omul nimeni a scris:
Este existenta materiala doar o traire idealizata, este materialismul o forma de spiritualitate?
Din toate cele percepute şi gândite până în prezent, singura concluzie pe care pot să o alcătuiesc, este că existenţa e o iluzie. Bineînţeles că afirmaţia asta, dacă nu e dovedită, trebuie măcar să fie argumentată. În acest sens aduc în discuţie simţurile. Acestea sunt cele care "ne plasează" în ceea ce numim..."lume fizică". Senzorii vizuali, auditivi, tactili, gustativi sau olfactivi, duc impulsul la creier, care prin intermediul curenţilor electrici, crează senzaţia de culoare, sunet, stare de agregare, gust şi miros. Însă toate astea nu există. Culorile nu există, ci numai lungimi de unde electromagnetice. Sunetul de asemenea, există doar ca lungimi de undă ale presiunii. Solidul, lichidul, gazosul, nu există nici ele, ci sunt doar atracţiile electrice dintre atomi, care sunt şi ei în cea mai mare parte spaţiu gol. Mirosul şi el e inexistent, fiind numai interpretare a creierului faţă de legăturile chimice dintre molecule.
Prin urmare, toată aprecierea noastră despre lume, ţine de procesele din creier, senzaţiile neexistând în realitate. Adică, eu spun că lumea e o iluzie, o simulare, a cărei realitate nu se poate demonstra prin senzaţii (simţuri), ci numai prin raţionament. Am scris despre asta aici.
Pentru mai multă documentare asupra a ceea ce am scris mai sus, urmăreşte filmele de mai jos: