Atasamentele

omul nimeni a scris:

-Implica si intelegerea realitatii celuilat (nu numai a realitatii tale) cand e implicat "un celalat", altfel implica doar intelegerea propriei realitati.

cam intotdeauna actiunile noastre afecteaza si pe altcineva. eu de exemplu nu am fumat in public, decat poate in facultate cand nu-mi pasa

Tu fumezi ? :soc: Ma simt afectat.

Jnanadakini a scris:

Universul interior al celuilalt cred ca poate fi inteles numai dupa ce am gustat personal din bucuriile si amaraciunile propriei vieti interioare.

Astfel cea mai adanca forma de intelegere este cea prin intermediul empatiei in care reusim sa ne adancim in universul celuilalt dincolo de orice forma de expresia a placerilor si neplacerilor

Asa cum spuneam, suntem totusi intr-o masura importanta ceea ce ne-au invatat ceilalti sa fim, pana si latura afectiva se manifesta asa cum o constatam si datorita felului in care ne-au invatat sa o cultivam.

Daca vorbim despre empatia omului de rand asa e intr-o oarecar masura, daca insa vorbim de despre empatia la care doar putini au acces, ai dreptate.

S.R. a scris:

Tu fumezi ? Ma simt afectat.

Hai ca esti caraghios.

omul nimeni a scris:

Ma repet, pe o anumita treapta evolutiva, orice atasament e considerat nociv; explicatia e simpla:

Daca esti pus in situatia de a nu mai avea acces la "obiectul" atasamentului tau (patimei), la placera de al experimenta, suferi? daca raspunsul e da, asta ii dovedeste nocivitatea prin atasamentare; numai atasamentarea e nociva, nu experienta de viata in sine.

e ca si cum vrei sa muncesti fara sa transpiri sau sa inveti fara nici un efort

e ok sa te atasezi daca asta este o experienta de viata folositoare. suferinta este temporara.

oricum, ideal este sa rupi atasamentul atunci cand esti pregatit pentru asta. nu in toiul "sevrajului"

ca pentru orice actiune iti trebuie un plan si o punere in practica. si sa nu iei hotarari la plesneala.

in cazul acesta procesul este nedureros.

dar cand altcineva decide pentru tine, sau sunt circumstante, necazuri care pica din senin si iti disturba existenta, atunci n-ai ce face.

si adevarat, nu am trecut inca prin asta :(

-altul a scris:

Lupta asta cu atasamentele este inventie a religiilor orientale.

Dar nu se intelege care este scopul acestei actiuni? De ce ar vrea un om oarecare sa nu fie atasat de nimic? (sau in fine cum se manifesta fenomenul asta)

Daca omul e inzestrat din nastere cu o constiinta, de ce s-ar chinui s-a faca invers fata de cum ii dicteaza ea? Nu inseamna ca omul se pune impotriva "naturii" lui?

Este in parte o inventie a religiilor (nu numai orientale, crestinism-ortodoxia a cultivat la greu lucrarea nepatimirii (vezi de exemlu scrierile filocalice "Filocaliia"), consider eu, cred ca inainte de inventarea religiilor, durerile de burta l-au invatat pe om sa nu se mai ataseze de mancatul peste necesitati (de exemplu).

Ca oameni de rand nu are nici un sens o asemenea incercare, ca oameni ce cultiva niveluri evolutive sperioare, rostul e dobandirea 'odihnei" vizavi de toata realitatea asta zbuciumata a omului de rand si lucrarea celor la care noi nu avem acces.

Banuiesc ca te referi la constiinta ca etica, nu la constiinta ca rflectare generala a realitatii.

Pai tu daca ai fi atasat de orgoliu sau de vanitate sau aroganta, asta e conform naturii sau nu?

Athmy a scris:

e ca si cum vrei sa muncesti fara sa transpiri sau sa inveti fara nici un efort

e ok sa te atasezi daca asta este o experienta de viata folositoare. suferinta este temporara.

oricum, ideal este sa rupi atasamentul atunci cand esti pregatit pentru asta. nu in toiul "sevrajului"

ca pentru orice actiune iti trebuie un plan si o punere in practica. si sa nu iei hotarari la plesneala.

in cazul acesta procesul este nedureros.

dar cand altcineva decide pentru tine, sau sunt circumstante, necazuri care pica din senin si iti disturba existenta, atunci n-ai ce face.

si adevarat, nu am trecut inca prin asta

Exagerezi putin raportandu-te la atasamente ce nu au dat dependenta.

E ok. nu sa te atasezi ci, sa experiementezi acea realitate de viata, atasamentul e - afectiune puternica, durabila fata de cineva sau de ceva (inclusiv fata de un alta emotie sau sentimente), adica nu e as la indemana oricui sa mai renunte cand vrea el, nu mai renunti tu cand vrei daca te-ai atasat prea tare.

Poti sa consumi alimente fara sa te atasezi dar poti sa consumi atasand-te de placerea gustului sau chiar de pofta de a manca (de exemplu).

E posibil (si se intampla frecvent) ca oameni sa nu fie niciodata pregati sa renunte la atasamentele lor; da, nu in sevraj incerci sa te lasi.

omul nimeni a scris:

Asta e o fraza copilareasca sau una care nu ar trebui rostita decat de un om desavarsit in evolutie.

Eu am aflat-o in liceu cand am vazut filmul Lawrence al Arabiei, cu Peter O'Tool. Tinea un chibrit aprins intre degete si cel care asista intreaba: e dureros? Iar el zice: durerea mea ma priveste numai pe mine :D

Bineinteles ca realizezi mai tarziu ce insemnau cuvintele acelea. Cum ca durerea poate fi necesara dar este datoria fiecaruia sa o traiasca cum crede de cuvinta.

Athmy a scris:

cam intotdeauna actiunile noastre afecteaza si pe altcineva. eu de exemplu nu am fumat in public, decat poate in facultate cand nu-mi pasa

Ii afecteaza insa putin (sau pe putini) faptul ca eu sunt atasat de frustrare, victimizare, frici, vinovatie, fobii, angoase de toate felurile si altele de genul.

omul nimeni a scris:

Ii afecteaza insa putin (sau pe putini) faptul ca eu sunt atasat de frustrare, victimizare, frici, vinovatie, fobii, angoase de toate felurile si altele de genul.

Probabil ca poti trai cu ele, daca spui asta, dar nu iti face placere. Oricum, nimeni nu e perfect, iar sa mimezi asta e si mai prost.

Athmy a scris:

Eu am aflat-o in liceu cand am vazut filmul Lawrence al Arabiei, cu Peter O'Tool. Tinea un chibrit aprins intre degete si cel care asista intreaba: e dureros? Iar el zice: durerea mea ma priveste numai pe mine

Bineinteles ca realizezi mai tarziu ce insemnau cuvintele acelea. Cum ca durerea poate fi necesara dar este datoria fiecaruia sa o traiasca cum crede de cuvinta.

Dar pe actor nu il frigea nimic asa e?

Sunt dureri si Dureri si fiecare le traieste cum le poate duce el, stoicismul are rostul lui, uneori insa durerea se cuvine impartasita cu ceilalti spre binele tau si al lor ca apropiat ce le esi si apropiati ce iti sunt.

Nu cunosti durerea, nu stii sa apreciezi bucuria sau placerea de care ai parte si nici suferinta altuia; cauti placera peste masura naturala, dai de durere; fugi de durere printr-o placere si dai iar de alta durere.

Athmy a scris:

Probabil ca poti trai cu ele, daca spui asta, dar nu iti face placere. Oricum, nimeni nu e perfect, iar sa mimezi asta e si mai prost.

Mai, mai! le iei ad litteram? nu era vorba despre mine neaparat, era doar un exemplu in general.

Uite, de exemplu irascibilitatea chiar e un "apanaj" personal, daca ar fi sa glumesc spun: nu pot trai cu ea, dar nici fara ea.

Nu pot trai cu ea intrucat ma aduce in conflict cu altii si ma imbolnaveste.

Nu pot trai fara ea intrucat constat ca nu renunt la ea.

Zilele trecut am constientizat anumite intelesuri si am avut asa o "iluminare " personala in cunoastere si am vazut totul asa limpede si simplu incat, am reusit sa o induc sau sa renunt la ea la comanda, am controlat fenmenul; nu stiu daca am atins nivelul necesar sa ma folosesc de irascibilitate numa cand vreau in mod constient, vom vedea.