Nu cred ca o sa reusesc....

Allinone de ce nu te duci in SUA sa incepi o viata noua acolo?

Eu am o problema cu începutul (din nou) vietii. Nu are importanța ca este in Romania, Anglia sau SUA. În SUA pot spune din experienta ca m-as bucura de mai multa libertate. Exemplu: aici (în Londra) am vrut sa-mi iau masina pentru a nu mai pierde ore pe autobuz. Dar cum locuiesc în centru si majoritatea lucrărilor au fost în centru, nu mi-as permite sa plătesc parcarea care costa 4 lire/ora si nici congestion charge-ul care mai adauga inca 10 lire/zi. In state nu aveam astfel de probleme deoarece majoritatea lucrărilor le aveam in suburbii si acolo parcarea era libera. In state ai unde sa pleci sa te plimbi...în Londra, pana acum fiind restricționat si de lipsa unei mașini, ma simt cam sechestrat in oraș.

@povestea vorbei: esti din Bucuresti? Din ce cartier? Te pomenești ca ne cunoastem sau chiar ne-am întâlnit/intersectat drumurile? În Berceni mi-am lăsat eu ultimii 6 ani...

Legat de ziua de Luni: cred ca are de-a face cu faptul ca este un inceput de saptamana. Sunt oarecum entuziasmat si plin de putere de munca. Doar ca azi nu a fost așa de roz. Probabil are importanta si faptul ca nu am lucrat și nu m-am întâlnit cu colegi de munca. Diminețile de exemplu deabia astept sa ma trezesc sa-mi beau cafeaua și să mănânc micul dejun. Micile bucurii în viata pe care le mai am. As putea spune ca sunt un om absolut normal sau chiar above average. Daca nu as gândi atât de mult as fi chiar multumit de viata mea.

PS: da, englezoaicele native sunt cam "nașpa". Și eu am constatat asta, la fel ca mulți alți.

O noua zi

Nu am cunoscuti de varsta ta; Pantelimon,Titan si Grivita-Herastrau; dar coincide varsta la care fiecare dintre noi a trait drama sa, 36 de ani.

Asta am observat si eu, tu esti un om normal cand nu te lasi prada tie ranitul; adica cand? atunci cand esti ocupat si cand ai companie; care e concluzia? sa fii mai des ocupat (fie si cu sotron ), ..., planuri efectiv puse la punct pe hartie ale casei tale din viitor (cat mai in detaliu), orice; in plus, sa ai mai des (mult) companie, fie si la o tabla in parc (ma rog, asta e in Cismigiu); cum stai si nu ai companie, aspectul "ranitul" iese imediat la iveala si incepe drama, el atata stie, dar tu nu esti ranitul (doar ranitul), esti o fiinta cu mult mai complexa si ratiunea e la tine, nu la "el" (in fond desigur tot tu)!!!

Cine nu te lasa sa fii mereu ocupat si sa ai companie, care aspect(e) din tine?

Oboseala, felul nativ de a fi (solitar), comoditatea =>lenea, rusinea, tristetea, timiditatea, repulsia, nepasarea, orgoliul, falsa incredere in tine, lipsa chefului, cine? analizeaza-te!

In situatia ta (neimplicare) poate nu ar conta, prin Bucuresti stii ca circula vorba aia "perna pe cap".

O noua zi....liberă. Daca stau si ma gandesc parcă totul imi este potrivnic acum :( De asta nu aveam nevoie acum, de timp liber.

Nu mai am cu ce sa-mi ocup mintea. Planuri de viitor nu am cum sa-mi fac pentru ca poate nu mai vreau sa fac planuri. Nu mai am putere sa ma gandesc nici la o viitoare casa. Cel puțin în acest moment nu am cum sa visez la nimic. Degeaba am strigat ca m-a distrus...ființă lipsită de sentimente si de gândire.

Nu ai lucrare? Pai si ce faci acuma, ca doar nu stai sa crosetezi amintiri cu emotional negativ?

Scrie ceva pe forum la literatura sau retete culinare ori solutii, sfaturi pentru cei ce vor sa-si construiasca ceva in domeniul pe care il stapanesti, "amintiri din copilarie", ...

Ai dreptate, dar "dracu' " e la tine nu la ea, si daca te lasi, ti-o trage, pardon de exprimare.

Sa nu imi zici ca stai degeaba, cu gandirea lasata fara lesa ratiunii?

Z-mi ca te-ai agatat de ceva, hai fa ceva!

Altceva nu mai am decat amintiri. Orice incerc sa fac nu are rezultate si...cam răman fara idei. Deschid în minte toate portitele dar toate dau spre drumuri pe care am mai mers si care m-au adus aici :( Nu ma ajuta nimic și nici nu vad vreo rezolvare. Ea hotărâtă: nu ma mai place (Dumnezeu știe de ce pentru ca nu am fost o jigodie de om si nu am ranit-o). Eu am nevoie de un motiv sa traiesc si singurul motiv pentru care mai suflu este ca inca nu am puterea sa-mi iau viata. Cam asta este starea mea de spirit. Nu am de ce sa ma agăț!

Ete petre!

Cum adica nu mai ai decat amintiri? Si daca ai numai amintiri si tot ai 30 de ani de amintiri pentru care merita sa traiesti si doar 6 ani de amintiri care te omoara acuma.

Dar te ai pe tine, pentru ca vrei nu vrei te ai in custodie intreg intregulet; a desigur, daca ti-as taia eu cate un deget pe zi, ai putea sa zici, domn,e nu sunt intreg, nu mai am pentru ce trai; sau daca ti-as extirpa retelele neuronale responsabile cu vederea, sau cu simtirea si coordonarea unui picior, dar si mai bine cele responsabile cu corpul de la gat in jos, da, poti sa te plangi ca nu mai esti intreg, nu te mai ai, desi fie vorba intre noi, omul se are pe el atata vreme cat e constient de el insusi (psihic); dar pe parintii tai nu-i ai, ei in custodia cui vrei sa fie?

Acuma desigur fiind mai liber ieri si azi ai devenit prada usoara fiarei ce te mistuie de cum prinde ocazia; n-ai ce face daca nu esti in stare sa te ocupi cu nici o indeletnicire, asta e, rumegi mortificare.

Bine, asadar nu ai fost o jigodie, da' iaca ai fost abandonat, de ce? fara nici un motiv? ea ce zice? ce invoca? poate se sufocase de tine intrucat asa cum spui traiai numai pentru ea; musai ca ceva nu a mers, ai idee ce?

Azi am mers de doua ori la sala... Nu am avut ce face si am facut singurul lucru la dispozitie. Insa se pare ca toata saptamana sunt obligat sa stau...vesti proaste în continuare. Insa o sa fac sala de doua ori pe zi pana ori ajung campion la culturism ori la urgente cu preinfarct.

Pacat, cred ca m-ar ajuta daca as putea vorbi despre relație insa nu pot. Internetul este accesibil tuturor si nu are rost sa scot la iveală anumite lucruri. Insa ce pot spune si de ce o acuz eu, este ca s-a crezut o persoana independenta si prin urmare capabila sa facă ce vrea ea si cum vrea ea. Binenteles ca nu este chiar asa dar trebuie suficienta maturitate sa întelegi asta. Mi-a placut incapatanarea ei dar pana la un punct. Cand prin acțiunile ei a continuat sa-mi ingreuneze mie viata, mi-a afectat involuntar comportamentul. Daca am fost suficient de matur să o inteleg si am avut suficiente resurse sa-i fac hatarurile, totul s-a terminat la un punct. Imagineaza-ti sa schimb culoarea intr-o camera de patru ori (câte doua mâini și la ultima culoare sa smirgheluiesc toți pereții pentru a scoate textura data de straturile succesive de lavabila) si asta pentru ca ea era sigura de fiecare data ca aia este culoarea care o vrea pentru ca dupa ce terminam sa vina si sa zică, ca nu e bine, nu e ce vrea. Si asta în condițiile în care stătea acasa si se juca la ferma de pe facebook in timp ce eu lucram. Da, sunt un PROST! Cu litere capitale, stiu. Si uite asa, ea nu a vrut sa inteleaga cum toate astea încet încet m-au facut sa-mi urăsc viata alaturi de ea. Dar numai pentru ca ea nu gândea. Si sunt multe altele.

Cu parere de rau trebuie sa recunosc ca i-am si zis de 5 ori ca este proastă dar nu ca sa o jignesc ci ca sa o fac sa conștientizeze ca datorită felului în care a actionat s-a pus în situații delicate din care trebuia eu sa o salvez. Cu pretul barbatiei mele...a umarului meu...etc. Si astea au fost singurele dati în care am jignit-o in vreun fel. Nu ne certam, nu tipam la ea. Sunt ardelean deci destul de calm si oricum, cu reflexele întârziate. Probabil ca ea ar spune si alte rele despre mine, insa mie nu mi-a reproșat nimic. Doar ca fara mine se simte mai bine, mai puțin stresata si liberă sa facă ce vrea. Si toate astea dupa ce casa a fost termi ata. Ceea ce ma face sa ma simt si mai rau: folosit, abuzat, păcălit, etc.

Sunt (cel puțin așa ma consider) un tip capabil și puternic. Nu am avut nevoie să o controlez si sa o pun în lesa. Eram suficient de bărbat ca sa nu ma simt amentintat de pozitia ei. Dar datorita anumitor insuccese pe plan profesional (deh, in romania si mai ales în bucurești nu se pune mare pret pe munca ci pe șmecherie), felul în care ea continua sa se comporte si sa ma rănească direct/indirect si alte frustrări personale mi s-a schimbat atitudinea față de ea. Cum puteam fi drăgăstos daca eu ziceam alb, ea negru și dupa ce făceam cum vrea ea trebuia sa facem cum am zis eu ca sa fie bine? Sincer, inteleg femeia si o inteleg. Dar...

Odata cu plecarea mea s-a produs si despărțirea. Cel puțin eu am cerut asta si ea a acceptat cu o foarte mare ușurare în glas. Imi era clar de ceva timp ca se racise fata de mine si stiam ca nu avea puterea sa-mi "de-a papucii" dar a facut si actionat voluntar sau involuntar in direcția de a ma face sa vreau sa plec.

Si aici este drama mare. Eu am iubito tot timpul si încă imi pasa de ea suficient cat sa nu vreau sa o rănesc razbunandu-mă, si imi este dor de ea. La asta se adauga si faptul ca-mi pasa de casa si visele făurite împreună și altele. Deci vorbim de tot tacâmul. Personal inteleg rolul consilierii intr-un cuplu doar ca pe noi sau pe ea nu ne-a consiliat nimeni. Ea nu are prieteni seriosi (cine se mai poate laudă cu așa ceva) si cei care erau in preajma ei vedeau numai puterea banului.

Mda...lungă poveste. Stiu si eu, nu trebuie sa va exprimati: am fost prost! Am avut insa o scuza: mi-a păsat de ea.

/// Imagineaza-ti sa schimb culoarea intr-o camera de patru ori (câte doua mâini și la ultima culoare sa smirgheluiesc toți pereții pentru a scoate textura data de straturile succesive de lavabila) si asta pentru ca ea era sigura de fiecare data ca aia este culoarea care o vrea pentru ca dupa ce terminam sa vina si sa zică, ca nu e bine, nu e ce vrea. Si asta în condițiile în care stătea acasa si se juca la ferma de pe facebook in timp ce eu lucram.

Mai bine o puneai sa se joace cu bidineaua, sa vada cum e the real farm

Buna sala, bravo; protejaza umarul si nu exagera (dincolo de ce stii a poti!), ca sa nu mai te pricopsesti cu inca un drac.

Da', fa si mie un hatar si din toate cele zise sau altele ce ti-or fi trecut tie prin cap, mai gaseste-ti o preocupare ce tine mai putin de efort fizic (nu o lua ca obligatorie, desi uneori jena fata de altii e benefica, te mai tine de la a recidiva).

Principala problema in redobandirea echilibrului (in afara de realizarea lui datorita efectului uitarii), e reprezentata de incapacitatea persoanei in cauza de a iesi din cercul vicios al amagirii.

Tu, te afli intr-o crunta amagire in continuare.

Pe deoparte esti dezamagit "in sfarsit" (desi nu constientizezi) din amagirea ca relatia voastra era ok; pe de alta parte insa, esti in continuare amagit ca relatia dezvoltata de tine fata de ea, era ok.

De ce bat moneda pe tine si nu pe ea?

Intrucat tu esti cel ce se afla in durerea pe care din neputinta si nestiinta (neavizare) ai transformat-o in suferinta si eu cu tine discut acum si de tine imi pasa.

Intr-o relatie, de orice fel cu o alta persoana, se stabileste un raport de echilibru (pe fiecare aspect al acelei realatii), altel zis in afara de suprema lege, anume: unul va fi intotdeauna alfa in relatie; se mai stabileste si un al doilea tip de ierarhizare, adica, in cele marunte, cine e alfa azi, acum, in alegerea culorii, in aprecierea nuantei, cine decide daca e bine sau nu; cine e rasfatatul casei azi, dar luna asta, ..., cine crede acum ca i se cuvine asta, aia, ailalta, dar luna asta, dar in acesti sase ani?

Omule, cum "o cresti" (cultivi) asa o ai! si desigur, fiecare vine cu ceea ce e si ceea ce are, iar din acesta crancena si permanenta ciocnire de universuri, iese relatia.

Iti dai sema ca sunt superficial, nu va cunosc si ma raportez la putinatatea informatiei oferita, ca sa nu mai vorbesc de nivelul meu de a procesa corect.

O despartire ca si prabusirea unei aeronave, presupune o multitudine de factori directi sau colaterali care au condus impreuna la eveniment.

Arta cultivarii femeii, e lucru al dracu' de complicat si presupune cunostinte ample si constientizari profunde ale problematicii (desigur e valabil si invers)!

Ai avut si inca ai impresia ca ai fost suficient de matur sa o intelegi (in esuarea ei de fapt, in esuarea ei orgolioasa, capricioasa, in rasfat, in a considera fara sa vrea ca totul i se cuvine; si cand echilibrul ei a fost stricat si de faptul ca nu mai aveai ce sa pui tu in balanta suficinet intrucat casa era gata, ea a ajuns pentru tine un despot, dar, considerandu-te pe tine la randul ei, tot un despot), dar nu ai fost suficient de matur insa sa o modelezi inaltand-o sufleteste (fara sa vrei ai trimis-o in orgoliu, nu in arta evolutiei de spirit).

Eh, astea sunt masuri prea inalte si nici mie nu imi ies chiar asa cum le gandesc, dar macar imi dau seama ce ar trebui sa fac.

Moama! ai constata vreodata cat de dur e ca sa te faca cineva prost, dar asa pe bune, in focul pasiunii?

Si eu fac asemenea greseli, nu am inca taria (frumusetea) sufletesca sa rezist ispitei unei educatii nefaste inradacinata in mine pe parcursul vietii.

Pai vezi, "fara tine ii e mai bine", asta spune totul

Poate e indaratnica si din fire, ce stiu eu.

Pana nu iti vei intelege propriile greseli, numai uitarea (in timp) iti va fi vindecare.

Frate, "erai suficient de barbat", ha, ha, buturuga mica, aka, atasamentul fata de ea, fata de relatia cu ea si ce mai presupunea asta, te-a demolat din toata barbatia ta!!!!!!!!!!!!!!!

Pai nu dragastos trebuia sa fii neaparat, trebuia sa fii lucid si sa ajungi a-ti domina pornirile de a o perverti intr-o rasfatata (pentru care ea si oricine are potential berechet), precum si pornirile de a fi tu "barbat" in loc sa fii "intelepciune-iubire".

Nu ai fost prost, doar ca nu ai avut nivelul de maturitate necesar (nici ea desigur).

Nu ti-a pasat de ea, tot asa cum nici acum nu iti pasa de tine!

PS

Nimic din ce am zis nu e mai important decat relatia noastra de a dialoga in continuarea, doar asta conteaza; tot ce am spus e relativ si pot justifica pana la nivelul in care vei constata daca intelegi ca nu ai de ce sa te simti ofensat sau dezamagit de cele spuse de mine!!!