Marinel a scris:Valoare practică? Nici vorbă. Nu poţi lua nimic de acolo, pentru ca apoi să elaborezi o teorie ştiinţifică, ci doar invers, să iei o teorie ştiinţifică şi apoi să vezi ce anume se potriveşte cu ce au spus ei. Să zicem că au prezis vârsta Universului (deşi e posibil ca nici măcar ordinul de mărime să nu fie exact), în urmă cu vreo 4000 de ani. În acel moment, o astfel de cunoştinţă nu avea nicio valoare practică. Acum, să zicem că există o valoare practică, dar asta numai pentru că toate cunoştinţele ştiinţifice au ajuns la un nivel cu mult mai înalt, deci această vârstă poate fi corelată cu alte informaţii şi apoi folosită.
Sa luam, de exemplu, medicina Ayurvedica. Mie mi se pare destul de practica, nu crezi? Chiar acupunctura (bazata pe fiziologia "oculta" referitoare la chakre, nadis-uri (canale energetice), tipuri de energie etc.) precum si Artele Martiale chineze (dezvoltate in mare masura pe baza cercetarii comportamentului animalelor si a cunostintelor despre organismul uman) se considera ca isi au originea tot in India unde au ramas dependente de conceptiile religioase. Cu toate acestea sunt considerate "stiinte" chiar daca nu in sensul pe care occidentalii il dau termenului. Anatomia si fiziologia "oculta" (ascunsa mentalitatii si metodologiei de cercetare occidentale) se verifica atat intern (prin noncontradictie interna) cat si extern (prin rezultate care deseori le depasesc pe cele din medicina alopata). Rezultatele medicinei Ayurvedice, precum si ale acupuncturii/ presupuncturii/ artei masajului chineze/ japoneze au inceput de multa vreme sa intereseze si pe occidentali, alaturi de homeopatie si alte conceptii/ tehnici medicale traditionale si "ezoterice". Yoga, de asemenea, desi se afla intr-o foarte stransa legatura cu religia hindusa, este considerata o disciplina practica si care, de-a lungul mileniilor s-a dezvoltat la fel de mult ca si oricare alta stiinta. Trebuie sa tii cont ca daca exista incompatibilitati intre stiintele stravechi orientale si stiintele occidentale, aceastea se datoreaza in mare masura atitudinilor spirituale (filosofice, religioase) diferite. Desi aparent lucrurile stau invers, stiintele occidentale sunt in mai mare masura deluzive (manifestand o "credinta" ferma in "dogmele" si "metodele" ei, in ciuda, evidentelor care probeaza contrariul) decat cele orientale. In timp ce stiintele orientale pot ingloba rezultatele stiintelor occidentale fara ca prin aceasta sa se piarda pe sine, stiintele occidentale nu s-ar putea lauda cu aceasta intrucat, metodele si tehnicile de cunoastere/ cercetare occidentale nu le pot ingloba pe cele orientale fara a se nega pe sine cel putin la nivel epistemologic. Din aceasta perspectiva stiintele orientale apar ca superioare (si nu doar din aceasta perspectiva). Desigur, nu inseamna ca stiintele occidentale nu sunt superioare fata de stiintele orientale din alte puncte de vedere. In opinia mea, "dialogul" dintre ele este necesar. Respingerea uneia de catre cealalta nu este constructiva si, mai mult decat atat, deseori comportamentul "delusiv" al fan-ilor unui sistem conceptual este asociat cu "patologicul", deci nu reprezinta o atitudine "sanatoasa". Inclin sa ii dau in mare masura dreptate lui Rupert Sheldrake in ceea ce afirma prin "The Science Delusion".