Hans Christian Andersen

Recunoscut in lume ca maestru unic al basmelor literare, renumite in intreaga lume, Hans Christian Andersen, n-a fost doar povestitor, ci si dramaturg, romancier, poet, autor de carti de calatorie, precum si al catova autobiografii. In timp ce multe dintre aceste lucrari sunt aproape necunoscute in afara Danemarcei, basmele sale sunt printre cele mai frecvent traduse lucrari din toata istoria literara.
Andersen s-a nascut intr-un cartier sarac din Odense, in Danemarca, la 2 aprilie 1805 si a dus o lupta dificila pentru a-si croi drumul prin structura rigida a clasei sociale din timpul sau. Primul ajutor semnificativ a venit de la Jonas Collin, unul dintre directorii Teatrului Regal de la Copenhaga, la care tanarul Andersen a apelat in speranta ca-l va ajuta sa-si castige faima ca actor. Collin a strans bani pentru a-l trimite la scoala. Cu toate ca scoala a fost o experienta nefericita pentru Andersen, din cauza directorului, totusi a fost admis in 1828 la Universitatea din Copenhaga.
In anul urmator, Andersen a scris prima sa lucrare literara importanta, care a avut un succes imediat: Evadare din Amager – o poveste fantastica in stilul scriitorului german, E.T.A. Hoffmann. Mai apoi, s-a indreptat spre dramaturgie, si, dupa cateva incercari nereusite, a obtinut recunoasterea pentru Mulatten in 1840, o piesa de teatru care infatisa nedreptatile sclaviei. Teatrul, insa, n-avea sa devina punctul sau forte, si pentru o lunga perioada de timp, Andersen era privit, in primul rand ca romancier. Majoritatea romanelor sale sunt autobiografice, si printre cele mai cunoscute se numara Improvizatorul (1835), O.T. (1836) si Doar un laptar (1837).
Prima carte de povesti a lui Andersen, Povesti spuse pentru Copii (1835), a inclus povestile Cutia cu iasca, Printesa si Mazarea, Florile micutei Ida. Primul volum al povestirilor, Eventyr, a fost publicat in 1837, iar al doilea a fost finalizat in 1842. Colectii noi au aparut in 1843, 1847 si 1852.
Aceste colectii au deschis drumuri noi atat din punct de vedere al stilului, cat si al continutului. Un adevarat inovator in metoda de a spune povesti, Andersen a folosit expresii idiomatice si constructii ale limbii vorbite, rupand astfel traditia literara. In timp ce unele dintre povestile sale infatiseaza o incredere optimista in triumful binelui si al frumosului (ca de exemplu in Craiasa Zapezilor), altele sunt profund pesimiste si au final nefericit. Intr-adevar, unul dintre motivele pentru care Andersen a avut succes atat la copii, cat si la adulti, este faptul ca nu s-a temut sa introduca in scrierile sale unele sentimente si idei care treceau dincolo de intelegerea imediata a unui copil, dar care ramaneau totusi in legatura cu perspectiva copiilor. Si-a combinat abilitatile narative naturale si o mare putere imaginativa cu elemente ale legendei populare pentru a produce un intreg de basme care se refera la multe culturi.
Poate fi remarcat faptul ca o parte din ceea ce face ca unele din povestile sale sa fie atat de convingatoare este identificarea lui Andersen cu nefericitii si exclusii din societate. Un element autobiografic puternic strabate povestile sale cele mai triste. Toata viata s-a vazut ca un inadaptat al societatii si, in ciuda recunoasterii internationale pe care a primit-o, niciodata nu s-a simtit complet acceptat. A avut mult de suferit din cauza unora dintre cele mai apropiate relatii.
Intre 1831 si 1873, Andersen a calatorit foarte mult in toata Europa, Asia Mica si Africa, iar impresiile sale sunt inregistrate in carti de calatorie, mai ales in Bazarul unui poet (1842), In Suedia (1851) si In Spania (1863).
Deoarece Andersen nu a distrus aproape nimic din tot ce a scris, jurnalele sale si mii de scrisori inca exista.
Moartea lui a survenit in august 1875, la varsta de 70 de ani, in urma unei caderi din pat, care i-a provocat chinuri groaznice. S-a stins in casa unor prieteni apropiati. Cand a fost intrebat daca intentioneaza sa isi scrie autobiografia, Andersen a spus ca este deja scrisa in Ratusca cea urata.