Crezi că te tragi din daci?

[The Unknown 15046]

"Strabon scria în limba greacă, chiar dacă era istoric roman. El afirmă că dacii şi geţii vorbesc aceeaşi limbă."

 

Unde a ramas limba dacilor si al getilor???   sau ei comunicau doar in limbi straine sa nu fie intelesi de populatia generala care precis erau considerati oameni inferiori, sau nu aveau o limba scrisa ca nu existau in realitate, doar niste zone al grecilor in rezerva erau teritoriile actuale al romaniei pentru vanatoare sau exercitii militare.  

[Vriies 17994]

Herodot vorbeste doar despre geti si acestia la sud de Dunare, poate chiar prin centrul Bulgariei, iar pe traci ii localizeaza in Grecia de astazi.

 

 

 

Nu e tocmai exact, pentru că iată ce ne povestea Herodot:

„Înainte de a sosi la Istru (Dunăre), primul popor pe care îl supuse Darius au fost Geţii care se cred nemuritori. Căci Tracii care stăpânesc părţile Salmidesului şi care locuiesc mai sus de cetăţile Apollonia şi Mesembria, şi se numesc Scirmiazi şi Nipsei, se predaseră lui Darius fără nicio luptă ; iar Geţii, hotărându-se la o rezistenţă indărătnică fură supuşi îndată, cu toate că sunt cei mai viteji şi cei mai cinstiţi dintre Traci”.

Pe geți îi localizează la sud de Dunăre (dar asta nu înseamnă că ei nu se aflau și la Nord de Dunăre), iar pe traci îi localizază mai sus de cetățile Apollonia și Mesembria , care se află pe teritoriul Bulgariei (atenție: mai sus!) și nu în Grecia de astăzi. 

Acum sigur că Herodot estre supranumit „părintele istoriei”, însă, la drept vorbind, noi știm azi că metoda riguroasă a cercetării istorice îi era străină. El îngrămădea o multitudine de informații, din auzite, dar fără prea mult spirit critic și fără exactitatea pe care o cerem noi astăzi. Important astăzi, pentru noi, nu este exactitatea afirmațiilor lui, ci faptul că îi menționează pe geți.

 

 

Cine erau dacii?

Denumirea, se spune, apare în izvoarele de limbă latină. Or, la data la care romanii intrau în contact cu dacii (sec.I d. Hr) în conştiinţa lumii vechi erau cunoscute populaţiile din zona Mării Negre – printre ei şi geţii – din moment ce fie prin intermediul grecilor fie nemijlocit i-au cunoscut. Exilarea lui P. Ovidius Naso la Tomis nu se făcea într-un loc necunoscut.

 

Atunci de ce au simţit romanii nevoia să-i numească altfel pe autohtoni? De ce nu i-au numit geţi? Singura explicaţie cât de cât logică era că ei înșişi, dacii, se numeau ca atare, denominaţie preluată de către sursele romane. Deci daci, nu geţi, nici daco-geţi.

 

 

Mi se pare corectă explicația asta, că ei înșisi, dacii, se numeau pe ei ca atare, denominație preluată de către sursele romane.

Cu specificația, reiterez, că geto-dacii reprezintă pentru noi, cei de azi, denumirea sub care au intrat în istorie triburile din spațiul carpato-dunărean. Izvoarele grecești i-au numit, de regulă, „geți”, iar cele romane „daci”.

 

Cel care vorbeşte primul despre daci a fost Strabon.  

 

 

PS: Asadar Strabon este primul care amintest de daci (pe la 7 AD - 21 AD).

Deci nici vorba despre daci inainte de 7 - 21 AD.

 

 

 

Părerea mea e că afirmațiile, respectiv, concluziile pe care le statuezi au o mare hibă.

Nu se poate spune cu temei că înainte de 7-21 AD „nici vorbă despre daci”, așa cum susții tu, pentru simplul fapt că Strabon se baza și el pe o tradiție, pe niște izvoare, atunci când a vorbit despre daci. Și nu i-a „inventat” el fix în perioada 7-21 AD, adică aproape pe patul de moarte. 

Caesar (101 - 44 î.Hr.) în „Comentarii de bello gallico”, menționează că Pădurea Hercinică...continuă paralel cu fluviul Danubius și se încheie la hotarele dacilor și anarților.

Deci cu siguranță că putem vorbi de daci și înainte de 7-21 AD.

Apoi Trogus Pompeius, contemporan cu Gaius Octavius și al cărui tată a fost un apropiat al lui Caesar, e clar că pe baza unor surse  afirmă că ”dacii sunt un vlăstar al geților”.

Anterior, avem mărturia lui Ephores (sec IV BC): „Primii locuitori de lângă Istru sunt carpizii (carpii), după care urmează sciții plugari”. Deci prezența carpilor, trib dacic, era atestată în Podișul Moldovei și zona subcarpatică prin mărturii, lucru confirmat și de situri arheologice precum cele de la poiana Dulcești, Poienești, Pădureni. Și (bonus!) tot aceste situri relevă că cei din neamul carpilor practicau agricultura, olăritul și prelucrarea metalelor.

 

 

Fara plugul greu de otel nimeni nu utiliza intensiv mai mult decat terasele nisipoase ale raurilor, ceea ce inseamna probabil agricultura sub 1%, este ca si cum ai compara miliardele de oameni de dupa revolutia industriala cu cele cateva zeci de milioane de dinainte.

2. Corect. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu se înmulțeau chiar dacă n-aveau o agricultură chiar așa de performantă. Chestia e că aveau agricultură, clar, atestată de arheologie, chiar dacă nu așa de performantă. Și oricum, repet, nu văd relevanța. Adică mi-e greu să cred că, până la apariția „plugului de oțel”, cum spui tu, n-am putea vorbi de daci, respectiv de triburile dacice, pe acest areal.

Editat Decembrie 14, 2015 de Vriies

[zodiak 1024]

Nu e tocmai exact, pentru că iată ce ne povestea Herodot:

„Înainte de a sosi la Istru (Dunăre), primul popor pe care îl supuse Darius au fost Geţii care se cred nemuritori. Căci Tracii care stăpânesc părţile Salmidesului şi care locuiesc mai sus de cetăţile Apollonia şi Mesembria, şi se numesc Scirmiazi şi Nipsei, se predaseră lui Darius fără nicio luptă ; iar Geţii, hotărându-se la o rezistenţă indărătnică fură supuşi îndată, cu toate că sunt cei mai viteji şi cei mai cinstiţi dintre Traci”.

Pe geți îi localizează la sud de Dunăre (dar asta nu înseamnă că ei nu se aflau și la Nord de Dunăre), iar pe traci îi localizază mai sus de cetățile Apollonia și Mesembria , care se află pe teritoriul Bulgariei (atenție: mai sus!) și nu în Grecia de astăzi. 

Acum sigur că Herodot estre supranumit „părintele istoriei”, însă, la drept vorbind, noi știm azi că metoda riguroasă a cercetării istorice îi era străină. El îngrămădea o multitudine de informații, din auzite, dar fără prea mult spirit critic și fără exactitatea pe care o cerem noi astăzi. Important astăzi, pentru noi, nu este exactitatea afirmațiilor lui, ci faptul că îi menționează pe geți.

 

Da, insa nu-i mentioneaza pe daci, in plus au existat enorm de multe localitati Apollonia in imperile elenistice, iar Mesembria daca este forma originala atunci este posibil si ea sa fi existat in duplicat.

Mi se pare corectă explicația asta, că ei înșisi, dacii, se numeau pe ei ca atare, denominație preluată de către sursele romane.

Cu specificația, reiterez, că geto-dacii reprezintă pentru noi, cei de azi, denumirea sub care au intrat în istorie triburile din spațiul carpato-dunărean. Izvoarele grecești i-au numit, de regulă, „geți”, iar cele romane „daci”.

 

Totusi de ce ii numeau romanii diferit pe cei dinspre Dobrogea si Baragan, iar pe cei din interiorul arcului carpatic daci?! daca tot erau acelasi neam si aveau aceeasi limba?!

 

In plus zona dacilor era plina de celti, la fel in Galitia si Moldova, iar inspre stepe Baragan, Buceag-Ucraina erau neamuri scito-sarmatice inrudite probabil cu getii.

Apoi Trogus Pompeius, contemporan cu Gaius Octavius și al cărui tată a fost un apropiat al lui Caesar, e clar că pe baza unor surse  afirmă că ”dacii sunt un vlăstar al geților”.

Anterior, avem mărturia lui Ephores (sec IV BC): „Primii locuitori de lângă Istru sunt carpizii (carpii), după care urmează sciții plugari”. Deci prezența carpilor, trib dacic, era atestată în Podișul Moldovei și zona subcarpatică prin mărturii, lucru confirmat și de situri arheologice precum cele de la poiana Dulcești, Poienești, Pădureni. Și (bonus!) tot aceste situri relevă că cei din neamul carpilor practicau agricultura, olăritul și prelucrarea metalelor.

2. Corect. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu se înmulțeau chiar dacă n-aveau o agricultură chiar așa de performantă. Chestia e că aveau agricultură, clar, atestată de arheologie, chiar dacă nu așa de performantă. Și oricum, repet, nu văd relevanța. Adică mi-e greu să cred că, până la apariția „plugului de oțel”, cum spui tu, n-am putea vorbi de daci, respectiv de triburile dacice, pe acest areal.

 

Oamenii se mai amestecau ca pretutindeni si este posibil ca dacii sa fi fost initial tot geti pana la amestecarea cu celtii din Ardeal si Galitia.

 

Arheologia daca nu ma insel indica avansul getilor dinspre stepe spre nordul Dunarii, Baragan pe directia sud-nord sau si SE- NV tocmai in perioada asimilarii cu celtii, ...

 

Cultura lor materiala este considerata Basarabi.

 

2.) Agricultura fara plugul greu de otel in zona Europei inseamna aproape exclusiv cresterea animalelor.

[Vriies 17994]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Latene archaeology sites 2nd-1st BC

The greatest density of Latene sites are in the south of Muntenia with a low level through Oltenia, south Transylvania and across the Carpathians into Moldavia. It is not clear if these sites are La Tene, or just of the La Tene period.

The La Tène site has given its name to the European Iron Age which followed the Hallstatt period from the 5th century B.C. until the Celts were subdued by the Roman conquest. The La Tène culture may be termed "Celtic". After the 279 BC Celtic attacks in Greece many Celts settled in Bulgaria, Albania and Rumania.

 

 

 

 

 

 

 

 

Mi-am zis că n-ar fi lipsit de interes să ne uităm puțin la câteva hărți, care încearcă să povestească cam ce era prin acest areal  în perioada (aproxim.): sec III BC - sec I BC. :)

 

La 15.12.2015 la 22:44, zodiak a spus:

 in plus au existat enorm de multe localitati Apollonia in imperile elenistice, iar Mesembria daca este forma originala atunci este posibil si ea sa fi existat in duplicat.

 

 

Se pare că era vorba, totuși, de așezări aflate pe țărmul Mării Negre, localizate pe teritoriul de astăzi al Bulgariei.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mesembria

 

La 15.12.2015 la 22:44, zodiak a spus:

 

 

 

Oamenii se mai amestecau ca pretutindeni si este posibil ca dacii sa fi fost initial tot geti pana la amestecarea cu celtii din Ardeal si Galitia.

 

 

Poate...

Dar, cine știe, poate dacii ar fi urmașii enigmaticilor agatârși. :)

 

La 15.12.2015 la 22:44, zodiak a spus:

 

 

 

2.) Agricultura fara plugul greu de otel in zona Europei inseamna aproape exclusiv cresterea animalelor.

2. Nu știu de ce ești atât de convins că dacii, până la contactul cu celții, n-ar fi cunoscut fierul și n-ar fi avut agricultură.

 

adevaruldespredaci.ro/cronica-descoperirilor-arheologice-din-2012-in-romania/

Lucrările la autostrada Orăştie – Sibiu scot la iveală bogății arheologice de senzație. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a anunţat, recent, descoperirea unui depozit de piese de bronz şi fier, pe traseul autostrăzii Orăştie – Sibiu, vestigiile datând din perioada epocii fierului.„În cadrul sitului 7 (km 14+100-km 14+500), identificat şi sub denumirea Tărtăria 1, a fost descoperit un depozit de piese de bronz şi fier datând din perioada epocii fierului (sec. IX–VIII a. Chr.). Este vorba despre peste 200 de obiecte de bronz şi fier (podoabe, arme şi piese de harnaşament), depuse într-un vas ceramic”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

[The Unknown 15046]

Dacii din Maramures nu se amestecau cu nimeni si nici azi nu cauta pe nimeni inafara "clubului".    Nu vor fata de oras cu tocuri si rujuri cand ei se imbraca cu pielea de oaie, opinci si obiele din materiale neprelucrate chimic. Si care s-ar duce sa doarma cu mieluseii si purceii intr-o incapere iarna?

Odata cineva mi-a spus, daca ofera alcool restul nu conteaza.   Doar fetele cu clopotei pe ilic si multe flori colorate erau "mandre" cu obrajii rosu de sanatate nu de la cosmetice Dior ... flacaii aveau timpul respectat din strabuni cand se intalneau special sa-si aleaga femeie. 

 

Aceste localitati nu sint atractie turistica, e greu de ajuns pe munte la ei.   Este nevoie si de translator ca ei vorbesc doar limba lor, dar de obicei n-au treaba cu nimeni.   Inca prefera stilul asta de viata multi din ei.   N-am idee daca au Buletin sau sint numarati de cineva??? de scoala la fel nu sint atrasi doar de cai si alte animale, brazi munte si tot ce ofera natura.

[The Unknown 15046]

dieta ca pe vremea dacilor, trebuie doar sa-l gustam!!!

 

Înapoi în Paleolitic! Este stilul de viaţă primitiv o soluţie a problemele noastre?     cultura, subcultura, paleolitic, alimentatie, biologie, dieta, stil de viata

 

Dieta paleolitică - sau paleo-dieta - este un curent recent apărut în Occident, motiv pentru care abordăm şi noi subiectul, înfăţişând opinii - pro şi contra - ale specialiştilor asupra acestui mod de viaţă, foarte controversat, după cum probabil vă aşteptaţi.

Concepţia cu pricina propovăduieşte întoarcerea la o alimentaţie asemănătoare cu cea a omului preistoric din perioada paleolitică, înainte de trecerea la agricultură, proces care, în opinia adepţilor acestei teorii, este cel care a determinat apariţia celor mai multe şi mai grave dintre problemele de sănătate cu care se confruntă azi omenirea.

• Paleoliticul este o perioadă din evoluţia omului, perioadă care ar fi început acum aproximativ 2,5 milioane de ani - odată cu utilizarea primelor unelte de către hominidele primitive, precum Australopithecus - şi s-a încheiat în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, odată cu uriaşul salt reprezentat de Revoluţia Neolitică, atunci când oamenii, renunţând la existenţa nomadă sau semi-nomadă şi la viaţa de vânători-culegători, s-au sedentarizat în mare măsură şi s-au apucat de agricultură, fenomen care a schimbat pentru totdeauna modul lor de alimentaţie, dar şi modul lor de a gândi, relaţia lor cu mediul natural şi chiar cu propriul corp.

În cursul perioadei paleolitice, hominidele au evoluat de la specii primitive, precum Homo habilis, la omul modern, în sens anatomic, adică specia căreia îi aparţinem - Homo sapiens sapiens. Acesta şi-a făcut apariţia în Paleoliticul mijlociu, în urmă cu cca. 200.000 de ani, iar în partea finală a perioadei, numită de specialişti Paleoliticul Superior, dobândise deja numeroase abilităţi comportamentale, tehnologice, culturale care îl deosebeau net de celelalte specii de mamifere cu care împărţea Pământul.

Omul paleolitic stăpânea focul, fabrica unelte din pietre cioplite, din lemn şi din os; spre sfârşitul acestei perioade începuse să realizeze primele lucrări artistice şi să desfăşoare comportamente cu sens religios, spiritual, precum ritualurile legate de înmormântare. Aceşti oameni trăiau ca vânători-culegători, bărbaţii vânând, iar femeile şi copiii adunând ceea ce se mai găsea comestibil prin natură - rădăcini, fructe, ciuperci, ouă, hrană marină în zonele de coastă, dar şi carnea provenită de la cadavre de animale găsite întâmplător. Pescuiau şi consumau peşte, dar foarte probabil şi insecte - adulţi şi larve -, viermi şi alte nevertebrate terestre, mult mai uşor de procurat decât peştii, păsările şi mamiferele, căci vânătoarea şi pescuitul necesitau o calificare înaltă, pentru a putea fi eficiente în condiţiile în care instrumentele folosite erau suliţe şi harpoane primitive, şi acestea dezvoltate abia în Paleoliticul superior. Seminţele de leguminoase (plante din familia fasolei, mazării, lintei...) sălbatice, ca şi boabele de graminee ("cereale") sălbatice erau rar consumate, având o pondere mică în ansamblul dietei.

Oricum, cred specialiştii, oamenii paleolitici erau mult mai rar încercaţi de foamete şi malnutriţie decât triburile neolitice de agricultori care i-au urmat. Principala cauză stă în faptul că oamenii paleolitici consumau o mare varietate de alimente, în vreme ce fermierii neolitici se bazau, comparativ, pe un mic număr de tipuri de hrană - cele câteva specii de plante pe care le cultivau şi de animale pe care le creşteau, iar recoltele erau în mai mare măsură dependente de capriciile climei decât "recolta" de alimente procurate din sălbăticie de oamenii din Paleolitic.

Promotorii dietei paleolitice consideră că trecerea la o alimentaţie bazată pe cereale, aşa cum s-a întâmplat în Neolitic, este principala cauză a deteriorării sănătăţii omului. De aceea, preconizează trecerea la un regim alimentar care să semene cu cel al omului paleolitic, regim mult mai potrivit fiziologiei şi metabolismului uman. Şi, cu aceasta, ajungem, în fine, la subiect: dieta paleolitică, în sensul modern al expresiei.

Paleo-dieta (numită alternativ şi dieta Epocii de Piatră, ori alimentaţia vânătorilor-culegători, sau chiardieta omului de peşteră) este un concept nutriţional modern, bazat pe modul în care se presupunecă mâncau oamenii în Paleolitic. Am spus (şi subliniat) se presupune, deoarece, aşa cum veţi vedea, există controverse între specialişti în ceea ce priveşte felul în care se hrăneau strămoşii noştri paleolitici, iar aceste controverse stau la originea amestecului de opinii foarte diferite cu care este întâmpinată această tendinţă în lumea occidentală.

Ideea care stă la temelia paleo-dietei în sens modern nu este ca oamenii contemporani să mănânce exact ceea ce mâncau paleoliticii noştri strămoşi, ci să se inspire din alcătuirea dietei lor pentru a mânca într-un mod similar - nu identic -, astfel încât să obţină acelaşi acord firesc între fiziologie şi alimentaţie, dar folosind alimentele disponibile azi. Cu alte cuvinte, nu e vorba să mănânce cadavre de animale găsite pe şosea şi să roadă toată ziua rădăcini crude dezgropate din pădure, ci să utilizeze cu cap resursele aflate azi la îndemână pentru a-şi construi o alimentaţie care să urmeze în linii mari modul de hrănire al oamenilor de acum 20-30 de milenii.

Se crede că oamenii paleolitici consumau o mare cantitate de proteine animale, de unde recomandarea de a consuma carne (de cea mai bună calitate pe care şi-o permite omul, preferabil provenită de la animale crescute natural, pe păşune - chestie care peste tot, nu doar în România, e mult mai uşor de zis decât de făcut). Adepţii acestui mod de hrănire resping vegetarianismul şi veganismul ca fiind nenaturale, departe de modul în care se hrăneau oamenii primitivi.

Cum oamenii paleolitici cunoşteau şi foloseau focul, iar cercetările paleontologice au scos la lumină oase de animale purtând urme de foc, ar rezulta că aceşti strămoşi ai noştri mâncau carne gătită, probabil friptă direct pe jăratic sau pe pietre încinse în foc, de vreme ce grătare de metal nu existau, după cum nu existau nici vase în care carnea să fi putut fi fiartă (olăritul a apărut abia în Neolitic). Azi se poate mânca, fireşte, carnea friptă pe un grătar obişnuit. Dar nu e vorba de a mânca întruna carne şi iar carne şi numai carne; alimentaţia paleo cuprinde şi legume - crude sau gătite, dar nu răsfierte -, fructe oleaginoase (alune, nuci...), fructe-fructe, fructe de mare şi peşte, ouă, ciuperci... iar cine vrea şi furnici, lăcuste şi viermi, n-are decât să încerce.

În schimb, nu fac parte din viziunea alimentară paleo alimentele "noi" care au început să fie consumate în Neolitic, când oamenii au început să cultive plante şi să crească animale: cerealele (deci fără pâine, paste făinoase, mămăligă şi altele asemenea, de produse de patiserie nici nu mai vorbim), leguminoasele (mazăre, linte, fasole...), produsele lactate; de asemenea, sunt excluse uleiurile rafinate, zahărul rafinat, sarea, precum şi băuturile alcoolice.

Se consideră că oamenii, în general, nu sunt adaptaţi genetic consumului acestor alimente noi, iar utilizarea lor pe scară largă ar explica multe dintre aşa-numitele "boli ale civilizaţiei": diabetul de tip 2, obezitatea, numeroase cancere, diverse boli autoimune şi alergii de tot felul. Mâncăm cereale şi lactate doar de vreo 10.000 de ani, un timp prea scurt, cred specialiştii apărători ai paleo-dietei, pentru ca organismul uman să se fi putut adapta la consumul lor. Evoluţia culturală care a dus la răspândirea consumului de cereale, lactate şi alte "noutăţi" alimentare a mers mult mai rapid decât evoluţia biologică; aceea ia timp mult.
Revenirea o alimentaţie de tip paleolitic ar însemna, în viziunea acestor oameni de ştiinţă, revenirea la hrana la care suntem cu adevărat adaptaţi din punct de vedere biologic.

Ca orice tendinţă, şi aceasta are câţiva promotori, oameni care cred cu tărie în această idee şi încearcă să o impună opiniei publice. Cel mai cunoscut este probabil dr. Loren Cordain, specialist american în nutriţie şi fiziologie sportivă la Universitatea din Colorado, SUA, autor al unei cărţi de căpătâi pentru adepţii acestui concept: The Paleo Diet.

Şi, tot ca orice tendinţă ce contrazice norma, paleo-dieta are şi adversari. Unii dintre cei ce o contestă susţin că nu se poate şti cu precizie ce mâncau predecesorii noştri din Paleolitic, căci datele paleontologice sunt prea puţin exacte pentru a se putea trage o concluzie clară; prin urmare, nu există argumente suficiente pentru a recomanda o asemenea dietă. Alţii consideră că nu există studii ştiinţifice îndeajuns de ample şi numeroase privind efectele unei asemenea alimentaţii asupra sănătăţii: deşi dr. Loren Cordain vorbeşte despre 5 studii care au demonstrat că paleo-dieta este superioară altor regimuri (precum cel mediteranean şi cel recomandat diabeticilor) în ceea ce priveşte scăderea în greutate şi reducerea riscului de boli cardiovasculare şi diabet tip 2, oponenţii săi afirmă că studiile respective au implicat prea puţini participanţi ori s-au desfăşurat pe durate de timp prea scurte pentru ca rezultatele să fie absolut concludente.

Alţii nu se leagă de beneficiile sau efectele negative ale paleo-dietei asupra sănătăţii, ci doar constată, obiectiv, că un asemenea plan de nutriţie e greu de urmat în zilele noastre, în societatea modernă, şi nu numai din punct de vedere al costului; alimente precum carnea de vânat sau cea provenită de la animale domestice crescute în aer liber şi hrănite natural sunt efectiv dificil de procurat de către mulţi dintre locuitorii oraşelor, spre exemplu.

Şi, în fine, mai sunt cei care consideră că paleo-dieta nu este decât un alt regim de slăbire la modă, ca şi dieta South Beach, regimul sărac în carbohidraţi sau dieta cu supă de varză.

Desculţ în iarbă

Lăsându-i pe antrolopogi şi nutriţionişti să se contrazică pe tema eficienţei acestui regim în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sănătăţii, să trecem la imaginea de ansamblu şi să observăm că paleo-dieta este, în multe cazuri, doar un aspect al unei viziuni mai largi asupra modului de trai: stilul de viaţă "paleo".

Înscriindu-se în năzuinţa cuprinzătoare a unei filosofii ce propovăduieşte reîntoarcerea la natură, stilul de viaţă primitiv sau paleolitic urmăreşte să promoveze sănătatea, starea de bine fizică şi psihică, să evite atacul numeroaselor probleme asociate cu stilul de viaţă contemporan: stresul cronic, depresia, sindromul metabolic, bolile cardiovasculare, tulburările imunitare... Atât corpul, cât şi psihicul nostru, cred apărătorii acestei tendinţe, sunt adaptate modului de viaţă aproape de natură al vânătorilor-culegători paleolitici, mediului în care aceştia au evoluat şi de care erau legaţi indisolubil, printr-o ţesătură de legături subtile, complexe, pe care Revoluţia Neolitică, cu tot ceea ce a implicat ea, le-a afectat profund. Fără a nega importanţa uriaşei prefaceri prin care a trecut umanitatea începând din Neolitic şi până în zilele noastre, adepţii stilului de viaţă primitiv încearcă să re-creeze unele dintre aspectele modului de viaţă anterior acestei mari prefaceri, pentru a regăsi, măcar într-o mică măsură, armonia legăturii dintre om şi mediul său, aşa cum era ea înainte de Marea Schimbare. Iar această aspiraţie a generat apariţia unei întregi subculturi, a unui curent denumit stil de viaţă paleolitic (sau primitiv), răspândit azi mai cu seamă în Statele Unite ale Americii şi în mai mică măsură în Europa.

Cel mai de seamă aspect al acestei concepţii este, desigur, dieta paleolitică despre care am vorbit mai sus, dar curentul respectiv include şi alte elemente inspirate din viaţa de vânător-culegător, despre care au fost adunate informaţii atât prin studiile de paleontologie, cât şi din studii antropologice asupra acelor (puţine) populaţii care, ici-colo prin lume, încă mai duc o viaţă de vânători-culegători.

Bineînţeles, nu e vorba de a deveni un adevărat vânător-culegător, ci de a incorpora, în agitata şi stresanta viaţă modernă, aspecte ale acestui fel de trai prin care omul contemporan să regăsească legătura organică, firească şi simplă, cu natura şi cu fiinţa sa biologică.

Ce aspecte? În afara dietei paleolitice, adepţii acestei mişcări recomandă alte câteva practici simple. Unele sunt logice, de bun-simţ, sunt întemeiate pe cunoştinţele ştiinţifice pe care le avem în prezent şi sunt la îndemâna oricui, altele sunt mai dificil de pus în practică, iar altele contravin unor precepte contemporane în asemenea măsură, încât par aproape absurde. Rămâne să fie interpretate şi urmate de cei interesaţi în limitele propriilor posibilităţi şi preferinţe şi în funcţie de condiţiile exterioare.

Mersul cu picioarele goale, ori de câte ori există o ocazie potrivită (evident, nu-i totuna dacă mergi desculţ pe iarbă sau pe asfaltul încins)

• reducerea purtării hainelor şi a încălţărilor, care încorsetează corpul şi limitează libertatea de mişcare; expunerea corpului cât mai mult la lumina diurnă, pentru că expunerea la factori de mediu conferă vigoare organismului, iar lumina solară combate depresia şi ajută la sinteza vitaminei D, antiinflamatoare şi importantă pentru sănătatea oaselor şi a sistemului imunitar. (Asta e o recomandare care, după cum îşi dă seama oricine, se loveşte de o groază de constrângeri, de ordin meteorologic, dar şi social. Una e să mergi la iarbă verde în week-end şi să te aeriseşti puţin, îmbrăcat sumar, şi alta ar fi să faci pe omul paleolitic toată ziua, în văzul lumii. Rămâne ca fiecare să interpreteze preceptul în limita propriului său bun-simţ.)
• cât mai multă mişcare, dar nu exerciţii repetitive şi monotone la sală, ci exerciţii în aer liber, cu mişcări naturale (mers, alergat, sărit, căţărat), care să solicite întregul corp, spre deosebire de trasul de fiare în care se practică izolarea unor grupe de muşchi şi antrenarea lor separat.
• somnul suficient - măcar 8 ore din cele 24 -, de preferinţă în acord cu ritmurile naturale (asta merge dacă nu lucraţi în ture de noapte).
• joacă, relaxare şi încercarea de a trăi în prezent, fără a face întruna planuri pe termen lung şi a vă bate capul cu ceea ce ar putea fi peste o săptămână sau un an. Ăsta e un sfat care contravine clar stilului modern, care ne încurajează să ne facem planuri pe termen lung, să încercăm să prevedem lucrurile şi să luăm măsuri pentru viitor. (Acum, sincer, dacă am trăi paleolitic din acest punct de vedere, nu prea ştiu ce am mânca atunci când am ieşi la pensie. Oamenii paleolitici trăiau puţin şi dacă nu se sinchiseau de ceea ce aveau să facă la 60 de ani, era pentru că nu ajungeau acolo, dar nu cred că vrea cineva să fie ca ei în această privinţă.)
• cât mai mult contact cu natura, prin activităţi precum grădinărit, albinărit, excursii...
• tot din categoria contact cu natura: expunerea la bacterii benefice, care vor antrena şi întări sistemul imunitar, prin consumul de alimente fermentate cum ar fi varza acră, sau prin contactul cu pământ (ceea ce nu înseamnă, totuşi, să mâncăm fără să ne spălăm pe mâini după ce am lucrat în grădină).
• reducerea nivelului general de stres, evitând munca în exces (bine ar fi...) şi simplificându-ne viaţa.
•  
• 

Recomandările se extind şi la creşterea copiilor; se recomandă alăptarea lor, purtarea bebeluşilor în contact cu corpul părintelui (spre deosebire de plimbarea lor în cărucior) şi chiar dormitul împreună cu părinţii (idee care contrazice concepţiile pediatriei moderne).

• În aceeaşi şcoală de gândire - revenirea la un mod de viaţă mai aproape de natură - se înscriu chiar unele tendinţe recente în ceea ce priveşte îngrijirea animalelor, de pildă:hrănirea cu carne crudă, oase şi organe a câinilor şi pisicilor (spre deosebire de pornirea actuală de a le hrăni cu mâncare gata preparată, intens procesată, care contravine modului în care se hrănesc canidele, respectiv felinele sălbatice, şi în care se hrăneau şi strămoşii căţeilor şi mâţelor noastre de casă) şi îngrijirea naturală a copitelor, concepţie care preconizează renunţarea la potcoave şi îngrijirea cailor astfel încât copitele lor să se tocească şi regenereze în mod natural, fără a suferi deteriorări.

În contrast frapant cu stilul de viaţă modern, caracterizat printr-un contact intens cu artificialul, sub diferite forme, stilul de viaţă primitiv pare să reprezinte o alternativă îmbietoare pentru cei obosiţi şi stresaţi de această enormă doză de artificial cu care avem de-a face zi de zi. O doză mică de paleo-viaţă ar putea fi oare un antidot? Ar fi oare un mod mai înţelept şi mai firesc de a mânca, de a gândi, de a trăi? La urma urmelor, poate merită încercat. În fond, ce-ar fi aşa de rău în a mânca o friptură la grătar cu o salată de legume crude, în vreme ce staţi cu picioarele goale în iarbă? Doar că trebuie să mâncaţi fără pâine. Iar dacă vi se face poftă de o bere sau un pahar de vin după aceea, mă tem că trebuie să vă abţineţi să le beţi. N-ar fi paleolitic din partea voastră, zău aşa!

 

http://www.descopera.ro/cultura/9905285-inapoi-in-paleolitic-este-stilul-de-viata-primitiv-o-solutie-a-problemelor-noastre

[The Unknown 15046]

 

Dacii la un mic party campenesc din zona mea, sint oameni veseli ... acum au microfon, atunci avea doar sabii ...

[Lucia N 11235]

cubreacov.wordpress.com/2009/10/22/ramura-carpatina-a-protolimbii-indoieuropene-timpurii-stiati-ca-centrul-civilizatiei-indoeuropene-este-in-carpati/

[Vriies 17994]

La 02.01.2016 la 11:02, LuciaD a spus:

 

interesantă și harta din articol...

 

[zodiak 1024]

2. Nu știu de ce ești atât de convins că dacii, până la contactul cu celții, n-ar fi cunoscut fierul și n-ar fi avut agricultură.

 

Exista agricultura bineinteles, dar nu era plugul greu de otel, ceea ce a facut ca marile civilizatii sa apara in zonele sudice desertice cu pamanturi nisipoase sau mlastinoase (Egipt, Mesopotamia, Indus), aceste civilizatii nu au avut niciodata plug cu brazdar de otel, in plus civilizatia lor s-a sedimentat, s-a adunat in timp datorita conditilor pedo-climatice constante si similare.

 

In Europa padurilor civilizatia s-a raspandit pe langa rauri si fluvii si cam atat deoarece nu puteau lucra eficient pamanturile argiloase.

 

Totusi marile orase neolitice de la noi erau mari, dar nu comparat cu ce a urmat dupa aparitia plugului greu de otel ci mari fata de asezarile mici din aceeasi perioada, in plus economia lor se baza aproape exclusiv pe vanatoare si cresterea animalelor.

 

Eu am citit multe studii despre neoliticul levantin si practic primele nivele ale orasului Ierihon erau la stadiu paleolitic, fara ceramica, doar ceva crestere a animalelor si multa vanatoare, la fel si alte orase din acele timpuri (cca. 7.ooo-6.ooo BC), in timp ce orasele sumeriene de mai tarziu (cca. 4.ooo-2.ooo BC) se bazau deja exclusiv pe culturile agricole, la fel si Egiptul.

 

 

Plugul greu cu brazdar de otel, apoi pe roti, apoi dublat, ... a fost prima mare inventie din istoria umanitatii dar se pare ca multi au omis sa spuna aceasta, deoarece in deserturile sudice cuiul de lemn era si inca este eficient, asadar dupa milenii de civilizatie sudica parca nu a mai contat ce a mai inventat nordul.

 

 

Nu stiu cata pondere sa dau civilizatiei celto-getice numita dacica si cata celei romane, dar probabil civilizatia romana a avut impaactul cel mai mare asupra etnogenezei noastre.

 

Civilizatia romana in fact era o civilizatie celto-romana crestinata, la care s-au adaugat diferite alte populatii si traditii diverse.

Se spune ca Dacia a fost evacuata dupa anii 253-272, dar in aceeasi perioada si in Galia au loc aceleasi procese, acolo alamanii si vandalii fiind principalii vinovati.

 

Nu se spune adevarul complet nici in ceea ce priveste Dacia romana, in fapt pe la cca anul 100 BC romanii penetrau deja spatiul celto-dacic dinspre Panonia in zona Banatului si spre zona Vrancei dinspre Pont.

 

Intorcandu-ne la modelul comparat in etnogeneza putem observa cum nici in spatiul romanitatii occidentale nu exista continuitate pentru asezarile umane citadine. 

Să vedem ce s-a intamplat in Franța post-romană, ca să înțelegem cum au decurs lucrurile în Carpații noștrii:

 

Invaziile babrarilor începând cu secolul V timpuriu au provocat mai multe schimbări fundamentale în politică, economie și organizare militară în teritorii de cultura galo-romană.

 

Până în secolul VII, aceasta a persistat în Gallia Narbonensis, dând naștere culturii occitane.

 

Gallia Lugdunensis, la început romanizată și ea, a dezvoltat un alt amestec cultural, dezvoltându-se în cultura merovingiană, elementul galic fiind cel mai vizibil în limbă care a evoluat în franceza de azi.

 

 

Primele contacte cu romanii

 

The Roman Navy's first crossing of the Adriatic Sea in 229 BC involved Rome's first invasion of Illyria, the First Illyrian War. The Roman Republic finally completed the conquest of Illyria in 168 BC by defeating the army of the Illyrian king Gentius. From 167 BC, southern Illyria became a formally independent Roman protectorate.

 

Illyricum /ɪˈlɪrɨkəm/ was a Roman province that existed between 167 BC and 10 AD, named after conquered Illyria, stretching from the Drin river (in modern north Albania) to Istria (Croatia) in the west and to the Sava river (Bosnia and Herzegovina) in the north. Salona (near modern Split in Croatia) functioned as its capital. The province was then divided into Pannonia in the north and Dalmatia in the south.

 

Provincia romană Macedonia a fost înființată oficial în 146 î.Hr. după ce generalul Quintus Caecilius Metellus l-a înfrânt pe Andriscus Macedon în 148 î.Hr., și după ce cele patru republici clientelare stabilite de Roma în regiune au fost dizolvate. În cadrul provinciei intrau Epirus Vetus, Tesalia, și părți ale Iliriei și Traciei.

 

La sfârșitul secolului al III-lea i.en., romanii au pătruns în Peninsula Balcanică după războaiele ilirice și macedonene. Au cucerit treptat peninsula, transformând Dunărea în granița dintre Republica Romană și populațiile barbare de la nord de fluviu. În timpul celui de-al doilea război macedonean , dardanii, care erau aliații romanilor, după transformarea Macedoniei în provincie romană, aceștia îi vor trăda, devenind inamici ai Romei, nemulțumiți fiind de rezultatul bătăliei de la Pydna, de dezembrarea Macedoniei și de refuzul romanilor de-a le îndeplini pretenția anexării Peoniei. Provincia romană Macedona a devenit țintă multor atacuri repetate și raiduri de jaf.

 

În 109-106 i.en., guvernatorul Macedoniei, Minicius Rufus respinge invazia dacilor și scordiscilor. În 97 i.en., dardanii conduc primul atac. Romanii au început să cucerească Dardania sub guvernarea lui Appius Claudius Pulcher, acțiune pe care o continuă și succesorul său, C. Scribonius Curios. Curio îi ajunge pe năvălitori până la Dunăre, dar nu traversează fluviul din cauza pădurilor întinse. Își celebrează triumful chiar dacă nu i-a supus pe deplin pe dardani. În anii 72-71 i.en., Terentius Varro Lucullus, proconsulul Macedoniei a condus o demonstrație militară. Expediția pentru ocuparea Dobrogeu actuale a lui C. Antonius Hybrida eșuează în 61 i.en.

 

https://ro.wikipedia...acte_cu_romanii

 

În anul 89 AD Dacia devine regat clientelar Romei sub Domitian, iar jumătatea sudică devine parte directă a imperiului.

 

Dacia romană a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani.

 

 

PS: Din ceea ce se poate reconstitui astazi ne dam seama ca Intre Dacia si Italia a existat un continum teritorial etno-lingvistic pana tarziu, chiar si pe uscat, la sud de Dunare si la sud de Sava, iar pe o alta ruta pe culoarul Morava-Kosovo-Muntenegru-Albania.