Socrate, Platon si Aristotel

gargbird a scris:

Domn' profesor, nu sunt chiar afonic, ca să zic așea; în timpu' la liceu am fost coleg de bancă cu un tip care acum e profesor de filosofie la liceul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți.

Adică e filosof.

Acuma, că eu am ajuns mai milițian, nu e vina mea, ci e vina societății, care a degenerat până a ajuns în punctul în care orice sclav poate să-și spună părerea, sub protecția anonimatului, fără să-și primească bicele cuvenite pe spinare.

Serios acum, eu cred că apogeul civilizației umanoide a fost atins pe vremea lui Aristotell & co. A fost o explozie de inspirație, erudiție și fericire care nu a mai fost atinsă niciodată în istorie. 

Să nu pomenești de revoluția industrială, că aia a fost scânteia care a declanșat incendiul în care a fost ars spiritul omenesc. 

Noi suntem doar niște roboți care bat niște butoane sau pun benzină într0un rezervor, se duc de colo-colo și își imaginează că au atins Nirvana.

Grecia Antică, Roma, Persia, alea au fost șmecheriile.

Iar noi am fost niște lupi cu capu' tăiat, urlând la lună, încăpățânați și plini de ură, înghețând de frig și topindu-ne de căldură, prinși de Zeus în cerc de munți.

Noi, domn' profesor, nu am știut niciodată ce miros are Raiul, deși ne batem cu pumnii în piept că Raiul e chiar aici.

Aș da orice pentru o sclavă să-mi mângâie mușchii obosiți de drum și de ani...

Cred că și sclavii erau fericiți atunci.

Acum nici măcar stăpânii nu mai sunt...

Mda, am revăzut și eu scena din „Cel mai iubit dintre pământeni”, cu Dorel Vișan, Ștefan Iordache și alții. După a mea părere, un film deosebit, jos pălăria! 

După părerea mea, tu, dincolo de dramatizare, ai tendința să literaturizezi un picuț. Ceea ce nu dă rău, dimpotrivă, e chiar drăguț. E foarte corect ce spui cu revoluția industrială, cu faptul că noi de cele mai multe ori ne manifestăm ca niște roboței și altele. 

Aș adăuga că „șmecheriile”, dincolo de Grecia antică și Persia, au fost și-n multe alte „zone”, să le spunem așa, cum ar fi Egipt, India etc. Cu privire la Roma, aici te contrazic. Cu Roma chiar n-a fost nicio șmecherie. Roma doar a cucerit, a copiat și a reprodus cât a putut, dar n-a ajuns nici măcar până la genunchiul filosofiei grecești sau a altor culturi pe care le-a „asimilat” prin cucerire.

Cât despre chestia că sclavii erau fericiți, nu pot crede așa ceva. Cel mult, erau ignoranți, își acceptau starea și-și duceau traiul mai mult sau mai puțin mulțumiți în funcție de „stăpân”. De fapt, chestia asta, că există stăpâni și sclavi, era viziunea lui Aristotel, care considera că sclavia e ca o stare naturală.

Vriies a scris:

Mda, am revăzut și eu scena din „Cel mai iubit dintre pământeni”, cu Dorel Vișan, Ștefan Iordache și alții. După a mea părere, un film deosebit, jos pălăria! 

După părerea mea, tu, dincolo de dramatizare, ai tendința să literaturizezi un picuț. Ceea ce nu dă rău, dimpotrivă, e chiar drăguț. E foarte corect ce spui cu revoluția industrială, cu faptul că noi de cele mai multe ori ne manifestăm ca niște roboței și altele. 

Aș adăuga că „șmecheriile”, dincolo de Grecia antică și Persia, au fost și-n multe alte „zone”, să le spunem așa, cum ar fi Egipt, India etc. Cu privire la Roma, aici te contrazic. Cu Roma chiar n-a fost nicio șmecherie. Roma doar a cucerit, a copiat și a reprodus cât a putut, dar n-a ajuns nici măcar până la genunchiul filosofiei grecești sau a altor culturi pe care le-a „asimilat” prin cucerire.

Cât despre chestia că sclavii erau fericiți, nu pot crede așa ceva. Cel mult, erau ignoranți, își acceptau starea și-și duceau traiul mai mult sau mai puțin mulțumiți în funcție de „stăpân”. De fapt, chestia asta, că există stăpâni și sclavi, era viziunea lui Aristotel, care considera sclavia e ca o stare naturală.

Roma a fost liantul fără de care totul s-ar fi destrămat atunci. A fost "robotul" pe nume "Disciplină" care a știut să adune fericirea, să-i dea formă și reguli, să o catapulteze, prin conservare, în viitor.

Degeaba avem H2, dacă nu avem O, am muri de sete. Degeaba ar fi fost o mie de civilizații (da, și Egiptul, la rându-i cucerit de romani), dacă nu ar fi existat romanii, cu simțul disciplinei întipărit în însuși ADN-ul lor.

Ba chiar îndrăznesc să afirm că, fără civilizația romană, Evul Mediu ar fi fost singura noastră realitate.

Minunată polemică în miez de noapte pentru un amator cum sunt eu.

Aș mai sta până dimineață la discuții, domn' profesor, dar sclavii mei dau semne de oboseala, iar mâine trebuie să culeagă sfecle roșii pe pământurile mele din Sardinia.

Așa că le-am poruncit să-mi pregătească așternutul, iar ție să-ți trimită grabnic vise îmbrăcate în fericire, culese de pe Câmpiile Elizee. 

Ave Troia.

gargbird a scris:

Roma a fost liantul fără de care totul s-ar fi destrămat atunci. A fost "robotul" pe nume "Disciplină" care a știut să adune fericirea, să-i dea formă și reguli, să o catapulteze, prin conservare, în viitor.

Degeaba avem H2, dacă nu avem O, am muri de sete. Degeaba ar fi fost o mie de civilizații (da, și Egiptul, la rându-i cucerit de romani), dacă nu ar fi existat romanii, cu simțul disciplinei întipărit în însuși ADN-ul lor.

Ba chiar îndrăznesc să afirm că, fără civilizația romană, Evul Mediu ar fi fost singura noastră realitate.

Minunată polemică în miez de noapte pentru un amator cum sunt eu.

He, he! Cu privire la adevăr, care o fi el, amatori suntem amândoi. Deci nu asta e problema. 

Pe disciplină s-a bazat armata oricărui imperiu din istoria omenirii. La asirieni, la celți, la Ginghis Han, Timur Lenk, Baiazid și la orice imperiu, să nu ne închipuim că nu exista disciplina. „Cuvântul de orine era, vorba nemților, ein wort, ein mort! 

Că prin expansiune și cucerire, dincolo de distrugerea unor culturi cucerite, s-a ajuns în acea vreme la un fel de globalism și comunicare a culturilor? E ok. Dar la fel s-a ajuns și anterior expansiunii romane, adică pe vremea lui Alexandru. 

Și revin cu observația anterioară, filosofia romană nu s-a ridicat nici până la genunchiul filosofiei grecești. 

gargbird a scris:

Aș mai sta până dimineață la discuții, domn' profesor, dar sclavii mei dau semne de oboseala, iar mâine trebuie să culeagă sfecle roșii pe pământurile mele din Sardinia.

Așa că le-am poruncit să-mi pregătească așternutul, iar ție să-ți trimită grabnic vise îmbrăcate în fericire, culese de pe Câmpiile Elizee. 

Ave Troia.

Wow, iote, stând la taclale cu tine nici nu-mi dădui seama cum trecu timpu! Dimineață, adică peste câteva ore (când o să plec la serviciu), o să fiu oleacă chiaun, clar!

Hai noapte bună și, da, să trăiască și Troia și fosta Dacie mare! 

Vriies a scris:

He, he! Cu privire la adevăr, care o fi el, amatori suntem amândoi. Deci nu asta e problema. 

Pe disciplină s-a bazat armata oricărui imperiu din istoria omenirii. La asirieni, la celți, la Ginghis Han, Timur Lenk, Baiazid și la orice imperiu, să nu ne închipuim că nu exista disciplina. „Cuvântul de orine era, vorba nemților, ein wort, ein mort! 

Că prin expansiune și cucerire, dincolo de distrugerea unor culturi cucerite, s-a ajuns în acea vreme la un fel de globalism și comunicare a culturilor? E ok. Dar la fel s-a ajuns și anterior expansiunii romane, adică pe vremea lui Alexandru. 

Și revin cu observația anterioară, filosofia romană nu s-a ridicat nici până la genunchiul filosofiei grecești. 

Nu pot să mă abțin.  

Ai enumerat imperii care, spre deosebire de Imperiul Roman, au cucerit doar de dragul de a asimila bogății materiale și vasali.

Iar a doua chestie (pentru a nu se confunda cu prima pe care am apostrofat-o mai sus):

Alexandru Macedon a fost un tip de nota 20, a fost genul de om de urmat sau de slujit necondiționat (dacă tot am vorbit despre sclavie). 

Falangele lui Alexandru, fascinante chiar și în ziua de azi, îl fac, într-adevăr, un zeu printre oameni. Iar el, zeul, a avut înțelepciunea să fie mărinimos cu popoarele cucerite. Poate aici a fost și greșeala lui majoră. Romanii și-au impus legile, făcând vasalii mai ușor de controlat, pe când Alexandru cel Mare a lăsat libertatea opiniilor locale, primitive, fapt care a dus, indirect, la destrămarea magnificului său imperiu.

Ca o paranteză, deși nu e o paranteză, sunt fericitul posesor al unui exemplar al cărții "Alexandru. Imperiul unui vis neîmplinit" de Alexandru Bunescu, fost (din păcate) user al forumului Roportal.

Deși s-a scris enorm despre Alexandru Macedon, prietenul meu mai sus-menționat a reușit să facă, prin biografia sa aparent succintă, un portret al marelui războinic și cuceritor, mult mai apropiat de realitate decât multe alte biografii ale multor altor istorici din toate vremurile.

Din moment ce m-a impresionat atât pe mine, cât și pe unchiul meu, care a avut surpriza să găsească un suflu extraordinar de prospețime în lecturarea cărții (deși a fost extrem de sceptic la început), e clar că Alexandru Bunescu a reușit să urmărească firul vieții marelui Alexandru cu o acuitate incredibilă (cel puțin pentru mine, biet cititor mediocru). Parcă a fost acolo, lângă marele împărat, și i-a sorbit gândurile, trăirile și sufletul. Sunt de-a dreptul invidios.

Vriies a scris:

E ok că ai intervenit.  Plăceri pot fi, de asemenea, și contemplatul munților, a unui răsărit de soare, ascultatul unei melodii de Mozart și câte și mai câte 

O singură observație: În zilele noastre, ca cetățeni evoluați, nu Aristobel ne mai lovește lovește. Ci Platon, bre!  

Să nu uităm că Aristotel, în ciuda contribuțiilor sale imense cu privire la logică și dezvoltarea științei, a susținut două chestii cu care azi noi (mă rog, majoritatea) nu mai suntem de acord:

1. Geocentrismul.

2. Apologia sclaviei.

Cred ca se subestimeaza si aportul lui Aristotel in ce a devenit si realizat Alexandru Macedon. Ca tot veni vorba de el.

Kleopatrah a scris:

Cred ca se subestimeaza si aportul lui Aristotel in ce a devenit si realizat Alexandru Macedon. Ca tot veni vorba de el.

N-aș zice că se subestimează. Se știe că Aristotel i-a fost profesor, educator, pentru o perioadă de cel puțin trei ani. Și se spune că Aristotel l-ar fi instruit pe acesta și în doctrinele acroamatice, esoterice. 

gargbird a scris:

Nu pot să mă abțin.  

Ai enumerat imperii care, spre deosebire de Imperiul Roman, au cucerit doar de dragul de a asimila bogății materiale și vasali.

Iar a doua chestie (pentru a nu se confunda cu prima pe care am apostrofat-o mai sus):

Alexandru Macedon a fost un tip de nota 20, 

Ca o paranteză, deși nu e o paranteză, sunt fericitul posesor al unui exemplar al cărții "Alexandru. Imperiul unui vis neîmplinit" de Alexandru Bunescu, fost (din păcate) user al forumului Roportal.

A fost un personaj care a făcut istorie, care a schimbat cursul istoriei.

Ai descris foarte frumos cartea respectivă și mărturisesc faptul că aș dori s-o citesc și eu. 

Si eu sunt mai degraba adepta lui Platon, desi cred ca Platon este adeptul lui Socrate. Interpretarea lui prin lumea ideilor vrea cumva sa dezvaluie filosofia profunda a lui Socrate , care zicea asa:

,,Mintile puternice discuta despre idei, mintile mediocre discuta despre intamplari, iar mintile slabe discuta despre oameni.''

Platon spune asa:

, ,Nu de vorbele celor multi trebuie sa tinem seama, ci de judecata care cunoaste purul adevar.''

Astfel, omul puternic este omul capabil sa vada si sa inteleaga aceste ,,pururi adevaruri'' care sunt adevaruri , in credinta lor, de sine statatoare si genetal valabile in univers.

De fapt, filosofia asta si face. Incearca sa prezinte o alta realitate existenta, diferita de cea care apartine realitatii noastre.

Spunea Pasquinel mai sus ca suntem mici robotei. Ei, iata, ca inainte de a se inventa masina, calculatorul, tehnologia curenta - Aristotel spunea asa:

,,Nimic nu il epuizeaza si nu il ruineaza pe om decat inactivitatea fizica permanenta ''

De fapt, cei trei sunt actuali, tocmai pentru ca au reusit sa inteleaga, sa vada si sa noteze multe pururi adevaruri a conditiei umane per se, de caracter atemporal.

Stoicismul, de exemplu, a fost un curent mai degraba temporal, datorita istoriei din acel moment.

Stu' a scris:

Si eu sunt mai degraba adepta lui Platon, desi cred ca Platon este adeptul lui Socrate. 

Poi, normal că Platon e adeptul lui Socrate din moment ce Socrate i-a fost mentor, maestru, profesor sau cum vrem să spunem. Socrate a fost personajul principal al dialogurilor platonice., deși e foarte greu pentru noi, acum, să stabilim cu certitudine dacă Platon a fost de acord în totalitate cu Socrate. 

Linia filosofică a fost Socrate-Platon-Aristotel, deși cel din urmă s-a dovedit a fi un dizident. 

Nu e normal de musai, vezi si tu ca si Aristotel a fost invatacelul lui Platon si il contrazice in multe..