Existenta. Semantism si Sintaxa. - carte

Allexandrra a scris:

O sa iti explic ca la gradinita cum il plagiezi tu pe Searle. Si de data asta ma tin de cuvant. Rapid, nu peste un an.

Ce inseamna rapid la voi, filosofii? Au trecut 3 zile deja si ma tii asa in suspans?

Htenesa a scris:

Ce legatura are priceperea soferului cu masina ca atare ? Masina e in stare sa faca multe, dar daca soferul nu se pricepe asta nu inseamna ca nu e buna masina. Probabil un orb din nasere sau Mary nu viseaza in culori deoarece creierul lor n-a invatat sa foloseasca respectiva zona. Dar asta nu inseamna ca zona aia nu e buna. Daca s-ar aplica curent direct pe zona aia, orbul ar vedea culori.

Ai folosit de atatea ori analogia cu maşina, încât mi se pare că o iei prea în serios. Nu vorbim despre ceva chiar atât de evident, ci despre interpretarea unor efecte. Ca să intru în jocul tău periculos, noi observam că persoana X a ajuns din punctul A în B, şi deducem că neapărat X a mers cu o maşină, ba vrem să precizăm şi marca, poate şi numărul de înmatriculare.

Nu există nicio dovadă ca există, ab initio o reţea neuronală gata configurată pentru roşu, mai curând, configurarea se face prin expunere la stimuli. Chiar în filosofie e nevoie de raportare la observaţiile ştiinţifice contemporane. Iată un punct de plecare: http://en.wikipedia.org/wiki/Monochromacy

Îmcă ceva. Folosirea cuvintelor poate şi probabil nu reprezintă un act de laşitate, ci de onestitate faţă de tine şi faţă de cititori. Trebuie să fii conştient că nu ai ajuns la capătul căutărilor, ci eşti doar la început.

Marinel a scris:

Nu există nicio dovadă ca există, ab initio o reţea neuronală gata configurată pentru roşu, mai curând, configurarea se face prin expunere la stimuli.

Poate n-o exista. Si cu ce schimba asta problema ?

Htenesa a scris:

Poate n-o exista. Si cu ce schimba asta problema ?

Uite cu ce:

Dacă reţeaua se configurează doar în urma stimulului, înseamnă că stimulul este cauza apariţiei senzaţiee de culoare, iar relaţiile dintre Rs, Rl şi Rq trebuie reanalizate.

Marinel a scris:

Uite cu ce:

Dacă reţeaua se configurează doar în urma stimulului, înseamnă că stimulul este cauza apariţiei senzaţiee de culoare, iar relaţiile dintre Rs, Rl şi Rq trebuie reanalizate.

Ti-am mai zis: La fel cum deschiderea geamului cand afara este frig este cauza racirii in camera. .

N-are nicio relevanta ca se configureaza pentru prima data la inceput. Stimulul doar creeaza conditiile proprice pentru configurarea retelei. Dar doar atata. Culoarea e deja altceva. Geamul deschis doar creeaza conditiile pentru racirea camerei. Nu geamul ca atare raceste camera ! La fel, stimulul doar creeaza conditiile pentru configurarea retelei. Dar nu stimulul ca atare creeaza culoarea. Culoarea este creata de functionarea creierului, functionare care merge dincolo de stiinta materialista a secolului 21. Neuronii fac altceva fata de ce are impresia omul de stiinta de facebook al secolului 21.

E acelasi proces prin care trecem atunci cand invatam sa vorbim de exemplu. Ne arata mama o pisica si spune "pisica" si noi invatam ca insiruirea de sunete "pisica" inseamna animalul pisica. Problema e ca acest lucru nu se realizeaza doar prin configurarea sintactica a retelei neuronale. Acest lucru se realizeaza prin dobandirea de noi intelegeri. Iar procesul asta merge dincolo de materialism. De exemplu, Penrose zice ca intelegerile vin din lumea platonica, constiinta fiind un fenomen care face legatura dintre lumea fizica si lumea platonica.

Omul de stiinta de facebook al secolului 21 are tendinta sa zica: "uite domle, si retelele neuronale artificiale invata, deci si noi facem la fel". Problema e ca retelele neuronale "invata" doar comportament. Dar aceasta invatare e strict sintactica. Noi avem parte de invatare autentica. Noi prin invatare dobandim intelegere. Si abia pe baza intelegerii ne generam comportamentele. Calculatoarele nu au intelegere. Ele prin "invatare", doar dezvolta comportamente mai potrivite unei anumite sarcini. Dar noi nu facem asta. Noi avem nevoie ca mai intai sa intelegem despre ce e vorba. Abia apoi putem actiona.

Alt exemplu: atunci cand te indragostesti. Daca tu crezi ca stimulul "lumina" are vreun rol aparte in generarea culorii, atunci trebuie sa crezi si ca stimulul "Maricica" are vreun rol aparte in generarea indragostirii. O interactiona Maricica direct cu neuronii tai. Si (desi nu stiu cum sta treaba defapt), o sa atac si ideea ta ca reteaua nu ar fi configurata la inceput. Daca reteaua nu ar fi configurata automat, atunci ar insemna ca si indragosteala se invata. Dar de unde... ca eu cand am vazut-o pentru prima data pe Maricica, mi-am si pierdut mintile. Deci reteaua deja exista. Trebuia doar Maricica sa ma stimuleze.

Omul de ştiinţă caricaturizat de tine poate este unul care nu a venit în contact cu Filosofia Ştiinţei, şi mai ales cu Teoria Generală a Sistemelor. Teoria Storng AI nu este îmbrăţişată (tot vorbeai de iubire) de toţi oamenii de ştiinţă.

Dar nu cred că există un om de ştiinţă care să creadă că un sistem este doar suma părţilor. Nu e mare lucru. Un atom de hidrogen înseamnă altceva decât o alăturare de particule elementare, molecula de apă are alte proprietăţi decât oxigenul şi hidrogenul din care este formată, celula este mai mult decât nişte lanţuri de aminoacizi.

Nu descoperi gaura de la covrig, nici măcar Bake-Rolls-urile, dacă afirmi că creierul este mai mult decât o sumă de neuroni. Aşa cum am spus, asta este şi obiecţia mea legată de Camera Chinezească.

Toate exemplele de sisteme pe care le dai tu fac parte din ontologia obiectiva. Aduni un element ontologic obiectiv cu alt element ontologic obiectiv si obtii un sistem tot ontologic obiectiv. Constiinta are ontologie subiectiva. Stiinta de azi n-are nimic de revelat in legatura cu acest lucru. Daia zic ca explicatia nu poate veni in termeni de "neuroni care trimit semnale de la unul la altul". Chiar daca acest lucru poate duce la emergenta de comportamente care sunt mai mult decat suma partilor (cum se intampla in retelele neuronale artificiale), aceste comportamente sunt in continuare ontologic obiective. Dar in creier trebuie sa se intample altceva, ceva care sa poata da nastere ontologiei subiective.

Dar in creier trebuie sa se intample altceva, ceva care sa poata da nastere ontologiei subiective.

Da, in creier au loc combinatii de date de provenienta interioara si de provenienta exterioara al caror numar s-ar putea sa depaseasca cele mai SF vise ale noastre. In plus, datele interioare se combina intre ele, cele exterioare se combina si ele intre ele si mai au loc si combinatii intre cele cu sursa exterioara si sursa interioara. Asta complica lucrurile si mai mult, pt. ca e greu de distins ce e din interior, ce e din exterior si cu ce tip ce combinatie avem de-a face.

Asa ca pana sa se lamureasca daca ontologia respectiva e subiectiva sau nu, ar trebui lamurite cele de mai sus. Astept computerul de peste 50 de ani, pt. a se face un pic de lumina.

Allexandrra a scris:

Asa ca pana sa se lamureasca daca ontologia respectiva e subiectiva sau nu, ar trebui lamurite cele de mai sus. Astept computerul de peste 50 de ani, pt. a se face un pic de lumina.

Un punct de plecare.

„În 1666 Leibniz publică Dissertatio de Arte Combinatoria [Disertație despre arta combinării] (G IV, 27-104) în care dezvoltă ideea unui alfabet al gîndirii umane. Conceptele reprezintă combinații ale unor idei simple, fundamentale, al căror număr este redus. Aceste idei simple constituie termenii de ordinul întîi. Cîteva exemple de idei simple: 1. punctul; 2. spațiul; 3. a fi situat între;... 9. partea; 10. întregul;... 14. numărul; 15. pluralitatea etc. Combinîndu-le două cîte două (adică com2natio), se obțin termenii de ordinul doi, trei cîte trei (adică com3natio) se obțin termenii de ordinul trei etc. Considerînd că orice judecată se compune din subiect și predicat, Leibniz realizează un calcul analog cu descompunerea unui număr în factori primi, iar în acest fel poate să rezolve problema găsirii tuturor predicatelor posibile, dat fiind un subiect, respectiv, problema găsirii tuturor subiectelor posibile, dat fiind un predicat.

Pentru a afla predicatele posibile ale unui subiect este suficient să se dividă un subiect în factorii săi. De exemplu, predicatele posibile pentru expresia interval sînt 2 (spațiul), 3 (a fi situat între) și 10 (întregul). Prin com2natio obținem 2.3 (spațiu situat între), 2.10 (spațiu total), 3.10 (intersituare in spațiu). Prin com3natio, obținem produsul 2.3.10, care constituie definiția intervalului. Avem, prin urmare, 7 predicate posibile. Numărul predicatelor posibile pentru un termen se calculează în funcție de numărul factorilor simpli (k) care intră în „definiția” unui termen, după formula 2^k-1.

Problema inversă, a găsirii subiectelor posibile pentru interval înseamnă a găsi toți termenii ale căror definiții conțin factorii 2, 3 și 10 sau, cu alte cuvinte, toate combinațiile în care intră 2, 3 și 10. Combinațiile nu pot figura însă decît în noțiuni complexe, adică în noțiuni de un rang superior celui al intervalului, care este un termen de ordinul trei. De exemplu, în linie, definită ca fiind intervalul dintre două puncte. Termenul linie este un termen de ordinul patru, deoarece pentru a defini linia avem nevoie de patru termeni primitivi: 2, 3, 10, 1. În general, dacă avem n termeni din prima clasă și k factori primi ce constituie un predicat, atunci există 2^n-k subiecte posibile.

Combinatorica se dorea, spre deosebire de logica tradițională, o logică a invenției. Inspirată din Raymondus Lullus, a cărui „mare artă” era o metodă generală ce permitea formarea tuturor propozițiilor ce pot fi concepute, metoda lui Leibniz elimina arbitrariul alegerii conceptelor. În plus, ars inveniendi nu era doar un procedeu util numai pentru retorică, ci era o veritabilă tablă de categorii (R. Bouveresse, Leibniz, Paris, Vrin, 1994, p. 12).”^nota

^nota Niță Adrian, Leibniz. Seria monografică - Filosofi, ed. Paideia, București, 1998, pp. 121-123.

Da, e un punct de plecare. Din punct de vedere istoric. S-au facut dezvoltari complexe pornindu-se de la ideea lui Leibniz. Unele sunt expuse, parca, in Filosofia mintii, postata de mine in Biblioteca de filosofie.