mayama34 a scris:;) As repeta ce spui tu:"1. a avea asteptari = a-ti pune puterea la dispozitia celuilalt...
2. a nu avea asteptari = te mobilizezi mai greu sa iubesti..."
N-as vrea sa ma incred in mine cand gandesc ca nu stii ce zici. Argumentez retoric: de care putere este vorba? De care greutate in IUBIRE?
Ne-am obisnuit sa iubim intr-un anumit fel. In general pentru ca asa am vazut ca se face in jurul nostru - parinti, prieteni. Si s-a perpetuat un model de iubire/colaborare in care partenerii sprijineau sentimentele lor mai putin pe puterea interioara si mai mult pe angajamentele luate impreuna, un model de statornicie a cuplului ce venea din exterior, din realizari materiale, fidelitate conjugala.
A nu avea asteptari in cuplu presupune sa nu ceri de la celalat sa-si tina cuvantul dar sa speri ca o va face, sa-i dai libertate sau spatiu sa se manifeste drept ceea ce este cu adevarat. A iubi astfel poate fi pentru multi dintre noi un lucru foarte greu. Cere mobilizare interioara. Ce mobilizezi? Sau ce developezi, ce forte dezagazuiesti ca sa poti iubi asa, deschis si neranitor? Din ce iubesti atat de liber? DIn suflet, nu? Atunci ce poate fi ranit? Daca definim sufletuil/spiritul ca acea secventa divina, atunci ea poate fi ranita? Divinul poate fi stirbit? Sufletul este o bucata de "ceva" care se termina dupa ratarea marii iubiri? Sau de fapt doar risca sa fie ecranat accesul la el de dezamagire (care nu poate fi a sufletului, nu?), furie, depresie, neincredere etc.
Mobilizezi greu iubirea din adancul fiintei. Pentru ca nu avem exercitiul accesarii adancului fiintei. Tocmai de aceea suferim uneori, pentru a ajunge acolo (nefiind singura cale, evident, dar e cea mai frecventata).
Daca asteptarile ne fac sa proiectam o tanjire, cum putem iubi fara asteptari dar cu incredere, fara sa cultivam detasarea ori indiferenta. E aici un punct sensibil de viraj spre un alt nivel de perceptie, de constiinta. Stiu ca poate parea vag ce spun dar incerc sa aleg cele mai potrivite cuvinte. Unii scriu carti intregi ca sa explice asta.
Cred ca este mai potrivit cuvantul seninatate - a iubi senin, nealterat de fluctuatii, liber (nu de persoana de langa tine ci de starile de teama, viziunea idilica, modele, liber de hiperrealismul care iti amputeaza o parte din poezie, poezie ce nu este visare si producerea unui halo in jurul relatiei...). Eu am vazut astfel de oameni, care iubesc asa. SI am vazut si mai multi care tind spre asta. Care isi mobilizeaza oa stfel de iubire dintr-un adanc adormit al fiintei lor.
Qusay