Socrate, Platon si Aristotel

deci va rog eu, nu faceti pe filosofii. Filosoful e Aristotel si noi dezbatem pe limba nostra...

oke? :)

adal* a scris:

Ce voiam sa spun este ca suferinta este atat de impregnata in noi, incat nu o putem escamota, nu o putem da la o parte, cum a facut Budda, daca intr-adevar a reusit asta.

ce este suferinta pentru tine, Adal?

Stu' a scris:

ce este suferinta pentru tine, Adal?

Raportat la ce ai citat din Aristotel, suferinta este egal "viata", pentru mine. Este insasi viata.

Viata asa cum o traim noi, este un amestec de senzatii, printre care si suferinta. Logica si ratiunea ne ajuta doar atat cat sa suportam aceste senzatii si sa ne gasim justificari pentru esecuri.

pai spune ca sunt pure si neamestecate cu suferinta.

Asta ce vrea sa insemne oare? 

Nu stiu. Detasare? Este posibil asa ceva? Sau este nevoia omului de a-si stabili obiective de neatins, cu singurul scop de a incerca macar sa le atinga?

Fara obiective de genul asta, omul se poate intoarce oricand la conditia de animal. inca nu am trecut acea linie de siguranta care sa ne asigure ca nu va mai fi posibila regresia.

Ma gandesc ca ar putea exista si o distinctie clara intre placerile adevarate si suferinta?

pe cand placerile false sunt cele care ele insele provoaca suferinta?

Stu' a scris:

Aristotel spunea ca

Există plăceri false şi adevărate. False sunt cele care apar odată cu senzaţia şi cu părerea neadecvată şi se găsesc împletite cu suferinţa. Adevărate sunt cele proprii numai sufletului însuşi prin el însuşi, însoţind intelectul şi înţelepciunea, fiind pure şi neamestecate cu suferinţa.

Voi ce parere aveti?

1. Glumind un pic:

Platon și Aristotel

Au dat gaură-n drapel!

2. Nu știu dacă citatul îi aparține lui Aristotel. Ar fi fost bine să se fi indicat sursa, adică și scrierea din care a fost extras. Eu aș zice că citatul i-ar aparține mai degrabă lui Platon, deși nu l-am găsit ca atare, adică în această formă. 

În orice caz un lucru e cert, anume că Platon s-a ocupat de problema „plăcerii”, în special în Dialogul Philebus. În acesta apare ideea că plăcerile ar putea fi adevărate sau false, întocmai precum opiniile. Părerea clasică e că, aici,  Platon manifstă o poziție anti-hedonistă. Oricum, Philebus e un dialog complex, în care apar problema „sufletului, a „infinitului”, mă rog, cum erau ele puse în acea vreme.

Aristotel, pe de altă parte, are o părere diferită, deși oarecum îmbârligată și greu de descris în câteva cuvinte. 

Oricum, încercând foarte pe larg un rezumat, Platon spune că nicio plăcere nu poate fi bună prin ea însăși. Aristotel, care toată viața lui l-a contrazis pe Platon, pe de altă parte susține că plăcerea e oarecum în linie cu ideea de fericire. 

E foarte complicat. Imi notasem undeva ca e citat de Aristotel. Sa il fi citat Aristotel pe Platon, de fapt? Doar a fost elevul lui pana la urma.

Daca e vorba sa diferentiem filosofia lui Platon si Aristotel, as face trimitere la tablul lui Rafael, Scoala din Atena , unde Platon intinde o mana spre cer, iar Aristotel spre pamant. De fapt, filosofiile lor nu se contrazic, se completeaza. Platon crede ca din lumea ideilor pornesti spre adevarurile subiective, Aristotel - invers. De aceea chiar nu imi dau f bine seama a cui e acest citat pana la urma - pentru ca Platon pornea de la legile universului cand interpreta o placere, Aristotel descoperea prin placere drumul spre legile universului..

Stu' a scris:

Aristotel spunea ca

Există plăceri false şi adevărate. False sunt cele care apar odată cu senzaţia şi cu părerea neadecvată şi se găsesc împletite cu suferinţa. Adevărate sunt cele proprii numai sufletului însuşi prin el însuşi, însoţind intelectul şi înţelepciunea, fiind pure şi neamestecate cu suferinţa.

Voi ce parere aveti?

Pai hai sa luam ideea pe bucati

Placerile = false + adevarate.

Placerile false apar odata cu senzatia (n.n., neadecvata) = cam tot ce are o natura spontana, prompta, de moment si e nepotrivit, e o iluzie. O placere-himera.

Placerile false apar odata cu parerile neadecvate (extrem de generic?!) si se gasesc impletite cu suferinta = cam tot ce e nepotrivit si insotit de suferinta sunt placeri false.

Asadar, placerile false au o natura neadecvata, sa ii spunem nepotrivita, cumva conflictuala cu sinele tau, sunt spontane, instinctuale si aduc suferinta implicit sau explicit.

Placerile adevarate = sunt proprii numai sufletului însuși prin el însuși = e adevarată numai placerea care concorda si izvoraste din sufletul tau, nealterată de alte parghii (sufletul insusi prin el insusi, adica fara intermediari intre ce-ti place si ce-i place sufletului tau).

Placerile adevarate sunt legate de intelect (de partea rationala) si de intelepciune (care in opinia mea e legata de intuitie).

Placerile adevarate nu au de-a face cu suferinta si sunt curate. Automat, daca e o placere reala sufletului tau, asta nu poate veni insotita de suferinte. Cu alte cuvinte, asculta-ti logica si intuitia (eu pun categoric prima data intuitia, in ordinea asta), asculta ce vrea sufletul tau cu adevarat si nu instinctele de moment si vei avea parte de placeri adevarate, pure si neurmate de durere.