Atasamentele

Athmy a scris:

Din intelegere. Atunci cand intelegi ce ti se intampla, nimic nu prea te poate atinge. Dar daca gasesti in minte justificari si incerci sa te sustragi de la consecinte, acestea te prind din urma

Nu stiu cum sa iti explic, este ca si cand esti indragostit. Idealizezi persoana respectiva, esti prins in jocurile atractiei, te uiti cu frica in viitor daca s-ar intampla sa plece etc. Dar cu toate aceste atasamente negative, daca esti cinstit cu tine tot timpul si ii observi comportamentul si caracterul, cel mai adesea iti vei da seama ca are mici defecte la inceput care te fac sa fii circumspect, si daca nu te precipiti in scurt timp/sau dupa caz o perioada mai lunga, te lamuresti pe deplin ce e un om ca toti ceilalti cu care nu ai mai nimic in comun si te lasa rece. Uite asa cand intelegi persoana respectiva intelegi ca atasamentul e gol de continut. Asta cu atasamentele negativ induse.

Si eu tot despre asta scriu, despre a cunoaste, prin cunoastere vin intelesurile si intelegand mai bine dobandim constientizari mai profunde, iar prin asta, atunci cand atinge masa critica necesara tie (mie sau oricui), dobandim si putera (gratia vointei cum imi place mie sa o numesc) de a ne tine departe de afectivitatea insotitoare ce vine la pachet cu obiceiul, deprinderea, fie ele referitor la oameni, animale, obiecte, natura, activitati personale etc.

Dar acuma te intreb ceva putin mai subtil, ai observat vreodata impreuna aparitia intelesurilor acelea care au dus la reusita (intelesuri legate de atasament si dezatasare) si a claritatii cu care observi atunci intreaga problematica, cat de evident si de la indemna, cat de simplu si usor pare totul, legat de problema cu pricina?

deosebirea dintre noi este urmatoarea: pentru mine obiectivul nu este sa te dez-atasezi, pentru ca eu nu vad in asta o problema, sunt capabila sa traiesc cu toate afectele mele, bune si rele.

pe mine ma intereseaza sa inteleg ce mi se intampla si de ce, iar asta implica intelegerea realitatii celuilalt, obiectul cunoasterii. Ca acest fapt vine la pachet cu schimbarea afectivitatii si detasare, este un fenomen secundar din planul al doilea.

cel mai rau este sa te temi de propria persoana si de propriile sentimente si atasari. asta inseamna ca nu ai incredere in tine si nu te cunosti.

Athmy a scris:

deosebirea dintre noi este urmatoarea: pentru mine obiectivul nu este sa te dez-atasezi, pentru ca eu nu vad in asta o problema, sunt capabila sa traiesc cu toate afectele mele, bune si rele.

pe mine ma intereseaza sa inteleg ce mi se intampla si de ce, iar asta implica intelegerea realitatii celuilalt, obiectul cunoasterii. Ca acest fapt vine la pachet cu schimbarea afectivitatii si detasare, este un fenomen secundar din planul al doilea.

cel mai rau este sa te temi de propria persoana si de propriile sentimente si atasari. asta inseamna ca nu ai incredere in tine si nu te cunosti.

Nu-l vei cunoaste pe celalalt decat daca te cunosti pe tine insuti prima data.

Odata ce ne cunoastem pe noi insine va fi mult mai usor sa intelegem prin ce trece celalalt, caci sursa celuilalt suntem noi insine.

Daca noi nu suntem ei ar mai fi ? Celalalt pote fi stabilit numai daca exista cineva care sa-l perceapa.Iar cel care-l percepe e nevoie a-si intelege propria existenta pentru a intelege existenta celuilalt.

Daca incercam a-l cunoaste primadata pe celalalt e ca si cum avand mere in propria gradina am vrea de fapt sa mancam merele vecinului.

Se spune ca atunci cand intelegem propria esenta intelegem esenta tuturor.

Jnanadakini a scris:

Nu-l vei cunoaste pe celalalt decat daca te cunosti pe tine insuti prima data.

Odata ce ne cunoastem pe noi insine va fi mult mai usor sa intelegem prin ce trece celalalt, caci sursa celuilalt suntem noi insine.

Daca noi nu suntem ei ar mai fi ? Celalalt pote fi stabilit numai daca exista cineva care sa-l perceapa.Iar cel care-l percepe e nevoie a-si intelege propria existenta pentru a intelege existenta celuilalt.

Daca incercam a-l cunoaste primadata pe celalalt e ca si cum avand mere in propria gradina am vrea de fapt sa mancam merele vecinului.

Se spune ca atunci cand intelegem propria esenta intelegem esenta tuturor.

in principiu ai dreptate.

doar ca daca nu am avea oglinda pe care ceilalti ne-o pun in fata, nu am putea sa ne vedem asa cum suntem, sau am avea pareri false despre cine suntem.

de fapt prin interactiune ne cunoastem si pe noi, insa evaluand contextul in primul rand. fara context noi nici n-am mai fi, asa cred.

de fapt esenta omului se reveleaza si se testeaza prin actiune (interactiune), nu prin contemplare

Parerea mea este ca daca nu incerci sa intelegi pe celalalt sau contextul, degeaba te cunosti fiindca nu faci legatura. Uneori 'problema' este la noi cand initiem anumite actiuni si ne asteptam la anumite consecinte. Alteori insa nu se intampla asa, suntem prinsi intr-o actiune pe care nu am initiat-o dar care ne afecteaza. Atunci este bine sa intelegi exteriorul, degeaba de uiti la tine pentru ca nu acolo este sursa.

Athmy a scris:

in principiu ai dreptate.

doar ca daca nu am avea oglinda pe care ceilalti ne-o pun in fata, nu am putea sa ne vedem asa cum suntem, sau am avea pareri false despre cine suntem.

de fapt prin interactiune ne cunoastem si pe noi, insa evaluand contextul in primul rand. fara context noi nici n-am mai fi, asa cred.

de fapt esenta omului se reveleaza si se testeaza prin actiune (interactiune), nu prin contemplare :)

Parerea mea este ca daca nu incerci sa intelegi pe celalalt sau contextul, degeaba te cunosti fiindca nu faci legatura. Uneori 'problema' este la noi cand initiem anumite actiuni si ne asteptam la anumite consecinte. Alteori insa nu se intampla asa, suntem prinsi intr-o actiune pe care nu am initiat-o dar care ne afecteaza. Atunci este bine sa intelegi exteriorul, degeaba de uiti la tine pentru ca nu acolo este sursa.

Universul interior al celuilalt cred ca poate fi inteles numai dupa ce am gustat personal din bucuriile si amaraciunile propriei vieti interioare.

Astfel cea mai adanca forma de intelegere este cea prin intermediul empatiei in care reusim sa ne adancim in universul celuilalt dincolo de orice forma de expresia a placerilor si neplacerilor

omul nimeni a scris:

Dar acuma te intreb ceva putin mai subtil, ai observat vreodata impreuna aparitia intelesurilor acelea care au dus la reusita (intelesuri legate de atasament si dezatasare) si a claritatii cu care observi atunci intreaga problematica, cat de evident si de la indemna, cat de simplu si usor pare totul, legat de problema cu pricina?

Lupta asta cu atasamentele este inventie a religiilor orientale.

Dar nu se intelege care este scopul acestei actiuni? De ce ar vrea un om oarecare sa nu fie atasat de nimic? (sau in fine cum se manifesta fenomenul asta)

Daca omul e inzestrat din nastere cu o constiinta, de ce s-ar chinui s-a faca invers fata de cum ii dicteaza ea? Nu inseamna ca omul se pune impotriva "naturii" lui?

-altul a scris:

Lupta asta cu atasamentele este inventie a religiilor orientale.

Dar nu se intelege care este scopul acestei actiuni? De ce ar vrea un om oarecare sa nu fie atasat de nimic? (sau in fine cum se manifesta fenomenul asta)

Daca omul e inzestrat din nastere cu o constiinta, de ce s-ar chinui s-a faca invers fata de cum ii dicteaza ea? Nu inseamna ca omul se pune impotriva "naturii" lui?

Un om oarecare ar vrea sa nu fie atasat pentru ca atasamentul produce suferinta.

Altul insa ar crede ca e in regula sa fie atasat de tot si de toate pentru ca nu se cunoaste sufient pe sine.

Athmy a scris:

-deosebirea dintre noi este urmatoarea: pentru mine obiectivul nu este sa te dez-atasezi, pentru ca eu nu vad in asta o problema, sunt capabila sa traiesc cu toate afectele mele, bune si rele.

-pe mine ma intereseaza sa inteleg ce mi se intampla si de ce, iar asta implica intelegerea realitatii celuilalt, obiectul cunoasterii. Ca acest fapt vine la pachet cu schimbarea afectivitatii si detasare, este un fenomen secundar din planul al doilea.

-cel mai rau este sa te temi de propria persoana si de propriile sentimente si atasari. asta inseamna ca nu ai incredere in tine si nu te cunosti.

-Cred ca pui putin altundeva accentul in privinta deosebirii; poate datorita varstei sau (si) lipsei problemelor destul de grave, a necazurilor, tu spui ceea ce spui, ajungi insa in viata la situatii in care atasamentul fata de un anumit obicei, fie el si un obicei emotional pe care il experimentezi impreuna cu legatura afectiva ce il face atasament (si poate chiar ceea ce unii numesc patima, viciu), sa devina asa de periculos incat se pune problema, ori el ori tu.

In alta ordine de idei, sa nu ai impresia ca eu ma lupt cu atasamentele; dar tu ce facea-i, nu incercai sa reduci numarul de tigari, sa te tii cat de cat departe de obicei ca sa nu fumezi 3 pachete de tigari pe zi?

Sau daca iti place foarte mult un aliment, ce faci, mananci pana ajungi de 300 kg?

Ori daca te enerveaza cineva mereu, in afara lucrarii tale mentale (sa ii zic asa), nu incerci sa eviti situatiile in care acea persoana de enerveaza?

Astea toate sunt preventie, altfel tentatia tinuta prea aproape te imbie si-i cedezi.

-Implica si intelegerea realitatii celuilat (nu numai a realitatii tale) cand e implicat "un celalat", altfel implica doar intelegerea propriei realitati.

-Fiecare are potential de da curs trairilor ce il pot atasamenta de diferite obiceiuri, inclusiv obiceiuri emotional-sentimentale; frica este obiceiul de a fi vigilent, impins peste limite si devenit fobie, datorita atasamentului exacerbat vizavi de emotia vigilentei.

Ma repet, pe o anumita treapta evolutiva, orice atasament e considerat nociv; explicatia e simpla:

Daca esti pus in situatia de a nu mai avea acces la "obiectul" atasamentului tau (patimei), la placera de al experimenta, suferi? daca raspunsul e da, asta ii dovedeste nocivitatea prin atasamentare; numai atasamentarea e nociva, nu experienta de viata in sine.

cel mai rau este sa te temi de propria persoana si de propriile sentimente si atasari. asta inseamna ca nu ai incredere in tine si nu te cunosti.

Asta e o fraza copilareasca sau una care nu ar trebui rostita decat de un om desavarsit in evolutie.

Jnanadakini a scris:

1-Nu-l vei cunoaste pe celalalt decat daca te cunosti pe tine insuti prima data.

2-Odata ce ne cunoastem pe noi insine va fi mult mai usor sa intelegem prin ce trece celalalt, caci sursa celuilalt suntem noi insine.

3-Daca noi nu suntem ei ar mai fi ? Celalalt pote fi stabilit numai daca exista cineva care sa-l perceapa.

..........

Iar cel care-l percepe e nevoie a-si intelege propria existenta pentru a intelege existenta celuilalt.

Daca incercam a-l cunoaste prima data pe celalalt e ca si cum avand mere in propria gradina am vrea de fapt sa mancam merele vecinului.

............

4-Se spune ca atunci cand intelegem propria esenta intelegem esenta tuturor.

1-De acord, cu mentiunea ca, pe tine insuti (oricine) te cunosti si prin ceea ce ti s-a inoculat educativ de la nastere cei ce ti-au fost aproae, vezi lumea prin educatia primita dela ei, de la cartile lor, de la informatia dinspre oameni.

2-Daca te referi la faptul ca orice despre ceilati e de fapt propria interpretare pe care o dam noi in legatura cu ei si actiunile lor, asa e.

3-Nimeni nu are acesta certitudine decat prin credinta data de adoptarea conceptului materialitatii lumii.

4-E posibil, inca nu am atins nivelul.

omul nimeni a scris:

-Cred ca pui putin altundeva accentul in privinta deosebirii; poate datorita varstei sau (si) lipsei problemelor destul de grave, a necazurilor, tu spui ceea ce spui, ajungi insa in viata la situatii in care atasamentul fata de un anumit obicei, fie el si un obicei emotional pe care il experimentezi impreuna cu legatura afectiva ce il face atasament (si poate chiar ceea ce unii numesc patima, viciu), sa devina asa de periculos incat se pune problema, ori el ori tu.

In alta ordine de idei, sa nu ai impresia ca eu ma lupt cu atasamentele; dar tu ce facea-i, nu incercai sa reduci numarul de tigari, sa te tii cat de cat departe de obicei ca sa nu fumezi 3 pachete de tigari pe zi?

Sau daca iti place foarte mult un aliment, ce faci, mananci pana ajungi de 300 kg?

Ori daca te enerveaza cineva mereu, in afara lucrarii tale mentale (sa ii zic asa), nu incerci sa eviti situatiile in care acea persoana de enerveaza?

Astea toate sunt preventie, altfel tentatia tinuta prea aproape te imbie si-i cedezi.

Am fumat din placere, nu am considerat asta decat ajutor temporar. Nu mi-am facut procese de constiinta mai mult decat mi-as fi facut pentru cat de urata/draguta sunt din nastere. Dar pentru ca nu era o solutie pe termen lung, si pentru ca am gasit solutia, am renuntat. Nici acum nu regret atasamentul. Era un viciu asumat, atunci cand alegi raul mai mic, ca sa treci puntea. Dar cum ziceam, a fost un atasament de care m-am folosit si care m-a subjugat, dar nu asta era adevarata mea problema. Problema adevarata era lipsa curajului de a face o schimbare majora in viata mea.

Uneori am impresia ca prin aceste atasamente umplem un gol in viata, desi ar trebui umplut prin ceva mai bun

Athmy a scris:

1 - doar ca daca nu am avea oglinda pe care ceilalti ne-o pun in fata, nu am putea sa ne vedem asa cum suntem, sau am avea pareri false despre cine suntem.

de fapt prin interactiune ne cunoastem si pe noi, insa evaluand contextul in primul rand. fara context noi nici n-am mai fi, asa cred.

2 - de fapt esenta omului se reveleaza si se testeaza prin actiune (interactiune), nu prin contemplare

3 - Parerea mea este ca daca nu incerci sa intelegi pe celalalt sau contextul, degeaba te cunosti fiindca nu faci legatura. Uneori 'problema' este la noi cand initiem anumite actiuni si ne asteptam la anumite consecinte. Alteori insa nu se intampla asa, suntem prinsi intr-o actiune pe care nu am initiat-o dar care ne afecteaza. Atunci este bine sa intelegi exteriorul, degeaba de uiti la tine pentru ca nu acolo este sursa.

1- Ceilati sunt o oglindire a ceea ce suntem noi si asta e parte de lucrare ce ar trebui sa ne preocupe, insa, ei nu sunt in nici un caz doar reflectore a ceea ce suntem noi, fiecare e si un filtru, deabia dupa ce filtreaza informatia provenita dela noi, o reflecta inapoi, unde, noi la randu-ne o filtram, o interpretam specific, nici noi nu o reflectam catre ei asa pur si simplu.

2 - La nivelul la care ne aflam se poate spune asa, actiune (asta religios, e contemplatie naturala in duh sau intelegere a ratiuni pentru care exista, are loc ...), consider totusi ca pe niveluri superioare de evolutie, contemplatia ia locul "actiunii" (cum ii zici tu), "contemplativul" fiind net superior "faptuitorului".

3- De acord.