Mitul geniului singuratic

Mitul geniului singuratic

Geniul singuratic, capabil de descoperiri stiintifice fabuloase doar prin efortul sau personal, ramane, in mare parte, un personaj de literatura sau film, mai putin o realitate. Descoperirile stiintifice semnificative apar, de obicei, in urma unui efort comun, a unei colaborari de grup, in cadrul unui laborator bine dotat sau centru de cercetari patronat de industrie sau de varfurile lumii stiintifice.

Tinand cont de numeroasele moduri in care stiinta si tehnologia au influentat omenirea in ultimii 60 de ani, o lista cu personalitatile de seama din ultimele sase decenii ar trebui sa fie dominata de reprezentantii vietii stiintifice, savanti si inventatori. Spre surpriza multora, personajele fictive – inventatorii de geniu, care au actionat izolati de restul lumii – sunt mai „cunoscute" decat oamenii reali, a caror activitate a fost importanta in ceea ce priveste inventica.

Sunt deja celebri „Profesorul distrat", care sfideaza gravitatia terestra, Campbell, Vraciul lui Sean Connery, care gaseste un leac perfect impotriva cancerului, sau Doc Emmett Brown, inventatorul masinii timpului din trilogia Back to the Future, iar Eldon Tyrell are drept la viata si la moarte asupra replicantilor din Blade Runner. Este vorba de o lista de personaje care daca ar fi fost reale, ar fi avut cea mai mare influenta asupra evolutiei omenirii.

In realitate, nu exista indivizi izolati carora sa li se datoreze realizarea marilor inventii, pentru ca le-ar fi fost imposibil sa ajunga la rezultate semnificative. Spre exemplu, niciunul dintre marile proiecte stiintifice nu a putut fi finalizat de catre un singur individ, de la genomul uman, la proiectul marelui accelerator de particule de la Cern. Comisiile premiilor Nobel, poate singurele care mai acorda premii unor indivizi, sunt supuse presiunilor sa-si schimbe criteriile si sa ia in considerare realizarile colective, acestea fiind cele mai frecvente. Chiar daca natura celebritatii – si fictiunii – functioneaza prin evidentierea unor indivizi si plasarea tuturor meritelor in seama acelor persoane. Intr-adevar, efortul de echipa nu este recunoscut in acelasi mod in care apare efortul individual.

Mitul geniului singuratic este unul extrem de persistent, sustinut, mai ales, de fictiune. Cercetarile in privinta creativitatii si inovatiei au aratat ca munca intensa si perseverenta sunt mult mai eficiente decat abilitatile individuale (ele insele de o valoare indoielnica in acest context). Chiar si lumea artelor, multi dintre pictorii si graficienii americani contemporani se folosesc de un sistem de studiu pe baza de colaborare. Pictorii desemneaza anumiti colaboratori cu executarea unor portiuni din lucrarile lor.

Nu este niciun secret, relateaza The Wall Street Journal, mentionand ca proprietarii galeriilor de arta le spun clientilor lor de acest aspect, al executarii lucrarii printr-un efort colectiv, insa acestia tot vor achizitiona lucrari purtand semnaturi celebre. Probabil, unul dintre primii artisti „colaboratori" a fost Andy Warhol, care-si intitulase atelierul de pictura drept „The Factory", Fabrica. Warhol a declarat, intre altele:

„Vreau sa fiu o masinarie."

Modelul de pictor de geniu, lucrand izolat, a inceput sa decada in ultimele decenii. Chiar si in vremurile Renasterii si Evului Mediu lucrarile de arta erau, frecvent, generate intr-un cadru de colaborare intensa. Pe Michelangelo l-au ajutat 12 asistenti sa-si termine lucrarea de la Capela Sixtina, Raphael, Rubens, van Dyck, Rembrandt, foloseau cu totii asistenti care munceau cot la cot cu ei. De-abia prin secolul al XIX-lea pictorii au inceput sa lucreze singuri.

Motivele erau numeroase, insa principalele au fost modificarea perceptiei culturale asupra pictorilor si revolutia industriala, care a facut ca pictura sa fie mult mai usor de executat, cu aparitia tuburilor de vopsea (nu mai erai nevoit sa-ti faci propriile vopsele). In lumea stiintifica, spre deosebire de personajele fictive, savantii rareori ajung sa beneficieze de un statut de vedeta, pentru ca realizarilor lor sunt efectuate in cadrul unui efort colectiv. Ei trebuie sa se multumeasca doar cu un rol episodic, intr-o mare multime de „actori".