Concursul iTEC la a XII - a editie

Detalii

CategoriiEducatie, IT
TaguriTimisoara
Ultima actualizareMarti 20 noiembrie 2018
Vizualizari1344

Voteaza & Distribuie

Descriere

iTEC (IT Engineering Contest) este un concurs național de programare, adresat elevilor de liceu și studenților pasionați de domeniul IT, ajuns la cea de-a XII-a ediție. Competiția este compusă din 6 probe, și anume: Algoritmică, Game Development, Mobile Development, Web Development, Embedded Development și Graphic Design.

Concursul iTEC este organizat de Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare) în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare și Universitatea Politehnica Timișoara, iar anul acesta voluntarii Ligii AC așteaptă, în perioada 23 - 25 noiembrie,360 de participanți din toată România.
Participanții la probele de tip maraton, adică: Game Development, Mobile Development, Web Development și Embedded Development, vor începe concursul de vineri, iar până duminică, pe parcursul a aproximativ 48 de ore, vor trebui să realizeze un proiect conform cerințelor competiției.

Probele de Algoritmică și Graphic Design vor avea loc sâmbătă, în intervale orare diferite, pentru a oferi posibilitatea concurenților să participe la ambele probe, dacă doresc. Pe lângă competiția efectivă participanții vor avea ocazia să învețe lucruri noi, să facă schimb de bune practici, să primească sfaturi și să cunoască alți pasionați ai domeniului.

Mai mult, numeroase surprize din partea organizatorilor îi vor așteaptă la Timișoara.