Povestea mea este destul de complicată. Sau, cel puțin, așa o văd eu. Am decis s-o scriu aici pentru că am nevoie să-mi descarc sufletul cuiva și ar fi bine-venite niște sfaturi. Promit că o să iau toate sfaturile în considerare.
Deci, povestea mea începe acum 2 ani, într-o cafenea, când am ieșit mai mulți colegi. Printre toți cei de acolo, unul din ei mi-a atras atenția în mod deosebit. Să spunem ca se numește F. Din fericire, a fost reciproc, iar în scurt timp, am devenit foarte buni prieteni, asta însemnând că vorbeam foarte mult, ne povesteam toate întâmplările și, astfel, am ajuns să ne placem. Problema era alta. Amândoi eram deja implicați într-o relație. La mine nu era atât de serioasă, dar la el era. Am decis de atunci că n-o să fac nimic să mă amestec. De fapt, eram fericită că îmi găsisem un prieten bun implicat într-o altă relație, pentru că eram sigură că așa n-o să "se dea la mine". Și așa, am decis să rămânem doar prieteni.
Totuși, F. mă zăpăcea din ce în ce mai mult. Am ajuns să nu-mi mai suport iubitul din cauza asta, iar acum un an, ne-am despărțit. Nu a fost pentru că vroiam să fiu liberă, ci pentru că îmi dădusem seama că de fapt iubirea înseamnă altceva. Am ajuns doar să-mi doresc să întâlnesc un bărbat la fel ca F.
Timpul a trecut. Noi am continuat să fim buni prieteni. Am început să vorbim despre faptul că ne dorim unul pe celălalt. Dar erau doar discuții, nimic mai mult. Eu respectam faptul că era cu altcineva și credeam că doar glumește. Nu pot realiza cum poți dori două persoane în același timp. Deci, nu-l luam în seamă, dar toate cuvintele lui frumoase mă făceau să mă simt ciudat.
Acum o lună, insă, nu am mai rezistat. Am făcut dragoste. Pentru mine, a fost prima dată. Iar el, chiar este prima mea iubire. Nu am vorbit niciodată despre iubire, nu știe ce simt pentru el. Crede că suntem doar prieteni care se simt bine împreună. Iar toată situația asta mă disperă. Nu știu ce ar trebui să fac. Dacă-i spun ce simt, ori l-aș pierde de tot, ori s-ar putea despărți de ea. Nu vreau nici una, nici cealaltă. Am ales să păstrez tăcerea. Dar sufletul meu e chinuit ori de câte ori îl simte aproape. Văd în viitorul meu un imens întunecat în care fiecare strop de fericire e condiționat de el. Nu mă simt îndeajuns de puternică să lupt să-l uit și să o iau de la capăt. Am încercat de câteva ori, dar mereu se întâmpla să ajungem iar împreună (lucrăm în același domeniu și avem proiecte comune destul de des). Am nevoie doar de un sfat, de o încurajare. Nu pot vorbi cu nimeni din cei din jurul meu, tocmai pentru că nu vreau să se afle de relația noastră. Știu că dacă o fac publică pe Internet e același lucru, dar măcar nu se știe despre cine este vorba.
Mulțumesc celor care au avut răbdarea să citească.