Depresie dupa nastere

[Alegria 0]

Cred ca este greu pentru cineva care nu a trecut niciodata printr-o stare de depresie sa inteleaga cum de cineva care a dat viata unui copil sa treaca prin starea asta cand, vorba aia, are atata treaba...NU stiu cum sa explic mai bine decat ca imaginati-va ca orice lucru cat de mic care nu iese din prima ma da peste cap. Poate daca as fi stiut ca procentul femeilor care intra in depresie post natala este mai mare printre cele care au nascut cu cezariana poate nasteam natural, dar cine stie daca nu intram in depresie si asa. Oricum multumesc mult pentru incurajari. Numai faptul ca mi-ati raspuns si nu mi-ati intors spatele inseamna mult pentru mine.

[flori de camp 33]

...NU stiu cum sa explic mai bine decat ca imaginati-va ca orice lucru cat de mic care nu iese din prima ma da peste cap. Poate daca as fi stiut ca procentul femeilor care intra in depresie post natala este mai mare printre cele care au nascut cu cezariana poate nasteam natural, dar cine stie daca nu intram in depresie si asa.

Ideea este sa nu te descurajezi, sa nu te condamni ca acel lucru nu-ti iese. Nu le mai pune pe toate la suflet. Ai grija de tine si de copil, cauta sa te relaxezi atunci cand bebelul doarme, joaca-te cu el, concentreaza-te pe evolutia lui.

Nu stiu daca modalitatea nasterii are legatura cu depresia ulterioara. Eu am nascut cu cezariana si tot am avut stari depresive. Dar cand simteam asa ceva, imi imbracam copilul si plecam. Afara, la piata, la prieteni, la rude, in parc .. oriunde atentia mi-ar fi fost distrasa spre altceva care sa-mi alunge momentele depresive. 8)

[smaranda78 0]

Cred ca unui om in depresie degeaba ii vorbesti de zumzetul albinelor si florile din gradina...

Nu am inteles daca aceasta depresie este cauzata/amplificata si de faptul ca simti ca ai prea multa treaba de cand a aparut bebelul.

Eu am avut depresia "normala" de dupa nastere, dar mai tarziu am picat cumva nervos pt ca am realizat ca trebuie sa fac aceleasi lucruri ca inainte, PLUS BEBE. Ordinea e inversa , de fapt. Mi se parea ca nu fac fata, ca nu mai am controlul asupra vietii mele, ca nu mai fac nimic bine si ca ...cine m-a pus sa fac copilul asta??!!.

Mi-am revenit incet, cu ajutorul lui Dumnezeu, intelegand ca:

- viata pe care am avut-o inainte a fost una, cea de dupa nastere e alta,

- nu am voie sa ma consum pt lucruri ce nu pot fi schimbate,

- nu am voie sa imi doresc lucruri imposibile.

AM RENUNTAT SA IMI MAI DORESC SA FAC LUCRURILE CA INAINTE DE A AVEA COPILUL.

 

Dupa ce mi-am revenit, am trait intens fericirea de a fi mamica, m-am bucurat cu adevarat de rasul copilului , AM SAVURAT primii ani impreuna cu el. Da, crede-ne pe cuvant: e superb sa fii mama si sa ai copilas...Eu cred ca o femeie care nu are copii pierde...prea mult.

Imi doresc tare pt tine sa ajungi mai repede la faza aia cand esti ok, si sa spui : a trecut.

 

Acum, nu as da in nici un chip viata prezenta pe cea fara copil. Mamele stiu de ce :stars: sau or sa stie :D .

[Alegria 0]

Multumesc Smaranda,

da, in primul rand despre asta e vorba, ca nu pot face la atatea lucruri pe care trebuie sa le fac la fel ca inainte. Am momente in care simt ca suntem care pe care. Care e mai puternic invinge si lupt parca impotriva lui ca impotriva cuiva care imi vrea raul. Sper sa nu para exagerat ceea ce spun dar asa reusesc eu sa descriu starea cea mai rea pe care am avut-o de cand sunt mamica. In momentel in care nu reusesc sa-mi revin dar mai am o doza de realitate ma gandesc ca indiferent cat de rau ma simt acum starea asta se va mai atenua in timp pentru ca inhamata la atatea pana la urma o sa reusesc sa le fac pe toate, poate nu pe toate si poate nu perfect.

In principal am stari de nervi cand nu mananca-de cateva zile insa e ok, mananca mai bine si am sperante ca pana la urma o sa manance din c ein ce mai mult.

Eu poate am facut o greseala alaptandu-l pana acum, e aproape dependent de mine pentru ca prea mult nu mananca alteca:supa, piure,etc. Are si sub greutate, desi se dezvolta bine, nu plange de foame(culmea!!!), dar la ce bun sa-i foloseasca laptele unei mamici stresate care nici nu apuca sa se alimenteze corect? In privinta asta cred ca mai bine nu alaptezi decat sa ratezi inceputul cu diversificarea.

[Enki 25428]

Cred ca este greu pentru cineva care nu a trecut niciodata printr-o stare de depresie sa inteleaga cum de cineva care a dat viata unui copil sa treaca prin starea asta cand, vorba aia, are atata treaba...NU stiu cum sa explic mai bine decat ca imaginati-va ca orice lucru cat de mic care nu iese din prima ma da peste cap. Poate daca as fi stiut ca procentul femeilor care intra in depresie post natala este mai mare printre cele care au nascut cu cezariana poate nasteam natural, dar cine stie daca nu intram in depresie si asa. Oricum multumesc mult pentru incurajari. Numai faptul ca mi-ati raspuns si nu mi-ati intors spatele inseamna mult pentru mine.

Nu sunt eu experta in asta, si nu am trecut decat printr-o forma usoara de depresie, dar din ce am citit pe alte forumuri nu este bine sa te stresezi cu treburile casnice, lasa totul de o parte, nu fa nimic, ca sa nu te mai strezezi ca nu iti iese. Cam sfatul asta am vazut ca se da in cazurile de depresie. Bineinteles, nu e decat un punct de start, si restul depinde si de cat de grava e depresia. Eu am renuntat sa ma mai chinui cu treaba in casa, fac doar ce pot, si ma menajez cat pot de mult. BIne, la mine mai vine mama si mai gateste, iar sotul nu e foarte pretentios cu ordinea si nici cu mancarea, si mai si spala vase si face curat :stars: Eu imi vad de bebe (fetita mea are tot 7 luni apropo), si de preocuparile mele, in general fac numai ce imi place.

[smaranda78 0]

Cred f mult ca e important cat de afectata esti, in fct de asta ar trebui sa apelezi sau nu la psiholog. Eu nu am fost la psiholog, dar in cam acceasi perioada am trecut si printr-o "revolutie spirituala" si finalul a fost cu "happy end". Nu am sa uit ca imi venea sa urlu la oamenii care imi vorbeau de razele soarelui si de "ce frumoasa e viata, :yahoo: :yes: trebuie numai sa te bucuri :hi: "; si imi pareau complet lipsiti de empatie si intelegere. As fi vrut numai sa ma asculte cineva, sa observ ca intelege ce ma doare, fara sa spuna ca la terapie:"da, da inteleg..." :good:

Pai, cum spunea si Rayoflight, ar trebui sa incerci sa iti reduci activitatile. Ar fi grozav sa te ajute si altcineva in casa (mama, prietena, angajata -daca e posibil). Eu asa mi-am revenit, am inceput sa fac incet ce am putut (nu am avut ajutor, din pacate). Chiar daca o perioada haosul a crescut in casa, nu am mai permis sa ma afecteze, sa ma conduca spre crize nervoase. Am cedat total cumva, in fata situatiei si am luat lucrurile pe rand, fara graba. Dar, cum spuneam, asa am invatat si sa Ii permit lui Dumnezeu sa intre in viata mea ;)

Editat August 6, 2006 de smaranda78

[smaranda78 0]

Si copilul meu a mancat f prost si mananca in continuare la fel :yahoo: . Chiar zilele astea mi-am amintit cat de tare m-a distrus aspectul asta la inceput si cat de normal mi se pare acum. Primeam incurajari cum ca va creste , ca nu va muri, ca nu a murit nici unul pana acum de foame...etc. Imi petreceam jumatate de zi incercand tot sa il hranesc, mai gatind un fel de mancare, mai murdarind inca nu stiu cate haine incercand sa ii dau sa inghita ceva...etc. O spun si acum , dar linistita: A FOST F GREU. Nu e bolnav, dar nu a mancat si nu mananca nici acum. Ca sa te linistitesti la capitolul asta e f indicat sa mergi la doctor sa ii faci analize. Asta a ajutat mult la mine .

Editat August 6, 2006 de smaranda78

[flori de camp 33]

Multumesc Smaranda,

da, in primul rand despre asta e vorba, ca nu pot face la atatea lucruri pe care trebuie sa le fac la fel ca inainte. Am momente in care simt ca suntem care pe care. Care e mai puternic invinge si lupt parca impotriva lui ca impotriva cuiva care imi vrea raul. Sper sa nu para exagerat ceea ce spun dar asa reusesc eu sa descriu starea cea mai rea pe care am avut-o de cand sunt mamica. In momentel in care nu reusesc sa-mi revin dar mai am o doza de realitate ma gandesc ca indiferent cat de rau ma simt acum starea asta se va mai atenua in timp pentru ca inhamata la atatea pana la urma o sa reusesc sa le fac pe toate, poate nu pe toate si poate nu perfect.

In principal am stari de nervi cand nu mananca-de cateva zile insa e ok, mananca mai bine si am sperante ca pana la urma o sa manance din c ein ce mai mult.

Eu poate am facut o greseala alaptandu-l pana acum, e aproape dependent de mine pentru ca prea mult nu mananca alteca:supa, piure,etc. Are si sub greutate, desi se dezvolta bine, nu plange de foame(culmea!!!), dar la ce bun sa-i foloseasca laptele unei mamici stresate care nici nu apuca sa se alimenteze corect? In privinta asta cred ca mai bine nu alaptezi decat sa ratezi inceputul cu diversificarea.

Alaptatul e un lucru foarte important pentru bebelus. Asta nu inseamna dependenta de tine. Am impresia ca de fapt asta te sperie. Si nu este cazul. Dar spui ca bebelusul are sub greutate. Subscriu si eu la faptul ca ar trebui sa ceri parerea medicului pediatru din acest punct de vedere. Dar fara sa te impacientezi.

Iar tu ar trebui sa ai mai multa grija de tine. Sa mananci, sa te odihnesti, sa nu mai privesti totul ca pe o povara. Un bebelus este intr-adevar o responsabilitate dar abordata cu o atitudine optimista, devine o responsabilitate extrem de placuta.

Nu avem obligatia de a face totul si nici perfect. Dar trebuie sa incercam sa le facem cat putem de bine. In rest, invatam din propriile noastre greseli. Sa faci ceea ce simti tu ca e bine, chiar daca uneori mai gresesti. Eu m-am luptat cu mentalitatile vechi cu care mama ma tot stresa. Si am continuat sa fac tot ce am considerat eu. De multe ori aveam un sentiment de vina ca nu fac ceea ce trebuie pentru bebelus, dar stiam ca era singura solutie de moment. (Am fost nevoita sa-l intarc devreme ca sa pot merge sa mai lucrez, ca nu ma ajungeam cu banii - am crescut copilul singura.) Dar mi-am dat seama ca acele stari nu-mi fac bine nici mie, nici bebelusului asa ca am renuntat la a ma invinovati, stresa e.t.c. :yahoo:

[Alegria 0]

Pana acum doar colega mea care are o fetita de aproape 3 ani a recunoscut ca in momentele in care nu facea fata cu ea cand era bebelus, ca ii venea sa dea cu ea de pamant. Mie mi-e frica de starile de genul asta. Cand sunt foarte nervoasa il iau in brate si-l tin mai strans si il legan, intr-un fel ma legan si pe mine.

 

Ieri am vazut un episod din Lege si Ordine pe Hallmark, era vb despre o mamica in stare depresiva care impinsa de sot la limita, prin dorinta lui de a tot face copii, 4 aveau, prin dorinta lui de a-i educa ea acasa si de a-i cere sa faca lucruri din ce in ce mai multe, acuzand-o zilnic ca nu are grija cum trebuie de copii, a impins-o sa se sinucida impreuna cu copiii. Ideea e ca ea si unul dintre copii au ramas in viata si ea spunea ca ajunsese sa isi doreasca sa se duca cu totii in Rai in speranta ca acolo le va fi mai bine.

 

Cred ca ieri a fost momentul cand mi-am dat seama ca starea mea nu e asa de grava, e doar o conjunctura de situatii in care sunt impinsa putin la limita dar ca macar cu ajutorul unui sot intelegator daca nu cu al intregii familii:mama, sora, cumnata, soacra, etc...ca cel al lui Ray of light pot depasi intr-o zi starea asta.

 

Ma bucur ca am putut vb cu voi despre asta pentru ca sincer pana acum m-am izbit ca de un zid de piatra ridicat de cateva mamicii in fata cererii mele disperate de ajutor: adica de a vorbi despre asta pur si simplu.

 

Multumesc

[flori de camp 33]

Cu placere. Ori de cate ori ai nevoie, ne gasesti aici. :spiteful: