Ce parere aveti despre psihologi?

In terapia psihanalitica se urmareste cunoasterea cauzelor care au dus la un anumit conflict psihic. Cum se realizeaza aceasta cunoastere ? Se realizeaza prin explorarea, analiza istoriei personale, in special a copilariei noastre. Se spune ca nu suntem sclavii nimanui, decat sclavii propriei noastre istorii personale. Se stie ca actionam si repetam ceea ce am fost invatati sa facem. Astfel, relatia cu parintii nostri, mediul afectiv in care am fost crescuti si educati sunt factori importanti in dezvoltarea noastra psihologica, alaturi de factorii constitutionali, personali, cu care am fost inzestrati. Stim de asemenea ca este aproape imposibil sa nu existe conflicte, perturbari in aceste relatii. Aceste conflicte isi vor lasa amprenta in dezvoltarea noastra psihologica si se vor manifesta mai tarziu in relatiile cu ceilalti. In cursul terapiei psihanalitice se analizeaza aceste conflicte si in acelasi timp se deblocheaza energia psihica aferenta lor, astfel incat persoana o poate folosi mult mai eficient in alte zone : sociala, profesionala, etc., devenind mult mai performant, mai creativ.

Terapia psihanalitica presupune un anumit cadru, "settingul" psihanalitic caracterizat prin : spatiul de desfasurare a sedintelor - cabinetul de psihoterapie, durata in timp, frecventa sedintelor, plata sedintelor, pozitia analizatului - fotoliu sau canapea, punctualitatea lui, etc. Aceste reguli statuteaza cadrul in care se va desfasura terapia. De asemenea, terapeutul este o persoana care nu critica, judeca, culpabilizeaza, moralizeaza, ci, dimpotriva, permite analizatului sa spuna ceea ce simte, fara sa incerce sa se cenzureze. Asfel, analizatul are posibilitatea sa-si cunoasca propriile stari din ceea ce spune si simte, terapeutul intelegind, simtind si continind acest travaliu afectiv, facind-ul astfel mai inteligibil si usor de suportat pentru analizat.

Ironic, esti foarte bine documentat, insa asteptam parerea ta de "client", nu de specialist in domeniu. Daca ai fi un simplu client, care aude prima oara de terapie cand intra pe usa terapeutului, care ar fi asteptarile tale?

Te rog sa nu te limitezi la psihanaliza, mi-ar placea sa vorbim despre psihoterapie in general.

"terapeutul este o persoana care nu critica, judeca, culpabilizeaza, moralizeaza, ci, dimpotriva, permite analizatului sa spuna ceea ce simte, fara sa incerce sa se cenzureze."

Ai explicat foarte bine cum ar trebui sa fie un psihanalist (si un terapeut in general:nu critica, nu judeca, nu culpabilizeaza, etc.)

Mersi mult!

P.S. Citesti Winnicott? E foarte misto! Daca iti place psihanaliza ti-l recomand.

anaraluca a scris:

Ironic, esti foarte bine documentat, insa asteptam parerea ta de "client", nu de specialist in domeniu. Daca ai fi un simplu client, care aude prima oara de terapie cand intra pe usa terapeutului, care ar fi asteptarile tale?

Te rog sa nu te limitezi la psihanaliza, mi-ar placea sa vorbim despre psihoterapie in general.

Cum pot fi "client" daca deja stiu despre ce este vorba?

Daca as auzi ptr prima oara de terapie, probabil, datorita mediului unde mi-am petrecut frumosi mei ani, as fi putin reticent. Ideile preconcepute implementate de societata in care traim, isi fac simtita prezenta din plin. Cunosc persoane care prefera sa mearga la preot sau sa-si spuna pasurile(anxietatea) la "o bere" pe o terasa decat sa apeleze la un specialist. Sunt in totalmente de acord cu tine in ce priveste critica asupra mass-mediei. Dupa parerea mea, este necesar sa mai treaca ceva ani pentru a scapa de ideile preconcepute de care aminteam mai sus.

Ok, mersi. Dar stii aia, ca boala psihica e contagioasa si psihologii si psihiatrii innebunesc repede pentru ca stau cu nebunii?! Asa ca poate devenim nu doar clienti ci pacienti! (apropos de idei preconcepute). Ai dreptate, cel putin cu preotii e dezastru! La psihiatrie toata lumea se duce la preoti, care le spun cat sa se roage si cati bani sa dea sa le desfaca nu stiu ce "farmece", sa le deschida cartea (habar nu am ce inseamna asta?), si cum ca ei sunt de vina ca sunt bolnavi, ca nu cred destul in Dumnezeu, ca "il au pe diavol in ei", si mai ales sa renunte la medicamente ( ca nu sunt bune) si sa stea mai mult pe la biserica - biserica fiind singura care ii poate salva!

Ce parere ai de asta?

anaraluca a scris:

Vrajitorika,

iti multumesc mult pentru urare! nu stiu insa ce crezi tu ca mi-am propus, dar iti multumesc ca m-ai facut sa-mi dau seama ca de fapt de BAFTA am NEVOIE! Traiam in ceata... Cu tine alaturi nu mai am nevoie de dezvoltarea aia personala, pentru ca o sa-mi spui tu care sunt nevoile mele.

As dori sa te rog ceva : incearca sa gandesti in termeni de "probabil", "poate ca", "este posibil" sau "cred ca", "parerea mea este ca". De exemplu la afirmatia "Ai nevoie!" ai fi putut sa pui un "in cazul in care..." in fata si ar fi sunat altfel. Ai vrut sa fii agresiva, sau nu a fost intentionat? pentru ca impresia mea a fost ca tonul tau este agresiv, dar e posibil sa ma insel!

Si eu iti doresc mult succes in tot ce iti propui! Sper sa nu interpretezi mesajul meu ca fiind unul negativ, si mi-ar face placere sa mai stam de vorba; m-ar interesa de asemenea si parerea ta cu privire la acest topic: ce asteptari ai avea tu de la un psihoterapeut, daca ai simti nevoia sa apelezi la terapie? Cum ti-ar placea sa fie terapeutul? Mersi mult!

Reactionezi tare ciudat la "critica", nefacind distinctia intre o afirmatie si o critica. De la inceput te-ai simtit atacata, ai amplificat nejustificat. Ironia era adresata intrebarilor tale.

anaraluca,

Terapeutul asta nu poate fi nascut asa. E si posibilitatea asta, dar mare majoritate "lucreaza cu ei insisi", fac terapie personala, "dezvoltare personala", dupa modelul psihanalizei. Nimeni nu se naste invatat. Si formarea are ca rezultat naturaletea. Trebuie sa fii tu insuti ca terapeut.

anaraluca a scris:

E posibil ca anumite asteptari pe care le are clientul sa nu fie in interesul lui.

Ca si la medic: el prescrie tratamentul iar pacientul il "ajusteaza" dupa propriile gusturi.

In cazul psihoterapiei, de obicei pacientul incarca sa castige prietenia si iubirea terapeutului si sa reduca pe cat posibil frustrarile datorate cadrului terapeutic. Incerca sa verifice cat este de apreciat de terapeut, cate favoruri ii poate face.

Salut!

Elandi, tu vorbesti de dezvoltarea personala care se face in formarea in psihanaliza, iar eu vorbesc de cea care se face in terapiile scurte. Probabil de aici "neintelegerea" noastra.

Sunt de acord cu tine ca nimeni nu se naste invatat, insa cred ca aceste calitati le poti avea si fara dezvoltare personala, respectiv prin educatia pe care o primesti din mediul in care cresti. Din ce spui tu, ca altfel nu se poate, rezulta ca doar terapeutii pot avea aceste calitati, nu si "oamenii de rand". Eu cred ca orice om poate fi empatic, open-minded, intelegator, etc. Cateva lucruri care tin de atitudine le mai inveti si la curs sau in practica (ca de aia e practica sub supervizare). Intr-adevar, trebuie sa fii tu insuti ca terapeut, insa totusi ai un rol:acela de terapeut. Asa cum acasa ai rolul de sot/sotie, parinte/copil, prieten, etc. Banuiesc ca in fata mamei tale nu ai aceasi atitudine pe care o ai in fata unui client, nu? Sau nu vorbesti cu un prieten la o bere asa cum vorbesti acasa cu sotia?

Cu "ajustarea" tratamentului nu prea sunt de acord nici in medicina nici in psihoterapie, dar nu sunt foarte sigura la ce fel de ajustare te-ai referit. Eu ma gandesc la situatia in care vine un client la mine in cabinet si se asteapta de la mine sa-l intind pe canapea si sa ascult povesti despre maica-sa sau se asteapta sa-l hipnotizez. Nu as face "ajustari" de genul asta. Problema e ca lumea inca nu e destul de informata despre ce inseamna terapie si ce presupune fiecare forma de terapie.

"In cazul psihoterapiei, de obicei pacientul incarca sa castige prietenia si iubirea terapeutului si sa reduca pe cat posibil frustrarile datorate cadrului terapeutic. Incerca sa verifice cat este de apreciat de terapeut, cate favoruri ii poate face."

Problema asta tine de terapeut, de cum stie sa creeze o relatie terapeutica fara sa-i dea impresia clientului ca face parte din viata lui ca prieten sau altceva. E adevarat ca asta e un pic mai dificil in psihanaliza.

Si nu in toate terapiile clientul e "frustrat"!

mersi!

elandi a scris:

anaraluca,

Terapeutul asta nu poate fi nascut asa. E si posibilitatea asta, dar mare majoritate "lucreaza cu ei insisi", fac terapie personala, "dezvoltare personala", dupa modelul psihanalizei. Nimeni nu se naste invatat. Si formarea are ca rezultat naturaletea. Trebuie sa fii tu insuti ca terapeut.

De-acord cu tine, dar cu ceea ce nu ne nastem, putem dobandi pe parcurs. Experienta, intelepciune, intelegere.

Ori, un pacient de asta are nevoie. Presupusul psihoterapeut trebuie sa fie in primul rand empatic, trebuie sa ii ofere pacientului toata intelegerea sa, trebuie sa trateze problema cu profesionalism, etc.

Cum a spus si anaraluca, nu trebuie sa fi specializat ca sa fi empatic, sa ii asculti pe ceilalti si sa le dai niste sfaturi aproximativ obiective si solutionatoare.

Psihologul ideal? Ma intreb daca exista. Am vizitat tot felul de grupuri anti-terapie pe care se plang pacientii de psihologii la care au fost. Revolta totala. Mai ales daca au facut greseala de a se indragosti de psihologii lor...

sarah n. a scris:

Psihologul ideal? Ma intreb daca exista. Am vizitat tot felul de grupuri anti-terapie pe care se plang pacientii de psihologii la care au fost. Revolta totala. Mai ales daca au facut greseala de a se indragosti de psihologii lor...

Interesanta experienta... Cum ai ajuns la astfel de grupuri? Si cum le-ai gasit?

Nu este o greseala sa te indragostesti de psiholog ci un fapt. Sentimentele reciproce (dar nu neaparat simetrice) exista si psihoterapeutul trebuie sa la faca fata pentru a-l ajuta pe pacient sa atinga scopul initial.