Satana sau Oponentul (lui Dumnezeu, care este iubire) a inspirat, evident, culte ale urii. Noaptea minții cultiștilor sataniști îi îndeamnă să "identifice" "dușmani naturali" și să lupte pentru a-i chinui, reduce, huli, înrobi. Singura logică a acțiunilor "anti" este că, într-adevăr, este mult mai ușor să distrugi decât să construiești, să ucizi decât să dai viață, să chinuiești decât îngrijești. De aici, "victoria" acestor sataniști ar trebui să fie un rezultat al "eficienței" cultului lor, al ușurinței de a face răul, la concurență neloială cu greutatea, lentoarea și ineficiența relativă a facerii de bine.
În centrul României, de exemplu, un cult satanist urăște "măreția" socială. Urăsc și distrug tot ce ar fi: nobil, mare, generos, global, expansiv. Asta, în loc să se rezume la a cultiva ce-i al lor. De ce fac cultul urii, pentru că este ușor. Ce mare lucru, de exemplu să hulești un anumit "zeu" sau să creezi disconfort în mod sistematic în "ziua lui de săptămână"? Atât îi duce noaptea minții.
De aceea, eu nu întreb cine sunt, căci știu cine sunt. Îmi pare rău că nu își pot depăși condiția...tocmai pentru că urăsc progresul.