Nu cred ca o sa reusesc....

Sa o luam de-a-ndaratelea poate e mai lesne.

-Te afli in angoasa deseori? in tristete, deprimare si chiar uneori disperare ce te impinge la ganduri suicidale? da ori ba?

De ce?

-Pentru ca nu mai ai parte de "obiectul" (acea viata ce includea acele stari sufletesti, acea logodnica, acele vise, acea casa, acele bunuri, munca,, banii, acele scopuri ale renuntarilor necesare pentru indeplinire etc; nu conteaza ca tu numeai toate astea intr-un fel, ea in alt fel, eu in felul meu, altul intr-al sau, nu are nici o relevanta ca era iubire, fum, carnati si ce-om mai vrea noi) fata de care ai dezvoltat o foarte puternica afectiune, fata de care te-ai atasat.

-Tie ti-ar trebui acuma, chiar in acesta clipa, o minune prin care acea viata sau una mai buna sa iti fie redata pe tava impreuna cu incredintarea ca totul a fost o regretabila eroare, astfel pe loc toata durerea s-ar estompa.

De ce?

Datorita acestor forte interne obsesionale rezultate din atasare, rezultate din afectiunea (se vede treaba, obsesionala) fata de "obiect" ; e ca la un drogat, ca la un vicios (repet, nu te etichetez si nu trebuie sa te simti stigmatizat, toti suntem asa, pe foarte multe aspecte ale vietii, inclusiv in "iubiri", dar nu ne dam seama decat atuci cand nu mai avem acces la "obiecul" atasamentului).

Intrucat, atasat fiind, iata ca la un moment dat nu ai mai avut posibilitatea sa iti satisfaci conduita (inclusiv psihica; adica placerea relatiei respective in toate aspectele acelei placeri, satisfactii) impusa tie de fortele interne obsesionale (rezultate din atasare), atunci automat sa manifestat si inca se manifesta angoasa.

Mai, e ca in privinta oricarui atasament (fata de parinti, copii, soti, animale, tutun, alcool, dulciuri, pescuit, filatelie, masturbare, comoditate-lenevire, ...), atunci cand ni se ia, dispare, ..., "obiectul" atasamentului, posibilitatea satisfaceri, iese la iveala compulsiunea (patima), ca fiind de fapt cea care definea acea relatie, desi noi nu stiam asta si aveam alte impresii.

Relatia persoanei cu "obiectul" a fost compulsiune daca si numai daca in urma lipsirii de obiect, angoasa isi face aparitia, ca la tine.

"Stai linistit", 99% dintre indragostiti sunt compulsivi, dar poate nu asa de compulsivi incat sa ajunga in deprimare cu ganduri suicidale.

Ai inteles eronat, nu trebuie sa intelegi daca ai iubit-o sau nu, ai iubit-o asa cum majoritatea dintre noi iubim, aka patimas.

De unde rezulta asta?

Din faptul ca odata ce nu mai avem parte de acea persoana, acea viata, suferim teribil, asta e patima, obsesie.

Ceea ce spun eu, nu doar tu nu intelegi, nu inteleg 999% dintre oameni.

De fapt, ce mai faci mai allinone?

Tocmai asta incerc sa inteleg: ce anume imi creează aceste stări. Lipsa ei, lipsa a ceea ce a reprezentat ea sau lipsa de voința de a continua. Voința în general am pentru ca sunt destul de incapatanat. Insa și eu functionez pe baza faptei si rasplatei. Trebuie sa se merite sa si vreau. Si din toate experientele de pana acum, nu prea se merita.

Iti dau dreptate: acum aș avea nevoie de o minune adica de ea ori de alta mai buna. Dar trebuie neapărat sa-mi dau seama ce anume imi trebuie sa nu fac greșeala de a ma împaca cu ea ca sa-mi dau seama ca de fapt nu o mai iubesc ci doar am nevoie de ea.

Si nu, nu ma supăr de "etichetare". Credeam si eu ca nu sunt singurul care este compulsiv in dragoste și tocmai ce ai confirmat asta. Mulți insa nu ajung sa se despartă de obiectul pasiunii lor deci nu au ocazia sa dea în patima. Se fac compromisuri de ambele parti intr-o relație tocmai pentru a se evita asta. Eu trebuie sa inteleg, așa cum am zis mai sus, daca este mai mult decat obsesia pentru ce am avut. Si asta este marea mea problema: ca se pare ca nu este doar obsesia.

Cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost sa merg la sala. Ajuta mult intr-un fel sau altul la starea mea psihică.

@black30:nu, nu sunt gras. Am 1,88 înălțime si exact 80kg. Era bine un 90kg dar sper ca daca ajung din nou la 90 să fie din masa musculara nu din colacei.

Sportul te ajuta mult ...si la fizic dar si la psihic mai ales boxul ...acum hai sa-ti spun ceva cu riscul sa te deranjeze...ma baiatule tu esti barbat sau ce naiba, k am inteles suferi, ea a fost pentru tine cea mai tare cea mai frumoasa dar da-o in sufleul meu ai c...ie in pantaloni sau ce dracu.Apucate de sport, citeste mai mult, investeste in tine si atunci ai sa vezi ca o sa se schimbe situatia.Lasa-le omule pe femei in pace ca pentru un barbat nu femeia e un scop in viata,nu pune femeia pe un piedestal( am vb la general).Trebuie sa recunosc ca am citit topicul pe sarite dar in principiu ideea e aceiasi...te paraseste si nu poti trai fara el/ea, dar e complet fals, intr-un final asta e viata .Haide pa si da tare la sac.

Normal ca dezamagirea suferita ti-a afectat si puterea de manifestare a vointei in a continua o viata normala, dar suferinta vine de acolo de unde tot iti zic, din afectivitatea nenaturala (obsesionala) cu care te-ai implicat (dar ti-am zis, e o problema general umana, lipsa educatiei referitor la modul de a ne implica afectiv in toate aspectele vietii noastre; acesta e nivelul umanitatii; ma refer desigur la spectrul foarte larg al populatiei).

In tot ceea ce facem si ne implicam, ar fi potrivit sa ne incercam pe noi insine din cand in cand, daca nu cumva ne-am lipit prea tare afectiv de "obiectul" afectiuni, astfel incat de fapt sa fie ceva de natura obsesionala.

De exemplu: domn'e daca din clipa asta sunt obligat sa nu mai mananc sarmale, carnati, fripturi, ...., carne, se manifesta angoasa? ia sa fac un experiment sa constat eu daca nu cumva sunt un compulsiv.

Sau: daca "fereasca ...", intr-un mod regretabil sunt obligat sa ma despart de sotie, pot sa duc acesta despartire sau sunt un compulsiv?

Dar daca voi fi parasutat in tinturile amazoniene fara a mai avea cum sa iau legatura cu lumea civilizata, doar eu cu mine insumi, adica singur, sunt gata sa imi traiesc viata, sau voi da in deprimre si deznadejde?

Desigur e dificil sa ne testam astfel, mai ales ca numai traind efectiv cele despre care zic, constatam efectul; insa o testare referitor la alcool, la internet, la hobbyul nostru, la cele ce ne lac in general, e usor sa facem; ne privam cateva zile si constatam daca suntem compulsivi sau nu; orice semnal de compulsiune, e un grav pericol de a fi de fapt atasati, patimasi.

Cum adica daca e mai mult decat obsesia?

Ce e aia mai mult?

Cel mai bun dar nu trebuie sa fie singura, cauta si psihic cate ceva.

Azi e luni, teoretic e de bine, nu?

Ar trebui sa ne invete cineva sa (si cum sa) ne iubim pe noi insine astfel incat sa nu ajungem a ne dori sa ne omoram.

Pentru asta insa ar fi potrivit sa fi invatat inca din copilarie, cine suntem noi insine, acela pe care fiecare dintre noi ar trebui sa il respecte si iubeasca, pentru ca intr-o zi sa impartasim si fata de altii o iubire asemanatoare; eh, dar cine sa ne fi initiat in asemenea tip de educatie; ne-am trezit adulti supusi multiplelor atasamentari.

Pare de dorit ca omul sa fie in armonie cu el insusi indiferent de vitregia vietii, intrucat in primul rand fiecare se are pe el insusi si fiecare el isusi fiind va ajunge la un moment dat pana si in fata mortii; fiecare moare singur, indiferent de cei din jur; realitatea e personala, nimeni netraind vreodata realitatea altuia ci, numai si numai pe a sa, indiferent cat de asemanatoare pare cu a altora in anumite privinte si senzatii mai ales vizuale si cutanate.

O saptamana spornica! mai ales in a te regasi pe tine insuti cel pe care ar trebui sa te iubesti! nu ca nu te-ai iubi, dar nu o constientizezi suficient, prada aflandu-te starilor de tristete si deprimare si confundandu-te pe tine cel ce merita a fi respectat si iubit, cu altul, anume cu acesta (omul atasamentarilor) ce sufera acuma intrucat a fost lipsit de un anumit tip de viata de care se atasase.

Stiu ca acuma nu mai ai ce face, deja navalitorii (tristetea si deprimarea, ba chiar si disperarea) fac raiduri ce nu depind de tine cel constient si te matura, te spulbera de nu te vezi, ceea ce iti face viata un calvar, dar, poate putin cate putin, iti redefinesti pozitionarea fata de valorizarile vizavi de tine insuti si mai apoi fata de cele vizavi de semeni si de intreaga realitate.

Naspa, daca nu ai zis nimic eu trag concluzia ca nu ai o stare cat de cat echilibrata azi.

Iti urez o zi tot mai usor de trecut pe masura ce se apropie orele de dupa-amieza!

Multumesc...nu te teme, sunt ok dar am fugit cu munca. Scuze...

Da? Bravo!

Munca te tine ocupat psihic si te istoveste fizic, exact ceea ce nu ii e pe plac "dracului" care pandeste ca sa te chinuiasca.

Sincer, dupa ultimele doua pagini m-a lăsat angoasa un pic. Este buna si discuția la ceva... Multumesc!

Stiu ca nu am scăpat dar înțelegând mai bine situația si ocupandu-mi timpul si cu sportul, s-au estompat pe moment trairile negative. Nu, nu m-au părăsit și sunt sigur ca o sa se întoarcă la un moment dat. Mai sunt si acum rămășițe mai ales cand am timp prea mult de gândit dar... Asta este, important este ca vad ca vreau.

Allinone, ai calatorit in lumea, in realitatea angoasanta, respectiv pe unul dintre domenii, cel al deprimarii, multe sunt insa fatetele imperiului ei; acuma, prin cateva dintre odraslele ei, anume tristetea, deprimarea si disperarea ai cunoscut catre ce pot duce atasamentele de orice fel, adica dezvoltarea unei afectiuni puternice fata de ceva, orice si oricine va fi fiind acest ceva (fie chiar si cei dragi noua sau bunurile materilae, pasiunile, alimente, obiceiuri, stari sufletesti); ia seama bine si sa nu uiti vrodata ce a facut din tine atasamentul.

Desi cultura noastra inalta la slavi acest gen de relatie intre subiect si "obiect", ai constatat pe pilea ta urmarile lipsirii de "drog".

Iata o definitie a manifestarilor subiectului care real iubeste, oferita mie de o colega forumista; atentie, manifestari, nu descriere efectiva a sentimentului iubirii, intrucat iubirea nu poate fi descrisa, asa cum nici un sentiment sau emotie nu pot fi descrise ci doar traite.

Si dau exemplul doar intrucat nu am la indemna altceva, in rest nu e nici un fel de trimitere religioasa sau spirituala; asadar:

"Iubirea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate. Iubirea nu pizmuieşte, iubirea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul."

Asta doar asa ca sa avem idee, nu ca am avea vreunul dintre noi asemenea masuri.

E diferenta mare intre emotia iubirii (indragosteala) si sentimentul iubirii; nu ne e la indemana o asemenea iubire, noi una doua din iubire dam in conflict, suparari, nervozitate, ranchiuna, ..., sa iubesti e lucru mare, dar, facem si noi ce putem, important e cel putin sa clarificam care e diferenta dintre emotia si sentimentul iubirii, dintre atasament si libertate.

!!!Sa nu lasi echipamentul de protectie (extenuarea fizica si psihica, permanenta preocupare de a nu iti lasa aspectul patimas al mintii sa rumineze amintiri si ganduri negative nici de vor trece luni de nemanifestare a deprimarii) si desigur si cel mai important, allinone cunoaste-te pe tine insuti si sa fii prevazator ca sa nu mai "pacatuiesti" (gresesti) pe cat posibil fata de tine din nestiinta aprecierii juste a starilor tale sufletesti!