Început de qusay, Joi 3 aug 2006 · 165 răspunsuri · 30.385 vizualizări
ma gadeam pe drum spre munca, daca spiritul nu ar fi pur 100%, experienta mortii ar fi dureroasa... dar, realitatea o contrazice... ,sau cel putin ,pentru cei care s-au intors si o pot confirma.
ceea ce-i confera impuritatea este tocmai mentalul si afectivul ... , dar si "adormirea" Sinelui .
doar o parere... .
Ce te-a facut sa te gandesti exact la acest subiect? ;)
Eu o iau mai simplu. Spiritul este scanteia si tot ce trebuie sa faci este sa o revelezi. Cum? Raportand tot ce esti la ea. Ajungi astfel sa iti folosesti instrumentele - minte, simtire, facere - prin intermendiul spiritului. Sunt christic, dumnezeu cand faca asta/aia? Sunt in pace, in seninatate, in bucurie?.
Structurile subtile m-au ametit intotdeauna. Nu stiu cate straturi avem de traversat pana la esenta esentelor, cum este alcatuita lumea energetica. ... Eu vad totul mult mai unitar. Spiritul e divin, materia e umana. Totul este sa indumnezeiesti materia adica tot ceea ce faci si gandesti sa iti exprime spiritul. Sa il lasi sa se exprime. Inainte de a face asta reflectezi la acest adevar (fara un minim de introspectie nu se poate). Prima conditie - observarea propriei fiinte, observarea propriilor actiuni - mi se intampla asta. Sunt eu ceea ce mi se intampla?
Daca ma cert cu iubita ma intreb - sunt in armonie cand ma cert cu ea, ceea ce ii pretind ma exprima pe mine cu adevarat sau exprima nevoile/ambitiile/fricile mele. Sunt eu frica? Sunt eu pretentia ridicata? Eu pot avea multe pretentii sau ambitii. Ar insemna sa fiu spart in "n" bucati. Daca acum ma infurii si peste 5 minute rad insemana ca sunt furiosul si zambitorul? Nu. EU ma manifest prin furie, EU zambesc, EU mananc, EU lucrez, EU cumpar... Dar cine este acest EU care face toate astea?
Daca ajung sa confund EUL (spiritul sa zicem desi psihologia si spiritualitatea definesc in alti termeni "miezul" fiintei si il gasim sub forma de Sine mai caurand) cu ceea ce fac, gandesc sau simt atunci sunt schizofrenic pentru ca fiecare dintre ele imi dezvaluie o alta lume, o alta realitate - realitatea furiei, bucuriei, actiunii. Si daca ma las cotropit de aceste relaitati ajung sa ma clivez, sa ma rup interior si sa nu mai stiu cine sunt. Deci exista un "interior" permanent, imanent, imuabil, atoate prezent care este coinstnta mea interioara - acest EU sau Sine. Daca ma raportez la el inteleg ca actiunile si gandurile mele sunt instrumentele prin care ma exprim. Daca toate pretentiile si viziunea mea despre lume, paradigma mea nu sunt EU si isntrumente insemana c apot sa le modelez cum vreau. Vreau sa fiu furios - ok. Vreau sa fiu trist si nefericit? IN regula, se aranjeaza. Vreau sa fiu victima - absolut perfect, voi atrage toi oameniis i toate sentimentele care sa conclucreze la chestia asta. vreau sa fiu fericit ? Buuuun. Atunci EU sunt fericit. Si daca EU sunt fericit pun fericirea in relatie cu EU si nu cu X care face sau nu ceva fata de mine, care imi raspunde sau nu la asteptari. Nu in functie de ploaie, de punctualitatea cuiva, de ce imi da cineva sau nu-mi. EU sunt fericit. Si imi exprim starea de fericire in roce, in relatii, actiuni, ganduri si simtitiri.
Sunt fericit indiferent de ce mi se intampla si iau decizii pe fondul starii de fericire/seninatate interioara, si ma manifest in exterior prin aceasta stare a Sinelui, de pace si iubire, armonie si cooperare. Adica daca mandra mea nu vrea sa "ceva" actionez in coformitate cu starea mea interioara de pace si iubire si fac ceea ce ma exprima la nivelui sufletului. Si punct. Daca ma despart, eu oricum nu ies din Sine - seninatate. Daca ramanem impreuna sunt tot acolo cooperand. A fii in Sine nu inseamna sa fii izolat de celalat, dimpotriva, sa intelegi la nivelul sufletului (care e mai mult decat emotie sau intuitie) cum stau lucrurile, neuitand niciodata cine esti de fapt - tipul ala aflat in armonie cu el insusi. Cu el insusi nu inseamna ca e armonios daca X face un anumit lucru. Indiferent de ce e in exterior el este in armonie. DIn puncul asta dai intelegere, dai libertate, colaborezi cu adevarat, renunti la frici si isterii, transmiti dragoste si putere, inspiri iubire, ilpoti inspira pe cel de langa tine sa fie corect fata de tine, sincer. SI aici este o problema, oamenii de multe ori nu sunt sinceri cunoipentru ca sunt convinsi ca noi nu el putem intelege/accept asinceritatea - crize, reprosuri, schimbarea imrpesiei, devalorizarea, acuzarea. Si este normal. Atunci suntem in frici si furii, am iesit din echilibrul interior. UN om ne spune adevarul despre el daca are incredere ca il putem auzi si intelege. Daca insa cel de langa noi stie care ne sunt asteptarile si cat de legati suntem de pretentiile noastre nu va indrazni niciodata sa ne spuna ce simte de teama ca il devalorizam, acuzam. Dar cine acuza, cine devalorizeaza? Cutumele noastre nu sufletul nostru, asta e clar, nu?
Asta nu inseamna sa nu mai ai formule exterioare in care iti vrei viata pusa dar intelegi ca aceste formule sunt liber alese, sunt instrumente care te exprima in viata. Tu poti sa fii si in alte n feluri - indragostit maine, vorbind la telefon cu un prieten peste 5 minute - toate astea sunt formuel in care iti exprimi Sinele si viziunea ta despre lume.
Ravl a scris:
qusay a scris:
Dar nu spun ca este disociat, imagineazati ca este o sfera de energie care are mai multe straturi, avand un nucleu spiritual care este esenta divina si este de cea mai inalta fregventa (e ciudat sa pui in cuvinte astfel de "lucruri", de aceea nici nu se poate intelege doar prin intelect).
Impuritatea sau puritatea unui spirit este in functie de nivelul la care se afla pe scara spirituala, ai devenii complet "impersonal" daca ai lepada tot si ar ramane doar esenta divina, omul fiind astfel doar o haina care ar disparea odata cu fizicul.
Experimentarea planului fizic difera foarte tare de experienta spiritului dincolo si moartea este o eliberare de trup(iar eliberarea de lume se face treptat), fiecare om experimentand-o dupa nivelul sau. Moartea este un proces care poate lua multe forme, avand o mare importanta felul in care se moare(ca mod,durata,de ce, etc.) si cine moare (ca reactie).
Omul cand moare nu merge direct intr-un plan superior, pentru ca atunci moartea intradevar ar fi un proces foarte dureros si foarte periculos.
Starea omului(cel normal, care percepe lumea sensibila in mod normal, fara sa se apropie prin vreo perceptie a lumii spirituale) ca percepere, traire, este mult mai simpla (grosiera)si usor de explicat, decat perceperea, simtirea, lumii spirituale (care se experimenteaza prin alte mijloace). Felul in care omul primeste impresii din lume si se manifesta pe pamant este unul grosier, iar in spiritual "regulile" de interactiune a spiritului (ai inteles deja ca vorbesc de spirit ca un intreg alcatuit din mai multe parti, asa cum omul fizic este alcatuit din organe si diferite parti ale corpului fiecare cu functia sa si mai ales prin care spiritul manifesta ceva anume din el, tot astfel si spiritul este alcatuit din "organe", parti,etc.) sunt mult mai complexe,constructive si constiente. Constienta pamanteana este o umbra pe langa constienta spirituala(indiferent de nivel), pentru ca acolo nu mai avem puterea sa ne izolam ca pe pamant.
~
Spiritul este de natura spirituala cu un nucleu divin , lumea nu este doar umana, pentru ca spiritualul patrunde materia, chiar daca acest lucru nu este vizibil tuturor.
Realitatea bucuriei, furiei etc. sunt realitati ale confuziei...nu sunt realitati spirituale...sunt efecte ale impactului lumii asupra spiritului in crestere. De unde crezi ca se naste viziunea individuala a fiecaruia, de unde crezi ca se naste "personalitatea" spiritului, de ce reactiile la viata difera la oameni? Materia poate fi spiritualizata..adevarat ca Eul nu este manifestarea sa, dar nici nu este independent de ea... si de ce are ea (manifestarea)grade?
Daca spiritul este pur, atunci de ce mai are nevoie sa se manifeste si de ce o face asa diferit si "stangaci"? de ce are nevoie sa creasca?....va invit sa va ganditi la aceste intrebari si sa lasati sa actioneze aceste idei asupra voastra nelegati de ce ati gandit pana acum...
;)
Cred ca spunem acelasi lucru in termeni putin diferiti iar cei care citesc si nu sunt familiarizati risca sa se confuzeze. Si ne raportam la aceeasi realitate transpersonala.
Am intalnit mulde moduri de a descrie lumea spirituala si relatia cu divinitatea. Multe teorii merg pe ideea iluziei in care traim, a ego-ului limitativ, a sinelui care creste, s epurifica, a scanteii divine care se revelaza. Ca sa inteleg la ce se refera toate astea a trebuit sa simt aceste teze. Si eu am simtit asa. Ca in adancul fiintei mele sunt libera, iubitoare, identica cu orice fiinta de pe pamant, umana sau neumana, inclusiv cu pietrele, si plantele. Pentru ca la acest nivel sunt divin, creator, liber.
Apoi am simtit ca mai exista un nivel sau strat care nuanteaza expresia acestui divin. Aici am afinitati, rezonante, sontonii. Sufletul, sa zicem. Api am vazut ca am un osntrument care poate introspecta sufletul si intui Sinele - constiinta. Apoi am sezizat pornirile, temperamentul, caracterul, ego-ul - un alt instrument al expresiei mele. Apoi am sesizat relaitatea cporpului fizic in stransa legatura de expresie cu toate celelate. Aceste nivele ale fiintei sunt simultane. Poti insa sa te focusezi mai mutl pe una din doimensiuniel tale facand-o sa creasca, inglobandu-le pe celelate. Asa cum unii dau o mare improtanta corpului, altii mintii etc. Dar! Pe oricare din dimensiunile tale te-ai focusa, daca o faci pana la capat, ajungi la relatia partii cu esenta - pentru ca orice parte din noi, orice strat, este legat de Sine/Spirit/Nucleu Divin. Aici e interesant. De oriunde poti ajunge la dumnezeu. Nu pentru ca el se poate revela oriunde ci pentru ca tu esti conectat cu el la toate nivelurile tale.
A indumnezeii materia inseamna sa fii constient de divin in trup. Cand mananci marul iti hranesti trupul cu intentie si iubire divina, cu forta cresterii si parguirii din el, cu puterea semintei - sau doar cu celuloza si vitamine si fructoza. Inseamna sa te vezi pe tine ca expresie a divinatii interactionand cu lumea creata din acest punct.
Cred ca spunem acelasi lucru iar contradictiile sunt mai mult teoretice, de forma si nu de fond. Daca tu sesizezi altceva spune-mi, te rog.
Important este ca acest nucleu ne inspira, ne hraneste si trebuie sa-l lasam sa ne traiasca. Atunci viata noastra este in armonie cu divinul, cu sufletul nostru, suntem "aliniati" la univers si tot ce ni se intampla este in rezonanta cu dreptul nostru divin.
Si pe chestia asta ne foprmulam mai putin asteptari de la viata, ne bucuram de ce este, avem puterea sa spormin abundenta (inimii., mintii si coprului) sa traim in armonie si belsug. S anu creada cineva ca a fi in armonie cu divinul obliga la pauepritate. Nici pomeneala. Ajungi la abundenta de care ai nevoie pentru a fi - nu pentru a supravietui.
Shadow and Light a scris:Dar nu spun ca este disociat, imagineazati ca este o sfera de energie care are mai multe straturi, avand un nucleu spiritual care este esenta divina si este de cea mai inalta fregventa (e ciudat sa pui in cuvinte astfel de "lucruri", de aceea nici nu se poate intelege doar prin intelect).
da Ramona, pot sa-mi imaginez asta, insa am senzatia ca in realitate, spiritul despre care discutam, are o alta forma... nici macar nu o putem defini; poate si de aici toate aceste confuzii aparente, ele rezida din bagajul limiltat de cuvinte, prin care nu putem explica esenta divina... .
Shadow and Light a scris:Daca spiritul este pur, atunci de ce mai are nevoie sa se manifeste si de ce o face asa diferit si "stangaci"? de ce are nevoie sa creasca?....[/b]va invit sa va ganditi la aceste intrebari si sa lasati sa actioneze aceste idei asupra voastra nelegati de ce ati gandit pana acum...
hai sa ne imaginam ca spiritul este o super, super masina care are viteza maxima de 300 km /h... insa, rulezi cu ea in Bucuresti, trafic, aglomeratie , gropi, etc... , cu cat rulezi ? ... in mod logic, te inscrii in trafic cu ceilalti... , nu poti mege la capacitatea pt care e proiecata, sau o poti face, insa cu ce riscuri ?
acum , constructorii de masini limiteaza viteza electronic, din fabricatie... .
insa, poti atinge perfomante, cand iti dezvolti si conditiile :carosabil perfect, mai multe benzi de rulare, etc...
abia atunci spiritul se poate manifesta in deplinatatea sa .... .
;)
a... sa nu uit !... cum vezi tu sufletul ?
Editat Joi 10 aug 2006 19:53
qusay a scris:Pe oricare din dimensiunile tale te-ai focusa, daca o faci pana la capat, ajungi la relatia partii cu esenta - pentru ca orice parte din noi, orice strat, este legat de Sine/Spirit/Nucleu Divin. Aici e interesant. De oriunde poti ajunge la dumnezeu. Nu pentru ca el se poate revela oriunde ci pentru ca tu esti conectat cu el la toate nivelurile tale.
asa si este !... fiecare isi poate alege propia-i Cale, insa destinatia e una singura ... Dumnezeu; sau cum vrem sa-L numim.
;)
Ravl a scris:asa si este !... fiecare isi poate alege propia-i Cale, insa destinatia e una singura ... Dumnezeu; sau cum vrem sa-L numim.;)
Stii, cu discutiile astea totul e sa nu ne pleostim de tot. Cautarile astea interioare au uneori darul sa stinga putin entuziasmul (altora li-l aprinde). E normal, apare introspectia, atentia, maturitate (auto)observarii dar parca devenim prea gravi, nu? Sau asta e intr-o prima faza. Spiritul e mai vioi de fel, pentru ca e permanent creator si spontan, raspunde la stimuli, nu se inchide.... sa nu uitam si sa mai si dantuim traind.
qusay a scris:Stii, cu discutiile astea totul e sa nu ne pleostim de tot. Cautarile astea interioare au uneori darul sa stinga putin entuziasmul (altora li-l aprinde). E normal, apare introspectia, atentia, maturitate (auto)observarii dar parca devenim prea gravi, nu? Sau asta e intr-o prima faza. Spiritul e mai vioi de fel, pentru ca e permanent creator si spontan, raspunde la stimuli, nu se inchide.... sa nu uitam si sa mai si dantuim traind.
nu!... probabil ca orice inceput are si un sfarsit, o intrebare genereaza o alta... insa pana intr-un punct, in care simti ca trebuie sa concretizezi invatatura primita....
cautarile nu trebuiesc duse la paroxism, ne putem scurtcircuita... si nu e vorba de gravitate, ci doar de maturizare... , insa nu cu pretul uciderii "copilului" din noi !
;)
Editat Joi 10 aug 2006 21:08
[Qusay]
"Apoi am sezizat pornirile, temperamentul, caracterul, ego-ul - un alt instrument al expresiei mele."
Foarte bine spunea cineva ca Eul este o lama cu doua taisuri. O parte este cea buna pt ca numai prin Eu putem primii lumina principiului Hristic (sau divin)cu care ne luminam constiinta, iar cealalta parte este ego-ul.Deci egoul este un rezultat negativ al dezvoltarii de sine, este o cufundare in materie, care s-a produs in
timp ce omul si-a croit independenta intelectuala, cea a simtirii (in sensul de dorinta individuala si urmarire si satisfacere a ei). Inclinatiile (caracterul, personalitatea..)sunt supuse Eului si la majoritatea oamenilor si ego-ului, dar egoul nu este un instrument in sine, acesta poate fi lepadat.
"Asa cum unii dau o mare improtanta corpului, altii mintii etc. Dar! Pe oricare din dimensiunile tale te-ai focusa, daca o faci pana la capat, ajungi la relatia partii cu esenta - pentru ca orice parte din noi, orice strat, este legat de Sine/Spirit/Nucleu Divin. " ...din pacate lucrurile nu stau chiar asa, chiar exista cai diferite, dar toate au in comun faptul ca se impune disciplina spirituala si nu te poti concentra doar pe minte de exemplu, sau pe corp. Odata ajuns la un nivel mai avansat omul poate observa ca ele (caile) se intrepatrund, caile fiind diferite la inceput, pentru ca startul difera si genul omului, dar prin disciplina spirituala se inlatura foarte multe neajunsuri.
"A indumnezeii materia inseamna sa fii constient de divin in trup." da si nu numai...
"Important este ca acest nucleu ne inspira, ne hraneste si trebuie sa-l lasam sa ne traiasca." da, dar trebuie cunoscut si realizat.
p.s. imi place cum gandesti si se poate urma calea practicii fara prea multe intrebari odata ajuns
la idei sanatoase si treptat se ajunge la un anumit grad de limpezire...dar cercetarea este indispensabila
la unele grade si capitole, iar verificarea se face prin practica...
:P
[Raul]
"am senzatia ca in realitate, spiritul despre care discutam, are o alta forma... nici macar nu o putem defini" e clar ca de multe ori se vorbeste precum orbul despre soare, care nu se poate baza decat pe caldura care o simte si pe care intuitiv i-o atribuie lui(soarelui), dar prin experienta lucrurile se limpezesc treptat si daca un om doreste sa stie cu adevarat trebuie sa faca mult mai mult decat un exercitiu al mintii si urmare a "senzatiilor".
Raul m-am gandit la exemplul tau si am vrut sa ma adaptez la el pentru a explica, dar se pot naste confuzii, pentru ca spiritul e complex...plus ca mai exista si corpul fizic care in acest caz nu si-ar gasi locul, mai este si sufletul....
..iar "constructorii" de care vorbesti nu ar fi nevoiti sa limiteze viteza daca spiritul ar fi pur.
Fiind perfect, el ar sti sa se manifeste perfect, ceea ce nu este real.
Scopul vietii este evolutia si prin intermediul lumii, spiritul cunoaste adevarul, se cunoaste pe Sine.
Spiritul invata despre el si participa la cresterea sa in acelas timp... si doar cand a ajuns la maturitate se poate manifesta liber(nu conditiile si mijloacele sunt cele care limiteaza, ci imaturitatea spiritului).
~
Sufletul este cel in care se nasc emotiile, sentimentele, dorintele, el este o parte a spiritului uman, si animalele au suflet, dar ceva mai diferit. Cu cat omul evolueaza mai mult, cu atat sufletul este
mai fin.
:)
