La noi in casa se ajunsese la o situatie aproape 'comica'. Desi eu prin educatie ajunsesem maniaca sa invat bine si sa imi multumesc parintii, dupa ce ei s-au despartit credeam ca in sfarsit o sa am liniste. Dar a fost cu mult mai rau. Tata mi-a zis ca nu are cu cine sa se certe! Ce putea fi mai franc de atat. Si asa am dus-o si mai rau, cu mult mai rau.
Dupa multe chinuri si remuscari, dupa multi ani, am realizat ca nu faceam bine, ca a comunica nu era o solutie, ar fi fost bine sa il las in ale lui complet, ca sa fiu lasata in ale mele. Sora mea de exemplu era rea cu el si ii zicea cele mai dure cuvinte, dar nici ea nu era scutita de reprosuri. Cu toate astea i-a fost mult mai bine pentru ca, desi suferea, a facut distinctia intre ce vrea ea si poate obtine, si restul lumii care il includea pe tata cu problemele si sicanele lui. Cel mai bine sa te separi afectiv si sa nu mai speri ca vei gasi intelegere. Cand tu te intelegi pe tine e de ajuns si nu mai trebuie sa dovedesti sau sa dai socoteala cuiva. Dar este un drum anevoios.