Vindecarea de asteptari

De Liber Arbitru se pune problema in cazul ratiunii - gandirii, luatului de decizii omenesti...cu LA

Inteleg perfect ce spui si sunt de acord cu tine. Sinele nu face alegeri, el nu are atribute, el exista si atat, el fiinteaza.

Alegerile le facem din altceva. SI aici intervine stratificarea. Din ce afcem alegeri. SI care ar putea fi instrumentul menit sa ne ajute in a face alegeri bune. Sigur ca revelandu-ti sinele scapi de orice problema a discriminarii, cantaririi, evaluarii si alegeriii. Dar pana acolo trebuie sa existe niste vehicole.

Daca ego-ul intervine in alegere (si n-are cum sa nu) decidem din ratiune sau emotie sau amandoua.

Daca alegem din constiinta atunci este altceva. Constiinta nu este Sinele dar nici ratiunea. Este "stiinta de sine". Un fel de intrument care intelege, analizeaza obiectul observat in relatie cu natura interioara, in relatie cu alte elemente ale fiintei. Poti sa-ti muti constiinta pe furie sa intelegeti spre ce alegeri te indrepti daca te lasi cuprins de ea (sin inaceeasi masura sa vezi ca nue sti furia ta, ca furia e doar o "secretie" a ta da rnue sti tu, ca dovada ca poti face/fi si alte lucruri). Sau poti s-o muti pe ideal, aspiratie, ambitie, teama si vezi cum faci alegerea din aceste segmente ale fiintei tale. Adancind constiinta in aceste straturi poti strapunge valul care acopera sinele (daca persisti destul de mult in observatie si intelegere).

Revenind la ce ai spus, ca LA are ratiunea, pot sa am LA daca mintea alege din interiorul unor tipare mental-emotionale? Oare nu tocmai aceste tipare (prejudecati, superstitii, proprii concluzii despre un anumit eveniment, asteptari, logici personale) elimina LA? Mai este alegerea libera? Si poate fi mintea deplin libera de tiapare. Daca da atunci ramane sa accesam acel nivel curat al ei. Daca nu atunci trebuie sa gasim un alt strat al fintei din care sa putem face alegeri libere. Acest strat este Sinele, ziceam. El nu face alegeri ina devaratul sens al cuvantului el se reveleaza, isi traieste natura prin intermediul materiaei, alegand caile cele mai armonioase de expresie a sa, ounand ratiune in armonie cu simtirea si destinul eprsonal. De aceea spuneam sa lasam LA in seama sinelui chair daca el propriu-zis nu face alegeri, dar traindu-ne sinele ne indreptam viata pe o anumita cale, alegem varianta de drum aflata in rezonanta cea mai profunda cu noi insine.

In ce masura mintea s epoate elibera de tipare pentru a avea LA? Asta e intrebarea. Si paote mintea sa se elibere de ea insasi? Sau sa se limiteze la componenta sa intuitiv-reflexiva? La acea ratiune divina? Da, cred c apoate. Atunci insemana ca are acces la LA.

Qusay

qusay a scris:

[ In ce masura mintea s epoate elibera de tipare pentru a avea LA? Asta e intrebarea. Si paote mintea sa se elibere de ea insasi? Sau sa se limiteze la componenta sa intuitiv-reflexiva? La acea ratiune divina? Da, cred c apoate. Atunci insemana ca are acces la LA.

Qusay

pai... si in cazul asta, nu devenim cumva... "vegetativi" ?

eu cred ca mintea , are un rol bine determinat... acela de procesare; eliberarea de ea insasi, ar presupune si non-actiunea mintii in cadrul procesarii, ceea ce este cam ... aiurea.

sau... poate eu nu vad mai departe,inca.

cred ca, LA are tocmai rolul unui judecator impartial intre Sine-le si Eu-ul fiecaruia!

Ravl a scris:

pai... si in cazul asta, nu devenim cumva... "vegetativi" ?

eu cred ca mintea , are un rol bine determinat

Care este acel rol? Asta e intrebarea. Sa fie numai rationarea?

Daca are si alte capacitati?. Mintea reflexiva, inteleapta, gandirea "spatiala", capabila sa observe si sa inteleaga/integreze informatii simultate multidimensionale, din realitati suprapuse si nesupuse conditionarilor spatiale si temporale, este mai aproape de sine si nu este vegetativa. Indienii o numesc minte sattvica. Este acea minte care iti poate pune actiunile/alegerile in relatie cu sinele. Viata nu devine o "vegetatie" ci o inspiratie. Este ca si cand am spune - nu vreau sa ajung la d-zeu pentru ca atunci nu-mi mai ramane nimic de facut, vegetez. Nu, exist in/prin dumnzeu si tot ce sunt/gandesc/fac exprima divinitatea. Este un al mod de a exista, la fel de palpitant. Noi vedem palpitul acum prin cautari, experiente, alegeri, conflict, fuga sau apropiere de ceva. Dar poate fi si altfel, altfel ingerii ar muri de plictiseala. Putem avanta mintea mai departe.

Ce ma preocuap este faptul ca despre dumnezeu sau sine avem de multe ori o reprezentare mentala si o "simtire" conceptualizata ceea ce face ca atingerea straturilor superioare ale mintii si trairea divinului sa fie cumva prinse tot in matrita mentalului, superior, mai elevat, dar tot mental. Adica se poate mintea elibera de propriile conceptii/proiectii despre sine/divinitate pentru a fi siguri ca am ajuns in spatiul nondeterminarii?

Daca atasamentele duc in cele din urma la profetii autoimplinite cum putem scapa de atasamente, adica de tiparele mintii, ajungand intr-un strat al realitatii mai inalt, care sa ne permita accesul la sine/dumnzeu?

Qusay

qusay a scris:

De Liber Arbitru se pune problema in cazul ratiunii - gandirii, luatului de decizii omenesti...cu LA

Inteleg perfect ce spui si sunt de acord cu tine. Sinele nu face alegeri, el nu are atribute, el exista si atat, el fiinteaza.

Alegerile le facem din altceva. SI aici intervine stratificarea. Din ce afcem alegeri. SI care ar putea fi instrumentul menit sa ne ajute in a face alegeri bune. Sigur ca revelandu-ti sinele scapi de orice problema a discriminarii, cantaririi, evaluarii si alegeriii. Dar pana acolo trebuie sa existe niste vehicole.

Daca ego-ul intervine in alegere (si n-are cum sa nu) decidem din ratiune sau emotie sau amandoua.

Daca alegem din constiinta atunci este altceva. Constiinta nu este Sinele dar nici ratiunea. Este "stiinta de sine". Un fel de intrument care intelege, analizeaza obiectul observat in relatie cu natura interioara, in relatie cu alte elemente ale fiintei. Poti sa-ti muti constiinta pe furie sa intelegeti spre ce alegeri te indrepti daca te lasi cuprins de ea (sin inaceeasi masura sa vezi ca nue sti furia ta, ca furia e doar o "secretie" a ta da rnue sti tu, ca dovada ca poti face/fi si alte lucruri). Sau poti s-o muti pe ideal, aspiratie, ambitie, teama si vezi cum faci alegerea din aceste segmente ale fiintei tale. Adancind constiinta in aceste straturi poti strapunge valul care acopera sinele (daca persisti destul de mult in observatie si intelegere).

Revenind la ce ai spus, ca LA are ratiunea, pot sa am LA daca mintea alege din interiorul unor tipare mental-emotionale? Oare nu tocmai aceste tipare (prejudecati, superstitii, proprii concluzii despre un anumit eveniment, asteptari, logici personale) elimina LA? Mai este alegerea libera? Si poate fi mintea deplin libera de tiapare. Daca da atunci ramane sa accesam acel nivel curat al ei. Daca nu atunci trebuie sa gasim un alt strat al fintei din care sa putem face alegeri libere. Acest strat este Sinele, ziceam. El nu face alegeri ina devaratul sens al cuvantului el se reveleaza, isi traieste natura prin intermediul materiaei, alegand caile cele mai armonioase de expresie a sa, ounand ratiune in armonie cu simtirea si destinul eprsonal. De aceea spuneam sa lasam LA in seama sinelui chair daca el propriu-zis nu face alegeri, dar traindu-ne sinele ne indreptam viata pe o anumita cale, alegem varianta de drum aflata in rezonanta cea mai profunda cu noi insine.

In ce masura mintea s epoate elibera de tipare pentru a avea LA? Asta e intrebarea. Si paote mintea sa se elibere de ea insasi? Sau sa se limiteze la componenta sa intuitiv-reflexiva? La acea ratiune divina? Da, cred c apoate. Atunci insemana ca are acces la LA.

Qusay

http://www.roportal.ro/discutii/ftopic13702-220.html

Ca sa nu se inteleaga altceva, cu toate ca am fost constiente amandoua de riscuri, cand am inceput sa facem "ping-pong" cu ideile, as incepe cu sfarsitul din ce spui tu:

In "pasi catre Cunoastere" am prezentat, la nivelul omului care nu are initiere luminica, cativa "pasi"...

qusay a scris:

Care este acel rol? Asta e intrebarea. Sa fie numai rationarea?

Daca are si alte capacitati?. Mintea reflexiva, inteleapta, gandirea "spatiala", capabila sa observe si sa inteleaga/integreze informatii simultate multidimensionale, din realitati suprapuse si nesupuse conditionarilor spatiale si temporale, este mai aproape de sine si nu este vegetativa. Indienii o numesc minte sattvica.

in mod cert capacitatile mentale, poti fi nelimitate... , doar ca intr-un fel sau altul, am fost "limitati" in mod voit cred... altfel s-ar fi putut produce o suprasarcina cu efecte devastatoare.

qusay a scris:

Este acea minte care iti poate pune actiunile/alegerile in relatie cu sinele. Viata nu devine o "vegetatie" ci o inspiratie. Este ca si cand am spune - nu vreau sa ajung la d-zeu pentru ca atunci nu-mi mai ramane nimic de facut, vegetez. Nu, exist in/prin dumnzeu si tot ce sunt/gandesc/fac exprima divinitatea. Este un al mod de a exista, la fel de palpitant. Noi vedem palpitul acum prin cautari, experiente, alegeri, conflict, fuga sau apropiere de ceva. Dar poate fi si altfel, altfel ingerii ar muri de plictiseala. Putem avanta mintea mai departe.

din pacate societatea europeana contemporana, priveste intr-un mod destul de rigid, acest tip de "comportament" mental... , rigiditate care isi lasa amprenta in mod direct asupra eu-lui fiecaruia.

sigur... in intimitate , putem experimenta in functie de starea evolutiva proprie, dar acceptarea sine-lui ca stare permanenta- se dovedeste un deziderat greu de atins , in conjunctura actula; mai ales ca primim in primii ani ai vietii , o "mostenire" oarecum paguboasa.

qusay a scris:

Ce ma preocuap este faptul ca despre dumnezeu sau sine avem de multe ori o reprezentare mentala si o "simtire" conceptualizata ceea ce face ca atingerea straturilor superioare ale mintii si trairea divinului sa fie cumva prinse tot in matrita mentalului, superior, mai elevat, dar tot mental. Adica se poate mintea elibera de propriile conceptii/proiectii despre sine/divinitate pentru a fi siguri ca am ajuns in spatiul nondeterminarii?

mda... grea intrebare !

eu inclin sa cred, ca o disociere definitiva nu este posibila, atata timp , cat suntem "prizionieri" intr-un trup.

qusay a scris:

Daca atasamentele duc in cele din urma la profetii autoimplinite cum putem scapa de atasamente, adica de tiparele mintii, ajungand intr-un strat al realitatii mai inalt, care sa ne permita accesul la sine/dumnzeu?

Qusay

prin moarte !

mayama34 a scris:

Referitor la ce pot alege eu cu mintea, deci cu LA, intr-o relatie, e mai usor. de ce? Pentru ca, (fara initiere...) mintea se va racorda la sentimente automat si va spune: e bineeee! Nu vorbeste Sinele...vorbeste sentimentul, care, legat de minte(cu Liber Arbitru), poate face alegere gresita - nu concorda cu alegerea de SUS, ...

pai... sentimentele nu cred ca pot fi determinate strict de mental;

dragostea de exemplu este un anume tip de sentiment, care suporta si o anumita componenta a sine-lui, insa asa este, poate fi o alegere gresita !

in schimb iubirea neconditionata si pura, este determinata excusiv de Sine.

Ravl a scris:

mda... grea intrebare !

eu inclin sa cred, ca o disociere definitiva nu este posibila, atata timp , cat suntem "prizionieri" intr-un trup.

prin moarte !

Ei, asta e! Doar asa?

Si daca raspunsul este c anu/ Altfel cum ar mai fi existat iluminati care spun ca au atins starea de cunoastere dar ca nu pot povesti nimic despre ast apentru ca 1. fiecare trebuie sa o experiemnteze singur (se dau insa pasi imortanti pentru a te apropia de asta) si 2. pentru ca nu exista cuvinet care sa descrie corect unirea cu divinul.

Dar corect, nici nu trebuie sa disociem mintea de procesele ei, trebuei doar sa invatam sa o utilizam as acum e , asa cum utilizam si ego-ul si sa privim tot cee ace detine ca fiind instrumente in traire/cunaostere. Nu e palpitant si uluitor de frumoas? Viata asta cu toate framantarile, extazele, abisurile si piscurile ei? SI noi, supravietuitorii eroici, nu suntem demni de admiratie? Eu zic ca da. Ole!

Qusay

qusay a scris:

Si daca raspunsul este c anu/ Altfel cum ar mai fi existat iluminati care spun ca au atins starea de cunoastere dar ca nu pot povesti nimic despre ast apentru ca 1. fiecare trebuie sa o experiemnteze singur (se dau insa pasi imortanti pentru a te apropia de asta) si 2. pentru ca nu exista cuvinet care sa descrie corect unirea cu divinul.

Dar corect, nici nu trebuie sa disociem mintea de procesele ei, trebuei doar sa invatam sa o utilizam as acum e , asa cum utilizam si ego-ul si sa privim tot cee ace detine ca fiind instrumente in traire/cunaostere. Nu e palpitant si uluitor de frumoas? Viata asta cu toate framantarile, extazele, abisurile si piscurile ei? SI noi, supravietuitorii eroici, nu suntem demni de admiratie? Eu zic ca da. Ole!

Qusay

Majoritatea acelor iluminati au cam renuntat la viata cotidiana. Acum singurul exemplu care-mi vine in cap este Rahmana Maharshi.

Pentru a nu renunta la viata cotidiana, chiar daca avem momente de 'conectare' la Sine, la Divin ... pentru a trai in armonie cu Sinele nostru, trebuie sa ne folosim de liberul arbitru. Pentru a ne goli mintea de orice ganduri ca sa simtim divinul din nou si universul, pentru a ne 'reveni' din aceasta conectare si a ne trai viata intelegand cine suntem.

p.s. consider ca tot ceea ce facem prin intoarcerea noastra la divin, nu o facem pentru a fi demni de admiratie ci pentru a ne regasi pe noi insine.

flori de camp a scris:

p.s. consider ca tot ceea ce facem prin intoarcerea noastra la divin, nu o facem pentru a fi demni de admiratie ci pentru a ne regasi pe noi insine.

Normal ca nu pentru admiratie o facem. Dar suntem demni de ea. Ma rog, cand esti acolo nu mai conteaza si renunti la orice trufie.

Ramana a acceptat sa vorbeasca, sa primeasca oameni in ashram. El spunea ca nu dorea asta dar oamenii au venit natural in jurul lui. Era direct interesat ca oamenii sa primeasca bolul de mancare sau fructe in spatiul ashramului sau, veghea pregatirea bucatelor si chiar indica meniul. ... M-a surprins interesul acesta atat de "lumesc". Am vazut cateva filme cu el, mergand la Arunachala, insotit de discipoli, mereu surazator, imbracat sumar, senin, natural, schimband cuvinte cu cei de langa el, facand glume. Nu a fost un retras. Nu a refuzat oamenii. Dar nici nu era un iluminat care sa lucreze intr-o banca. Probabil ca in 10 - 20 de ani multi dintre noi vor fi capabili de astfel de performante - ne iluminam si continuam sa lucram in sistem - daca vrem. Cine a facut asa, Nisargadata? Adevarul este ca pare sa fie solutia - iluminatii devin functionari - va dati seama cum ar fi rezolvate problemele guvernamentale?

Qusay

qusay a scris:

Ei, asta e! Doar asa?

Si daca raspunsul este c anu/ Altfel cum ar mai fi existat iluminati care spun ca au atins starea de cunoastere dar ca nu pot povesti nimic despre ast apentru ca 1. fiecare trebuie sa o experiemnteze singur (se dau insa pasi imortanti pentru a te apropia de asta) si 2. pentru ca nu exista cuvinet care sa descrie corect unirea cu divinul.

Corect... insa cati Iluminati ai lumii moderne, sau contemporane cunoastem?

de ce ?... tocmai pentru ca tot acest proces, inseamna si solitutudine... o retragere voita din calea realitatii, a lumii; renuntarea voita este o cale ceva mai greu realizabila, in coditiile prezente... apar motivatii, dorinte, umane , firesti... care insa te pot apropria tangential, dar in mod cert si indeparta de acea Iluminare ... .

qusay a scris:

Dar corect, nici nu trebuie sa disociem mintea de procesele ei, trebuei doar sa invatam sa o utilizam as acum e , asa cum utilizam si ego-ul si sa privim tot cee ace detine ca fiind instrumente in traire/cunaostere.

pai... ca sa stim sa o utilizam, trebuie sa-i gasim "manualul de fofosinta" ... singuri !

Omul este o fiinta mult mai complexa, chiar si decat credem noi, iar la momentul creatiei sale, nu i s-a dat si "manualul" .

si nu e unul chiar de 2 pagini ...

qusay a scris:

Nu e palpitant si uluitor de frumoas? Viata asta cu toate framantarile, extazele, abisurile si piscurile ei? SI noi, supravietuitorii eroici, nu suntem demni de admiratie? Eu zic ca da. Ole!

Qusay

pai... este palpitant , tocmai datorita faptului ca, in realitate inca nu stim mai nimic !

avem o "jucarie" noua, suntem incantati de ea, de ceea ce face... insa, nu stim cum si in ce fel e contruita !

Doar banuim ... si asa ajungem, sa ne impartasim cate ceva din gandurile noastre, din simturile noastre, etc ... .