Publicatå în 1968, piesa Iona apar¡ine teatrului metaforic. Ea face parte dintr-o ²trilogie a mitului² care mai cuprinde Paracliserul ¿i Matca. Piesele au fost reeditate în 1974 sub genericul Setea muntelui de sare.
Miturile reprezentative u¿or de recunoscut sunt: mitul personajului biblic Iona (Iona - 1968), mitul me¿terului Manole (Paracliserul - 1969) ¿i mitul potopului (Matca - 1974). Marin Sorescu introduce înså în structura mitului problematica zilelor noastre. Iona luptå împotriva absurdului existen¡ial, paracliserul se închide în interiorul unei biserici, proiec¡ie sacrå a spa¡iului unei idei, a unei credin¡e, iar Irina, învå¡åtoarea din Matca, moare în timpul marilor inunda¡ii, ¡inând deasupra apelor copilul abia nåscut, în speran¡a cå va fi salvat de cineva.
Pentru dramaturgia româneascå, Iona a constituit unul din primele momente hotårâtoare de înnoire a formei dramatice, dar ¿i o schimbare de con¡inut. Sorescu propune o medita¡ie filozoficå profundå cu mijloacele dramei.
Compozi¡ional, piesa este alcåtuitå din patru tablouri. ¥ntreaga ac¡iune este sus¡inutå de un singur personaj, Iona, în ultimele douå tablouri apar doi figuran¡i, doi pescari ce nu rostesc nici un cuvânt.
Solilocviu dramatic pe douå voci, Iona este un amplu poem de nelini¿te metafizicå, un strigåt din adâncuri. Esen¡a lui nu se exprimå înså direct; se comunicå disimulativ, derutant, sub aparen¡a monologului absurd. Personajul parcurge o tragedie, înså vorbirea ¿i comportamentul såu sunt ale unui personaj comic. ¥nghi¡it de balenå, sufocat, în pântecele ei, de duhoarea specificå, lui Iona îi arde de glumå, îi trec prin cap gânduri nåstru¿nice. El se amuzå pe propria socotealå, face haz de necaz, vorbe¿te în doi peri, se autopersifleazå. ¥n raport cu povestea biblicå, piesa lui Marin Sorescu este replica ei parodicå. Nimic din ce spune sau face personajul nu seamånå a vorbå sau gest de profet. Pescar, Iona este un om de aståzi, un mucalit, care ¿i într-o situa¡ie extremå pune mai presus chiar de propria existen¡å vorba de spirit: ²Parcå-l våd pe råposatul - zice el despre pe¿tele în al cårui abdomen se aflå - må înghi¡ise ¿i, cu burta plinå de mine se retrågea ¿i el undeva så må ferece. Så-i tihnesc.²
Efectele de umor, de umor negru, se creeazå îndeosebi prin discordan¡a violentå dintre realul concret, imediat, ¿i cel substituit acestuia de mintea personajului. Captiv ¿i obiect al proceselor digestive din organismul unei fiare marine, Iona stå la taclale cu dublul såu fictiv. Despre pe¿tele care l-a înghi¡it vorbe¿te ca despre un semen. Hotårându-se så despice peretele mormântului viu în care se aflå, el râde copios de pe¿tele care, neprevåzåtor, nu i-a luat cu¡itul înainte de a-l înghi¡i: ²- Bine, måi mustå¡ea, se poate så faci tu o impruden¡å ca asta?² ²- Dacå må sinucid?² Imaginativ, personajul contemplå propria sa înhå¡are cum ar urmåri un spectacol distractiv, întrebându-¿i alter-ego-ul cam cât timp balena care l-a înghi¡it va fi fost urmåritå de cea care a înghi¡it-o, dupå aceea, pe ea înså¿i: ²- Så zicem cå-l pândea de douå zile.² ²Maximum trei.² ¥n aceastå situa¡ie absurd comicå, preocupårile personajului sunt improprii. ¥ntr-un moment al dialogului interior, pescarul ²pescuit² se întreabå ²cum poate marea så-i ¡inå pe to¡i pe¿tii å¿tia pe mâncare ¿i pe bere², ¿i î¿i råspunde: ²Se descurcå. Greu, dar se descurcå.² Mai târziu, descoperind cå oamenilor înghi¡i¡i nu le este tocmai comod în burta unui pe¿te, personajul se indigneazå: ²Atunci de ce-i mai månâncå, dacå n-are condi¡ii?² Amintindu-¿i de cåråbu¿i, el face observa¡ia cå ace¿tia ²au o groazå de picioare², dar ele sunt nera¡ional distribuite. Pentru rezolvarea neajunsului, ar trebui ²så înceapå råzboiul pentru reîmpår¡irea picioarelor². Captivul se gânde¿te ¿i la progres, opinând cå acesta nu poate fi oprit nici måcar într-un mediu ca cel în care a nimerit el: ²progresul e progres². Pe¿tilor li se atribuie un ²vis de aur²: înghi¡irea nadei celei mai mari.
Dincolo de limbajul acesta de snoavå, de farså, toatå sporovåiala e doar un scut de apårare, ²surdina puså pe sentimentul tragicului² (Dumitru Micu). ²- Fac ce vreau, - î¿i zice eroul, încercând så se autoîmbårbåteze. Vorbesc. - Så vedem - dacå pot så ¿i tac. Så-mi ¡in gura (...). - Nu, mi-e fricå.² Orice e în stare Iona så suporte, afarå de tåcere. Vorbirea e singura lui modalitate de supravie¡uire. Mort, probabil, întrebându-se dacå a fost ²înghi¡it de viu sau de mort², dacå nu cumva a murit ¿i ²se pune problema² så se ²nascå² din nou, Iona î¿i biruie propria moarte prin logos. Printr-un logos care, pe de o parte, persifleazå situa¡ia tragicomicå pe care o traverseazå, iar pe de alta, poetizeazå starea de moarte. ¥nceputul tabloului al doilea, care prezintå personajul din interiorul primului pe¿te e un peisaj cu atmosferå venitå parcå din Duhovniceascå de Tudor Arghezi: ²¥ncepe så fie târziu în mine. Uite, s-a fåcut întuneric în mâna dreaptå ¿i-n salcâmul din fa¡a casei...² Liric impresionantå e ¿i rugåmintea cåtre mamå de a-l na¿te a doua oarå (tabloul al III-lea): ²- Mamå, - a¿ scrie - mi s-a întâmplat o mare nenorocire... Mai na¿te-må o datå! - Prima via¡å nu prea mi-a ie¿it ea.²
Personaj-simbol, Iona e, nu doar în textul tipårit al piesei, ci ¿i pe scenå, o voce, înainte de orice. Vocea umanitå¡ii. ²E logosul coborât din mormânt ¿i, implicit, speran¡a învierii² (Dumitru Micu). To¡i venim pe lume, ¿i stråbatem timpul ce ne este dat, în interiorul unui ²chit², al unei temni¡e. Trupul este temni¡a sufletului. Din orice parte, sacrå sau profanå, ar fi privitå, condi¡ia umanå apare ca limitativå.
Pierdut în labirint, Iona încearcå så gåseascå ie¿irea. Medita¡iile sale despre via¡å, moarte, oameni ¿i lucruri, aparte de aerul lor aforistic, glume¡, disperat etc., demonstreazå capacitatea dramaticå remarcabilå a ironiei de a structura un întreg univers uman. Lungul drum din întunericul labirintului cåtre lumina salvatoare de afarå relevå iluzoria ie¿ire: ²Naiv ce sunt! Poate am trecut de mult de locul unde eram la-nceput...trebuie så punem semne la fiecare pas, så ¿tii unde så te opre¿ti, în caz de ceva. Så nu tot mergi înainte. Så nu te råtåce¿ti înainte.²
²Råtåcirea înainte² a lui Iona este încercarea de întoarcere la o stare a egalitå¡ii de sine, o regåsire de sine. Cu fiecare balenå spintecatå, Iona ²se na¿te² din nou, accede la o nouå ¿anså de a fi el însu¿i, ca odinioarå, când s-a nåscut ²prima datå². Balenele înghi¡ite una de alta evocå proba labirintului sub forma de ²regressus ad uterum² despre care scrie Mircea Eliade (Aspectele mitului): ²Ideea fundamentalå este cå, pentru a avea acces la un mod superior de existen¡å trebuie repetatå gesta¡ia ¿i na¿terea, dar aceastå repeti¡ie se face ritual ¿i simbolic². Prin gestul repetat de-a lungul piesei, Iona încearcå abolirea timpului trecut în care s-au realizat ²toate legåturile care nu ¡in². Memoria are aici un rol important. Iona, cu o experien¡å de via¡å de acum definitå, intrat în labirint, apreciazå din ce în ce mai lucid-critic lumea cåreia îi apar¡inuse. Conven¡iile, prejudecå¡ile, falsitatea ¿i iluzoria securitate conferitå de o gândire condamnatå la imitare, îi apar din ce în ce mai primejdioase. Obsesia de a se na¿te din nou începe så prindå contur - ca o garan¡ie sigurå a unui alt Iona, liber, capabil så-¿i asume destinul ¿i nu så i se supunå. Sinuciderea lui Iona reprezintå concomitent moartea lumii vechi ¿i noua na¿tere, un nou Iona, plecând încrezåtor pe un alt drum. Redescoperirea propriei individualitå¡i reprezintå apoteoza: ²Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona!² Orbecåirea prin labirint aminte¿te de avatarurile spre libertate, spre luminå. Ie¿it din pântecele ultimului pe¿te, Iona constatå cå libertatea visatå nu-i cu putin¡å. De pe nisipul plajei murdare, orizontul i se aratå a fi ²un ¿ir nesfâr¿it de bur¡i. Ca ni¿te geamuri puse unul lângå altul², iar el va fi închis mereu între douå dintre ele. Gestul sinuciderii are o relevan¡å simbolicå. Iona a luat cuno¿tin¡å de propria lui for¡å interioarå: ²...acum, dacå stau så må gândesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gre¿it-o. Trebuia s-o iau în partea cealaltå². Måre¡ia personajului constå în hotårârea de a nu se låsa înfrânt, de a continua cu orice risc: ²E invers. Totul e invers. Dar nu må las. Plec din nou.² ªi, spântecându-¿i pântecele exclamå: ²Råzbim noi cumva la luminå.²
