Socrate, Platon si Aristotel

Stu' a scris:

  De fapt, filosofiile lor nu se contrazic, se completeaza. Platon crede ca din lumea ideilor pornesti spre adevarurile subiective, Aristotel - invers.  

Hmm, interesante și bune observațiile tale. Mai ales cea în legătură cu tabloul lui Rafael în care Platon întinde o mână spre cer iar Aristotel spre Pământ. 

Stu' a scris:

  De fapt, filosofiile lor nu se contrazic, se completeaza. Platon crede ca din lumea ideilor pornesti spre adevarurile subiective, Aristotel - invers.  

Mda, au fost cam pe invers. Dar sigur că putem spune și așa, că se completează.

Stu' a scris:

  De aceea chiar nu imi dau f bine seama a cui e acest citat pana la urma  

Aș zice că e al lui Platon. De fapt, mai exact, cred că e o compilație între mai multe citate de-ale ale lui Socrate, din Philebus.

King1 a scris:

Placerile adevarate = sunt proprii numai sufletului însuși prin el însuși = e adevarată numai placerea care concorda si izvoraste din sufletul tau, nealterată de alte parghii (sufletul insusi prin el insusi, .......................................................

(eu pun categoric prima data intuitia, in ordinea asta), asculta ce vrea sufletul tau cu adevarat si nu instinctele de moment si vei avea parte de placeri adevarate, pure si neurmate de durere.

Se si spune ca adevarata realitate este trairea in suflet.

Era si un citat, pe care nu mi-l mai amintesc exact, care zicea ca atunci cand sufletele nu-s prezente, corpurile fizice degeaba se-ntalnesc...

King1 a scris:

Pai hai sa luam ideea pe bucati

Placerile = false + adevarate.

Placerile false apar odata cu senzatia (n.n., neadecvata) = cam tot ce are o natura spontana, prompta, de moment si e nepotrivit, e o iluzie. O placere-himera.

Placerile false apar odata cu parerile neadecvate (extrem de generic?!) si se gasesc impletite cu suferinta = cam tot ce e nepotrivit si insotit de suferinta sunt placeri false.

Asadar, placerile false au o natura neadecvata, sa ii spunem nepotrivita, cumva conflictuala cu sinele tau, sunt spontane, instinctuale si aduc suferinta implicit sau explicit.

Placerile adevarate = sunt proprii numai sufletului însuși prin el însuși = e adevarată numai placerea care concorda si izvoraste din sufletul tau, nealterată de alte parghii (sufletul insusi prin el insusi, adica fara intermediari intre ce-ti place si ce-i place sufletului tau).

Placerile adevarate sunt legate de intelect (de partea rationala) si de intelepciune (care in opinia mea e legata de intuitie).

Placerile adevarate nu au de-a face cu suferinta si sunt curate. Automat, daca e o placere reala sufletului tau, asta nu poate veni insotita de suferinte. Cu alte cuvinte, asculta-ti logica si intuitia (eu pun categoric prima data intuitia, in ordinea asta), asculta ce vrea sufletul tau cu adevarat si nu instinctele de moment si vei avea parte de placeri adevarate, pure si neurmate de durere.

E foarte bună încercarea de sondare, de descriere și de a o lua pe bucăți.   Dar ai putea să dai exeple concrete de „plăceri adevărate” și „plăceri false”?  

Stu' a scris:

Daca e vorba sa diferentiem filosofia lui Platon si Aristotel, as face trimitere la tablul lui Rafael, Scoala din Atena , unde Platon intinde o mana spre cer, iar Aristotel spre pamant. De fapt, filosofiile lor nu se contrazic, se completeaza. Platon crede ca din lumea ideilor pornesti spre adevarurile subiective, Aristotel - invers.  

Interesant e, în viziunea artistului, și care sunt argumentele lor ( a se observa ce cărți au ei în mână). Și că tot veni vorba, hai să vedem...

Vriies a scris:

E foarte bună încercarea de sondare, de descriere și de a o lua pe bucăți.   Dar ai putea să dai exeple concrete de „plăceri adevărate” și „plăceri false”?  

In viziunea mea, raportat la citatul lui Aristotel:

- un exemplu de placere adevarata ar fi scrisul (Placerile adevarate = sunt proprii numai sufletului însuși prin el însuși - e ca o chemare a sufletului, imi aduce numai bucurie, niciodata suferinta, nu e ceva spontan, ci perpetuu si constant etc);

- un exemplu de placere falsa: sa mananc fast-food si sa beau suc acidulat - placere spontana, instinctuala, imi aduce suferinta ulterior (stare de rau, durere de stomac).

King1 a scris:

In viziunea mea, raportat la citatul lui Aristotel:

Înainte de a discuta despre „plăcerile adevărate”, te-aș întreba dacă citiși ce discutarăm mai sus?  Că nu știm dacă într-adevăr citatul i-ar fi aparținut lui Aristotel. Eu aș zice că citatul i-a aparținut mai degrabă lui Platon. Sau mă rog, că ar fi o compilație din diferitele replici pe care Platon le-a pus în gura lui Socrate în decursul dialogurilor sale în care a atins problema plăcerii. Dacă tu ai găsit dovezi irefutabile în acest sens, că citatul îi aparține lui Aristotel, atunci e ok să le pui colea, ca să avem o bază comună și sigură de discuție.

King1 a scris:

- un exemplu de placere adevarata ar fi scrisul (Placerile adevarate = sunt proprii numai sufletului însuși prin el însuși - e ca o chemare a sufletului, imi aduce numai bucurie, niciodata suferinta, nu e ceva spontan, ci perpetuu si constant etc);

- un exemplu de placere falsa: sa mananc fast-food si sa beau suc acidulat - placere spontana, instinctuala, imi aduce suferinta ulterior (stare de rau, durere de stomac).

Cu privire la exemplele pe care le-ai dat, sunt faine! 

King1 a scris:

In viziunea mea, raportat la citatul lui Aristotel:

- un exemplu de placere adevarata ar fi scrisul (Placerile adevarate = sunt proprii numai sufletului însuși prin el însuși - e ca o chemare a sufletului, imi aduce numai bucurie, niciodata suferinta, nu e ceva spontan, ci perpetuu si constant etc);

- un exemplu de placere falsa: sa mananc fast-food si sa beau suc acidulat - placere spontana, instinctuala, imi aduce suferinta ulterior (stare de rau, durere de stomac).

Well, aici m-a lovit Aristobel, că exact așa am făcut eu azi dimineață, când am ajuns la un mall, înghețat bocnă (că am mers cu motoru', că sunt moșneag nebun, na). Mi-am luat un meniu de la KFC, da' eram așa de înghețat, că nici nu am simțit gustul aripioarelor alea picante... 

Iar plăcere e și cititul, pe lângă scris, mai ales dacă ai posibilitatea să te rupi de tot zgomotul modern omniprezent.

Mă scuzați, m-am cărat.

gargbird a scris:

Well, aici m-a lovit Aristobel, că exact așa am făcut eu azi dimineață, când am ajuns la un mall, înghețat bocnă (că am mers cu motoru', că sunt moșneag nebun, na). Mi-am luat un meniu de la KFC, da' eram așa de înghețat, că nici nu am simțit gustul aripioarelor alea picante... 

Iar plăcere e și cititul, pe lângă scris, mai ales dacă ai posibilitatea să te rupi de tot zgomotul modern omniprezent.

Mă scuzați, m-am cărat.

E ok că ai intervenit.  Plăceri pot fi, de asemenea, și contemplatul munților, a unui răsărit de soare, ascultatul unei melodii de Mozart și câte și mai câte 

O singură observație: În zilele noastre, ca cetățeni evoluați, nu Aristobel ne mai lovește lovește. Ci Platon, bre!  

Să nu uităm că Aristotel, în ciuda contribuțiilor sale imense cu privire la logică și dezvoltarea științei, a susținut două chestii cu care azi noi (mă rog, majoritatea) nu mai suntem de acord:

1. Geocentrismul.

2. Apologia sclaviei.

Domn' profesor, nu sunt chiar afonic, ca să zic așea; în timpu' la liceu am fost coleg de bancă cu un tip care acum e profesor de filosofie la liceul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți.

Adică e filosof.

Acuma, că eu am ajuns mai milițian, nu e vina mea, ci e vina societății, care a degenerat până a ajuns în punctul în care orice sclav poate să-și spună părerea, sub protecția anonimatului, fără să-și primească bicele cuvenite pe spinare.

Serios acum, eu cred că apogeul civilizației umanoide a fost atins pe vremea lui Aristotell & co. A fost o explozie de inspirație, erudiție și fericire care nu a mai fost atinsă niciodată în istorie. 

Să nu pomenești de revoluția industrială, că aia a fost scânteia care a declanșat incendiul în care a fost ars spiritul omenesc. 

Noi suntem doar niște roboți care bat niște butoane sau pun benzină într-un rezervor, se duc de colo-colo și își imaginează că au atins Nirvana.

Grecia Antică, Roma, Persia, alea au fost șmecheriile.

Iar noi am fost niște lupi cu capu' tăiat, urlând la lună, încăpățânați și plini de ură, înghețând de frig și topindu-ne de căldură, prinși de Zeus în cerc de munți.

Noi, domn' profesor, nu am știut niciodată ce miros are Raiul, deși ne batem cu pumnii în piept că Raiul e chiar aici.

Aș da orice pentru o sclavă, să-mi mângâie mușchii obosiți de drum și de ani...

Cred că și sclavii erau fericiți atunci.

Acum nici măcar stăpânii nu mai sunt...