Materia este o traire

lupini a scris:

Şi atunci ce facem cu raţiunea ? Că ea ne spune că prima dată trebuie să mergem jumătate, apoi jumătatea jumătăţii, pe urmă jumătatea jumătăţii jumătăţii, şi tot aşa, astfel întât se tinde spre zero, adică spre nemişcare.

Raţiunea, cum rămâne cu raţiunea ? :)

Intreaba-te asta cand doamne fereste da o masina peste tine. Daca mai ai timp !

lupini a scris:

1. Când spui asta, te gândeşti la principiul nedeterminării a lui Heisenberg ? Acesta afirmă că două particule elementare, pot ocupa fie două locuri diferite, fie acelaşi loc în acelaşi timp…atâta vreme cât cineva nu observă fenomenul.

2. Adică, existenţa devine reală, doar dacă există o conştiinţă.

1. Principiul INdeterminarii al lui Heisenberg nu zice deloc asa ceva. Principiul indeterminarii este constituit dintr-o serie de inecuatii matematice care arata ca exista o limita fundamentala in precizia cu care pot fi cunoscute simultan unele perechi de proprietati fizice ale unei particule. De exemplu perechea pozitie x si moment p: cu cat cunoastem mai precis pozitia particulei, cu atat mai putin precis vom sti viteza/momentul ei si invers.

Ceea ce redai tu mai sus pare a fi exemplu pe care Heisenberg l-a dat studentilor, dar inteles gresit. Felul in care il redai tu inlocuieste conceptul de particula de test (foton) cu cel de observatie, de unde si falsificarea concluziilor care rezulta. Heisenberg prezenta un experiment imaginar (http://en.wikipedia....ainty_principle) in care, pentru a afla pozitia si momentul unui electron, acesta era bombardat cu un foton. In experimentul lui nu apare observatia, nici constiinta, ci doar un foton cu care electronul este bombardat, deci este vorba de o interactiune intre particule, nu de o intercatiune cu o observatie/constiinta.

2. Iar partea asta este iarasi o fortare grosolana. Teoriile derivate din ideile lui Heisenberg spun ca este indoielnic ca electronii au o pozitie determinata inainte de a fi afectati de particulele de masura in orice incercare de masurare pe care cineva ar putea-o incerca. Nu existenta electronilor este pusa sub semnul intrebarii, ci claritatea pozitiei lor. La limita se poate reformula astfel: "precizia pozitiei unei particule depinde/este actualizata de incercarea de observare (tradusa printr-un foton)", dar nu existenta acelei particule.

harald a scris:

Asta era valabil la 1900. Acum poţi instala dispozitive de supraveghere (camere video) de care tribul să nu fie deloc conştient, aşa că nu-i va afecta comportamentul. Doar din perspectiva tribului e valabilă teoria ta (ce nu conştientizează, nu-l afectează). Din perspectiva antropologului, el tot îşi poate face studiul şi bazându-se pe camerele de supraveghere, fără o ingerinţă atât de brutală în viaţa tribului cum ar fi fost prezenţa lui personală.

Bine-ar fi de-ar funcţiona la fel şi în experimentele cu dublă fantă, în care se trimite un electron printr-una din fante, însă el ...trece prim ambele deodată....dacă nu-l vede nimeni. :)

Că dacă-l vede, nu mai trece decât prin una. Şi nu e nevoie să-şi bage cineva ochiul pentru a-l vedea, ci e destul şi să se pună o cameră video. E inexplicabil prin metoda existenţei materiale obiective, de ce se întâmplă asta. Ba mai mult, dacă e pusă o cameră de filmat după fantă, adică după ce electronul a trecut deodată prin cele două "crăpături", atunci el merge înapoi şi trece doar prin una.

De unde pornirăm ? Da, de la materia care e trăire.

lupini a scris:

..trece prim ambele deodată....dacă nu-l vede nimeni. :)

De unde se stie ...daca nu-l vede nimeni?

VEMANS a scris:

Din Biblie

Şi tot din Biblie aflăm că ...."totul e deşertăciune", sau iluzie, cum ar spune alţii. :roll: Nu e un topic despre religie, aşa că nu insist.

lupini a scris:

Şi atunci ce facem cu raţiunea ? Că ea ne spune că prima dată trebuie să mergem jumătate, apoi jumătatea jumătăţii, pe urmă jumătatea jumătăţii jumătăţii, şi tot aşa, astfel

VEMANS a scris:

De unde se stie ...daca nu-l vede nimeni?

Vechea poveste: doar din raţiune. Adică din funcţia de undă. E valabilă şi aici gândirea lui Socrate, că nu putem afla din simţuri, ci numai din raţiune.

lynxul_negru a scris:

De exemplu punctul este un construct imaginar: intersectia a doua drepte, el nu are nici o dimensiune. In realitate nu exista asa ceva, orice punct pe care-l desenam sau observam are dimensiuni.

Păi vezi ? Raţiunea poate crea ceva, ce nu există altundeva. Adică în "realitate". Cum explici că deşi putem concepe ceva, altceva nu-l poate cuprinde ? Intuiţia mea spune că punctul nu poate exista în ceva inexistent, adică în ceea ce simţurile denumesc "lumea fizică", sau "realitatea obiectivă".

Aşa trebuiesc judecate lucrurile, folosind raţiunea, nu simţurile.

VEMANS a scris:

Intreaba-te asta cand doamne fereste da o masina peste tine. Daca mai ai timp !

Masina nu ar dat peste el, de fapt spatiul dintre masina si el nu exista, e doar o iluzie , iar el s-ar contopi cu masina, pentru ca el sau masina sunt de fapt perceptii diferite ale aceleiasi realitati. Iar timpul nu exista nici el, decat in mintile noastre, care nu exista nici ele.

Aseneth a scris:

Iar timpul nu exista nici el, decat in mintile noastre, care nu exista nici ele.

Doar gândirea există. Şi în sprijinul acestei idei a gândirii, ca singur reper al existenţei, e celebra vorbă a lui Decartes: "gândesc, deci exist".

Numai cine gândeşte există. Am mai scris eu şi cum stă cu gradele de gândire şi simţire ale omului şi animalelor, şi cum principiul lui Heisenberg se aplică şi..."pseudoconştiinţelor" animale.

lynxul_negru a scris:

Ratiunea este un instrument al omului care nu se suprapune 100% peste realitate, este un mod de operare distinct decat realitatea. Ratiunea lucreaza cu concepte care in realitate nu exista.

Raţiunea operează în realitate (şi asupra realităţii) cu un set de convenţii, nu cu realitatea obiectivă. Iar ce încearcă [lupini] să susţină este că realitătea însăşi nu există, în absenţa acelui set de convenţii. Ceea ce este nu paradoxal, ci doar aberant: de fapt, imaginea asupra realităţii nu există în absenţa acelui set de convenţii. Un alt set de convenţii ar produce o altă imagine asupra realităţii, iar absenţa oricărui set de convenţii înseamnă lipsa oricărei imagini asupra realităţii. Dar nu înseamnă lipsa realităţii obiective, aşa cum încearcă să susţină [lupini].

Sigur că în practică nu operăm cu realitatea obiectivă, ci cu imaginea noastră asupra ei. Dar se poate imagina o situaţie destul simplă: o mai bună interpretare a datelor deja disponibile ne poate oferi o imagine mai bună asupra realităţii, fără ca pentru asta să fi fost nevoie de noi observaţii. În astronomie şi explorarea spaţiului cosmic se întâmplă frecvent asta, dar şi în viaţa de zi cu zi (deşi e mai puţin evident).