Atasamentele

stupid_me a scris:

Oare tu intelegi ca nu numai filosofii au rolul lor bine definit pe acest pamant si in aceasta societate?

Confortul de care beneficiaza pentru a putea filosofa in liniste se face tot pe spatele altor oameni, aia muncitori de care spui tu.

Pana la urma, facand exceptie de la beneficiile personale pe care le aduce, in societate si filosofia este un alt serviciu. La fel de important. Nici mai mult, nici mai putin decat alt servicii.

Eu înteleg ce nu vrei tu (înca) sa întelegi, ca cei ce au privilegiul de a defini (dupa interesele si bunul lor plac) rolurile intelectualilor si a muncitorimii ce provin din alte clase sociale decât a le lor, acestia sunt bine atasati la sofismele (inducerii în eroare) a filozofiei materialiste-comuniste-capitaliste. Le place, nu le place, o filosofie a opozitiei si a libertatii de exprimare este înscrisa în constitutia democratiei ca motor de evolutie si emanicipare pentru toate categoriile sociale.

Falsa credinta a sofismului, ca onestitatea intelectuala practicata de o anumita filosofie ar fi egala (nici mai mult nici mai putin) cu lipsa de onestitate intelectuala practicata de o alta filozofie, aceasta credinta este nu numai ridicola dar si peiorativa.

Vorba lui Mitica prin prisma proverbului;

A gresi e omeneste,

A persevera în greseala (din puternica slabiciune a atasamentului)

Este diabolic.

Nu putem trai fara atasamente, de cand se naste copilul se ataseaza de parinti, iar dupa aceea de jucarii, prieteni, bunici, locuri unde a crescut etc. Cand e mare atasamanetele se dezvolta, unele trec pe plan secundar si altele le iau locul: atasamente de iubire, dragoste de la parinte la copil, etc. De fapt, mai mult lispa atasamentelor durabile este o problema ingrijoratoare. Sa ai legaturi cu ce te inconjoara mi se pare ceva firesc. Sa nu poti trai fara o astfel de legatura, aici iar este o problema, dar mai rara.

Melissa Rebecca a scris:

Concluzie gresita.

Pentru ca nimic nu e vesnic pe pamant, la un moment dat vei fi privat de acel ceva sau cineva fata de care dezvolti atasament. Chiar si numai gandul asta ( ca ramai fara ei sau raman ei fara tine - la persoane ma refer acum), produce suferinta. De aceea, trebuie sa fii foarte evoluat ca sa ramai detasat si sa vezi dicolo de "cele lumesti".

Plus ca atasamentul fata de persoane si obiecte genereaza suferinta chiar si in prezenta lor.

Atasamentul fata de parinti, copii, bunici, sot/sotie, prieteni, genereaza de la griji banale de-a nu li se intampla ceva rau, pana la gelozii si posesivitate, chiar si paranoia. Deci, suferinta.

Iar atasamentul fata de bunurile materiale, e jalnic. Am vazut oameni obsedati sa nu-si piarda proprietatile si sa acumuleze mereu cat mai mult. Pentru ei casele, masinile, terenurile, vilele de vacanta, sunt totul in viata. Cu cat sunt mai potenti financiar, cu atat atasamentul fata de bunurile lor creste. Si creste direct proportional cu suferinta produsa de frica de-a nu le pierde. Ei par niste oameni fericiti, dar pentru ca sunt atat de saraci incat nu au decat averi, nefericirea lor e crunta.

Ete scartz! Nu prea merge asa

Pentru ca tu acu descrii sindromul drobului de sare.

Si pe principiul asta, cu totii ar trebui sa fim deprimati si in suferinta maxima, pentru ca intr-o buna zi, mama, nevasta, copii, vor muri,Teddy Bear se rupe sau isi pierde un ochi, sau mi-l fura vecinul , Audi mi se strica si rugineste, si mai presus de toate, mor si eu.

Ca daca mai iau in calcul si criza economica, in care imi scad actiuniile la bursa, si imi pierd si vilele ca mi le ia banca, si afacerea cladita cu greu se duce dreaq, deschid geamul de pe acum si ma arunc in gol.

Norocul meu ca nu gandesc ca tine!

Two a scris:

Pentru ca tu acu descrii sindromul drobului de sare.

Daca tu atat ai inteles, asta e. Nu ma supar.

Melissa Rebecca a scris:

Nu cred ca exista atasamente pozitive. Orice atasament, genereaza suferinta.

Nu m-am gândit niciodată la perspectiva asta. Când am văzut ce ai scris mă gândeam că e imposibil, trebuie să fie un atașament care să nu creeze suferință, dar pur și simplu nu îmi vine nimic în minte. Iar dacă e adevărat ceea ce spui tu, înseamnă că noi nu putem fi niciodată siguri de nimic, că TOATE lucrurile bune au părți negative și TOATE lucrurile rele au și părți pozitive. Atunci, trebuie să cântărim aceste lucruri bune și rele și să alegem în final pe cele la care balanța înclină spre bine. Si mă întreb, care ar fi atașamentele care provoacă cea mai puțină suferință? Niște exemple concrete...să știm de ce să ne atașăm :) Tu ce crezi?

Sa ne atasam de broaste testoase. Traiesc mai mult ca noi.

Viața lungă? A ține oameni și obiecte lângă noi cât mai mult? Aceasta e cheia spre un atașament care nu provoacă multă suferință? Poate fi...și atunci, ce mai putem ține lângă noi multă vreme?

Itsi Bitsi a scris:

trebuie să fie un atașament care să nu creeze suferință, dar pur și simplu nu îmi vine nimic în minte.

Nici nu cred ca o sa-ti vina, pentru ca nu cred ca exista asa ceva. Asta e parerea mea.

Itsi Bitsi a scris:

Si mă întreb, care ar fi atașamentele care provoacă cea mai puțină suferință? Niște exemple concrete...să știm de ce să ne atașăm Tu ce crezi?

Atasamentele care provoaca cea mai putina suferinta sunt cele in care intensitatea lor e cea mai scazuta. Depinde de fiecare om. Eu de exemplu, ma atasez foarte repede de oameni. De bunuri materiale, nu prea. Am lucruri care-mi plac, la care tin din diverse motive, dar nu sufar daca le pierd. Ma intristez pe moment, dar imi trece cand constientizez ce de cocos sunt ca jelesc dupa un obiect.

Deci fiecare cu atasamentele lui.

Deci concluzia e sa nu ne atasam de nimeni si de nimic.

Dar suferinta dureaza mai putin decat bucuria, de regula. O relatie poate dura mult si se termina repede daca moare sentimentul. Cu ce ramai, aia conteaza. Iar daca esti mai bine ca la inceputul relatiei, esti pe castig

Asa si cu animalele. Eu am avut unul 2 ani, a murit intr-o zi. Ce a durat mai mult?

Melissa Rebecca a scris:

... concluzia e sa nu ne atasam de nimeni si de nimic.

”- Și o să trăiesc 200 de ani, dacă fac asta?”

”- Nu. Dar așa o să ți se pară!”