Început de allinone, Dum 9 mar 2014 · 141 răspunsuri · 16.571 vizualizări · închis
Ce mai faci? Cum iti e? ca doar nu te-ai poticnit de zisele mele?
Iesi la un alergat prin parc daca nu ai de lucru!
Sau macar uita-te la televizor la alergari, ca zice-se ca nenea creierul reactioneaza ca si cum
, poate te procopsesti totusi cu niste hormoni benefici.
Editat Mie 19 mar 2014 11:22
Nu-ti fie teama...nu ma poticnesc așa usor. Scuze dar am fost plecat cu treaba și am tras tare, nu am mai avut timp de telefon.
Inteleg ce zici despre amăgire. Așa pare si in oarecare masura așa a fost. DAR: eu am numit-o speranța! Speranta ca ea se poate schimba si poate deveni un om normal. Insa ea a ales sa nu se schimbe. Si poate cand nevoită fiind se va schimba (viata este grea si încă nu s-a lovit așa cum trebuie la cap de pragul de sus), altul va beneficia de asta. Ce este așa de greu sa vrei sa te ridici din pat si sa mergi alături de bărbatul tau care-ti construieste casa visurilor tale? Sincer acum...
Revenind la amăgire: dupa perioada în care am fost îndrăgostit lulea si care a durat aproximativ 6 luni, mi-am dat seama cu ce trebuie sa ma lupt. Dar tine cont și de faptul ca lăsasem pentru ea o viata in america. Inchisesem firma acolo, vandusem masinile si părăsisem casa ce o aveam acolo închiriată. Cu alte cuvinte am renuntat la o situație cat de cat buna si foarte confortabila pentru mine. Buun; cu asta in cap am avut de facut o alegere: sa stau si sa incerc sa-mi cladesc viata alaturi de ea sau sa plec inapoi. Luand in considerare toate lucrurile am ales sa stau. Si ma refer ca m-am gandit la toate, inclusiv la faptul ca poate nu va merge. Dar am zis ca dracu nu este așa de negru și ca nu are cum logic sa nu meargă. Dar este greu sa schimbi lumea. Si nu ma refer doar la ea ci și la societatea în care traieste si la care a vrut sa se raporteze. Am crezut ca este mai inteligența si o sa-și dea seama. Insa.... Binenteles ca o sa realizeze la un moment dat ce a gresit. Toți ne dăm seama odata si odata de greșelile noastre chiar daca nu vrem sa le recunoaștem deschis. Si o sa sufere și sper sa-si blesteme soarta așa cum o fac eu acum... Insa pe mine nu ma ajuta acum absolut deloc aceasta gandire.
Tu spui ca acum trăiesc încă cu amagirea ca.... Te asigur ca pentru mine este DEZAMĂGIREA ca.... Si ce este mai neplăcut este ca amăgire sau dezamăgire, tot ca dracu' doare.
Toata aceasta relație mi-a stricat si încrederea în viitor si intr-o viitoare relație. Logic, nu as mai face aceași greseala sa dau totul din mine pentru ea. Si asta nu poate duce decat la un singur deznodamand. As fi doar un monstru insensibil care nu o sa mai vrea sa se atașeze/dăruiască total partenerei. Ce femeie crezi ca ar vrea sa-si trăiască viata alaturi de un astfel de bărbat? În nici un caz una normală. Si eu nu ma pot multumi cu una mai puțin normala. Im plac lucrurile bune in viata... Stiu să apreciez lucrurile frumoase si nu ma pot multumi cu mai puțin. Ințelegi?
Cer scuze de folosire persoanei a doua în convorbirile noastre, sper sa nu te deranjeze "lipsa" de respect.
Da? ok; mi-ai dat emotii; sa continuam dara.
Regula forumului e sa nu ne adresam persoanei ci sa dezbatem ideile, intr-un astfel de topic insa, cand ideile dezbatute il reprezinta efectiv pe cel ce a deschis topicul, cred ca e mai potrivit sa ne adresam direct persoanei (in limita regulamentului); eu nu am nimic impotriva sa-mi vorbesti la persoana a doua, dar tu?
Stai putin: ea asa a fost de la inceput si tu tot ai sperat ca se va schimba? sau ceva mai tarziu a devenit "indolenta" intrucat te-a gasit pe tine sa le faci pe toate?
Dupa 6 luni de "lulea", ti-ai dat seama, dar, a fost dragoste la prima vedere si au urmat astea 6 luni sau a mai existat si "preliminarii" cateva luni?
Sa inteleg ca ti-ai cam dat seama cum stau lucrurile (pe latura care nu era roz) prin luna a saptea, a opta, a 11, ... ai analizat si ai luat decizia sa mergi mai departe, cu speranta ca ...?
Pai si ce a gresit? ca lenevea? ca s-a lasat intretinuta si era capricioasa?
Acuma daca e sa apelez la 
, a fost foarte inteligenta, in 6 ani s-a ales cu casa la gata si libertate; dar asta e doar o rautate gratuita, nu sunt in masura a aprecia just.
Corect pe tine nu te ajuta sa te mai gandesti la ceeea ce a fost, insa am zis sa iti creez un suport pentru a te descarca putin (in sensul, i-a mai spune tu la "tata popa" ce te doare la sufletel) 
Stai asa nu da iama in bucatele mele fara sa ai randuiala!
Fi atent daca te tin balamalele (sa stii ca iti vorbesc din ce in ce mai de-a dreptul, trage-ma de maneca daca e aiurea, daca exagerez sau nu sunt cuviincios!)
Ok, traiesti dezamagirea amagirii in care te-ai aflat, da ori ba? Dar, de ce nemai fiind amagit, trebuie ca tu sa suferi in loc sa sarbatoresti iesirea din amagire, eliberarea, ai idee?
Intrucat in continuare esti amagit ca nu ai castigat ceva, anume libertatea iesirii din amagire, ci, ai pierdut ceva, anume iluzia (amagirea) vietii cu ea.
Acuma sigur, costurile au fost mari, dar ti-ai recapatat libertatea fata de una dintre multiplele tale amagiri (libertatea fata de femeie), acuma esti patit si autoeducat.
Doare normal ca doare intrucat ai fost atasat si acuma s-a luat de la tine jucaria atasamentului dar nimeni nu a dezlegat afectivitatea dezvoltata fata de jucarie (obiectul atasamentului, adica relatia cu ea si in fond acel tip de viata) si ruperea din acesta legatura afectiva fata de acea viata (ce include persoana in cauza) o simti ce ti-a daruit, anume tristete, deprimare, disperare chiar; e la fel ca la un copil caruia ii spulberi brutal visele (cel cu Mosu' sau altul).
Hai ca m-ai facut sa rad, adica tu confunzi atasamentul cu natura fireasca a lucrurilor?
Atasamentul e o boala, o patima. Nu ai fi deloc un monstru, un monstru ai fost.
Nu mai am timp trebuie sa ies.
Asa a fost de la inceput... Si da, a fost dragoste inainte de toate. A fost o relație începută pe net, fara a o cauta sau avea o astfel de intentie. Insa pe parcurs m-a cucerit felul ei de a fi. Nu aveam de unde sa stiu ca este si foarte individualistă. Blestemata fie dragostea care amorteste ratiunea si simturile. Cand m-am trezit, așa cum am zis am crezut cu tărie ca nu e chiar asa de rau. Stiu care sunt capacitatIle unui om si stiu ce poate face un om. Dar trebuie sa si vrei.
Nu am acuzat-o niciodata ca a fost smechera de la inceput. Stiu exact cand a inceput sa se foloseasca de ajutorul meu și asta a fost dupa mai bine de 3 ani de relație. Dar ma rog...intru în prea multe detalii.
Sincer, în ultima perioada din relație am tanjit dupa aceasta eliberare. Si asta s-a reflectat și în relația noastra și a grăbit sfarsitul. Am cantarit toate din nou si am zis ca o sa-mi fie mai bine. Dar vezi tu, logica are sens pentru o persoana lucidă nu una încă îndrăgostită. Si aici se poate sa fie problema, sa nu mai fiu defapt îndrăgostit ci doar sa ma cred așa. Dar cine poate sa-mi dea verdictul? Cine este doctor în dragoste ca sa ma diagnostigheze pozitiv sau negativ? Unde este un expert care sa-mi zică, ca ceea ce simt eu nu este de fapt dragoste? In fond si la urma urmei fiecare percepe dragostea intr-un mod diferit in funcție de procesele electrice din creierul lui. Dar dupa ce se spune de secole despre dragoste eu cred ca da, sunt inca indragostit. Ca este vorba de o dragoste distructivă si/sau neimpartasita..este altceva. Atat in istorie cat si in povesti apare și acest tip de dragoste.
Revenind la ce a urmat dupa cele 6 luni in care trebuie sa recunosc nu imi aduc aminte de prea multe lucruri (iarăși dragostea blestemata); am inteles cu ce ma confrunt dupa doua mici întâmplări care în aparență nu au avut mare importanță. Dar oricum, era un nou inceput în viata mea și nu am dat înapoi cu una cu doua. M-am luat cu munca, am inceput cu lucrările si totul a inceput sa meargă în direcția buna. Au apărut și discutiile despre viitor si am facut planurile si am ajuns la concluzia (amândoi) ca nu are rost sa facem un copil pana nu suntem la casa noastra. Dar lucrurile s-au întins, ceasul ei biologic ticaia din ce în ce mai tare si s-a ajuns aici. Ea a tot așteptat sa fac ceva, eu tot așteptam ca ea sa se maturizeze si sa inteleaga în ce se baga. Ghici cine a pierdut?
Tampita poveste, nu?
Oricat m-ai sfătui, nu am altceva de facut. Nu mai pot sa-mi hrănesc mintea cu vise, planuri, himere. Chiar si cand vine vorba despre un hobby.
Sa-ti zic o chestie amuzantă: stau si ma gandesc la un viitor fictiv în care sunt fericit si cu motive sa vreau sa traiesc (sotie, familie, nepoți, etc.) sa cad grav bolnav la pat si doctorul sa-mi zică ca datorită unor abuzuri din tinerețe am inima/organismul distrus si nu mai am mult de trait. Ar fi ironică situația, nu? Vezi? Gândesc continuu la ce trebuie si ce nu trebuie. Poate ar trebui sa ma apuc de sah, nu? Am incercat dar nu imi place așa de tare :)
Ai vazut filmul Bicentennial Man? Nu are legatura per se cu problema mea...doar intr-o oarecare masura.
Editat Mie 19 mar 2014 22:14
Am vazut filmul (acum), a fost pe gustul meu (si filmul Avatar mi-a placut); pentru mine insa, acest film ar fi exceptional daca era un scenariu realizat de oamenii de peste cateva sute de ani si daca era oferit impreuna cu componenta necesar pentru upgrade, astfel incat sa imi fie inlesnita intelegerea unui asa nivel evolut de prezentare a problematicii.
Asa cum e scenariul, el nu face decat sa elogieze, ceea ce pot considera de elogiat fiintele umane ajunse la nivelul evolutiv al anului 1990 (daca am retinut bine), adica conditia umana promovata educational de nivelul actual al civilizatiei umane, ramura modernista.
Vointa difera de la om la om, in general capacitatile noastre (desi majoritar acceptat sunt considerate ca fiind aceleasi), cel putin calitativ sunt diferite.
Una e sa vrei, alta e sa poti; de ce? tocmai din cauza de atasament; ce este un atasament? afectiune puternica dezvoltata fata de ceva, cineva (obicei, persoana, obiect, animal, fenomen, emotie, sentiment, concept, idee, manifestari, ...); ce face un atasament? conditioneaza, el fiind o dependenta afectiva.
A vroi si a putea coincid doar in perioada incipienta, in "preludiul" impletirii "obiectului" fata de care dezvoltam afectiunea atasamentala, cu insasi acesta afectiune; dupa aia a vroi devine doar o dorinta irealizabila si ruperea (lipsirea) de "obiectul" fata de care am dezvoltat o legatura afectiva (transformand asta in atasament), presupune cadere in intristare, deprimare, si chiar disperare.
Am inteles, deci relatia a decurs cat se poate de firesc (din perspectiva ta), daca spui ca dupa vreo 3 ani ai sesizat ca "s-ar folosi de tine".
Trebuie sa clarificam un lucru, altfel, ... ciorba.
Una e sa (o) iubesti (inca)!!! si cu totul altceva sentimentul atasamentului fata de ea si (sau) sentimentul atasamentului fata de iubirea pentru ea, mare atentie mare; prima e de la natura si e ok, a doua desi tot de la natura, conducand la distructiva (cand nu mai e "obiectul"), iaca nu mai e ok si vezi bine prin ce treci, nu? Asadar in mod clar suferi din patima (atasamentul) iubirii fata de ea si de cele ce constituiau acea viata, nu din iubirea naturala fata de ea si fata de acea vieta (cu tot ce implica inclusiv material acea viata)!!!
La fel e cu atasamentul in orice privinta; am foarte aproape un fumator care stie extrem de bine catre ce poate duce fumatul si care are anumite simptome, dar atasata fiind, nu are puterea vointei necesara sa mai iasa din conditionare, afectiunea dezvoltata fata de procesul fumat, nu se mai afla in puterea vointei ei si nici nu e capabila sa se inalte catre acea constientizare necesara ei spre eliberare (nu neaparat o constientizare referitor la cat de distructiv ii e fumatul, ci orice constientizare inaltatoare de "spirit" care sa ii atinga masa critica necesara intru a o dezlega afectiv fata de obiectul afectiunii atasamentale dezvoltata).
Indragosteala e calea sigura catre atasamentare; de ce? intrucat nici dracu nu ne-a educat cum sa abordam indragosteala fara sa devenim niste dependenti gata oricand sa intre in sevraj (si sinucidere) daca nu mai primesc drogul.
Si te mai miri ca s-a ajuns aici, wow! pai la o femeie, pragul 30 ani, reprezinta transformarea instinctului matern, dintr-un ceas (tic tac) in Big Ben; dar, cine stie daca asta rezolva problema sau ar fi fost bomboana pe coliva ta; poate mai bine asa, fara copil dar si fara pensie alimentara.
De ce ar fi povestea tampita, doar e viata ta; "tampenia" e un concept inventat de catre om spre a defini intr-un mod absurd necunoasterea functionarii unicitatii fiintei umane.
Hai lasa-ma, chiar nu poti, tu esti copil? Mai allin"t"-one, da' sa respiri poti? dar poti sa iti mentii inima batand? dar sa mesteci? dar sa gandesti, dar sa scuipi, dar sa vorbesti, dar sa mergi, dar sa te tarasti poti, dar sa numeri, dar sa discuti pe net, dar sa citesti ce scriu eu aici? dar sa simti tristete si deprimare?
Ai incercat cel putin o data de cand discutam, sa urmaresti ceva amuzant pe net, asa, din bun simt fata de mine daca nu fata de tine cel pe care il scoti la mezat intru a fi hacuit de deprimare?
Eh, sahul e impovarator, poate in situatia data, o tabla, e mult mai simplu de jucat, destinderea functioneaza altfel, nu e necesara atata efort pentru care sa iti trebuiasca vointa ca sa ii dai curs.
Editat Joi 20 mar 2014 10:33
Cu alte cuvinte obsesie. Așa mi-a zis și ea, ca am o obsesie pentru ea si nicidecum dragoste. Dar sincer, asta nu mai are nici o importanta. Nici pentru mine... Imi este clar ca orice ar fi va ramane fara finalitate. Ma gandesc si la scenariul (puțin probabil) in care ea ar vrea sa ne impacam. Chiar daca as vrea intr-o oarecare masura asta, stiu ca ar fi o relație ciudată si fara sorti de izbândă. Nu numai ea a fost sursa nemulțumirilor ci si mediul înconjurător (familia, prieteni, societatea). Ar fi de facut niste sacrificii imense de ambele parti și eu cel putin nu cred ca as fi dispus sa mai fac sacrificii.
Bun, lăsăm problema asta deoparte deoarece nu asta este necazul meu cel mai mare. Este doar baza...
Raspunsul este da, urmăresc si caut sa rad... Este chiar amuzant dialogul imaginat din clipul postat de tine. Un dezavantaj este ca nu am acces tv deci am la dispozitie doar internetul pe tableta. Și filme nu am posibilitatea sa vad online așa ca nu pot sa-mi las imaginația sa zburde. Dar chiar daca as avea aceasta posibilitate tot nu m-ar ajuta cu nimic. Nu mai pot sa visez, nu mai am la ce. Cand eram mai tanar visam și am incercat sa-mi împlinesc visele. M-am urcat în avion, in vapor, in masina si am purces la drum. Am vazut iarba pe mai multe pământuri și desi este diferită este tot iarbă. Nu spun ca le-am vazut pe toate dar am bănuiala ca toate sunt la fel. Asta este marele meu zid.
De ce sa nu iesi in niste cercuri mai intelectuale, artistice, si sa afli acolo o femeie care gandeste mult ca tine?
Pana la urma de asta aveai nevoie si in trecut: o femeie cu ceva minte in cap, atractiva si care sa fie stabila emotional pentru a construi planuri cu ea pe termen lung.
O lasam deoparte dar baza fiind, neintelegerea ei intarzie vindecarea, eliberarea din afectiunea dezvoltata fata de viata aia (cu logodnica cu tot).
Sa zicem, ii poti spune si obsesie, desi e cam transant, problemele fiind intotdeauna cu mult mai putin limpezi.
E foarte interesant ca ea ti-a pus acest "diagnostic", "eticheta"; oare nu cumva trebuie sa o cautam pe ea ca aflandu-se de fapt mai sus decat noi in loc sa o cautam mai jos?!
Da, necazul tau acuma e intristarea, deprimarea, disperarea.
Foarte bine daca o faci. Pai nu mai poti sa visezi dar te destinzi, iti ocupi timpul, iar ca sa faci un "hobby temporar" din, .... ce stiu eu, de exemplu din munca ta, nu cred ca e asa imposibil (atentie mare insa, real, un hobby este tot atasament; cunosc oameni care sunt bolnavi de "a munci").
Asa e? "iarba" ca si lacrima sunt la fel pretutindeni.
Visele vor reveni in mod categoric, acuma insa esti prea mistuit de focul ce urmeaza pierderii obiectului afectiunii atasamentale si e necesar timp/uitare/reconversie, (al)chimia lucreaza, tu dai timp si vei izbandi.
Sa stii ca leac miraculos si lipsit de dependenta nu e lesne de gasit, e he!
Dar amelioratori ai zilelor ce iti sunt necesare ca sa treci acesta punte din valea plangerii, exista, anume acestia pe care impreuna ii cautam.
Tu nu trebuie sa ai timpi in care sa-ti zboare ganduriele, timpi pentru amintiri, aia e si asta trebuie sa cauti, ocuparea lui cu procupari fizice sau psihice (unii au batut mult moneda pe "omorarea fizicului" ca fiind un mare "dusman" al echilibrului; odihna hraneste monstrii personali; eu insa nu as fi chiar asa categoric, ...)
Inca un videoclip dar cu totul alta tema; nu te orienta dupa ceea ce au scris oamenii, e doar interesant subiectul filmarii in sine, asa pentru informarea noastra, "iarba" e oare aceeasi chiar mai mult decat cunostem pana acum?
Nu il viziona daca ai o stare emotionala negativa in acel moment!!!
Editat Joi 20 mar 2014 11:56
tadayosimasahiromidorikawa a scris:Asta as vrea si eu dar pe lânga handicapul pe care-l am acum, ma aflu și intr-o societate complet străină de mine ceea ce face si mai grea încercarea mea de integrare.De ce sa nu iesi in niste cercuri mai intelectuale, artistice, si sa afli acolo o femeie care gandeste mult ca tine?
Pana la urma de asta aveai nevoie si in trecut: o femeie cu ceva minte in cap, atractiva si care sa fie stabila emotional pentru a construi planuri cu ea pe termen lung.
@povestea vorbei: stii ca daca pui lângă un buton un bilet pe care scrie "Nu Apasa" ai sanse foarte mari ca cineva sa-l apese. La fel si cu clipul de mai sus: nu-l viziona daca.... Ce sa zic, tot m-am uitat la el. M-a impresionat sa vad la animale sentimente care nu se regăsesc la unii oameni. Nu le-as zice sentimente ci mai degraba instincte. Dar întelegi ce vreau sa zic.
Legat de asta, ai vazut filmul Hachi: A Dog's tale cu Richard Gere? Eu l-am vazut împreună cu ea dupa ce ne-am despartit; stăteam impreuna în pat si ne uitam la film. De fapt eu ma uităm, ea se juca pe tableta. Am fost atat de miscat de filmul ala ca mai aveam puțin și ma apuca plânsul...adica chiar începusem sa lacrimez si imi muscam buzele și limba ca sa nu ma pun pe bocit. Ce pot zice: am eu o fire mai sensibilă. Dar pe oricine ai întreba despre mine ai primi răspunsuri complet contradictorii legat de "sensibilitatea" mea.
Editat Joi 20 mar 2014 13:50
Fructul oprit
O da, l-am vazut si noroc ca eram singur ca sa "bocesc" in voie (nu pe ascuns ca tine)
Impreuna cu ea dupa ce v-ati despartit? mai sa stii ca asta e numa' buna ca tema de lucru; ma intreb cum v-ar fi voua daca a-ti continua relatia ca despartiti
, amandoi cu lectia facuta in privinta celor ce au stat la baza despartirii?!
Am inteles.