Comportamentul social

Detalii

CategoriiEducatie
TaguriReferate
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari30205

Voteaza & Distribuie

Descriere

Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii "Psihologia multimilor". Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul - contagiune. Pentru a intelege mai bine trebuie sa pornim de la definitia data de autor multimilor: "Multimea reprezinta o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de nationalitate, profesie sau sex, oricare ar fi intamplarile care ii aduna la un loc". Inca de la aceasta definitie se poate intui cu usurinta conceptia sa despre comportamentul multimilor pentru ca o astfel de reuniune cat se poate de eterogena nu va fi foarte greu de stapanit si dirijat. Intr-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea constienta dispare formandu-se un "suflet colectiv" ce prezinta trasaturi distincte. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii mentale a multimilor: toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv. Caracteristicile unei multimi: - Intre mebrii care o alcatuiesc are loc o uniformizare a reactiilor (Legea uniformizarii actiunilor). - Membrii grupului au un sentiment de siguranta in interiorul maselor. - Masele sunt impulsive, versatile si iritabile. Cu alte cuvinte masele pot trece intr-un moment de la o stare, o emotie la una total opusa fara a avea vreo explicatie foarte pertinenta pentru aceasta. - Masele sunt foarte credule datorita faptului ca anumite sentimente le pot fi foarte usor induse. - Sentimentele multimilor sunt foarte simple si nu de multe ori exagerate. Violenta unor astfel de sentimente este de cele mai multe ori foarte mare din cauza lipsei de responsabilitate la nivelul individual. - Grupul este intolerant, autoritar si de cele mai multe ori conservator in convingerile sale; autoritarismul si intoleranta avand grade diferite in functie de rasa, religie, sex etc. - Moralitatea multimilor este in general redusa. Cu toate acestea multimile sunt capabile sa faca si acte de sacrificiu, mai mari decat cele pe care le-ar putea face un individ izolat dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a impulsivitatii si al sentimentului de siguranta pe care il da grupul. Gustave Le Bon clasifica multimile in felul urmator: 1. multimi eterogene - anonime (multimile de strada) - neanonime (adunarile parlamentare) 2. multimi omogene - secte (secte politice) - caste (casta militara) - clase (clasa burgheza, clasa taraneasca) Din cele pe care le-am mentionat in paragrafele anterioare putem trage concluzia ca din punctul de vedere al lui Gustave Le Bon masele sunt o forma de organizare sociala care suporta foarte multe critici, iar pe cea mai mare si cea mai importanta le-o aduce el insusi. In momentul in care masele au puterea, intervine haosul din cauza dezorganizarii interioare pe care ele insele sunt cladite. Se pot trage anumite concluzii: teoria despre hipnotizarea maselor este partial adevarata, masele pot fi controlate, intr-adevar, dar nu pana la nivelul de hipnoza pe care il afirma Le Bon. Cu toate acestea nu trebuie sa trecem cu vederea importanta si valoarea lucrarii "Psihologia multimilor" a lui Gustave Le Bon care pune piatra de temelie in explicarea comportamentului social.

O perspectiva diferita asupra comportamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune comportamentala. In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare. Extrapoland, putem spune ca pe acelasi principiu intervin si schimbarile de comportament in cadrul unor grupuri. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt; odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu inceteaza la nivelul grupului, ceilalti isi vor adapta, la randul lor comportamentele. Deci se poate trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. In aceste conditii putem afirma ca intr-un grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui individ ca urmare a schimbarilor permanente la care se supune acesta. In "Comportamentul colectiv" (1969), Herbert Blumer face o prima si importanta partajare intre multime si miscari sociale, clasificandu-le pe fiecare. Exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor: - intamplatoare (spontane si cu grad de participare redus); - conventionale (organizate cu un scop precis); - expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor); - active (participare numeroasa cu caracter activ ridicat); - protestatare (caracter conventionalizat si scop precis). Miscarile sociale sunt de mai multe tipuri: - regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii); - reformiste (propun o noua societate); - revolutionare (schimbarea radicala a societatii) - utopice (schimbarea radicala a societatii, dar fara un plan). Exista diferente intre multimi si miscarile sociale: multimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din multime, pe cand intr-o miscare sociala societatea este in centrul ecuatiei iar indivizii sunt importanti prin prisma relatiei lor cu aceasta. Blumer nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se alature unii altora in comunitati (fie ele multimi sau miscari sociale). De asemenea nu se acorda importanta necesara liderului de grup si calitatilor sale care il propulseaza in aceasta pozitie. O alta perspectiva, total diferita, asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph Turner in lucrarea cu numele "Comportamentul colectiv" (1957). Dupa parerea sa, exista o continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. Aceasta continuitate este data de norma, fiind importanta doar modalitatea in care ia nastere aceasta norma. De aceea aceasta teorie poarta in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergentei normei. Astfel se renunta definitiv la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. Cu alte cuvinte intregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii creaza in permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. Normele, la randul lor, pot fi schimbate pentru ca ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate. Se poate observa faptul ca Turner nu opereaza nici un fel de diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv, singura diferenta fiind constituita de emergenta acestor norme. Se poate spune ca intr-un grup, normele preexista fiecarui individ in parte, ele fiind create anterior, iar intr-o masa mai mare de oameni (colectiv) ele fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea multimile au dupa parerea autorului o importanta sporita in determinarea comportamentului social. Un rol important se acorda liderului care, in cazul grupului are un comportament carismatic, dupa un model administrativ, iar in cazul colectivitatilor el are un comprtament partizan. Aplicand teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice, comportamentul social se poate explica in felul urmator. In cazul unui grup de indivizi exista norme prestabilite pe care toti le cunosc si le respecta desi nu se poate stabili cu precizie cand au fost stabilite aceste norme. Deci constatam ca, comportamentul social s-a schimbat in functie de unele norme care au fost elaborate instantaneu in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare. Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social pornind de la multimile de indivizi. Astfel, multimile capata un statut de entitate independenta de vointa maselor. In 1962, James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. In acest scop el concepe o noua teorie: Teoria curbei in J sau Teoria convergentei. In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare clara a inegalitatii indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o disonanta intre cele meritate si cele obtinute. Aceasta diferenta este cauzatoare de tensiuni, motiv pentru care pot aparea conflicte. Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari legate de satisfacerea trebuintelor personale. In cazul in care intre satisfacerea trebuintelor si posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta, apare o tensiune care genereaza frustrare, si care, la randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara, ele sunt directproportionale: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agresivitatea (sau riscul aparitiei ei) este mai mare.

In functie de relatia frustrare - agresivitate indivizii se pot gasi in trei situatii: - cand nu-si pot realiza trebuintele personale (situatie caracteristica societatilor arhaice); - cand trebuintele se pot realiza dar lipsesc posibilitatile de infaptuire a acestor lucruri (situatie caracteristica societatilor moderne); - cand cresc atat nevoile cat si modalitatile de realizare a lor. In toate aceste cazuri frustrarea este prezenta iar indivizii isi canalizeaza energiile si eforturile pentru a elemina tensiunile acumulate. De cele mai multe ori ei se asociaza in miscari sociale si astfel ei adopta un comportament social care este rezultatul canalizarii fortelor tuturor de lupta impotriva cauzei producatoare de frustrari. Exista anumite variabile care pot influenta legatura intre frustrare si violenta: mediul de viata, traditia culturala, sistemul politic. Exista o parte comuna a teoriilor descrise mai sus, si anume faptul ca in general grupurile de indivizi, multimea, societatea urmareste in comportamentul sau un anumit tip de actiuni pe care le intalneste la un conducator al ei. Un bun lider este mai mereu urmat de catre mase datorita imaginii sale care inspira siguranta si putere. Este deci important sa stabilim care sunt acele calitati care il face pe un simplu membru al unei comunitati un lider convingator pentru ca de el depinde in mare masura comportamentului social al celorlalti. Caracteristicile unui bun conducator al multimilor: - trebuie sa aibe puterea de a hipnotiza masele astfel incat acestea sa-l urmeze orbeste; - trebuie sa se bucure de un prestigiu larg; - trebuie sa respecte normele pe care oamenii le pretuiesc cel mai mult; - trebuie sa fie violent in limbaj, sa aibe un mesaj simplu, clar si mai ales constant; - trebuie sa fie defaimator dar sa nu foloseasca violenta fizica. Deci liderul are un rol hotarator in determinarea comportamentului social, el putand accelera procesele care au loc in cadrul multimilor prin prezenta si exemplul sau. Serge Moscovici introduce in tema liderului si a relatiei sale cu comportamentul social un nou termen: autoritate carismatica. In lucrarea "Psihologia sociala sau masina de fabricat zei" (1994), da explicatia autoritatii carismatice ca fiind o dominatie mai putin prin intermediul unei trasaturi fizice si mai mult printr-o forta care izvoraste din interior. Este interesant faptul ca in sens traditional cuvantul "carisma" se refera la un personaj sacru, iar in zilele noastre conducatorii cu carisma devin obiectul adoratiei maselor. Totusi carisma se bazeaza mai mult pe credinta maselor si mai putin pe talentele personale ale unui individ anume. Relatiile pe care masele le intretin cu conducatorul lor sunt foarte personale, sunt relatii subiective. Este interesat de aflat cum ia nastere un astfel de conducator. Circumstantele sunt foarte dramatice, atunci cand are loc o ruptura sociala majora, cand oamenii sunt descumpaniti si considera ca totul in jurul lor se naruie, ei cauta in mod inconstient un astfel de reprezentant care sa le dea siguranta ca situatia se va remedia. Liderul carismatic opereaza la nivelul societatii cu notiuni opuse. El seduce masele prin nostalgia trecutului dulce, dar aminteste mereu de tragismul situatiei prezente; el este in acelasi timp superior tuturor celorlalti dar si asemenea lor. Curios este faptul ca daca o persoana obisnuita ar emite acelasi tip de mesaj, masele s-ar comporta total diferit, reusind sa sesizeze falsitatea lui, cu toate acestea ele nu reusesc sa priveasca in profunzime si atunci cand mesajul le este prezentat de catre o persoana cu carisma. Asadar rolul carismei liderului este decisiv in influentarea comportamentului maselor. Ca o concluzie la aceasta lucrare putem spune ca un comportament social ia nastere ca urmare a structurii interne a omului, a nevoii sale de a se relationa in permanenta cu ceilalti, iar comportamentul social este o contopire a anumitor caracteristici ale indivizilor ce alcatuiesc un grup. Bibliografie 1. Moscovici, Serge (1997). Psihologia sociala sau masina de fabricat zei. Iasi. Editura Polirom. 2. Le Bon, Gustave (1990). Psihologia multimilor. Bucuresti. Editura Anima.