Început de pupa-ma in... fond!, Vin 24 mai 2013 · 1.137 răspunsuri · 44.904 vizualizări
lupini a scris:Atât credinţa cât şi necredinţa, mie unul îmi "povestesc" despre situaţia din trecut a omului: cel credincios, supus, ascultător, îmi spune anumite lucruri, iar cel necredincios, rebel, răzvrătit, îmi spune alte lucruri.
Ca "necredincios" n-am fost razvratit/rebel decat impotriva unui ipotetic Dumnezeu. In toate celelalte privinte am fost mai supus/ascultator decat multi credinciosi.
Nu se poate generaliza doar in baza propriei experiente
VEMANS a scris:Ca "necredincios" n-am fost razvratit/rebel decat impotriva unui ipotetic Dumnezeu.
Rebeliunea sau răzvrătirea împotriva unei autorităţi, mai ales a unui persoane invizibile, ne e întotdeauna mai la îndemână.
Această răzvrătire o avem sau am avut-o majoritatea, şi se manifestă mai ales în adolescenţă, şi puţin dincolo de ea. Asta e o manifestare a subconştientului, adică o repulsie faţă de ceva, sau de cineva, din trecutul vieţii noastre. Şi eu am fost ateu între vârsta de 14 şi 19 ani. Evident, atunci nu aveam capacitatea de analiză, să-mi dau seama de ce era aşa. Acum, după ce ..."am crescut", şi am puterea să-mi analizez viaţa, mi-am dat seama că această răzvrătire a mea, fusese o manifestare a subconştientului faţă de părinţii care mă "obligaseră" să-mi cultiv un talent încă din copilărie. Atunci nu-mi plăcea această..."obligativitate", dar acum, îi admir pentru ce-au făcut. Chiar îi divinizez. Ar fi bine ca toţi părinţii să-i oblige pe copiii lor să-şi cultive talentul încă de mici, pentru că numai aşa pot avea o viaţă performantă la maturitate. Însă, cei mai mulţi spun că ei "îi lasă pe copiii lor să aleagă ei". Evident, cei mai mulţi aleg barurile şi cluburile.
Dacă însă rebeliunea se manifestă la vârste mature, asta mie îmi spune că ceva în trecutul acelui om a fost destul de urât, şi rebeliunea e o manifestare de respingerea a ceva sau a cuiva, care este o personificare a unei autorităţi neplăcute. Sigur, nu se poate generaliza, dar din experienţa mea de viaţă, cunoscând şi alţi oameni, asta am constatat.
lupini a scris:Dacă însă rebeliune se manifestă la vârste mature, asta mie îmi spune că ceva în trecutul acelui om a fost destul de urât, şi rebeliunea e o manifestare de respingerea a ceva sau a cuiva, care este o personificare a unei autorităţi neplăcute.
Corect ! Cu mentiunea ca autoritatea in cazul de fata este una despotica , razbunatoare si extrem de orgolioasa. Dar , mai ales, una imaginara ...
lupini a scris:Rebeliunea sau răzvrătirea împotriva unei autorităţi, mai ales a unui persoane invizibile, ne e întotdeauna mai la îndemână.
Ba nu prea e la îndemână, niciodată nu a fost uşor să rupi lanţurile gândirii cu propriile puteri. Probabil că rebeliunea de la vârsta adolescenţei este înscrisă în codul genetic şi are o foarte mare importanţă pentru progresul omenirii. Dar este o rebeliune fără o bază suficient de trainică. "Rebel fără cauză". La scurtă vreme mulţi tineri sunt prinşi în alte lanţuri ale gândirii: ideologii politice, ezoterism, noi curente relioase. În loc să rămână liberi, îşi caută alţi stăpâni, pentru că nu au fost învăţaţi să gândească singuri.
lupini a scris:Dacă însă rebeliune se manifestă la vârste mature, asta mie îmi spune că ceva în trecutul acelui om a fost destul de urât, şi rebeliunea e o manifestare de respingerea a ceva sau a cuiva, care este o personificare a unei autorităţi neplăcute. Sigur, nu se poate generaliza, dar din experienţa mea de viaţă, cunoscând şi alţi oameni, asta am constatat.
La vârste mai mari, ruperea lanţurilor gândirii are cauze mult mai profunde, ce provin din gândirea raţională. Ateismul de la vâsta adolescenţei care are la bază doar respingerea autorităţii, nu este suficient de serios. Dar adolescenţii trebuie să profite de acest moment pentru a începe să judece singuri. Să citească fără idei preconcepute texte religioase creştine, orientale, lucrări ştiinţifice şi filosofice recente, să cântărească atent ideologiile politice. Adică să fie liberi-cugetători. Dacă, pe baza propriei judecăţi, vor trece de o parte sau de alta, este numai problema lor. Dar dacă ai învăţat să gândeşti liber, e greu să mai fii înlănţuit.
Marinel a scris:Ateismul de la vâsta adolescenţei care are la bază doar respingerea autorităţii, nu este suficient de serios.
Ce e mai serios decat atat? In faza incipienta desigur.
SeqenenreTao a scris:Ce e mai serios decat atat? In faza incipienta desigur.
Mai serios decat a spui NU la ceva este sa spui DA la altceva.
Ateismul bazat pe a spune NU religiei este imatur.
Ateismul bazat pe a spune DA rationalitatii, DA gandirii stiintifice, DA curiozitatii, DA necunoscutului, DA incertitudinii, acest ateism este matur si, cred eu, mult mai serios decat primul.
Marinel a scris:La scurtă vreme mulţi tineri sunt prinşi în alte lanţuri ale gândirii: ideologii politice, ezoterism, noi curente relioase. În loc să rămână liberi, îşi caută alţi stăpâni, pentru că nu au fost învăţaţi să gândească singuri.
Cu cât plăcerea unui gând e mai mare, cu atâta şi gândirea e mai liberă.
Gândirea ne e îngrădită de plăcere. Ştim toţi că gândirea la momentele fericite, face ca gândirea să se amplifice, să se manifeste puternic, să combinăm şi să recombinăm idei, să explodeze imaginaţia. Însă dacă vrem să ne gândim la momentele cele mai urâte, constatăm că fie "amânăm" gândirea la aceste momente, fie nu ne mai gândim deloc, din cauză că inhibiţia refulează acele gânduri. Asta arată că orice om gândeşte liber doar prin filtrul plăcerii. Îmi amintesc că până în urmă cu câţiva ani, pe PRO TV, era des afişat genericul "Gândeşte liber", iar acestuia îi erau ataşate clipuri cu fete în bikini pe plajă..mâncând îngheţată, adică, tocmai acele imagini care pentru orice om produc dopamina, hormonul plăcerii.
Prin urmare, orice om gândeşte liber, dacă acele gânduri îi sunt plăcute. Putem să ne gândim la filosofie, teologie, ştiinţe, sport, şi la orice altceva. Câtă vreme acele gânduri ne sunt plăcute, vom gândi liber, şi ne vom juca cu ideile combinându-le, şi rearanjându-le, evident în limitele regulilor moralei. De exemplu, un om sănătos la cap nu s-ar putea niciodată gândi că ar putea face sex cu mama, cu sora, cu tata. Aici nu mai există gândire liberă, din cauză că aceste gânduri sunt neplăcute, şi intervine inhibiţia care le respinge.
Mie îmi place să cunosc cât mai multe informaţii, din cât mai multe domenii, şi să mă joc cu ideile...liber, aranjându-le în toate felurile. De exemplu, jucându-mă şi combinând unele idei din filosofie, teologie şi tehnologia informaţiei, am ajuns la o posibilă explicaţie a sensului existenţei.
Ştii că eu am ideea că lumea e o simulare, adică tehnologia informatică a ajuns la o aşa putere, încât fie cineva din viitor, fie cineva din prezent, dar dintr-o altă civilizaţie simulează existenţa. Au fost creaţi primii doi oameni, cărora li s-a dat toată puterea asupra lumii simulate, adică o energie imensă şi cunoştinţe multe. Însă acei oameni au vrut mai mult, şi au dorit să cunoască binele şi răul (principiul de funcţionare al "maşinăriei" care-i simulează). Drept urmare, Creatorul le-a luat puterea, energia şi cunoştinţele. (acestea sunt idei din teologie, combinate cu idei din informatică).
Apoi vine filosoful Immanuel Kant, care spune că după neascultare, omului i s-a luat toată puterea şi cunoştinţele despre natură, şi astfel de mii de ani, prin crearea agriculturii, industriei, ştiinţei, oamenii se străduiesc să-şi recupereze energia şi cunoştinţele care le-au fost luate. Apoi, urmează un alt filosof, Nietzsche, care afirmă că luptele provocate de interesele economice şi ştiinţifice, adică conflictele, au darul de a crea progres.
Prin urmare, din combinarea acestor trei idei ("anularea puterii şi a cunoştinţelor omului", "strădania omului de a redobândi puterea asupra naturii, şi cunoştinţelor", şi "conflictele care creează progres"), m-au făcut să ajung la ideea că viaţa în particular, şi existenţa în general, e un experiment în vederea studierii evoluţiei unor fiinţe.
Asta înseamnă gândirea liberă: joaca liberă cu ideile, combinarea şi rearanjarea lor. 
lupini a scris:Ştii că eu am ideea că lumea e o simulare, adică tehnologia informatică a ajuns la o aşa putere, încât fie cineva din viitor, fie cineva din prezent, dar dintr-o altă civilizaţie simulează existenţa. Au fost creaţi primii doi oameni, cărora li s-a dat toată puterea asupra lumii, adică o energie imensă şi cunoştinţe multe. Însă acei oameni au vrut mai mult , şi au dorit să cunoască binele şi răul (principiul de funcţionare al "maşinăriei" care-i simulează). Drept urmare, Creatorul le-a luat puterea, energia şi cunoştinţele. (acestea sunt idei din teologie, combinate cu idei din informatică).
Om inteligent... rationalizare inteligenta. ;)
Pe ce iti bazezi fraza bolduita? Pe povestea din Biblie?
Ce te-a facut sa alegi aceasta poveste si nu... sa zicem povestile indiene care ar fi mult mai aliniate cu ideea de simulare (cicluri de pornit-oprit simularea)?
CavalerulJedi a scris:Ateismul bazat pe a spune NU religiei este imatur.
Ateismul bazat pe a spune DA rationalitatii, DA gandirii stiintifice, DA curiozitatii, DA necunoscutului, DA incertitudinii, acest ateism este matur si, cred eu, mult mai serios decat primul.
Eu nu cred ca exista practic primul fel de ateism.
CavalerulJedi a scris:Pe ce iti bazezi fraza bolduita? Pe povestea din Biblie?
Ce te-a facut sa alegi aceasta poveste si nu... sa zicem povestile indiene care ar fi mult mai aliniate cu ideea de simulare (cicluri de pornit-oprit simularea)?
Am spus pe ce îmi bazez afirmaţiile: pe teologie, filosofie, şi tehnologia informaţiei.
De ce nu am ales poveştile indiene ? Pentru că nu-mi plac. Dacă îmi plăceau, le alegeam.