Vindecare prin iertare ?

Subiectul acesta mi-a atins punctul sensibil,eu am fost un copil nedorit,o "greseala" si am simtit asta din plin in copilarie.Ca adult am incercat sa iert,am inteles de ce,insa copilul din mine n-a iertat niciodata si tot el si-a dorit mai mult,am crezut ca daca fac eu un pas mai mult spre ei-parintii mei in mod firesc se vor apropia mai mult.Dar oamenii nu se schimba,accepta Naeema ca atat este,nu se poate mai mult si te vei simti mai bine,la mine functioneaza.

Naeema a scris:

Pai asta e, macar de as vedea ceva din partea ei dar nu vad.

Om mai narcisist ca maica'mea mai rar.

Bucura-te ca nu esti si tu ca ea. Dupa cum am intuit de la inceput, tu cu mama ta sunteti incompatibile. Inteleg ca daca era vorba de un strain, nu avea cu ce sa te afecteze. Dar noi mai facem o greseala cand comparam : 'mama altuia face asa..', 'mama altuia nu spune asta', 'mama altuia iubeste mai mult' si atunci ne simtim neindreptatiti. La fel ca si cand ne uitam la vecinu' ca are o capra care da lapte mai bun si uitam sa ne bucuram de ce avem noi, chiar daca nu avem o capra. Da, e mama ta asa cum e si viata nu iti va da alta si daca nu a fost sa fie o mama buna (din multe aspecte), ar fi cazul sa privesti rational problema si sa o iei ca atare. Si mama, ca si popa si ca si doctorul - sunt oameni. Nu sunt si nu vor fi perfecti niciodata, la fel cum nici tu nu vei fi perfecta nici ca mama a copilului tau nici ca om pe lume. Ca te vei stradui mai mult? Bravo tie. Dar nu uita niciodata ca experienta din trecut ti-a deschis ochii mai mult in ceea ce priveste relationarea ta cu cei dragi. Asa se intampla. Viata ne este invatator la toti.

Totusi, asa cum a fost si este mama ta - ai reusit sa ajungi omul care esti si banuiesc ca nu iti este rusine cu tine. O baza tot ti-a dat, atata cat a fost in stare. Fiecare dupa capacitatile si personalitatea proprie. Cum ai spus si tu, ai invatat multe din experienta de a nu te intelege cu mama ta. Incearca sa folosesti partea pozitiva (chiar daca consta doar in asta) a 'capitolului' care a fost. Faptul ca nu se poate concentra pe durerile altora, decat pe ale ei tradeaza cel putin o usoara isterie sau psihoza. E greu de acceptat ca o mama nu aputut face mai mult, dar nu poti obliga un om sa daruiasca mai mult decat poate...nu e posibil. Ai fi simtit daca ar fi facut anumite lucruri pentru tine strict pentru ca asa trebuie sa faca o mama, adunand ea insasi mai multe frustrari si refulandu-se tot pe copilul ei pana la urma.

Ideea e ca acceptarea e singura solutie spre a ierta, chiar daca nu ti se cere iertare. Nu a ierta neaparat persoana in sine, ci faptul ca ti s-a intamplat.

citesc, citesc, citesc, si constat ca bestia de maica-mea e o sfanta si ca o iubesc si mai tare dupa ce am citit p'aici!

mum, ai låv iu! sa vii sa-mi faci sarmale!

Naeema a scris:

Liz eu cu maica'mea avem o relatie cordiala doar de la distanta. Cand suntem in acelasi loc mai mult de o saptamana nu dureaza pacea intre noi si iese cu cearta. De cate ori am vorbit cu ea numai eu stiu. Degeaba. Am incercat sa-i explic de ce nu putem noi avea o relatie apropiata acum, de ce nu putem fi prietene, de ce nu ma trage inima sa ma destainui ei, sa o fac parte din viata mea actuala, am incercat sa o fac sa inteleaga ca in ciuda faptului ca in mare parte datorita ei am ajuns un adult care stie sa treaca cu brio prin situatii grele ale vietii, ca am mostenit o oarecare duritate de la ea, atat cat si o gramada de cinism si realism, ambitie, care de multe ori m-au ajutat, totusi oarecum in adancul sufletului sunt afectata emotional de lipsa ei sau de incapacitatea ei de a manifesta sentimente de iubire, empatie, etc.

Devine foarte defensiva imediat si in cel mai rau caz face un scandal monstru, cu toate ca eu mereu aleg foarte atent modul cum ii spun toate aceste chestii. Niciodata nu am confruntat-o intr-un mod jignitor sau derogatoriu pentru ca totusi mi-e parinte si o persoana mai in varsta. Daca alt respect nu am fata ea, macar pe asta il am.

Face parte din generatia aia nascuta in Romania in anii 50, generatie ignoranta crunt in ale psihologiei, efectele negative pe care unele chestii le pot avea asupra dezvoltarii emotionale ale unui copil, samd. Ea trivializeaza si ridiculizeaza toate astea si rezuma totul la faptul ca asa sunt eu mai sensibila ca taica'meu. O spune razand.

Naeema a scris:

Devine foarte defensiva imediat si in cel mai rau caz face un scandal monstru

Da, chiar tind sa cred ca sufera de isterie.

Naeema a scris:

Pai cam asa este, de obicei cei care afiseaza duritate exagerata sunt cei mai sensibili. Este poate o metoda de auto protejare emotionala. Acum asta nu inseamna ca sunt o papa lapte. Cateodata pot fi a real hard bitch.

Hai sa-ti spun o faza....acum cateva luni vorbeam cu ea pe Skype video si eram cu ala mic in sufragerie. Dupa ce s-a jucat el putin a venit la mine sa-l iau in brate, mi-a pus manutele dupa gat si vroia sa ma muste de obraz in joaca. L-am imbratisat si m-am apucat sa-l pupacesc, cand ea de colo " Vai draga da ce iubire mare intre voi". Nu am zis nimic ca pe moment chiar nu am stiut cum sa o iau. Nici acum nu stiu cum sa interpretez chestia. Weird.

O sa-ti spun o chestie care poate ca ti se va parea deplasata. Chiar nu intentionez lucrul asta.

Pe cand traiau, tata si bunica (soacra lui) se ciondaneau si criticau si isi puneau porecle reciproc (tata era f bascalios, bunica f mandra), dar in fond, cand erau cazu, se sustineau reciproc si se intelegeau mai bine ca niste amici la o bere.

Ei, odata l-am surprins pe tata pe ganduri, spunandu-mi ca bunica l-a intrebat (si fusesse asistenta la viata ei): ' Ce este acela un orgasm? Adica, atata mare tam-tam se tine la TV cu orgasmul...ca eu cand ma culcam cu barbatu-mio mi se parea ca asa era normal sa simt..adica, nu mare branza'.

Ei, la tata literalmente i-a fost mila de ea, ca desi a avut doi soti, ramasa de tanara vaduva de doua ori si crescand cu greu 2 fete cu facultate cu tot - nu era capabila sa ofere afectiune pentru ca nu cunoastea ce inseamna si implica aceasta afectiune. Da, bunica era o femeie rece si dura si isi refula neputinta in iubire prin mii de critici, barfe si mici malitiozitati. Dar cine sunt eu sa o judec? Am iubit-o asa cum a fost, chiar daca uneori isteria ei se refula pe mine.

E vorba de necunoastere si neputinta in iubire, dupa a mea parere. Si mama a simtit-o din plin si a suferit in copilarie, dar pe atat de mutl a avut ea insasi parte in noua ei familie de dragoste, dragalasenie, intelegere si iubire. Deci, inca o data. Bucura-te ca familia ta e incununata de multa afectiune si dragoste. Putinta si eliberare in iubire. E foarta foarte foarte mare lucru.

Unii duc o viata fara sa poata trai eliberarea asta si e trist.

Amarena a scris:

Asa e si maica-mea. Eu si acum am momente de efuziune cu baietii prin casa, cand vin la mine sa ma pupe sau cand ii prind eu si-i strang in brate, asa, fara motiv. Se uita ironic si neincrezatoare, gen "hai nu va mai manifestati voi in felul asta in fata mea, ca stiu eu ca va prefaceti". Nici ea, nici tata n-au avut astfel de gesturi niciodata fata de noi si i se pare ori fals ori maimutareala inutila si paguboasa (pe sistemul copiii trebuie pupati numai in somn)

Asa au fost crescuti si niciodata nu li s-a aratat dragoste.. si asa au procedat si ei. Nu le-a zis nimeni ca nu e bine asa.

Bunica (de data asta din partea tatei), dupa cativa ani de casnicie, de fata cu mine, i-a intrebat: 'Voi chiar va pupati ca va iubiti sau ca sa fiu eu linistita ca va intelegeti si sa nu-mi fac griji?'.

Am ramas tustrei masca. Dar, ..imi si imaginez prin cate a trecut si mai ales prin cate nu a trecut. Si nu a simtit.

Senilatele trec mai departe, strivind ce li se opune. Cand ajungi sa intelegi un om, nu mai ai pretentii de la el.

S.R. a scris:

Senilatele trec mai departe, strivind ce li se opune. Cand ajungi sa intelegi un om, nu mai ai pretentii de la el.

As cred si eu.

Eliberarea adevarata, vine prin faptul ca intelegi ca nu ai de ce si nu are niciun sens sa ai anumite asteptari de la oameni :)

Interesant ca unii daca nu au primit afectiune si iubire cand au fost mici si pe parcus pana au ajuns adulti, se comporta si ei la fel cu ai lor copii sau parteneri, pe cand altii ajung sa fie total opusul, au o capacitate enorma de a iubi si a manifesta iubirea, afectiunea, samd. Asa sunt eu cu asta mic al meu si cateodata imi e teama sa nu ajung sa-l sufoc cu iubirea parinteasca si sa-l cocolosesc prea mult. Atat de mult il iubesc ca uneori mi se taie respiratia cand stau si ma uit la el, si-mi dau lacrimile. Nu rezist sa-l vad ca plange, nu conteaza din ce motive. Imediat il iau in brate, il pup, il linistesc. As petrece orice secunda cu el si mi-e dor de el deja si cand il pun in patut sa doarma. Abia astept sa se trezeasca sa-l iau in brate si sa-l smotocesc.

My sweety :)

Oamenii sunt diferiti, de aceea, unii devin mai afectuosi, iar altii mai reci, dupa ce au avut o copilarie lipsita de dragoste parinteasca.

Totusi, sunt altii, care, desi coplesiti de dragostea parintilor, la maturitate sunt niste monstri egoisti. E greu de gasit o cale care sa multumeasca pe toata lumea, care sa functioneze pt toti.

Sa te bucuri de copilasul si de familia pe care ti-ai format-o ! :)

Naeema a scris:

Abia astept sa se trezeasca sa-l iau in brate si sa-l smotocesc.

Mai ai un pic si te pune la distanta fiul de la smotoceala!!! El e barbat si cu asta a spus totul. Al meu n-a avut inca 10 ani, parca 7 numai cand mi-a spus sa nu cumva sa-l ating de fata cu prieteni sau sa-l pupacesc din gresala in public, mai bine sa-l injur ...

Da, baietii as sunt, daca ii duci la scoala si vrei sa le dai un pupic mai bine o faci in masina fara sa vada nimeni ca daca il vad ceilalti baieti e foc si para. De aia profit de ocazie acum cat e mic si nu are incotro. Il pupacesc cat vreau, cand vreau. E la cheremul meu.