Cum a pierdut Germania cursa inarmarilor in primul razboi mondial

Cum a pierdut Germania cursa inarmarilor in primul razboi mondial

Detalii

CategoriiStiinta
TaguriPrimul Război Mondial
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3649

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cursa inarmarilor, declansata cu mult inainte de 1914 intre Germania si aliati, a fost pierduta de Germania, a carei industrii de armament nu a facut fata, in cele din urma, cerintelor frontului. Un general isi poate dota armata si o poate deplasa unde doreste el si unde crede ca va marca (strategic sau tactic), insa examenul final il da pe campul de batalie. Daca soldatii lui nu au echipamentul adecvat si munitie din belsug, geniul sau militar nu va salva aceasta armata.


In primul razboi mondial au existat episoade care s-au dovedit a fi fost cauzate de limitele de productie ale industriei de razboi a partilor combatante. Necesarul imens de munitie de artilerie nu a putut fi acoperit eficient pe frontul de Vest, astfel ca s-au inregistrat momente cand lipsa de obuze a redus tunurile la tacere, situatie intalnita in ambele tabere, insa trupele germane au fost cele mai afectate de lipsa munitiei.




Razboiul cel Mare


Razboiul cel Mare



Magnitudinea fara precedent a conflictului – numit „Razboiul cel Mare" in perioada interbelica – a facut ca industria de armament a tarilor combatante sa nu se poata ajusta eficient. Austro-Ungaria era marcata de precaritatea transporturilor feroviare si lipsa infrastructurii transporturilor moderne. Germaniei ii lipseau materiile prime pentru fabricarea corditei (component esential al pulberii din gloante si obuze) si a explozivilor. Marea Britanie era afectata de o criza de efective combatante si de cantitatea redusa de acetona disponibila, un element de baza la fabricarea… corditei. Iar Franta, care se mandrea cu marea sa armata, socotita cea mai buna din lume in acel moment, a pierdut o buna parte din capacitatile sale industriale cand regiunile unde erau localizate au cazut in mainile germanilor.



Niciunul dintre acesti factori nu a fost deosebit de presant, dar imediat ce razboiul a inceput sa fie unul de uzura, purtat din transeele clisoase, intinse pe o lungime de 765 de kilometri, de la Nieuport, Belgia, pana la frontiera dintre Franta si Elvetia, proiectilele de artilerie au inceput sa fie necesare in cantitati uriase. Combatantii, innamoliti in transee cu lunile, se bombardau intens, si cam atat. Fiecare parte spera sa forteze o bresa in frontul inamic.


Astfel, in martie 1915, la Neuve Chapelle, artileria britanica a tras in 35 minute mai multe obuze decat in tot razboiul burilor. Dar in mai 1915, criza de proiectile de artilerie a redus la tacere majoritatea tunurilor engleze. Pe frontul din Flandra trageau numai patru proiectile pe zi si razboiul parea a fi pierdut de britanici. Nu in transee, ci in uzinele din Regatul Unit. La Londra a izbucnit un adevarat scandal, soldat cu caderea guvernului Asquith (liberal).


Lloyd George a devenit ministrul Munitiilor, un minister nou infiintat, si s-a pus pe treaba, marind productia de acetona, construind, rapid, noi fabrici de munitie si militarizand intreaga industrie. Un alt element care a contribuit la reluarea productie masive de munitie a fost si angajarea femeilor in fabricile de armament si munitie. In Franta, procesul a fost si mai eficient, femeile inlocuind 350 000 de barbati trimisi pe front si contribuind din plin la cresterea cantitatii de munitie livrata pe front.



Programul Hindenburg


dezastrul Hindenburg



In 1915 Germania a fost afectata de lipsa de materii prime – in special bumbac, camfor, pirita si salpetru – si nu si-a putut majora productia de munitii la fel de masiv si rapid ca aliatii, desi o reorganizare a departamentului de munitii a dus la o crestere, in 1916, a cantitatii de obuze produse.


Insa, pe termen lung, industria germana si a statelor Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Turcia si Bulgaria) nu a putut concura cu cea a tarilor aliate. In loc sa inlocuiasca barbatii din uzine cu femei, germanii au lansat „Programul Hindenburg" (dupa numele feld-maresalului comandant al armatei), care a privat fortele germane de 1 milion de soldati si a declansat o criza masiva a transporturilor si una a carbunelui. Intrarea in razboi a SUA, in 1917, a inclinat, definitiv, balanta in favoarea aliatilor, insa Germania a pierdut cursa inarmarilor din start, iar razboiul de transee a fost pierdut in fabricile sale.