realitatii mele?

Daca da, atunci totul are sens.

Ramane totusi intrebarea, cum scap de tampenie?

Zbor si cadere

Cap. Nerabdare (fagment)

...vreau sa alerg pe scari, sa daram usa, sa dau timpul inainte, sa stiu, sa aflu.

Dar daca nu este sa fie asa ? Cum as mai putea recupera acea pierdere instantanee si totala a aerului ? Cand as mai putea respira din nou ?

Cat de infinit de lunga mi s-ar parea ziua ?

Mi se amesteca in cap fragmente de ganduri si cioburi de speranta viu colorate, plutesc imponderabil, unele spre altele, ca niste bucati ale unui vitraliu spart, filmate si apoi proiectate invers, cu incetinitorul. In jurul meu, lumea incepe sa se recompuna. Incepe sa capete iar sens.

Citesc.....

Noapte....

Deschid larg fereastra. Este racoare.

Privesc cerul, stelele. Mi se umple gandul de ele, cum se umplu pajistile de fluturi colorati, primavara.Am o stare speciala de cate ori trebuie sa plec.Fara sa inteleg de unde apare, cum e posibil sa fie, cum face atunci cand imi da viata, ce aura de minuni o insoteste.

Strabat, cred, inconstient porti de lumina de nimeni stiute...Inaltarea este ca o inviere- o clipa fara capat in care timpul s-ar opri doar pentru a-mi lasa o vesnicie ca sa privesc, nemarginirea.

O clipa in inceputul careia toate zidurile cad si libertatea ramane dezgolita, frumoasa si pura.

Asa as trece, din vesnicii in vesnicii.

In zbor...

Din basmele originalitatii

Fiii "neantalitatii"

Candva, demult, atunci cand "demult" nu incepuse inca, neantalitatea s/a cuantificat si a zis instant:

Voi sunteti fiii mei, esenta din esenta, nenumire si nemarginire din nenumire si nemarginire, mergeti de explorati materialitatea si imbogatiti/ma cu experienta voastra.

Un singur lucru va cer, sa nu uitati, sa nu uitati si sa cadeti in marea nestiinta cauzata de uitarea de sine.

Eu sunt sinele sinealitatilor ce sunteti, nimic descriptibil, nimic gandibil, nimic imaginabil, nimic experimentabil altfel decat simplul fragment din voi ce va da delimitare, individualitate necompusa in vre/un fel, totodata am deschis portile posibilitatii de a explora o realitate a existentelor materiale.

Aveti toata potentialitatea mea, experimentati si nu uitati.

Si am plecat, noi, toate entitatile existentiale actuale, noi nu mai stim asta deoarece nu am ascultat sfatul parintesc, si am uitat treptat, treptat, de noi insine.

Am dezvoltat existentialitatea materialista, in dauna cuantificarii initiale de sine ce se cuvenea doar sa experimenteze materialitatea, corporalitatea, psihismul, nu sa se identifice cu ele.

Am inaltat experimentarea la nivel de creator si am inlocuit astfel bazalitatea individualitatii cu temelia propriei creativitati prin nenumarate concepte si trairi ce le/am inventat, astfel nu mai este om (deoarece mai ales despre cuantificarile ajunse azi oameni vorbim)care sa se identifice cu neantalitatea de sine, toti ne identificam cu fizico/psihico/spiritualul.

Chemarea stramoseasca este insa in fiecare om, si zice, "sunt cel ce sunt, identifica/te", dar noi am ajuns niste "mitici" ce s/au afundat in lucrare de "miticism", de maruntenia meticuloasa fara scapare a ganditului, a descoperitului, a idolatrizarii multiple si foarte variate, a dependentei de conceptualizarea materiala, psihica si spirituala care a devenit stapana prin puterea ce i/am oferit/o singuri asupra noastra.

Suntem fiii neantalitatii nu ai "miticitatii", fie ea clasica sau moderna.

Ingerul frumusetii

-Cine esti tu?

-Ingerul frumusetii.

-In ce consta aceasta?

-In esenta ce permite formei sa o imbrace ca un act manifest.

-Bine dar cum se face ca esti perceput intr/un spectru asa de larg de manifestare, chiar de la grotesc la sublim?

-Foarte simplu, eu sunt esenta frumusetii, dar ca mine sunt miliarde, fiecare dintre acesti ingeri are un specific, o individualitate proprie, prin asocierea noastra pot rezulta manifestari fara numar.

Nimeni nu ma poate evidentia doar pe mine, sunt esenta imateriala si neformatabila, numai impreuna cu alti ingeri pot fi evidentiat.

-Adica?

-De exemplu, pentru ca eu sa particip in forme fizice sau psihice, am nevoie sa fiu partener cu ingerul care permite formatarea, ingerul formatarilor, apoi de ingerul constiintei de sine care induce in formatarile existentiale capacitatea ca acestea sa fie constiente de sine si astfel sa poata aprecia ingerii, sa/i poata pune in valoare in lumea formelor.

In afara de asta intervine ingerul liberului arbitru care da individualitate celor constienti de sine, si astfel apare diferentierea de care imi spuneai, ce e frumos pt. unii, poate fi considerat urat pt. altii, depinde numai de starea in care se afla fiecare si de etapa evolutiva.