Atasamentele

gargbird a scris:

Sa ne atasam de broaste testoase. Traiesc mai mult ca noi.

Ciorile traiesc si mai mult.

harald a scris:

”- Și o să trăiesc 200 de ani, dacă fac asta?”

”- Nu. Dar așa o să ți se pară!”

Si, ce castigi din asta, daca este doar o iluzie ? :D

Melissa Rebecca a scris:

Daca tu atat ai inteles, asta e. Nu ma supar.

Nu, tu nu ai inteles ceea ce spun eu. Atata timp cat cineva inteligent si elevat nu accepta ideea mortii, a pierderii in sine, o sa sufere mereu.

Eu iti explicam si poate nu m-am facut destul de bine inteles ca, te poti atasa de orice fara sa suferi, daca accepti ideea ca totul are un sfarsit.

Pentru ca daca nu accepti asta, o sa suferi si cand ursuletul tau de plus cu care dormeai noaptea cand erai mica, si-a pierdut un ochi, care era de fapt un nasture de la un palton vechi.

Blues a scris:

Si cine accepta o astfel de idee?

Cel mai inteligent este sa nu te atasezi.

Cum cine ?

Oricine cu capul pe umeri si cu putin pragmatism.

Iar despre ce spui tu, este imposibil. Fiindca atunci te transformi in sociopat sau psihopat. Nu merge! :D

Blues a scris:

Sau in filozof... de genul ala, stii tu.. 'Daca taceai, filozof ramaneai'.

O iau si eu ca Melissa, daca tu atat ai inteles, asta e. Nu ma supar.

Sa stii ca pentru asta s-a inventat religia. Ca romanii nu sunt prea credinciosi, asta e partea a II-a. Dar in strainatate, cei care sunt educati in scoli catolice vezi ca vad viata din alta perspectiva. De aceea au si o etica ce in Ro. lipseste cu desavarsire.

stupid_me a scris:

E cel putin interesant cum pui problema.

Lenea poate deriva si din faptul ca activitatile zilnice nu te tenteaza, ca nu faci ce te-ar pasiona. Bineinteles atunci ca in lipsa de alternative, in loc sa iti doresti sa muncesti in cotidian - sa preferi sa pierzi vremea. Nu e sanatos, dar nici nu denota neaparat un atasament fata de lene.

Nu cred ca exista lenesi, cat mai degraba exista oameni ..pierduti. Care nu si-au descoperit in viata pasiunile, activitatile care sa le aduca fericire si implinire.

Pe de alta parte, multi filosofi sunt considerati lenesi. De acolo si vorba aceea veche: 'Stau si bat apa in piua' sau 'Pun tara la cale' sau 'Tara arde si baba se scarpina'. Pentru filosofi insa, lenea de care sunt acuzati e doar o masca care acopera faptul ca filosofia nu este considerata o munca fizica si mai ales - practica, ci mai degraba o munca intelectuala fara un scop final, produs brut, daca intelegi ideea.

-Asa e cum spui, nu denota neaparat atasament fata de manifestare, fata e obicei, prin urmare nu e lene propriuzis.

-Da, din nefericire pentru ei, oamenii nu au gasit calea spre a-si manifeta specificitatea, totusi ei se ataseaza de obiceiul comoditatii si asta conform dexului la care facem referire din lipsa a ceva mai evoluat, este lene.

-Mentalitatea e prieten si dusman al fiecaruia fata de el insusi, dar si fata de altii.

Nu ti-ai exprimat opinia in privinta irascibilitatii!

Iti supun atentiei actuala mea perspectiva in aceasta privinta.

…

Potentialul nostru ne faciliteaza formatarile existentiale psihice, forme de manifestare, el este constituit de "natura primordiala", din polaritate potential pozitiva, si polaritate potential negativa (asa cum si formele deja constituite, deja ajunse existentialitate, au polaritate ce constituie potential (diferenta depotential) al fiecareia dintre ele (a se vedea existentele de la particule subatomice la cele nacroscopice).

…

Revenind stric la problematica irascibilitatii.

Ce e ea?

Este delimitare de potential, e formatare de existenta din potentialul posibil pozitiv si posibil negativ.

Este irascibilitatea ceva negativ?

Depinde de perspectiva fiecaruia si de rezultatele de moment sau pe termen lung.

Noi dam forma de irascibilitate potentialului pretabil de a deveni orice, rapim libertatii de “a nu fi”, forma irascibilitate, o obligam sa fie.

Culmea e ca, de cele mai multe ori, noi provocam acesta intru propria noastra suferinta, irascibilitatea repetata/timp se transforma in relatii disonante cu semenii, conflicte, furie, ura, …,bola, dusmani, atac cerebral, …

Obligam potentialul sa ia forma irascibilitate si sa fie prizonier in aceasta forma deoarece asa “vrem” noi, practic, irascibilitatea e sclava noastra, nu noii al ei, desi la un alt nivel evolutiv, se poate interpreta irascibilitatea, drept cea care ne tine prizonierii ei.

Intelegi nebunia, ne provocam irascibilitatea desi nu am vrea-o, intrucat asta e o meteahna educational insusita.

Si, intrucat o vreau dar n-o vreau, eu o considera placere spre durere, care durere ma indemna la reflectie, astfel ajungand la intelesuri tot mai inalte care, atunci cand ating masa critica necesara individului, se produce acea constientizare eliberatoare.

A cui?

In primul rand eliberatoare din forma de irascibilitate a potentialului, apoi eliberatoare a individului, a fiecaruia care constientizeaza sufucient de profund.

Two a scris:

Atata timp cat cineva inteligent si elevat nu accepta ideea mortii, a pierderii in sine, o sa sufere mereu.

Poti sa accepti cat vrei ideea mortii si a pierderii in sine, daca esti atasat de acel cineva sau ceva, o sa suferi oricum.

Two a scris:

te poti atasa de orice fara sa suferi, daca accepti ideea ca totul are un sfarsit.

Nu exista asa ceva. Nu te poti atasa detasat. Atasament = suferinta. Poti sa constientizezi cat vrei ca totul este trecator, daca nu aplici asta practic, ramanand detasat de tot ce-i efemer, teoria asta nu te scuteste de suferinta. Deci si in cazul asta, practica ne omoara.

Cred ca fiecare e constient ca parintii lui nu-s nemuritori si accepta ideea ca intr-o zi nu vor mai fi. Este in firescul lucrurilor ca parintii sa dispara de pe pamant inaintea copiilor . Si totusi nu cred ca exista copii care sa nu sufera cand parintii lor decedeaza, indiferent ce varsta inaintata au sau cat de bolnavi sunt ( adica faptul ca sfarsitul lor este aproape este evident ) . Exista desigur si cazuri extreme in care relatia parinti-copii nu e una fireasca si moartea parintilor poate produce chiar bucurie ; dar nu vorbesc de exceptii.

Poti fi atasat atat fata de oameni, cat si fata de obiectele, care au valoare sentimentala. Toate astea fac parte din radacinile noastre. Cine nu se simte comfortabil sa fie atasat de ceva sau cineva, nu are decat, dar sa nu ii arate cu degetul pe cei care se simt bine sa se ataseze de mama, de tata, de o prietena/un prieten, de casa parinteasca, de bibeloul facut cadou de parinti, de un anuimal de casa etc.

Suferinta face parte din natura umana. Doar nu suntem roboti.

Lizbeth a scris:

Poti fi atasat atat fata de oameni, cat si fata de obiectele, care au valoare sentimentala. Toate astea fac parte din radacinile noastre.

de bibeloul facut cadou de parinti

Se vede ca esti bine impamantenita.

Lizbeth a scris:

Cine nu se simte comfortabil sa fie atasat de ceva sau cineva, nu are decat, dar sa nu ii arate cu degetul pe cei care se simt bine sa se ataseze de

Da` de ce sa nu-i arate cu degetul, ca asa zici tu? Ori iti strica tie aparentul confort dat de atasamente?

Sa stii ca nu te opreste nimeni de la suferinta. Poti sa suferi linistita, cat vrei.

Melissa Rebecca a scris:

Se vede ca esti bine impamantenita.

Da` de ce sa nu-i arate cu degetul, ca asa zici tu? Ori iti strica tie aparentul confort dat de atasamente?

Sa stii ca nu te opreste nimeni de la suferinta. Poti sa suferi linistita, cat vrei.

Ia sa te disec si io nitel : :D

Si daca sunt bine impamantenita, ce ? E ceva de ras sau nu inteleg io ironia ta fortata ? :P

E dovada de proasta crestere sa arati cu degetul. :D

Mey, tu chiar vrei sa zici ca esti ca un robotel, care nu simte nik ? Nici atasare fata de fiinte sau obiecte ? Nici nu suferi, nici nu te bucuri, doar razi de cei care nu gandesc ca tine ?

Daca o sa citesti tot ce am postat pe acest topic, o sa gasesti raspunsurile la intrebarile care te rod. Sau, poate nu.

Melissa Rebecca a scris:

Poti sa accepti cat vrei ideea mortii si a pierderii in sine, daca esti atasat de acel cineva sau ceva, o sa suferi oricum.

Nu exista asa ceva. Nu te poti atasa detasat. Atasament = suferinta. Poti sa constientizezi cat vrei ca totul este trecator, daca nu aplici asta practic, ramanand detasat de tot ce-i efemer, teoria asta nu te scuteste de suferinta. Deci si in cazul asta, practica ne omoara.

Nu confunda suferinta cu regretul. Este normal sa regret pierderea cuiva sau ceva drag, dar crede-ma ca suferinta este un termen relativ.

Si nu uita ca suntem pe un topic de la aria filozofie. si cine a citit cat de cat putina filozofie, europeana cat si orientala, intelege si vede lucrurile altfel. Evident, conteaza si la ce varsta a citit si cum s-a educat sa priveasca viata. Din ce perspectiva.

Tu imi explici viata intr-o masura empirica, populara. De aceea ai dreptate din perspectiva ta. Dar asta nu inseamna ca este un adevar universal valabil in filozofie. Este doar un punct de pornire.