Jnanadakini a scris:
1.Pe noi insine ne cunoastem prin noi insine.Orice virtute am acumula orice lupta am castiga nu va imbogati sau va intina ceea ce suntem in esenta noastra.Daca incerci insa sa te cunosti prin intermediul unor aspecte superficiale insusite, cunoasterea-ti va fi distorsionata si patata si nu vei reusi sa intri in esenta conditiei tale.
2.Da .Cam asa.
3.In stare de contemplatie tot ce apare este integrat cu acea stare si poti avea acea certitudine.
4.Acel nivel poate fi introdus aici si acum.Ceea ce insemna ca odata ce suntem introdusi esentei realitatii nu e nevoie decat a ne odihni in acea integrare cu realitatea.Restul-atasamentele, ideile, concceptele noastre despre lume si viata, viata noastra interioara intr-un cuvant-devine irelevant.
Adica sunt integrate cu starea primordiala a realitatii si isi pierd din puterea lor de iluzionare.
1 - Din perspectiva mea e aproape corect, cu mentiunea:
de cand aparem in existenta pe care o consumam, incepand de la ceea ce numim conceptie si nastere, suntem educati de catre corpul nostru, de catre corpul mamei ce ne e mediu prenatal si de catre orice alt factor la care avem acces, apoi de catre mediul natural in care ne nastem, de catre mediul social uman si social animal, de catre tot ceea ce constituie mediul inconjurator si mediul propriului corp, precum si de catre acumularile deja insusita pana la momentul luat ca referinta.
Cand ajungem in etapa de a ne cunoaste pe noi insine cat de cat in cunostinta de cauza, "sa fim sanatosi", o enormitate de tipare, de algoritmi, de simbolistica, de cunostere de toate felurile (inclusiv emotionala), deja constituie softul (softurile) noastre functionale.
Desigur nu suntem roboti dar, nu ajungem in realitate de "a fi constienti de noi insine in cunostinta de cauza" ca o coala alba, ajungem cu programe educationale deja formate.
Daca deja ai ridicat stacheta si te referi la faptul ca numai si numai prin impresionism propriu (prin propria interpretare), avem acces la orice element existential, la orice informatie, la orice senzatie/perceptie, trairile noastre de orice fel fiind doar decodificari dinspre surse carora le alocam atributul de stimul, fara insa a avea certitudinea imanentei lor, atunci da, ai dreptate in totalitate, "pe noi insine ne cunoastem numai prin noi insine" si adaug eu, orice cunoastere a noastra referitor la orice, o facem numai prin noi insine.
3 - Eh, aici deja atingi un punct extrem de sensibil, nevralgic!!!
Probabil ca vorbesti de acel nivel contemplativ ce poate, zic poate, ar fi posibil sa il asimilama chiar ca "revelatie personala", in care subiectul (persoana in cauza) experimenteaza o traire deosebita, experimenteaza insasi intrinsecitatea (imanenta) a ceea ce constituie factorul determinant al acelei certitudinii, incredintari, de fapt traieste la pachet imputul informational (indiferent de tipul sau) si incredintarea adevarului referitor la continutul acelui imput (calup) de traire.
O sa ma iau de exemplu pe mine, intrucat sunt singurul despre care pot afirma: "sunt constient de mine".
Realitatea mea de orice fel, e constituita din trairile mele, atat (fie ele si de natura empatic atipica).
Trairile mele sunt cunoastere, adica experimentare (de tip intelectual, emotional-sentimantal, senzitiv-perceptiv, simbolistic, imaginistic, de vointa etc.)
Conform acestei perspective de a intelege realitatea, adevarul (certitudinea) este un act de cunoastere pe care o constatam a ne excita senzorul (senzorii) receptarii de ralitate, impreuna cu o emotie atasata, "emotia-credinta" (incredintarea).
Cine a trait asta, are automat impresia certitudinii indubitabile, dar, problema e putin mai complexa, intra in discutie elemente ample si dificil de abordat chiar si numai de ctre doua persoane, referitoare la functionarea realitatii.
Certitudinea cuiva, chiar daca el a trait imanenta acelui adevar, nu e o certitudine absoluta valabila pentru oricine, e doar certitudinea lui ca traitor al acelei intrinsecitati (cunoasteri, descoperiri, revelatii, viziuni), nu un adevar total valabil; el e un adevar total, dar numai al acelui tip de traire, de cunoastere, numai al conceptului cu pricina si numai pentru cel ce i-a trait imanenta.
Ca deaia toti traiesc revelatii si sunt incredintati de suprematia adevarurilor lor, dar vai mie, fiecare in dogmatica al carei adept a devenit.
Exista mai multe adevaruri?
Exista adevar referitor la orice, care are propria sa imanenta, cine rezoneaza profund, ii poate trai imanenta si totodata automat, traieste si incredintarea, convingerea absolutismului acelui act de realitate.
4 - Pe acesta il las in suspans, poate revenim daca ne tin puterile.
Prea e "hocus pocus", nu o spun ca ironie.
Daca poti detaliaza pe intelesul tuturor, sa vedem daca vorbesti despre cele la care ma gandesc eu.
Athmy a scris:
Ai inteles corect sensul cuvintelor mele succinte. Se pare ca nu e ceva nou pentru tine.
Cat priveste scopul topicului, ai asteptari foarte inalte. Tu crezi ca oamenii sunt izvor nesecat de intelepciune in care daca scormonesti putin ies comori la iveala, comori pe care tu le cauti ca pe sfantul Graal. Dar eu cred ca aceasta optica este gresita. Oamenii sunt limitati, daca stai si ii privesti un timp, observi ca tot ce zic si fac se invarte in jurul unor tipare comportamentale pe care le-au invatat si care ii definesc. Suntem limitati, asta este realitatea, desi lumea ideilor este enorm de vasta chiar nemarginita, omul ca individ este marginit la ce a vazut, a simtit, a experimntat, ceea ce de cele mai multe ori e putin si repetitiv.
Toti care si-au spus parerea pe acest topic cam atata e parerea lor, nu i-a impiedicat lipsa dialogului, dupa cum nici nu i-a incitat peste masura sa isi descopere potentialul ascuns 
Poate mai e loc de multe idei, dar nu cred ca va rasari iepurasul din caciula cuiva in mod deosebit. Asa cred eu, ramane de vazut cat de pesimista sunt eu in gandire.
Poate am asteptari, asta ar fi o greseala din partea mea, nu voi cadea insa nici in invinovatire.
Nu cred asta, am constata insa beneficitatea accesului la o gama cat mai vasta de informatii, prin dialog, avem acces la informatie, fie si la cea de tip intelepciune, nu se stie de unde sare ideea urmatoare necesara atunci evolutiei fiecaruia, ideea revelatoare, a mea de la tine, a ta de la altul, ...
In principiu poate ca ai dreptate, omul totusi, e o entitate intr-o continua metamorfoza.
Nu m-am facut inteles, eu nu vorbeam despre potentialul membrilor Roportal participani sau inca nu la dialog, vorbem de potentialul subiectului in cauza deschis intamplator ca topic aici.
Jnanadakini a scris:
Daca vorbim de aceeasi cale atunci aici progresul nu poate fi vazut astfel .0
Esenta noastra nu se transforma.Valurile care o acopera da.Acestea sunt virtutile.
1- Aici discutam despre cele la care oricine are acces fara a fi necesar sa se converteasca la un anumit tip de cunoastere (devenit sau nu dogma), indiferent de de modalitatea (fie si ca revelatie) conform careia ar fi ajuns detinute de cei ce le mediatizeaza.
De acord, daca privim realitatea dintr-o anumita perspectiva total diferita de cea obisnuita, pana si virtutile (nu numai patimile), sunt "valurile vietii" (desi diferenta e uriasa).
Problema e accesul la asa ceva si faptul ca cei ce au acces, nu inteleg ei insisi posibilitatea falsitatii adevarurilor lor incredintatoare, imluminatoare, revelatoare.
Vorbim de cai diferite 
.