Ce intelegem prin filosofie?

Da... de cand tot incerc eu sa ii iluminez si nimeni nu ma asculta. Dar tot nu ma prind de ce te-ai luat de cuvantul "sens". Explicatia data de mine e corecta. Si nu e din cauza ca doar vreau sa ma glorific pe mine. Motivatia e urmatoarea: Cel mai important lucru pe care trebuie sa il avem in vedere cand discutam despre "sens" e ca acesta este un fenomen care se gaseste strict in mintile noastre. Orice folosire a acestei notiuni, fara a tine cont de natura ei mentala, este o folosire gresita. Cand spui "gaina", sensul cuvantului "gaina" se gaseste strict in mintea ta. Este un element al constiintei tale. Dupa ce mori, "gaina" nu mai inseamna nimic. Cea mai grava confuzie consider ca e aceea in care se presupune ca calculatoarele folosesc "sensuri". Doar pentru faptul ca un program de calculator e in stare sa afiseze pe ecran: "Asta e o gaina.", oamenii au impresia ca acel calculator chiar intelege ce face. Ei chiar cred ca acel calculator chiar stie ca aia e gaina. Asta e o greseala enorma. Sensul exista numai si numai in mintea unei fiinte constiente. Sensul e constiinta insasi. Fiecare clipa din viata noastra, fiecare privire aruncata in jur, fiecare sunet auzit in jur, absolut toate sunt sensuri. Nu poate exista constiinta fara sens, la fel cum nu poate exista sens fara constiinta. Sunt unul si acelasi lucru.

Si de aici misterioasa problema: "Ce anume e sensul asta ? Cum de poate exista ?" Pentru ca una e sa stabilesti ca e un fenomen mental, o qualia, constiinta insasi, si alta e sa ii justifici existenta. La intrebarea asta din pacate, n-am niciun raspuns.

Abc2009ro a scris:

Eh... asta e problema despre care am si deschis 2 topicuri: "Ce suntem cu adevarat" si mai ales "Intrebarea ultima a existentei". Ce anume este sensul ? Si care e legatura sensului cu lumea fizica ? De ce se manifesta doar in creierele fiintelor ? Ce anume face un creier ? Daca creierul este un dispozitiv de selectare a sensului, atunci de unde anume selecteaza sensul ? Sensul exista intr-un plan spiritual al Existentei ? Sensul are legatura cu liberul arbitru ? Si cate si mai cate. Daca ai vreo idee, m-as bucura sa ti-o exprimi pe aici. Pe mine ma uimeste de-a dreptul problema sensului. Si din pacate nu am niciun raspuns la tot sirul de intrebari de deasupra si in general la nimic referitor la sens. Si cred ca nicaieri in literatura nu a dat nimeni vreo explicatie.

Osho afirma ca Universul nu are scop. Apoi se intreba: "Noi de ce am avea vreunul?". Solutia promovata de el, de "a trai aici si acum" ("hic et nunc"), de a trai clipa la intensitate maxima, fara a ne preocupa de trecut, fara grija pentru viitor, mi se pare cea mai "linistitoare"... Altfel nu poti sa iti afli cu adevarat "pacea interioara" de care ai atata nevoie pentru a putea coexista in stare de armonie cu restul existentei.

Nu stiu cat de "linistitor" poate fi sa nu stii de unde vii si incotro te indrepti :)

Probabil este linistea nepasarii si a inconstientei, un fel de existenta autolimitativa care in cele din urma te poate aduce la limita alienarii de propria identitate.

Bogdan_Popescu a scris:

Osho afirma ca Universul nu are scop. Apoi se intreba: "Noi de ce am avea vreunul?". Solutia promovata de el, de "a trai aici si acum" ("hic et nunc"), de a trai clipa la intensitate maxima, fara a ne preocupa de trecut, fara grija pentru viitor, mi se pare cea mai "linistitoare"... Altfel nu poti sa iti afli cu adevarat "pacea interioara" de care ai atata nevoie pentru a putea coexista in stare de armonie cu restul existentei.

Eu n-am zis nimic despre scop. Eu am zis de sens, care e cu totul altceva. Si chiar si scopul e tot un fenomen mental. Singurul motiv pentru care universul ar avea vreun scop e daca ar fi fost creat de cineva. Altfel chiar si daca la capatul lui ne asteapta linia de sfarsit: "Felicitari ! Ati ajuns la capat", daca linia aia a aparut in mod natural si nu a fost pusa intentionat de o fiinta constienta, atunci tot nu poate fi vorba de scop.

Sensul e un fenomen cat se poate de real. Nu e o abureala dasta mistico-filozofica. Sensul e insasi constiinta. Probabil sunteti indusi in eroare de faptul ca are o conotatie dasta mistica, folosindu-se in fraze de genul: "What's the meaning of life ?" Vinovatii sunt cei care pun astfel de intrebari, fara a intelege ca meaning-ul nu se afla in afara noastra, ci in noi. Sensul vietii e ceea ce intelegem noi prin viata. Si pentru asta poti sa iei definitia din dictionar. Dar insasi intelegerea aia e un fenomen mental care are loc in mintea fiecaruia. Viata in ea insasi n-are niciun sens. N-are niciun sens sa vorbesti de sensul obiectiv al vietii, atata timp cat sensul e un fenomen ontologic subiectiv. NOI suntem cei care atribuim sensuri lumii din jur: "Aia e o piatra. Ala e un copac. Aia e o galaxie." Dar toate aceste obiecte in ele insele nu sunt nimic. Sensurile lor exista doar ca fenomene parte din constiinta cuiva.

Dar problema ramane: "Cum e posibil sa existe sens ?". Cum e posibil ca o fiinta sa vina sa spuna: "Aia e o piatra." ? Cum e posibil ca o fiinta privind acea piatra, sa ii poata atribui un sens, sa poata intelege ca acolo e un obiect, ca acolo e o "piatra" ?

Problema nu e deloc triviala. Nu e ca si cum ai putea raspunde: "Eh... pai asa m-a invatat mama." Pentru ca mama nu te-ar fi putut invata daca nu ar fi existat IN PRIMUL RAND in tine capacitatea de a intelege, capacitatea de a atribui sensuri.

Athmy a scris:

Nu stiu cat de "linistitor" poate fi sa nu stii de unde vii si incotro te indrepti

Probabil este linistea nepasarii si a inconstientei, un fel de existenta autolimitativa care in cele din urma te poate aduce la limita alienarii de propria identitate.

Bine ai revenit, Athmy! :)

Ai citit Siddharta lui Herman Hesse?

Ce a descoperit Siddharta dupa o viata consacrata cercetarii si experimentarii tuturor formelor de spiritualitate care i-au iesit in cale?

Daca nu ai citit-o, atunci te mai rog inca o data sa o citesti... ;)

Am citit-o in liceu, nu tin minte o iota acum, dar mi-a placut atunci.

Abc2009ro a scris:

Eu n-am zis nimic despre scop. Eu am zis de sens, care e cu totul altceva. Si chiar si scopul e tot un fenomen mental. Singurul motiv pentru care universul ar avea vreun scop e daca ar fi fost creat de cineva. Altfel chiar si daca la capatul lui ne asteapta linia de sfarsit: "Felicitari ! Ati ajuns la capat", daca linia aia a aparut in mod natural si nu a fost pusa intentionat de o fiinta constienta, atunci tot nu poate fi vorba de scop.

Sensul e un fenomen cat se poate de real. Nu e o abureala dasta mistico-filozofica. Sensul e insasi constiinta. Probabil sunteti indusi in eroare de faptul ca are o conotatie dasta mistica, folosindu-se in fraze de genul: "What's the meaning of life ?" Vinovatii sunt cei care pun astfel de intrebari, fara a intelege ca meaning-ul nu se afla in afara noastra, ci in noi. Sensul vietii e ceea ce intelegem noi prin viata. Si pentru asta poti sa iei definitia din dictionar. Dar insasi intelegerea aia e un fenomen mental care are loc in mintea fiecaruia. Viata in ea insasi n-are niciun sens. N-are niciun sens sa vorbesti de sensul obiectiv al vietii, atata timp cat sensul e un fenomen ontologic subiectiv. NOI suntem cei care atribuim sensuri lumii din jur: "Aia e o piatra. Ala e un copac. Aia e o galaxie." Dar toate aceste obiecte in ele insele nu sunt nimic. Sensurile lor exista doar ca fenomene parte din constiinta cuiva.

Dar problema ramane: "Cum e posibil sa existe sens ?". Cum e posibil ca o fiinta sa vina sa spuna: "Aia e o piatra." ? Cum e posibil ca o fiinta privind acea piatra, sa ii poata atribui un sens, sa poata intelege ca acolo e un obiect, ca acolo e o "piatra" ?

Problema nu e deloc triviala. Nu e ca si cum ai putea raspunde: "Eh... pai asa m-a invatat mama." Pentru ca mama nu te-ar fi putut invata daca nu ar fi existat IN PRIMUL RAND in tine capacitatea de a intelege, capacitatea de a atribui sensuri.

Ca sa existe un sens este nevoie de o directie. Dar ce te faci daca directia nu exista? Cum ar fi sa descoperi ca ti-ai irosit energia parcurgand un sens spre "nimic"?

Sensul presupune atat cauzalitate cat si finalitate. Altfel sensul ar fi fara sens, fara rost, pointless, nu ar mai fi un sens. Deci, nu poti elimina scopul din sfera sensului. Daca nu explici scopul, nu poti explica nici sensul. Iar scopul ramane doar un construct al intelectului care nu poate accepta cu usurinta lipsa unei finalitati, Nu exista scopuri in afara noastra cu exceptia celor pe care noi le-am proiectat dinspre noi in afara. In esenta si tu ai exprimat aceeasi idee...

Abc2009ro a scris:

Da... de cand tot incerc eu sa ii iluminez si nimeni nu ma asculta. Dar tot nu ma prind de ce te-ai luat de cuvantul "sens". Explicatia data de mine e corecta. Si nu e din cauza ca doar vreau sa ma glorific pe mine. Motivatia e urmatoarea: Cel mai important lucru pe care trebuie sa il avem in vedere cand discutam despre "sens" e ca acesta este un fenomen care se gaseste strict in mintile noastre. Orice folosire a acestei notiuni, fara a tine cont de natura ei mentala, este o folosire gresita. Cand spui "gaina", sensul cuvantului "gaina" se gaseste strict in mintea ta. Este un element al constiintei tale. Dupa ce mori, "gaina" nu mai inseamna nimic. Cea mai grava confuzie consider ca e aceea in care se presupune ca calculatoarele folosesc "sensuri". Doar pentru faptul ca un program de calculator e in stare sa afiseze pe ecran: "Asta e o gaina.", oamenii au impresia ca acel calculator chiar intelege ce face. Ei chiar cred ca acel calculator chiar stie ca aia e gaina. Asta e o greseala enorma. Sensul exista numai si numai in mintea unei fiinte constiente. Sensul e constiinta insasi. Fiecare clipa din viata noastra, fiecare privire aruncata in jur, fiecare sunet auzit in jur, absolut toate sunt sensuri. Nu poate exista constiinta fara sens, la fel cum nu poate exista sens fara constiinta. Sunt unul si acelasi lucru.

Si de aici misterioasa problema: "Ce anume e sensul asta ? Cum de poate exista ?" Pentru ca una e sa stabilesti ca e un fenomen mental, o qualia, constiinta insasi, si alta e sa ii justifici existenta. La intrebarea asta din pacate, n-am niciun raspuns.

Pe cine incerci sa luminezi? Crezi ca poti ajuta pe cineva sa se ilumineze, luminandu-i mintea? Iluminarea este o experienta pur individuala. Ori se intampla, ori nu. Nu o poti induce altuia prin argumentatie.

Toate sensurile proiectate in afara noastra sunt relative pentru ca depind de fiecare subiect experimentator, nu au o existenta absoluta.

Cand spui "gaina" trebuie sa te intrebi in primul rand: "in ce scop exista gaina?". Ii pot da eu un scop: "exista ca sa pot sa o mananc". Abia dupa aceea te poti intreba: "De ce exist eu?" Si iti poti raspunde astfel: "Din cauza ca a existat inaintea mea gaina pe care pot sa o mananc". Astfel de rationamente cauzale sau finaliste se pot extinde ad infinitum fara sa gasim cauze prime si scopuri ultime...

Bogdan_Popescu a scris:

1) Ca sa existe un sens este nevoie de o directie.

2) Cand spui "gaina" trebuie sa te intrebi in primul rand: "in ce scop exista gaina?". Ii pot da eu un scop: "exista ca sa pot sa o mananc".

1) Nu e vorba de sensul unui vector din matematica. E vorba de sens = intelegere.

2) Nu. Cand spui "gaina", spui "gaina" si asta e tot. N-are legatura cu care-i scopul gainii. Gaina e gaina si asta e tot.

Abc2009ro a scris:

1) Nu e vorba de sensul unui vector din matematica. E vorba de sens = intelegere.

2) Nu. Cand spui "gaina", spui "gaina" si asta e tot. N-are legatura cu care-i scopul gainii. Gaina e gaina si asta e tot.

Te-ai grabit cand ai scris ca sensul este acelasi lucru cu "intelegerea". Intelegerea este o facultate a intelectului direct corelata cu inteligenta (termenul vine de la inter + legere = intre + a alege).

Ai vrut sa spui ca te-ai referit la sens ca "inteles" care reprezinta doar continutul logic, nu facultatea.

Insa acest "inteles" privit dincolo de planul relatiilor cauza-efect, al motivatiilor si al scopurilor, adica in afara unei directii, isi pierde semnificatia. Consideram sensul, rostul, tocmai prin raportarea lui la un rationament cauzal sau finalist si in relatie cu psihismul nostru.

ce intelegem prin filosofie.

Filosofia e un duel cu noi insine, ne intrebam mereu de ce ? Sigur nu o sa afli raspunsul.Cred ca acea persoana care poate da definitia, e cu siguranta o persoana fericita, fara griji.