Jocuri psihologice

Ca sa scapi din vampirismul si din manipulare in primul rand trebuie sa constientizezi ce se intampla si apoisa incerci sa te detasezi de ceea ce se intampla. Este foarte greu sa accepti, mai ales cand este vorba de unul din membrii familiei. Mie mi-a fot foarte greu sa accept ca tatal meu profita de absolut fiecare ocazie ca sa ma umileasca, sa ma puna in cele mai umilitoare si mai jignitoare situatii si sa ma faca sa ma simt inferior, sa ma bag cu capul in pamant. Si dupa aia imi zicea ca sunt un copil deosebit si alte minciuni.

Am scris acum cateva luni muuulte despre asta, dar nu imi dadusem seama ce se intampla mai exact. Incercam sa ma pacalesc ca asta e de fapt iubire, ca iubirea se exprima diferfrit si asta e modul lui sa imi arate ca ma iubeste. Si incercam sa ma fortez sa cred ca il iubesc. Practic luptam impotriva mea . Ma autodistrugeam. Credeam ca sunt un copil rau ca il uram pe tata si ca nu merit sa am nimic. Cel mai oribil lucru care se poate intampla din cauza kocurilor acestea este sa uiti sa mai traiesti pentru tine si sa incepi sa te minti singur, sa nu te mai accepti pe tine, sa nu mai stii cine esti. tatal meu niciodata nu m-a acceptat si am ajuns sa nu ma accept nici eu. Mereu ma critica si acceptand ce spune el pentru ca era foarte autoritar. Am acceptat tot ce spunea el, inclusiv faptul ca sunt un idiot si ca nu merit nimic.

In final m-am imbolnavit si abia atunci am inceput sa mai vad lucrurile altfel. Dar tot mi-a luat cativa ani sa accept in totalitate ce se intampla. Am realizat cat am tinut in mine toata ura fata de tatal meu si am acceptat ca nu l-am iubit nici cand eram mic si nici acum. M-am simtit eliberat cand am acceptat ca tatal meu e idiot si nu eu, am realizat ca a facut tot ce era posibil sa ma umileasca, sa ma faca sa imi fie rusine de mine, sa ma faca sa nu vreau sa mai ies in lume si sa ma convinga ca nu sunt bun de nimic. Niciodata nu m-a acceptat asa cum sunt. Ma critica aproape mereu, dar cel mai rau era cand nu imi zicea drept in fata ce voia, ci ma lasa mereu pe mine sa inteleg reprosurile, si umilinta. Eu percepeam in subconstient ceea ce voia el sa zica si ma afecta, dar mereu isi ascundea mesajul si ma simteam mereu afectat, dar nu intelegeam. Si imediat nega ca ar fi spus ceva rau despre mine . Zicea "daca asta intelegi tu, n-am ce sa-ti fac...fiecare pricepe ce vrea". Si ma enerva cumplit. Imi venea sa explodez, sa urlu, dar niciodata nu spuneam nimic si incercam sa imi reprim toate sentimentele, inclusiv ura fata de el, pentru ca aveam impresia ca sunt eu dereglat ca il urasc pe tata, ca tata e un sfant si ma iubeste atat de mult. Ajunsesem sa fie retras , foarte timid, ascultam orbeste de profesori (care se purtau la fel ca tata). I-am lasat pe toti sa isi bata joc de mine. Mia- reprimat intotdeauna sentiomentele si cand spuneam ca ma simt rau sau ca sunt obosit sau ca imi place ceva mereu tata ma lua la misto. Si-a batut mereu joc de sentimentele mele. Si am tinut in mine pana m-am imbolnavit si am ajuns sa umblu prin spitale la 14-15 ani. Norocul meu ca m-am imbolnavit, ca am inceput sa ies din jocul asta. Nu stiu inca cum sa scapt de tot de problemele pe care le am cu tata pentru ca nu recunoaste niciodata. Niciodata nu si-a cerut scuze in fata mea si nu cred ca va putea vreodata sa accepte si alta parere. In plus imi vorbeste mereu de biserica, de dumnezeu si alte chestii. E incredibil de ipocrit. Si sunt multi oameni care se duc la biserica si care le fac foarte mult rau celor din jur, dar le inchid gura tuturor cu credinta si cu biserica. Lumea asta e cu cu susu-n jos. Chiar daca am inceput sa ma schimb inca nu am scapat de timiditate, de stres si sunt mereu ingrijorat. Nu prea am prieteni si nu am avut niciodata o prietena si nu prea pot sa vorbesc cu alti copii. Acum merg la psiholog si m-a mai ajutat putin, dar e foarte greu.

Athmy a scris:

imi oferi si mie consiliere ?

vrei?

e trista povestea ta claudiu...am avut si eu momente cand faceau prietenii/cunostintele mele mistouri pe seama mea, dar am invatat sa tin capul sus si sa merg mai departe, sau sa le intorc replicile :roll:

Claudiu93 a scris:

Multi parinti isi traumatizeaza copiii, din prea multa grija sau pur si sipmu nepasare. Sfatul meu pentru tine este ca ura nu duce nicaieri, dar e bine ca ai constientizat care este problema. Incearca sa iti dai seama ce iti face rau la comportamentul tatalui tau si sa respingi acel comportament, voit sau chiar inconstient. Faci ceva pentru tine si inveti sa ai grija singur de tine, chiar si in interiorul familiei.

Suntem invatati de mici ca parintii stiu cel mai bine cum sa ne creasca si ce e bine pentru noi, dar nu e intotdeauna asa, iar uneori ne induc senzatia ca putem sa ne lasam in voia lor, cand cel mai bine pentru copil e sa judece cu mintea lui ca sa devina independent cat mai curand, atat emotional cat si ca intelect. Dar a trai incontinuu cu parintii inseamna de multe ori sa ne identificam cu ei si sa ii lasam pe ei sa aleaga in locul nostru, chiar si cand nu ne prieste alegerea sau cand suntem in masura sa decidem pentru noi. Independenta emotionala in loc sa fie o trecere fireasca de la copilarie la adolescenta, este o trauma fiindca parintii ne mentin iluzia controlului suprem asupra noastra, cand de fapt nu mai e cazul si copilul ar trebui sa se desprinda treptat si definitiv de parinti, sa judece pentru sine.

Sfatul meu nu este sa ii urasti, cred ca inconstient tatal tau vrea sa fii mereu un copil pe care sa il comande cum s-a obisnuit. Dar desprinde-te de influenta lui cat mai repede, si pareaz-o printr-un comportament constient si care sa te mai lege de el prin cat mai putin. Tu stii ce ai de facut ca sa iti fie bine, nu tatal tau. Deci fa acele lucruri pentru tine si uita de ura si resentimente. Cand te vei simti implinit nu o sa mai conteze foarte mult.

in ultimii ani nu m-am lasat condus de parinti, doar le-am cerut pareri, dar eu luam decizia

asa e indicat, dar unii parinti iau pozitia de dictatori iti trebuie multa cutezanta si putere interioara sa ii infrunti

Nu cred ca tata sau alti parinti ca el fac asta constient. El se poarta cu mine exact la fel cum se purta bunicul cu el. Si bunicul a facut misto de el cu fiecare ocazie si a incercat mereu sa il puna in situatii umilitoare. Exact acelasi lucru a facut si tatal meu cu mine. Dar el refuza sa vada acest lucru si mereu zice ca parintii stiu cel mai bine(pentru ca asta il pune pe el intr-o imagine buna) si zice ca oricum copii nu stiu ce e cel mai bine pentru ei, punandu-ma astfel intr-o postura inferioara). Eu cred ca toate astea le face inconstient.

Este un fel de dorinta de razbunare. Isi descarca frustrarile pe mine, dar asa o sa devin eu frustrat. Practic toti oamenii au dorinta aceasta de razbunare si daca nu o constientizezi o vei aplica automat. Intr-o societatea majoritatea oamenilor isi descarca frustrarile pe copiii lor pentru ca ei sunt cei mai vulnerabili. Nu se pot apara si de aceea sunt singura categorie de oameni care sunt batuti. Este incredibil dar daca bati un adult atunci se numeste "vatamare corporala" si se pedepseste cu inchisoarea, dar daca bati un copil se numeste "educatie" si este incurajata de societate. Alice Miller a scris foarte mult despre cum societatile se razbuna pe copii pentru ce li se intampla si astfel se transmite razbunarea din generatie in generatie.http://www.alice-miller.com/interviews_en.php?page=7 Eu m-a regasit foarte mult in ceea ce a scris Alice Miller.

Violenta si razbunarea sunt mascate prin cuvinte precum iubire si "credinta", cuvinte care nu au nicio legatura cu ce se intampla. Li se spune copiilor ca e pentru binele lor sa fie batuti si astfel lor le intra in subconstient ca prin bataie se rezolva problemele si ca ei nu sunt buni de nimic si nu merita sa fie iubiti si apar nenumarate conflicte in mintea copiilor. ot aparea tot felul de boli fizice si psihice din aceasta cauza. Atunci cand nu iti poti refula pe cineva(pe copii cel mai des) ti-o refulezi in interior si te imbolnavesti. Lucrurile se leaga destul de bine dupa parerea mea.

El refuza sa vada adevarul si chiar devine nervos cand insist mai mult. Trage cu dintii de ideile lui idioate si nu stiu daca se mai poate schimba. Cred ca dupa o varsta devine foarte greu sa te mai schimbi, dar nu mai incerc sa il schimb pe tata. Oricum nu mai face misto de mine de ceva timp si cand ii reprosez ceva incearca sa faca ce ii spun, dar tot crede ca el are dreptate, chiar daca nu imi mai arata. In ultima vreme cand mai face misto de mine(mult mai rar decat inainte sa ma imbolnavesc) pur si simplu nu mai zic nimic pentru ca eu orice as spune el mereu castiga conversatiile. stie mereu ce sa spuna ca sa ma puna intr-o pozitie proasta. Eu nu pot sa joc jocurile astea cu el pentru ca "joaca" prea bine. Intr-un fel s-a antrenat cand era mic cred. Dar eu m-am hotarat sa ies din situatia asta si nu o sa fac asta familiei mele. pentru ca am invatat cat de mult sunt afectati membrii familiei. Cei mai afectati sunt intotdeauna copiii. Sper sa pot sa ma schimb si sa las la o parte ura, frica si vinovatia invatate in familie.

Aici e o carte completa scris de Alice Miller "Pentru binele tau" (For Your Own Good)

http://www.nospank.net/fyog.htm

Am inteles multe lucruri din aceasta carte.

Chiar nu prea gasesc cai de iesire din situatia ta...dar cum face misto de tine ca asta nu am inteles?

Se poate ca asa au fost si ei educati la randul lor. Tata era foarte nervos, mai ales in tinerete, dar niciodata nu ne batea fara motiv, macar atat am priceput de la el pe vremea aia. Apoi au fost alte coercitii, de multe feluri, si cumva se combinau problemele lui cu ale noastre. E bine sa le poti infrunta, problemele, si nu neaparat persoana tatalui tau, care si el e impovarat de probleme. Sa fii tu cel care iese din cercul acesta, si o sa se imbunatateasca situatia. O sa vada ca nu mai are de cine sa rada si sa faca misto, si o sa fie nevoit sa isi vada de treaba. Cea mai mare greseala e sa ii faci jocul, sa te iei la harta cu el, pentru ca are metode arhicunoscute sa te puna cu 'boticul pe labe' si el va triumfa iar tu vei suferi. Detaseaza-te de aceste jocuri penibile ale puterii si invata sa iti tii firea si sa te gandesti in primul rand ca este tatal tau si sufera de problemele lui pe care poate ti le paseaza tie. Asa ca iesi din cercul asta prin fortele tale si cauta sa iti faci bine. Nu mai tolera aceste manifestari ale lui, nu ii intoarce spatele cu trufie, dar nici sa nu ii arati ca te-ar afecta sau interesa cat negru sub unghie parerea lui. Asa poate se va trezi la realitate, ca nu esti proprietatea lui si ca ai dreptul tau la pareri si la viata.

Athmy a scris:

Se poate ca asa au fost si ei educati la randul lor. Tata era foarte nervos, mai ales in tinerete, dar niciodata nu ne batea fara motiv

Copiii nu se bat "cu motiv". Copiii nu se bat deloc, altfel ajungem in situatia in care "copiii batuti ajung batausi de copii" si lantul se rupe la veriga cea mai slaba, care sfarseste pe mana psihiatriei.

Athmy a scris:

Sa fii tu cel care iese din cercul acesta, si o sa se imbunatateasca situatia. O sa vada ca nu mai are de cine sa rada si sa faca misto, si o sa fie nevoit sa isi vada de treaba. Cea mai mare greseala e sa ii faci jocul

Indiferent ca actionezi in directia dorita de parinte sau invers, este gresit, fiecare copil trebuie sa fie lasat liber sa-si gaseasca propriul drum in viata (conform cu inclinatiile si aptitudinile lui), fara a dori sa faca pe plac parintilor. Doar asa societatea castiga persoane de valoare, autentice.

DevilMayCry a scris:

Chiar nu prea gasesc cai de iesire din situatia ta...dar cum face misto de tine ca asta nu am inteles?

Prin faptul ca rade de ce simt eu si nu ma ia niciodata in serios. Daca eu ii spun ca nu ma simt bine si ma doare capul el zice... ha ha ha.. hai ma fii serios .;. si pe mine ma doare.. si pe mata o doare si vezi ca ne plangem... voi astia mici tot va doare cate ceva... ajuta-ma sa repar masina si vezi cqa iti trece instantaneu... ranjind in acelasi timp.

Sau cand ma imbolnavesc la plamani si ii spun ca ma doare pieptul si cred ca am facut iar broonsita.

El spune: eee ai facut un cacat... cum sa faci iar bronsita .. lasa ca nai nimic ... hai cu mine ca tebuie sa cumpar ceva sa ma ajuti sa port pana la masina...

Bineinteles dupa aceea raceam si mai rau si uneori ajungeam la spital si el zicea :

"Pai de ce nai zis ma ca nu te simti bine.. acuma vezi ce ai patit? Eu ce sa iti fac... rabda acum ce vrei sa-ti fac."

Si eu ii zic "pai tiam zis da tu niciodata nu ma bagi in seama.

El:"Eeee ai zis pe dracu... pai zi mai tare daca vezi ca nu inteleg"

Practic imi neaga sentimentele. Ce spun eu nu are nicio importanta. Eu trebuie sa fac mereu cum zice el si dupa aceea daca iese rau tot eu sunt vinovat, ca daca am facut cum zice el. Si mereu cand i-am spus ca ma doare ceva si am zis ca vreau sa ma duc la doctor si nu m-a dus mi-a reprosat ca de ce nu am insistat. Dar daca as fi insistat el ar fi ripostat si mai tare si eu mn-as fi simtit si mai rau. Dar eu sunt dependent de ei si nu pot sa fac nimic fara ei pentu ca ei platesc. Si a profitat de asta. Acum nu mai face asa si ma inteleg mai bine cu el, dar nu cred ca il pot face sa accepte ca eu am dreptate. El tot crede ca ce face el e bine, dar incearca sa faca si ce spun eu. De fiecare data cand zice ca ii pare rau o face numai la misto"bine ma nam zis cami pare rau... ce vrei acuma sa ma impusc??? " si iar ma lasa fara replica. Daca ii zic DA se continua discutie pe aceeasi nota. Daca ii zic NU zice .. pai atunci ascultama si pe mine si fa ce zic eu.... deci cel mai bine nu mai discut deloc. Acum evit discutiile contradictorii cu el si e mult mai bine.