Vrian a scris:NU vorbeam practic de o amputare!!vorbeam de o departajare in care creierul ar fi despărțit de cap, de cutia craniană cu ochi, urechi..., DAR in cadrul căreia toate legăturile nervoase si de orice alta natura, ramân intacteo dar prelungite. Intr o asemenea situație consider ca deși cunoștințele îți spun ca tu gândești in creierul pe care i-l vezi, întrucât toate reperele tale obiective vor fi observate prin ochii,, urechile, organele de simt ce acuma se afla in alta parte decât creierul, tu cel in cauza, acolo te vei simți a fi.
Creierul rămas fără repere obiective de spațialitate nu se poate localiza undeva. De fapt niciodată creierul nu se poate localiza pe el decât datorită ochilor, urechilor, nasului, gurii, corpului prin care are acces la obiectivitate, la o lume materială spațial obiectiva.
Interesant videoclipul si inspiratoar de perspective nu tocmai cotidiene.
Tot așa spun si eu, numai ca si concept pot sa m-a cred creier, altfel m-a simt un "eu" trăitor de realitate.
Categoric, exemplul e oarecare, orice necredincios e oripilat dacă ii vorbești despre conștiința întrucât in general termenul a primit din partea credincioșilor valente spiritual religioase.
De aceea încerc sa găsim o exprimare potrivită care sa poată fi acceptata si de un credincios si de un necredincios. Dar si mai mult, sa încercam o identificare a lui, a acestui ceva căruia tu i ai zis la un moment dat conștiința.
Da, așa se pare, dacă ne permitem luxul de a nu cenzura percepția de eu, informația despre care scrii apare ca fiind conștienta de sine, ceea ce ar fi o gravă eroare socială, conduce la marginalizare.
Prin utilizarea termenului a percepe, in nici un caz nu am făcut o echivalare numai cu percepția de tip definire, coceptualizare, m am referit la el efectiv ca la trăirea de senzații si percepții neconceptualizate!
Am inteles la ce te refereai, tocmai de-aia am spus ca va fi oripilat creierul. Va fi oripilat pt. ca nu recunoaste tiparele cu care era obisnuit. Daca el ar fi fost obisnuit cu altfel de tipare, nu s-ar mai fi pus problema oripilarii, despartirea de celelalte organe ar parea ceva firesc, daca creierul, in momentul in care ar fi prins viata, ar fi cunoscut un astfel de tipar. Asa, acel eu la care faci referire se regaseste cate putin in toate organele si niciodata doar in unul singur. Spunem: ma doare un picior, mi-e foame, mi-e greata, fara sa ne confundam cu organele care ne produc aceste senzatii. Ba, daca nu dispunem de minime cunostinte medicale, de multe ori nici nu ne dam seama care este organul care ni le-a produs, cel mult putem sa indicam locul in care se afla.
Stiu ca exista teorii care sustin ca nu exista o legatura stransa intre constiinta si creier, nu-s oripilata de ele, insa mi se par amuzante. Cum se face, te intreb, ca retardul sever face sa dispara constiinta? Un om care sufera de retard sever, nu numai ca nu intelege ce se intampla in jur, dar isi pierde identitatea, nu se poate raporta la sine ca la o persoana, e depersonalizat.