Creatiile userilor - Proza

Umilinta, aroganta si intelepciunea

Umilinta mergea pe o carare si la un momentdat se intalneste cu aroganta

-Buna ziua.

-Salut.

-Poftiti.

Aroganta trecu lovind din coate.

Umilinta din greseala a scos un geamat.

-Ce nu/ti convine zise aroganta?

-A, nu s/a intamplat nimic, scuzati

-Te victimizezi?

-Iertare, nu inteleg cuvantul.

-Esti si grea de cap, te intreb daca suferi ca te/am impins si lovit?

-Sincer ma doare sufletul mai mult.

-Diagnostic: esti bolnav inchipuit, boala ta e autoinductia victimizarii.

-Multumesc marit aroganta.

-Uita/te la mine, ia exemplu, trec falnica pe carare, nimic nu m/afecteaza, nimic nu/mi sta in cale.

-Asa e doamna mea, esti grandiosa.

-Mergi de aici umilo.

-O zi buna mare aroganta.

Mergand mai departe pe drumul sau umilinta se intalni cu intelepciunea.

-Ziua buna intelepciune

-Buna copila, ce e cu tine.

-Merg si eu pe cararea vieti.

-Si ce ai invatat?

-Chiar azi m/am intalnit cu maria sa aroganta care mi/a aratat cum reuseste ea sa se inalte ca un inger fara sa ia in seama tentatia spre autosuferinta, victimizarea.

-E si te/ai folosit din asta?

-Sincer m/am straduit si eu sa ma inalt dar am cazut si greu m/am ridicat

-Vezi tu copila draga, aroganta nu s/a nascut din pulbere ca tine, ea s/a nascut in puf, in bonus si/n surplus, in mari potentialuri ce/au propulsato sus.

Ea nu e in startboxuri aliniat cu voi, ea pleaca cu o mila (distanta) de dincolo de voi, ea are avansul mare cand se arata voua o falnica trufie, morbide slavi desarte.

-Adica tu/mi zici mie ca lectia primita nu e spre armonie?

-Iti zic numai ca e potrivit ca ai cunoscut ca te victimizezi, dar nu face greseala sa te si invinovatesti.

Am multa experienta a starile sufletesti si iti spun frateste, nici victimizarea nu e de dorit dar nici invinovartirea nu e calea.

-Dar ce se cuvine oare pt. mine?

-Ia seama draga mea la tine si nu te victimiza , fa/o ca o lucrare personala, de suflet, nu ca pe o datorie fata de aroganta, de societate, ai aceasta datorie fata de tine ca sa poti zbura, nu te lasa balastul starilor tale sufletesti (vorbind metaforic).

Totodata nu cadea in gresala invinovatiri peste masura, altfel te trimiti tot in suferinta, invinovatirea ca te victimizezi (de exemplu, deoarece despre asta era vorba acum) sa nu fie decat in masura cunoasterii, intelegerii dar mai ales a constientizarii ca esti in greseala fata de tine insati, atat si nimic mai mult, lucrativ, nu distructiv.

-Multumesc marita intelepciune

-Nu mi te adresa asa draga mea, sunt sora ta mai mare care te iubeste, sa/ti fie de folos.

-O zi buna.

-O zi/n natura firi cea de mult uitate iti doresc copila mea, nu ma uita, eu sunt cu tine intotdeauna, asculta adanc si lasa/mi mie datoria hotarari de esti tu sau interferenta destabilizatoare.

Sa-mi traiesti vesnic !

Pentru mine, in fiecare zi e 8 Martie pentru a-ti spune cat de mult te iubesc.

Citeste mama ! Azi ! Si maine ! Si mereu ! Te imbrac in rochii de stele, iti impodobesc parul alb cu flori de cires si-ti trimit " sarut mana" prin soapte de vant. Cand ma gandesc la tine, noaptea e alba, gerul e fierbinte iar ziua, ziua e falfaire de zboruri cu aripi de fluturi. Pentru tine adun astazi toate petalele florilor intr-o singura floare si ti le daruiesc !

Cand mi-e greu imi zboara pe la tample ,ca un vant caldut, cuvintele tale :" Lupta ! Continua ! Poti ! Mai trage o dată la sorţi c

O poveste,poate de groaza

E noapte,intunericul se simte in fiecare particula din mine,lipsa luminii se simte si in vene.Termometrul din fata garii arata o temperatura de -10 grade,este atat de dureros numarul asta,trece cu acele sale si prin haine,intepaturile lasa urme adanci. Eu sunt singurul nebun care umbla la ora aceea prin zona.Privesc intunericul si ma inspaimanta,inca imi bate inima atat de tare de parca fiecare bataie ar fi un pumn primit in piept,dar totusi,intunericul ma face sa imi amintesc cavin de la o intalnire care s-a terminat un pic cam tarziu,undeva peste ora 12 noaptea.De cand i-am zis noapte buna am inceput sa simt raceala din jur,dar parca mai tare ma lua tremuratul cand ma gandeam ca fiecare colt are ochi,poate era de vina cimitirul pe langa care trebuia sa trec in drumul spre gara,prin gara,iar apoi in sfarsit acasa. Poate ca nu trebuia sa privesc cu atentie cimitirul parca luminat de cerul rosiatic de iarna.Obscuritatea noptii nu era destul de priceputa asta noapte in a-si ascunde miscarile. O imagine m-a facut sa inlemnesc,era o constructie feminina,parul lasat peste fata,cu spatele la mine,privea parca indurerata un mormant,tremuram,dar nu frigul era de vina.Parca mi-a simtit frica pentru ca a intors capul spre mine,privirea sa era dezolanta dar era ca o izbitura,o izbitura resimtita in piept.Am sarit doi pasi in spate pana m-am izbit de o poarta,si mai tare m-a cuprins teama cand un caine plin de ura pe presupusul hot a sarit pe poarta curajos si a inceput sa urle in urechea mea.Nu am mai avut timp sa gandesc,nici rabdare,am luat-o la goana pe strada inzapezita,era deja gheata pe asfalt,dupa o suta de metrii am luat chiar si o tranta,am avut timp sa privesc inapoi,nici o miscare,nimic,doar colturile intunecate,care se holbau la mine,intunericul ascunde atatea groaznice lucruri...

Am scuturat din cap,gandurile parca au zburat azvarlite de miscarea aceasta.Ufff,ce placuta e caldura garii,mi-ar place sa astept aici un tren care sa ma duca 500 de metrii mai departe de gara,mi-ar place sa astept aici chiar si dimineata,barem aici e lumina si sunt cativa oameni care asteapta,ei sunt calmi,parca nimic nu i-ar putea ingrijora.Privesc din minut in minut ceasul,e unu jumate...Probabil ai mei isi fac griji pentru mine...Si nici macar nu mi-am luat telefonul cu mine...

Pana la urma trebuie sa imi iau inima in dinti,uite ,plec odata cu oamenii astia,le-a venit trenul.Eu il ocolesc,nu ma duce acasa.Offf,acasa,locul acela calduros,locul unde intunericul nu ascunde decat mucegaiul prin unele colturi in care apa a invadat moleculele de var.Ca sa ajung acasa trebuie sa trec sinele de tren,si o cale intunecata,inconjurata de copacii lipsiti de frunze,care parca au propria lor viata,si cladirile pe jumatate demolate care au avut parte de atatea imagini ingrozitoare.Se zvoneste ca in una dintre cladiri a fost violata apoi ucisa o fata de numai 9 ani,un animal de om care in sfarsit a fost prins pentru aceasta crima,apoi am auzit ca un om pur si simplu a fost gasit mort,o vecina l-a gasit,povestea ei e oarecum amuzanta,dar nu vreau sa fac bancuri despre prostie aici.

In fine,pasii m-au dus de unii singuri pana la intrarea pe drumul acesta inspaimantator,mai ales la o ora ca aceasta in care singuratatea umple toate inimile speriate,le umple cu ceva mai multa groaza decat au deja,a mea parca a sat in loc.Am murit,sau durerea e atat de mare incat am eliberat in sange antinevralgice?

Nu cred ca am murit fiindca mintea imi zboara in toate directiile ingrozita,fiecare stimul imi raneste SNC-ul.

Privesc cu atentie o intrare dintr-o cladire ,e atat de intunecata...Parca,din moment in moment ar sta sa iasa de acolo o creatura desprinsa din focurile iadului,doua coarne,niste ochi stralucitori,ca si ai fetei din cimitir...parca si vad imaginea,dar cat de reoede apare,atat de repede si dispare,dar ochii imi sunt iesiti din orbita.Am fata unui om nebun.Fiecare pas parca este tot mai greu,parca zapada are dinti si ma musca,ma prinde si imi da drumul abea dupa ce ii zmulg cu greu si o parte din dintii sai albi.

Zbor si cadere

Cap. Noaptea

O muzica diafana....."departari...taceri, urme de dor, petale de flori "...

Noaptea a fost poetul cu cea mai bogata fantezie. Timp, blestemata cetate a pacatului! O noapte pe care ti-o doresti sa o opresti in loc. Grea de patima, insetata de alint, o liniste de inceput de lume.

Simteam vantul cum imi intra in camera invaluind perdeaua. Aducea mirosul din prospetimea primaverii, caldura nisipului fierbinte de vara, aroma din frunzele toamnei si sclipirea zapezii imaculate a iernii. Toate anotimpurile, toate zilele, toti anii , toate rasariturile si apusurile, erau concentrate in aceasta clipa.

Nu, nu vreau, nu vreau sa deschid ochii. Nu vreau sa fie vis. ! Usor, desprind geana de pe geana si vad pe cana de pe noptiera scris :"Ramada Ealing Hotel". Nu visez. Este real. Am localizat spatiul si timpul.

Vibrez, explorez, renasc, trepidez, iubesc, traiesc,...Dantela neagra si satin alb...

Ceva se zbate ca un val. se tanguie, se izbeste, se retrage, vine, vine, vine....

Ma las....mana imi aluneca peste marginea patului...va urma

Aether a scris:

Zbor si cadere

Cap. Noaptea

O muzica diafana....."departari...taceri, urme de dor, petale de flori "...

Noaptea a fost poetul cu cea mai bogata fantezie. Timp, blestemata cetate a pacatului! O noapte pe care ti-o doresti sa o opresti in loc. Grea de patima, insetata de alint, o liniste de inceput de lume.

Simteam vantul cum imi intra in camera invaluind perdeaua. Aducea mirosul din prospetimea primaverii, caldura nisipului fierbinte de vara, aroma din frunzele toamnei si sclipirea zapezii imaculate a iernii. Toate anotimpurile, toate zilele, toti anii , toate rasariturile si apusurile, erau concentrate in aceasta clipa.

Nu, nu vreau, nu vreau sa deschid ochii. Nu vreau sa fie vis. ! Usor, desprind geana de pe geana si vad pe cana de pe noptiera scris :"Ramada Ealing Hotel". Nu visez. Este real. Am localizat spatiul si timpul.

Vibrez, explorez, renasc, trepidez, iubesc, traiesc,...Dantela neagra si satin alb...

Ceva se zbate ca un val. se tanguie, se izbeste, se retrage, vine, vine, vine....

Ma las....mana imi aluneca peste marginea patului...va urma

Foarte frumos!

Judecata,off ce grea a fost,

Sunt multe cuvinte drăguţe pe care aş vrea să ţi le spun,dar le las pe mai t

De azi inainte m-am hotarat..am sa scriu aici..este peste a nu stiu cata oara cand incerc sa etalez cuvintele in niste randuri

Draga AntonioI,

Nimic nu va va ,,ucide" mai repede decat constiinta! Depinde a cui constiinta?

Sa stii ca sunt multi din cei care va inconjoara care nu sufera de maladia constiintei!

Cred ca sunteti un caz special ce merita studiat.

Sfatul meu este sa traiti anihiland constiinta.

Pianul alb

Are o putere fantastică. El, pianul. De fiecare dată când îmi spune ceva, strălucirea lui se schimbă. Și vin și vin strălucirile , în toate nuanțele de alb și albastru. Deodată , toată nemișcarea și liniștea și umbrele încep să vibreze în valuri de lumină și gânduri arzătoare. El, îmi scrie dorințele cu litere de foc , în vise colorate.

Este o cedare completă, o capitulare, în fața lui. Amintirile curg ca niște fotografii vechi spre pământ. imprastiindu-se în fâlfâiri tăcute și lente. .

Când mă apropii de el, mă invită într-un dans nebun, nebun dans al norilor, clipelor, anotimpurilor.. Ne învârtim ca într-un cerc fără sfârșit rotindu-ne, învârtindu-ne, minunându-ne, abandonându-ne fara sfârșit.

Între noi, în jurul nostru, aerul călduț și albastru începe să se rotească și el odată cu noi și ne prinde ca într-o aură de neant și visare. Și culorile se rotesc și luminile încep să se aprindă albe iar seara se parfumează într-un bine liniștitor , odihnă de suflet.

Visele mele frumoase sunt legate de pianul alb. Dacă știe cum să vină, îl chem mereu în ele. Toate gândurile, toate, se pierd pe claviatura lui. Mă descompun în fiecare notă, accord, atingere, inălțare, cădere, venire, plecare, dor, durere, speranta...

Suspină, sufletul i se înfioară, i-am pus un nume dar vreau să-l”"tac"”, am să-i vorbesc doar prin gânduri, nu-l strig, las ca luna să se cearnă până la marginea zilei.

Ca într-o beție , îmi aplec fruntea pe o romanță târzie , întind doar mana și mângâi ușor, a liniște , petalele unui trandafir alb, așezat pe pianul alb . ..