Avem acces sa ne constatam ca fiind cei ce gandim si in consecinta utilizam aceasta facilitate de cand ne stim, asa am invatat sa credem orbeste in parintii nostrii pana ce le-am inteles limitele, asa am crezut in Mos Craciun, asa avem convingeri personale; de exemplu eu acum in aceasta etapa cred in "ingerul albastru al Roportal" (tu neintelegand inca ceea ce stie tot forumul, crezi in minuni ale tabletei).
Dar, tot ceea ce pare fara explicatie, este fara explicatie doar intrucat nu avem acces la acea explicatie si in consecinta ne oferim sa ii dam noi o explicatie personala sau comunitara.
Bataile de cap ne-demoralizatoare sunt bine venite intrucat dupa cum spui chiar tu, te tin ocupat, iar asta pentru tine e "mana cereasca" (nu stiu daca cunosti termenul, "mana" era alimentul cu care evreii ar fi fost hraniti in pusiu de catre "Dumnezeu").
Cu privitul asta la un alt viitor, eu zic sa fii moderat ca sa nu cazi in alte dezamagiri; asteptarile neimplinite sunt dezamagiri ce pot fi dureroase; pare potrivit sa iti reconsideri optiunile naturale si sa incerci sa visezi "mai aproape de "casa", adica sa iti propui scopuri evident realizabile deocamdata; ideea cu planuri de viitor, daca imi aduc aminte, se referea nu neparat la visare cat, la a-ti face un portofoliu de lucrari cu schite cat mai detaliate, un proiect (sau mai multe) efectiv, al unor modele de casa, fie pentru bisnice-ul tau, fie chiar pentru casa personala pe care probabil ti-o vei construi candva, dar asta in primul rand pemntru a te tine ocupat cu ceva care chiar e pe domeniul tau de activitate.
Nu te astepta la o batalie lunga indiferent de premise, ca sa nu cazi in pesimism, dar incearca sa fii conectat permanent si oricat va fi necesar, la a te salva pe tine insuti naturalul (fundamentalul), de tine insuti cel denaturat care te chinuisti si caruia iti vin ganduri nebunesti!!!
"Degeaba va castiga omul lumea intreaga, de isi va pierde sufletul sau"; asa zice un intelept cuvant; eu nu dau sufletului valente spiritual religioase, dar evidentiez necesitatea de a ne cunoaste cele mai esentiale elemente constitutive, de a intelege pe cat posibil ce suntem noi pe nivelurile cele mai profunde si cat de mult ne-am indepartat de ele; de la necesitatile firesti si pana la cele in care ne pierdem din cauza tumultului vietii, e cale lunga.
Nu spun sa nu ne bucuram de viata, o nu, dar una e sa degustam pastrandu-ne libertatea si alta sa "infulecam" fara masura, pierduti in atasamente, in compulsiune; in plus orice spun e sub rezerva unui foarte posibil relativism, asa cum sunt de fapt in general (toate) zicerile umane.
Cine vreodata ne-a educat sa intelegem ce e placerea si ce e bucuria, dar mai ales cine ne-a educat sa facem distinctiea dintre ele; asta ca sa nu mai vorbesc de a fi educati, cum anume sa nu cadem in mrejele atasamentelor, despre care deabia cand e prea tarziu intelegem ce "demonice" sunt.
Zile minunate in suflet allinone!
