Ma simt iritata serios de când am deschis un mail, ca să vad când am azi programare pentru ridicarea unei diplome. Eram sigura ca astăzi trebuie sa plec. De fapt era ieri. Programările astea se fac tare aiurea, cam în 3 săptămâni, dacă ai mulți îngerași, în 2. Mda.. Vin sărbătorile Pascale, întâlniri cu prietenii, recuperari etc, înscrierea la titularizare bate la ușă.
La ora 5 dimineața, am trimis un mail la DPPD. În mod firesc, era necesar sa anulez programarea cu minimum 48 de ore. Dar ieri dormeam. Dacă as fi avut anxietatea aia de pe timpuri, eram în stare sa rețin exact data când am fost programata, sa citesc mailul de la DPPD în fiecare zi pana la programare, sa ma prezint în ziua programării cu 3 ore înainte. Dar nu mai sunt asa.
Îmi aduc aminte ca era relaetat în,, Elogiul nebuniei'' de Erasm din Rotterdam cazul fictiv sau nu, nu am stat sa analizez à unui atenian care suferea de o tulburare psihica, o forma de nebunie, destul de ciudata.
Acel atenian era un părinte iubitor, un soț devotat, un cetățean cu un simt civic excepțional șamd. Avea, însă, o ciudățenie comportamentala. Obișnuia sa plece la teatru, atunci când nu se juca vreo piesa de teatru și nu erau spectatori și râdea. Râdea de Se prăpădea. Motivul? Își imagina piese de teatru care s-ar fi jucat pe scena, comice.
A fost tratat, nebunia ciudata i-a dispărut, dar omul se simțea trist și nemulțumit. Atâta fericire mai avea și acel om, medicina i-a inlaturaat-o.
Si eu sun puțin trista și nemultumita, dar nu prea mult. De ce? Pentru ca tratamentele pe care le-am făcut de-a lungul timpului, mi-au furat niște caracteristici de personalitate, exagerare, ce-i drept, dar card ma făceau sa fiu extrem de prudenta. Stupid de prudenta și atenta. Consumau multă energie.
Glumesc pe de o parte. Nu as vrea sa le am din nou, m-ar putea foarte ușor sa ma facă sa cunosc din nou nebunia.
Da, v-am spus, m-am ofuscat. Se făcuse 6 fără 10. Îmi terminasem ultima țigară cu puțin timp în urma. Am rărit considerabil fumatul, îmi doresc ca în viitorul indepartat sa le răresc și mei considerabi', si cine știe? Poate voi fuma doar la ocazii, sau deloc. Nu se știe...
Ofuscata fiind, am plecat cu 3 lei sa achiziționez aceasta iarba a diavolului, de la un oaresicare. Eu stau pe lângă o gara, cred ca din august nu voi mai sta aici, din cauza unor vecine care nu au treaba și îmi bat în teava la ora 14-15 după-amiază, dacă am o prietena invitata si radem puțin mai tare. Și nu doar atunci. Oricând vorbesc mai tare la telefon. Alteori nu vorbesc și tot bat. În fine, voi deschide o paranteza, dacă tot e topic personal. Duminică seara la 23, mi-a bătut cineva furios la ușă, de 3 ori. Halucinații nu au fost, garantez. Eu m-am speriat extrem, am făcut un atac de panica de ala cam ca pe timpuri. A trebuit atunci sa mai iau o jumătate de somnifer, deși luasem o jumătate și mi-am propus sa nu mai iau. De dormit am dormit, di inca cum? Pana la 15, ieri? Prea mare doza de somnifer, prea mult consum de nervi dintr-o simpla bataie la ușă.
Ma gândesc ca tot mana vecinei care ma torturează psihic, de multe ori, farde motiv, a fost...
Eh... Nervoasa find, am ieșit din casa sa caut iarba diavolului. Nu voia nimeni să-mi vândă. Ultimul căruia i-am cerut o țigară de vânzare a zis ca sunt de vânzare la chioșcul de la Gară, care era lângă. Pe fereastra stad scris ca NU SE VAND tigari la bucata. Am zis sa încerc, totusi.
M-am apropiat de fereastra chioscului, și discret, cu voce scăzută am cerut vânzătoare o țigară.
S-a uitat plictisita la mine, apoi brusc s-a enervat și mi-a răspuns cas n-are. Dorința de a fuma fiind mare, am insistat: Vq rog, va rog mult, dati-mi o țigară, am aflat ca aveți la bucata. Tot cu voce joasa.
S-a holbat monstruos la mine vânzătoarea și a început sa racneasca: Nu am! Nu am ! Du-te dracului de aici!
M-am uitat și eu mirata la ea, ca orice om care vede o creatura rara, i-am zis (și nu ironic) : Sa aveți o zi frumoasa, și zm plecat în treaba mea...
Asaaa.. Acum trebuie sa vad cum fac cu secretara dr la DPPD. Țin morțiș sa am patalamaua în cel mult câteva zile.
Ma pregătesc pentru diverse comportamente deplasate, nervi, injurii, invective, imprecatii. Sau poate nu... Nimeni nu merita asa ceva. Da, e vina mea ca nu am reușit sa ma trezesc ieri, dar dacă... Daca aveam ceva medical și nu aveam cum sa anulez programarea și sa ma prezint? Da, voi minți, dazca e nevoie. În real life, mai trebuie sa faci și de astea. Mie nu mi-a stat în fire, dar atât timp cât nu e o minciuna dăunătoare pentru ceilalți, voi da dovada de infamie. Pe care sa o știu doar eu.
Incerc prima data, totuși, prin mijloace corecte.
O zi buna !