lupini a scris:Pe cel mai înalt nivel: de când au apărut rachetele, visul celor de la N.A.S.A. a fost să confirme existenţa vieţii pe planeta Marte.
Popper se referea la teoriile cu aplicabilitate universală, precum "toate metalele se dilată odată cu creşterea temperaturii". În acest caz, fireşte că un om de ştiinţă ar căuta un metal care să nu se dilate, pentru a intra în istorie.
Insă de obicei în cercetările ştiinţifice nu se porneşte de la ideea falsificării teoriilor, ci de culegere a datelor şi de adecvare a teoriilor la aceste date.
În cazul cu Marte este cu totul altceva.
Să zicem că ar fi existat o teorie (de fapt a existat o idee de acest fel în antichitate, la Lucreţiu) care ar fi spus, pe baza inducţiei luând în calcul doar viaţa terestră (am mai discutat ceva asemănător referitor la OZN-uri): "pe toate corpurile cosmice există viaţă". Studiul Lunii demonstrează contrariul, deci teoria este falsificată (nu luăm în considerare posibila interpretare a cuvântului "viaţă"). Reformulăm teoria: "pe toate planetele există viaţă". Studiul planetei Marte demonstrează contrariul (iarăşi - putem modifica definiţia "planetei" ca fiind "un corp cosmic ce se roteşte în jurul unei stele pe o orbită cu excentricitate mică, şi care are viaţă" dar asta este altă poveste).
Însă o teorie nu este construită pentru un caz particular. Aici se poate vorbi doar despre o ipoteză.
Formulăm ipoteza în felul următor: "pe Marte există viaţă" - căutarea implică confirmarea ipotezei.
Dar putem formula ipoteza şi aşa: "pe Marte nu există viaţă" - în acest caz căutarea implică falsificarea ipotezei.
Totuşi, nici măcar filosofii nu-i acordă multă atenţie lui Popper decât pentru falsificarea teoriei lui (sic!). Includerea teorie probabilităţilor în filosofie: http://www.iep.utm.edu/conf-ind/ şi pragmatismul au minimizat importanţa lui Popper.
Robertiulian1803 a scris:Arata de ce experimentul lui Eratostene este facut pe o sfera si nu pe un disc.
Într-adevăr, dacă ai doar două puncte, diferenţa de înălţime aparentă a Soarelui poate fi pusă fie pe seama curburii Pământului, fie pe seama depărtării mici a Soarelui. Însă lucrurile se schimbă dacă luăm o serie de puncte echidistante din care măsurăm, să zicem cu un sextant, înălţimea aparentă a Soarelui. În acest caz se observă clar că este vorba despre o sferă - raportul este de formă sinusoidă şi nu tangentă, tot spuneai că ţi-a plăcut trigonometria.